Connect with us

Eveniment

Tânăr din Coțușca, înșelat prin metoda „șmen”. Autorul cercetat de polițiștii din două județe. Ce este metoda „șmen”

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Botoșani, cu sprijinul Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Neamț și lucrători din cadrul Poliției Municipiului Roman, au pus în executare, 2 mandate de percheziție domiciliară, la imobilele folosite de un bărbat de 48 de ani, din municipiul Roman, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, comisă prin metoda ”șmen”, prilej cu care au fost identificare și ridicate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză.

În urma probatoriului administrat, a reieșit faptul că, la data de 16 decembrie 2022, bărbatul, folosind metoda ”șmen” a înșelat un tânăr de 19 ani, din satul Nichiteni, cu suma de 1200 de lei.

Totodată, pe parcursul activităților desfășurate, au fost obținute date cu privire la autorul unei alte fapte de înșelăciune, comisă tot prin aceeași metodă, la data de 12.12.2022, de această dată persoana fiind păgubită cu suma de 1000 de lei.

În ambele cazuri de înșelăciune, persoanele vătămate s-au împăcat cu autorii faptelor comise, fiind recuperat prejudiciul creat.

Ce este metoda „șmen”

Înşelăciunile prin metoda şmen sunt printre cele mai comune în rândul escrocilor. Deşi frecvent şi aparent uşor de depistat acest tip de escrocherie continuă să facă victime printre români.

Publicitate

Metoda „şmen” se bazează pe inducerea în eroare, pe moment, a victimei. Ţeparul solicită schimbarea unor bancnote în cupiură mai mică sau efectuarea unui schimb valutar după care se ”răzgândeşte” şi cere banii înapoi, distrage atenţia victimei şi în acelaşi timp subtilizează o parte din banii primiţi în schimb, restituind doar o mică parte din ei. Totul se întâmplă sub ochii victimelor în timp record.

 

Recomandări ale polițiștilor

 

Deși în mod constant polițiștii promovează cu sprijinul mass-media recomandări preventive, unii cetățeni, din dorința unui câștig material, ignoră aceste sfaturi și cad victime ale escrocilor.

În aceste zile polițiștii de prevenire și cei din structurile operative au făcut front comun împotriva înșelăciunilor, acționând atât pentru informarea și responsabilizarea cetățenilor cât și pentru identificarea și sancționarea celor care nu respectă legislația privind schimbul de valută.

Pentru că astfel de infractori acționează în apropierea unităților bancare și de schimb valutar, polițiștii recomandă cetățenilor să nu accepte astfel de propuneri.

Pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor de înșelăciune prin metoda ȘMEN, polițiștii vă recomandă să vă adresați pentru efectuarea de schimburi valutare doar unităților autorizate în acest scop, să consultați cu atenție cursul valutar afișat, să verificați cu atenție suma primită la schimb și să solicitați chitanța pentru efectuarea operațiunii.

Nu aveți încredere în ”binevoitori”, oricât de avantajos pare a fi ”cursul” oferit de aceștia. În cazul în care vă confruntați cu astfel de situații, polițiștii vă sfătuiesc să rețineți cât mai multe amăunte referitoare la persoanele care vă abordează  (vârsta aproximativă, detalii legate de fizionomie, vestimentație, etc), tipul, marca și numărul de înmatriculare al mijloacelor de transport cu care circulă și direcțiile de deplasare.

 

În caz de suspiciune, sunați imediat la 112 și rețineți semnalmentele pentru a le comunica polițiștilor.

 

 

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Orașele Ștefănești și Săveni rămân fără apă. De vină ar fi o intervenție necesară din cauza colmatării cu aluviuni, în contextul creșterii debitului râului Prut

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează consumatorii că, începând de astăzi, 03 iunie 2025, va fi întreruptă furnizarea apei potabile, pentru o perioadă estimată de 24h, ca urmare a unor lucrări efectuate de Administrația Națională Apele Române -Exploatarea Complexă Stânca Costești, la priza de captare a apei.  

Intervenția este necesară din cauza colmatării cu aluviuni, în contextul creșterii debitului râului Prut, pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile.

Vor fi afectați  consumatorii din orașul Ștefănești, orașul Săveni, respectiv din comunele: Adășeni, Albești, Avrămeni, Călărași, Coțușca, Dângeni, Dobârceni, Durnești,  Drăgușeni, Hănești,  Hlipiceni, Manoleasa, Mihălășeni, Românești, Răuseni, Santa Mare, Știubieni, Todireni, Trușești, Ungureni și Vlăsinești.

            Reluarea furnizării apei potabile se va face treptat, în funcție de stabilizarea sistemului.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfinții Mucenici Luchilian, Ipatie și Paula fecioara

Publicat

Publicitate

Sfântul Luchilian a trăit pe ­vremea împăratului Aurelian (270-275) și a fost păgân o lungă perioadă din viața sa. Dar, întorcându-se de la idoli la credința în Hristos, a primit Sfântul Botez ­și pe mulți îi întorcea de la deșertă­ciunea și pierzarea idolilor.

Pentru că devenise creștin, a fost prins și dus înaintea dregătorului Silvan care îl silea să se lepede de Hristos. Sfântul Luchilian, nevrând să se întoarcă la slujirea idolească, a fost cumplit chinuit, apoi a fost aruncat într-un cuptor cu foc, împreună cu alți creștini, dar au ieșit de acolo nevătămați. Deci, fiind duși la Bizanț, acelora li s-au tăiat capetele, iar pe Sfânt l-au spânzurat pe o cruce și așa și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Și era acolo de față și Sfânta Paula fecioara, care purtase de grijă de rănile sfinților, iar după moartea acestora, de moaștele lor. Deci, fiind și ea prinsă, a fost adusă în faţa judecătorilor şi nevrând să jertfească idolilor a fost bătută crunt cu nuiele. După ce i s-au vindecat rănile, s-a învrednicit a vedea un înger al lui Dumnezeu, care a întărit-o în credinţă şi în suportarea chinurilor ce aveau să vină peste ea.

Deci, la a doua înfăţişare îna­in­tea judecătorului, a fost bătută peste gură şi nevrând să se lepede de Hristos a fost aruncată într-un cuptor încins, de unde a ieşit nevătămată. După multe chinuri, din porunca dregătorului i s-a tăiat capul, chiar în locul în care suferise moarte martirică şi Sfântul Luchilian.

Citeste mai mult

Eveniment

Câinii polițiști din Botoșani intră în era modernă. Echipamente noi pentru Serviciul Criminalistic

Publicat

Publicitate

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a fost înființat în anul 2024, Compartimentului de Poliție Canină, care funcționează în structura Serviciului Criminalistic.

Astăzi, 2 iunie, instituția noastră face un nou pas important în direcția modernizării și eficientizării activității operative, prin achiziția de către Inspectoratul General al Poliției Române, a unor autospeciale marca Dacia Duster, omologate pentru transportul exemplarelor canine.

Autovehiculul care a intrat în dotarea Compartimentului de Poliție Canină al I.P.J. Botoșani este configurat special pentru a asigura condiții optime de siguranță și confort, atât pentru câinii de serviciu, cât și pentru conductorii acestora.

Autospeciala contribuie direct la creșterea eficienței intervențiilor polițiștilor în teren, în misiuni precum: căutarea și prinderea infractorilor, identificarea persoanelor dispărute sau detectarea substanțelor interzise.

Toate dotările Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani sunt realizate cu scopul de a eficientiza munca polițiștilor și de a răspunde prompt și eficient provocărilor operative. Ne aliniem astfel standardelor polițiilor europene, investind constant în resurse umane și logistice performante.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Un tată din municipiul Botoșani a trăit spaima vieții lui, după ce fetița sa cu care se plimba pe Pietonal s-a pierdut în mulțime

Publicat

Publicitate

Aflată cu familia pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani, la activitățile dedicate celor mici de Ziua Internațională a Copilului, o fetiță s-a pierdut în mulțime, iar tatăl ei a apelat la jandarmii care asigurau ordinea și siguranța publică în zonă, pentru a o găsi.

Trei patrule de jandarmi au început imediat căutarea fetiței, care a fost găsită în scurt timp, vizibil emoționată, în fața Muzeului de Istorie Județean Botoșani.

Jandarmii l-au anunțat telefonic pe tată, iar acesta a răsuflat ușurat când și-a revăzut cu bine fiica.

Recomandăm părinților care participă împreună cu copii la manifestări publice cu prezență numeroasă să îi supravegheze permanent, iar în cazul în care observă lipsa lor să solicite în cel mai scurt timp sprijinul jandarmilor aflați în dispozitivul de misiune.

 

Publicitate

 

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending