Connect with us

Educație

TITULARIZARE 2023: Astăzi, proba scrisă. La Botoșani sunt sute de candidați. Reguli la concurs

Publicat

Publicitate

Titularizare 2023: Peste 500 de candidați din Botoșani sunt așteptați să susțină proba scrisă, miercuri, în cadrul concursului. Testarea începe de la ora 9.00,  durează patru ore și se va desfășura în  patru centre de examen, anume Colegiul Național „A.T.Laurian”,  Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani, Școala Gimnazială nr.10, Școala, Gimnazială „Grigore Antipa”.

Anul acesta, 596 de profesori botoșăneni râvnesc la cele 96 de posturi pe perioadă nedeterminată și 338 pe perioadă determinată.

Subiectele și baremele vor fi publicate de Ministerul Educației, pe discipline, după finalizarea probei.

Primele rezultate vor fi cunoscute în 18 iulie.

Titularizarea este concursul național de ocupare a posturilor didactice, de angajare în învățământ.

Candidații care iau medii peste 7 se pot angaja pe perioadă nedeterminată și cei care iau peste media 5, pe perioadă determinată, dacă există posturi disponibile, scoase la concurs.

Publicitate

Proba scrisă se evaluează prin note de la 10 la 1. În acest an, nu se mai iau în calcul inspecțiile la clasă pentru calcularea mediei finale.

Titularizare 2023 – reguli la examen/proba scrisă

Accesul candidaţilor în sălile de concurs în vederea susţinerii probei scrise se face în intervalul orar 7.00 – 8.00.

Proba scrisă începe la ora 9.00

Durata probei scrise este de 4 ore (cu posibilitatea prelungirii cu una-două ore în situațiile speciale (candidați nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere). În aceste cazuri, comisiile județene de organizare și desfășurare a concursului asigură condiții de egalizare a șanselor pentru candidații cu deficiențe, prin adaptarea procedurilor de redactare a lucrărilor la subiectele de concurs, în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței respective)

Candidaţii au obligaţia de a redacta lucrarea scrisă cu cerneală sau pix de culoare albastră; desenele/ graficele se pot realiza şi cu creion negru. Este interzisă utilizarea instrumentelor de scris (stilou, pix) a căror cerneală se poate şterge.

Cum se poate corecta o greșeală

Candidații care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală, iar schemele/ desenele cu o linie oblică.

Pe foaia tipizată, candidații completează, cu majuscule, denumirea disciplinei de concurs, copiind formularea din subiectul primit.

Înscrierea numelui candidaţilor sau a altor nume proprii (inclusiv denumiri de unități de învăţământ) care nu au legătură cu cerințele subiectului în afara spațiului care se sigilează, precum şi orice alte semne distinctive pe foile tipizate, destinate lucrărilor scrise, determină anularea lucrărilor scrise.

Obiecte interzise în săli

Candidații nu pot avea asupra lor, în sala de concurs, obiecte sau materiale din următoarele categorii: genţi, poşete, ziare, reviste, cărți, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau orice alte dispozitive/ mijloace care intermediază/ facilitează comunicarea la distanță, precum şi alte obiecte/materiale a căror utilizare afectează desfăşurarea concursului în condiții de legalitate, echitate şi obiectivitate.

Candidaţii pot avea asupra lor dicţionare pentru disciplinele latină sau greacă veche (elină) şi planurile de conturi pentru disciplina „economic, administrativ, poştă”.

Materialele şi/sau obiectele nepermise vor fi depuse în sala de depozitare a obiectelor personale, înainte de intrarea în sala de concurs.

În intervalul orar 8.15-9.00, responsabilii de sală verifică identitatea candidaţilor pe bază de buletin de identitate/carte de identitate/ carte de identitate provizorie, paşaport sau, în mod excepţional, pe baza permisului de conducere sau a cărții de alegător.

Candidații care nu sunt prezenţi în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susţine proba scrisă.

Din momentul deschiderii plicului cu subiecte, niciun candidat nu mai poate intra sau părăsi sala, decât dacă predă lucrarea, subiectul primit, ciornele şi semnează de predare.

În cazuri excepţionale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoțit obligatoriu de unul dintre profesorii asistenți până la revenirea în sala de concurs.

În această situație, timpul alocat rezolvării subiectelor nu se prelungeşte.

Frauda și tentativa de fraudă

Candidații care în timpul desfăşurării probei scrise sunt surprinşi copiind, transmițând soluții cu privire la subiecte sau având asupra lor materiale nepermise sau compatibile cu acelea, chiar dacă nu le utilizează în momentul în care sunt depistaţi, sunt eliminați din examen pentru tentativă de fraudă, prin decizie motivată a preşedintelui comisiei din centrul de concurs, situație în care profesorii asistenți care asigură supravegherea sau membrii comisiei din centrul de concurs încheie un proces-verbal.

Aceeaşi măsură se aplică şi pentru orice altă tentativă de fraudă.

Candidații eliminați din concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu sunt repartizați pe posture didactice/catedre în anul şcolar 2023-2024.

Candidații care din motive de sănătate sunt obligați să părăsească sala de concurs pot solicita anularea lucrării.

În această situație se încheie un proces-verbal semnat de responsabilul de sală şi profesorii asistenți.

Candidații care renunţă din proprie inițiativă la concurs pot solicita anularea lucrării, pe baza unei declarații şi pot părăsi sala după cel puțin două ore de la deschiderea plicului cu subiecte.

Candidații nu au dreptul de a părăsi sălile de concurs având asupra lor subiecte de concurs, foi tipizate, coduri de bare sau ciorne.

Rezultatele concursului se afişează pe site-ul şi la sediul inspectoratului şcolar la data prevăzută de Calendarul mobilității personalului didactic pentru anul şcolar 2023-2024:

  • rezultatele iniţiale – 18 iulie 2023
  • rezultatele finale: 26 iulie 2023

CALENDAR Titularizare 2023 – proba scrisă și ședințe de repartizare

  • 12 iulie: desfășurarea probei scrise
  • 18 iulie: comunicarea rezultatelor iniţiale
  • 18-19 iulie: înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare
  • 20-25 iulie: soluţionarea contestațiilor
  • 26 iulie: comunicarea rezultatelor finale
  • 27 iulie: repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz
  • 28 iulie: ședință de repartizare, în ordine, a: cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. b) din Metodologie; cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. c) din Metodologie; cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică de predare incompletă, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. d) din Metodologie; cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. e) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz; repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul naţional, sesiunea 2023, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. f) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz
  • 31 iulie: reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate
  • 28 iulie – 25 august: emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Ateliere creative de încondeiat globuri, la Muzeul de Etnografie Botoșani

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani desfășoară, în data de 14 decembrie 2025, în intervalul orar 10.00 – 12.00, atelierele creative dedicate adulților intitulate „De sărbători, mai aproape de tradiție”.

Într-o perioadă a anului când gândurile ni se îndreaptă, mai mult ca oricând, către lumea autentică a satului românesc, vă invităm să vă alăturați demersului nostru de a crea adevărate opere de artă tradițională prin încondeierea oului. Tinzând a deveni glob, acesta vă va surprinde prin versatilitate și prin gingășie, iar dumneavoastră veți putea orna bradul pentru Crăciun într-o manieră artistică și profund originală.

În călătoria spre deprinderea tehnicii decorării și transformării ouălor în globuri veți fi însoțiți și îndrumați de doamna Maria Ursulean, meșter popular.

Taxa de participare, care include și toate materialele, este de 30 lei/persoană.

Înscrierea se face la adresa de e-mail: ioanaginapoleac@gmail.com, până la data de 12 decembrie 2025.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Prins cu 114 km/h în TUDORA și cu alcoolemie de 1,41 mg/l: Șofer reținut pentru 24 de ore

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 38 de ani, din localitatea Bucecea, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

 

În fapt, la data de 7 decembrie 2025, polițiștii rutieri au identificat în trafic, pe DJ208I din localitatea Tudora, un autoturism care a fost înregistrat cu aparatul radar în timp ce se deplasa cu viteza de 114 km/h pe un sector de drum prevăzut cu limită maximă legal admisă de 50km/h.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei


Mai mult decât atât, în urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat faptul că autoturismul condus de către bărbat figurează cu inspecția tehnică periodică expirată.

Publicitate

 

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, fiind reținut pentru 24 de ore.

Citeste mai mult

Eveniment

Producătorii agricoli din Darabani, verificați de polițiști

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru menținerea ordinii publice și verificarea comercializării produselor din sectorul agricol în piață, pe raza localității Darabani.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și oprite pentru control, 20 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 16.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 15 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 145/2014 privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol.

 

Publicitate

În același context, au fost reținute două permise de conducere.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 27 de ani, din Vorniceni, depistat la volan cu permis suspendat

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, în comuna Cordăreni, un autoturism condus de un tânăr, de 27 de ani, din comuna Vorniceni.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending