Mama Sfântului Mucenic Codrat, Rufina, era o femeie binecredincioasă din zona Corintului (Grecia) care a fugit în munți de teama persecutorilor. Fiind însărcinată cu greu se putea ține de grupul creștinilor fugari. După ce a parcurs o bună parte din drumul spre refugiul ales, rămânând fără puteri s-a oprit și ascunzându-se, după câteva zile, a născut acolo un băiat căruia i-a pus numele Codrat. Peste alte câteva zile Rufina a murit, și Sfântul Codrat a rămas orfan. Dumnezeu a avut grijă micuț, astfel încât el a fost găsit de oameni credincioși care l-au crescut și i-au purtat de grijă. În adolescență el a cunoscut niște creștini de la care a învățat despre adevărata credință. Mai apoi, Codrat a studiat gramatica și arta medicinii, având mare succes. A devenit doctor, vindecând mulți oameni folosind cuvântul Lui Dumnezeu și cunoștințele medicale. Sfântul Codrat va prefera să petreacă majoritatea timpului în pustie, la fel ca Sfântul Ioan Botezătorul, dedicându-se rugăciunii și nevoințelor ascetice. Deoarece lumina nu poate fi ținută sub obroc, el a adunat în jurul său numeroși ucenici care erau atrași de sfințenia lui și care căutau cuvânt de învățătură. Printre ucenicii săi se numărau Ciprian, Dionisie, Anecton, Pavel, Crescent și mulți alții. Personalitatea proeminentă a Sfântului, plină de lumină și bunătate, a devenit foarte cunoscută, deranjând mult pe cei care îl urau pe Hristos. Din porunca păgânului împărat Deciu (249-251), prefectul militar Iason a venit la Corint să tortureze și să ucidă pe creștini. Fiind cel mai în vârstă dintre cei prinși, Sfântul Codrat a vorbit în numele tuturor, apărând cu demnitate credința în Domnul Iisus Hristos. La judecată Sfântul a fost întrebat: „Pentru ce nu te supui mai bine legilor celor împărătești, închinându-te zeilor și nu-ți alegi a fi fericit împreună cu noi și a te desfăta într-această viață?”. Sfântul Mucenic Codrat a răspuns: „nu este de nici o trebuință să iubim atât de mult această viață scurtă, încât, temându-ne de lipsirea ei, să dăm idolilor cinstea cea cuvenită lui Dumnezeu”, „trebuie să iubim mai mult pe Dumnezeu dătătorul vieții”. Prefectul Iason încearcă să clatine convingerile Mucenicului atacând învățătura de credință, Sfântul Mucenic Codrat, asemeni Sfântul Mucenic Ștefan, ține un discurs apologetic și teologic magistral care face referire la istoria mântuirii, mărturisindu-și plin de curaj credința în fața persecutorului. Iason, văzând că orice încercare de a îl convinge să renunțe la credință este sortită eșecului, a poruncit ca Sfântul să fie bătut cu toiege și încearcă să îi convingă pe ucenicii săi să se lepede de creștinism. Pe parcursul muceniciei lor principala preocupare a Sfântul Codrat a fost să îi întărească în credință pe ucenicii săi îndemnându-i să rămână statornici în credință spunându-le: „O, prietenii și împreună nevoitorii mei, socotiți cu gândul cât de multe bunătăți sunt gătite vouă de la Domnul … acum se cuvine să vă arătați credința voastră cea nemișcată, întru Hristos Dumnezeu; acum vremea nevoinței este de față … să vă arătați pildă tuturor”. Prefectul, văzând că nu reușește în niciun fel să îi convingă pe Sfinții Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie și cei împreună cu ei să se închine la idoli, îi aruncă pe toți la fiarele sălbatice pentru a fi sfâșiați de vii. Totuși, minunea se întâmplă deoarece fiarele nu s-au atins de ei. Înfuriindu-se, Iason dădu ordin ca toți aceștia sa fie legați de picioare și trași cu trăsura pe străzile orașului, unde păgânii aruncau în mucenici cu pietre. Într-un final, toți aceștia sunt condamnați la decapitare cu sabia. La locul unde urmau să fie executați, Sfinții Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie și cei împreună cu ei cer răgaz pentru rugăciune, după care fiecare pe rând își va pleca capul sub sabie, intrând în viața veșnică, primind, astfel, cununa muceniciei. În timpul persecuțiilor care au urmat, în timpul împăratului Valerian (253-259), alți ucenici ai Sfântului Mucenic Codrat au urmat exemplul acestuia, fiind martirizați de către persecutori: Dionisie este înjunghiat pe timpul nopții, Victorin, Nichifor și Victor sunt zdrobiți într-o presă imensă de piatră, lui Claudiu îi sunt tăiate mâinile și picioarele, Diodor este aruncat în foc, Serapion este decapitat în timp ce Papiu și Leonid sunt înecați în mare. Luându-i drept exemplu, foarte multe femei creștine, au suferit de bună voie pentru Hristos. Numele lor era Hariesa, Nunehia, Vasilisa, Nica, Gali, Galina, Teodora.

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 9 martie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, organizând Tragerile Speciale Loto ale Primăverii, pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 având loc două trageri, una principală şi una suplimentară.

Numerele extrase, 9 martie 2025:

Loto 6/49 tragerea principală: 22, 27, 39, 4, 12, 28

Loto 6/49 tragerea suplimentară: 20, 40, 9, 32, 7, 23

Loto 5/40 tragerea principală: 12, 3, 28, 26, 37, 4

Loto 5/40 tragerea suplimentară: 17, 34, 12, 8, 6, 36

Joker tragerea principală: 42, 40, 37, 10, 19 + 19

Joker tragerea suplimentară: 25, 6, 32, 16, 33 + 19

Noroc: 2 6 2 5 7 0 2

Noroc Plus: 9 6 8 4 2 1

Super Noroc: 0 2 5 1 0 5

Poliția Locală a aplicat amenzi în valoare totală de 4.200 de lei mai multor persoane care vindeau produse în locuri neautorizate din zona Pieței Centrale. Acestea expuneau marfa direct pe trotuar, pavaj și în parcările cu plată, încălcând reglementările privind comerțul stradal.

Sancțiunile au fost aplicate conform H.C.L. nr. 292/2017 și H.C.L. nr. 138/2020, care interzic comercializarea produselor în afara spațiilor special amenajate. Poliția Locală subliniază că astfel de practici afectează ordinea și igiena spațiului public și pot crea disconfort pentru pietoni și șoferi.

Pe lângă aspectele legale, autoritățile atrag atenția asupra riscurilor sanitare generate de vânzarea de produse în condiții necorespunzătoare. Expunerea mărfurilor pe trotuar, fără respectarea normelor de igienă, poate pune în pericol sănătatea publică, mai ales în cazul alimentelor perisabile.

Poliția Locală anunță că astfel de controale vor continua, iar comercianții sunt îndemnați să respecte normele în vigoare și să își desfășoare activitatea doar în spațiile autorizate. Nerespectarea acestor reguli va atrage sancțiuni tot mai drastice.

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

TERMENI, CONCEPTE, SINTAGME…

METAFORA CÂINELUI MISTERIOS:  Aparţine scriitorului Cornel Mihai Ungureanu şi poate fi întâlnită în subiectul povestirii „Câinele” din volumul său „Un fluture albastru”. Marius Chivu, în „România literară” nr. 50 din 2003, prezintă astfel metafora: „Un tânăr care visează să devină scriitor faimos este muşcat de un câine misterios şi, când, în cele din urmă, se aşează la masa de scris, câinele din el încearcă să-l atace de fiecare dată”. 

CIRCUITUL INTELIGENŢEI ÎN MATRICEA MIORITICĂ:  A fost descris de Ioana Pârvulescu în „România literară” nr. 50 din 2003 astfel: „În România zilelor noastre cred că inteligenţa poate deveni un handicap, căci trăim într-o lume în care unul e mai deştept decât altul. Ajunge să-ţi exprimi o opinie, ca să se găsească unul mai inteligent care să te contrazică şi să-ţi dea lecţii şi, la rândul lui, să fie pus la punct de altul, mai inteligent, căruia, eventual, tu să-i dai lecţii ş. a. m. d. Aşa că circuitul inteligenţei în matricea noastră mioritică e oarecum constant şi nu creează nimănui complexe.”

ARHEOLOGIE CULTURALĂ:  Sintagma aparţine lui Mircea Eliade pentru a denumi metoda de „a citi” în textele folclorice o realitate veche, ascunsă. Cătălin D. Constantin, într-un eseu din „România literară” nr. 25 din 2004 ne atenţionează că metoda a fost prefigurată de Eliade în două articole-manifest, puţin cunoscute şi puţin comentate: „Folclorul ca instrument de cunoaştere” şi „Speologie, istorie, folclor”. 

TEATRU DESCOMPUS:  Teatru inventat de Matei Vişniec, alcătuit din monologuri şi dialoguri. Dramaturgul îl descrie astfel: a) „monologurile şi dialogurile se doresc a fi nişte elemente de arhitectură textuală pentru un teatru modular”; b) „spectacolul îşi poate modifica imaginea de la o seară la alta în cazul în care regizorul (sau actorii) reorganizează modulele textuale la fiecare reprezentaţie”.

Alex Ştefănescu, în „România literară” nr. 46 din 2003, adaugă: „Teatrul descompus este un teatru care poate fi în numeroase feluri recompus. Modulele textuale, monologuri în marea lor majoritate, seamănă cu cărţile de joc, în sensul că au valoare şi luate separat şi incluse într-o combinaţie. (…) Autorul pleacă de obicei de la o premisă stupefiantă şi o dezvoltă logic cu un calm imperturbabil şi cu un fel de graţie ştiinţifică până la epuizarea tuturor semnificaţiilor posibile”.

CÂRTIŢA LUI KAFKA:  Este vorba de „personajul” nuvelei „Vizuina” scrisă de autorul amintit. Redăm subiectul în formularea poetei Angela Marinescu: „O cârtiţă care îşi sapă în pământ un tunel, casa ei. Dar, la un moment dat, înăuntrul casei îşi construieşte altă casă, mai mică, în care să-şi depoziteze alimentele, şi tot aşa, îşi construieşte alte case în interiorul caselor. Când, în sfârşit, iese în afara casei, se simte atât de vulnerabilă, încât are impresia că nu mai are piele.”

OMUL DE AZI:  Este personajul care îl obsedează pe dramaturgul Matei Vişniec, fiind prezent în mai toate piesele sale. Criticul Alex Ştefănescu, în „România literară” nr. 46 din 2003, vede astfel „omul de azi”: „…incapabil, cu toată măreţia lui de cuceritor al planetei şi, în perspectivă, al cosmosului, să-şi găsească liniştea sufletească, măcar aşa cum şi-o găsea pe vremuri un ţăran, integrat armonios în colectivitatea lui sătească. În era telecomunicaţiilor, fiinţa omenească nu-şi mai doreşte decât să nu comunice cu semenii săi”.

RAŢIONAMENTUL LUI BURKE:  Aparţine lui Edmund Burke şi are următorul enunţ: „NU TOT CE AR PĂREA SĂ PERMITĂ ÎN MOD ABSTRACT O LEGE AR TREBUI CU NECESITATE APLICAT”. El a fost făcut cu referire la LEGEA STAMP ACT, votată în Parlamentul britanic în 1765, impusă tuturor coloniilor, ca toate veniturile acestora să poarte timbrul britanic. Completa Edmund Burke: „E adevărat că Parlamentul are dreptul general de a impune taxe, dar politica bună trebuie să ţină de starea de spirit a celor supuşi ei şi nu să fie în mod intransigent şi cu orice preţ legalistă. Ea are datoria să se adapteze circumstanţelor, altfel produce conflict şi ruină.” 

CEL MAI ANTIPATIC VERB:   L-am întâlnit evidenţiat de Miruna Runcan în „Observator Cultural” nr. 453 din 20-26 februarie 2014: „TREBUIE” este cel mai antipatic verb, verbul necesităţii iminente. Verbul care se opune, ontologic, hazardului exterior şi (măcar aparent) libertăţii interioare. Naşte în noi, de cele mai multe ori, un fel de reacţie instinctivă de refuz, la unii aproape alergică („uite, de-aia n-o să fac asta, fiindcă „TREBUIE”), cu atât mai mult cu cât, înaintând în vârstă, spectrul lui se răsfrânge asupra tuturor responsabilităţilor şi rutinelor cotidiene. În publicistică, mai ales în cea dedicată discursurilor artistice şi mai ales acum, în nesfârşita – dizolvanta extensie o presă tradiţională în mediile virtuale, „TREBUIE” e un verb amninţător şi privit, nu fără motive, cu destulă suspiciune.” 

PROPUNEREA PAUL VALERY:  A fost făcută în 1938 de poetul Paul Valery şi am întâlnit-o reluată în eseul „Floarea lui Coleridge” a lui Jorge Luis Borges: „Istoria literarturii n-ar trebui să fie istoria autorilor şi a accidentelor din destinul lor sau din destinul operelor lor, ci Istoria Spiritului ca producător şi consumator de literatură. Această istorie ar putea fi dusă la capăt fără menţionarea niciunui