Connect with us

Eveniment

Evaziune fiscală cu cai sacrificați în abatoarele din Botoșani, într-un dosar cu prejudiciu de peste 800.000 de lei

Publicat

Publicitate

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud și ofițerii de poliție judiciară din cadrul SICE Bistrița Năsăud au pus pun în executare 4 mandate de percheziție domiciliară în județul Bistrița Năsăud și 5 mandate de aducere, într-un dosar penal privind infracțiunea de evaziune fiscală.

În fapt, s-a reținut că, în perioada  2014 – 2025, cinci persoane domiciliate pe raza judeţului Bistriţa- Năsăud, una dintre acestea în calitate de administrator al unei întreprinderi individuale, iar celelalte 4 în calitate de persoane fizice, au achiziţionat animale (cabaline) de la diverse persoane fizice sau juridice pe care ulterior le-au comercializat la abatoarele deținute de societăţi comerciale din judeţele Maramureş, Suceava, Braşov şi Botoşani, obţinând venituri pe care nu le-au declarat organelor fiscale.

Până în prezent, s-a stabilit un prejudiciu parţial de  824.548 lei, urmând ca după efectuarea percheziţiilor domiciliare şi ridicarea documentelor de la toate societăţile unde au fost abatorizate animalele să se stabilească prejudiciul pentru întreaga activitate infracţională.

sursa: stiridinbucovina.ro

 

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Polițiștii și reprezentanții D.G.A.S.P.C. Botoșani, parteneriat pentru combaterea violenței domestice

Publicat

Publicitate

La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a avut loc o întâlnire între conducerea inspectoratului, șefii de servicii și reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani.

 

Scopul întâlnirii a fost consolidarea colaborării interinstituționale și analizarea modalităților de intervenție în situațiile de violență domestică, precum și identificarea celor mai eficiente soluții de gestionare a acestor cazuri, în beneficiul victimelor.

 

Pe parcursul discuțiilor, au fost abordate aspecte legate de procedurile de intervenție, fluxul de comunicare între instituții, precum și necesitatea unei reacții rapide și coordonate pentru protejarea persoanelor aflate în situații de risc.

 

Publicitate

Reprezentanții celor două instituții au subliniat importanța cooperării continue și a schimbului de informații operative, în vederea creșterii eficienței intervențiilor și reducerii numărului de cazuri de recidivă.

 

Prin astfel de întâlniri, se urmărește îmbunătățirea constantă a modului de intervenție și oferirea unui sprijin real victimelor, pentru a le crea un climat de siguranță și încredere în momentul în care se adresează autorităților.

 

Citeste mai mult

LIFESTYLE

Acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere la Bucecea

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din Bucecea au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere în zona de competență, precum și pentru impunerea unui climat de siguranță în rândul cetățenilor.

 

Activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 11:00-13:00, prilej cu care au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și au fost controlate 21 de autovehicule.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate7 sancțiuni contravenționale în valoare de 1800 de lei, pentru abateri la regimul rutier.

 

Publicitate

Totodată, conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Citeste mai mult

Eveniment

Un bărbat de 47 de ani, din Avrămeni, și-a băgat familia în sperieți. A fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Secție de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 47 de ani, din comuna Avrămeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta a încălcat ordinul de protecție emis de către Judecătoria Săveni, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de violență în familie față de soția și fiica sa, prin aceea că s-a deplasat la locuința celor două, deși nu avea dreptul să se apropie de acestea.

 

Bărbatul a fost introdus în centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție.

 

Publicitate

Precizăm faptul că în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Botoșani au fost emise patru ordine de protecție provizorii pentru infracțiunea de violență în familie.

Citeste mai mult

Eveniment

Operațiunea Jupiter: Percheziții efectuate de polițiști în comunele Mihai Eminescu și Șendriceni

Publicat

Publicitate

În cadrul operațiunii Jupiter, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 4 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de contrabandă, din municipiul Botoșani și comunele Mihai Eminescu și Șendriceni.

 

În cadrul activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor 2.340 de țigarete, de proveniență Duty-free și Republica Moldova care nu aveau timbru de acciză România, precum și aproximativ 30 de litri de alcool.

 

În același context, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare totală de 80.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Codului fiscal.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending