Connect with us

Eveniment

Suma maximă de bani pe care ai voie să o ții în casieria firmei. Modificările fiscale care intră în vigoare din 11 noiembrie

Publicat

Publicitate

O serie de modificări fiscale intră în vigoare din 11 noiembrie, iar printre acestea se află și suma maximă de bani pe care ai voie să o păstrezi în casieria firmei. Legea noilor taxe pentru români a fost modificată de guvernul Ciolacu iar ordonanța a apărut noaptea trecută în Monitorul Oficial.

Schimbările din noua OUG aduce noi reguli în  Legea 296/2023 în privința plafoanelor de numerar, iar unele prevederi se aplică de sâmbătă – 11 noiembrie.

Noua OUG apărută vineri noaptea în Monitorul Oficial nu modifică integral articolul din Legea 296/2023 despre numerar, dar rezolva oarecum câteva probleme care au generat tensiuni în Coaliția de guvernare.

 

Ce modificări fiscale au intrat în vigoare sâmbătă – 11 noiembrie 2023

  • 1. Soldul pe casierie este limitat la 50.000 de lei
  • 2. Avansul spre decontare se limitează la 1.000 de lei/zi
  • 3. Se interzice creditarea firmei în numerar de către administrator sau asociați

Potrivit Hotnews.ro în noua Ordonanță de Urgență (OUG 98/2023), sunt și unele lucruri interpretabile la care Ministerul Finanțelor și ANAF vor trebui să vină cu explicații clare pentru ca aplicarea prevederilor actului normativ să nu fie confuză.

Majoritatea prevederilor din lege rămân. LISTA

Încasările se fac în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei între operatorii economici.

Publicitate

Încasările efectuate de către magazinele de tipul cash and carry rămân limitate la un plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană.

Sunt interzise plățile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry.

Persoanele pot achita facturile cu valori care depăşesc plafonul de 5.000 lei, către furnizorii de bunuri şi servicii, respectiv de 10.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry, astfel:

  • 5.000 lei/10.000 lei în numerar
  • suma care depăşeşte acest plafon putând fi achitată numai prin instrumente de plată fără numerar.

Plafon de 10.000 de lei pentru operațiuni de încasări şi plăţi în numerar

  • contravaloarea unor livrări ori achiziţii de bunuri
  • a unor prestări de servicii,
  • dividende,
  • cesiuni de creanţe
  • alte drepturi şi primiri ori restituiri de împrumuturi sau alte finanţări

Restituirea bunurilor returnate sau la stornarea facturilor

Pentru facturile stornate, aferente bunurilor returnate şi/sau serviciilor care nu au fost prestate, cu valori mai mari de 5.000 lei, respectiv 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată astfel: 5.000 lei, respectiv 10.000 lei în numerar.

Sumele care depăşesc aceste plafoane pot fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar.

În cazul returnării de bunuri de către persoanele fizice şi, respectiv, neprestării de servicii către persoanele fizice, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată în numerar în limita a 10.000 lei, iar sumele care depăşesc acest plafon putând fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar.

  • Prin excepţie, în cazul în care, la data restituirii, persoanele fizice declară pe propria răspundere că nu mai deţin cont bancar, restituirea se poate face integral în numerar, indiferent de nivelul sumei care trebuie restituită.

Operaţiuni de încasări şi plăţi în numerar între persoanele fizice

Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar între persoanele fizice, altele decât operaţiunile de încasări şi plăţi realizate prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de Banca Naţională a României sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către Banca Naţională a României, efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestării de servicii, precum şi cele reprezentând acordarea/restituirea de împrumuturi se pot efectua în limita unui plafon zilnic de 50.000 lei/tranzacţie.

Sunt interzise încasările şi plăţile fragmentate în numerar pentru tranzacţiile mai mari de 50.000 lei, precum şi fragmentarea unei tranzacţii mai mari de 50.000 lei.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Incredibil: Arestat 30 de zile după ce și-a bătut tatăl cu o bâtă. Este cercetat pentru tentativă de omor

Publicat

Publicitate

Este incredibil cum se comportă unii dintre noi cu părinții. Un bărbat de 38 de ani, din comuna Dobârceni, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru violență în familie sub forma tentativei de omor, după ce și-a bătut tatăl cu o bâtă.

Incidentul s-a petrecut pe fondul unor neînțelegeri, când bărbatul ar fi pătruns în locuința tatălui său și l-ar fi lovit de mai multe ori cu o bâtă.

Victima a fost transportată de urgență la spital, iar agresorul a fost reținut de polițiști și ulterior prezentat în fața instanței.

Judecătorii au admis propunerea organelor judiciare și au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc agresiunea, iar bărbatul riscă ani grei de închisoare.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune BLITZ a polițiștilor rutieri: Trei șoferi au rămas fără permis, amenzi de peste 6.000 de lei

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat, pe 25 octombrie 2025, o acțiune de tip BLITZ pentru combaterea conducerii sub influența băuturilor alcoolice și drogurilor, dar și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul șoferilor botoșăneni.

Activitățile au fost desfășurate pe principalele artere de circulație din județ, acolo unde polițiștii au oprit pentru control 75 de autovehicule și au legitimat aproximativ 80 de persoane.

În urma verificărilor, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de peste 6.000 de lei.

Totodată, oamenii legii au reținut trei permise de conducere: unul pentru depășire neregulamentară, altul pentru trecerea pe culoarea roșie a semaforului, iar cel de-al treilea pentru conducerea sub influența alcoolului.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, polițiștii rutieri transmițând un mesaj clar de toleranță zero față de șoferii care pun în pericol siguranța publică.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Mare sărbătoare pentru români: Sfânta Liturghie arhierească și SFINȚIREA picturii în mozaic a Catedralei Mântuirii Neamului

Publicat

Publicitate

Slujba de sfințire a picturii în mozaic a Catedralei Naționale – Catedrala Mântuirii Neamului – are loc astăzi, 26 octombrie, într-un moment de mare însemnătate spirituală și istorică, ce marchează Centenarul Patriarhiei Române.

Ceremonia este oficiată de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Alături de cei doi patriarhi slujesc 65 de ierarhi, 70 de preoți și 12 diaconi, într-un sobor de o amploare deosebită, relatează alba24.ro.

La finalul slujbei, va fi citit Actul de sfințire, care va consfinți în mod solemn finalizarea picturii în mozaic a Catedralei Naționale – simbol al credinței, unității și dăinuirii spirituale a poporului român.

Catedrala Națională (Catedrala Mântuirii Neamului) – concept

Catedrala Națională – Catedrala Mântuirii Neamului semnifică biserica ridicată în semn de recunoștință pentru eliberarea (mântuirea) neamului românesc de sub stăpânirea străină și dobândirea independenței statale.

Numele de Catedrala Mântuirii Neamului a fost sugerat după ce românii au trecut prin experiența Războiului pentru independență (1877), iar apoi, după experiența Primului Război Mondial și după Unirea cea mare din 1918, acest nume fiind, de fapt, o manifestare de recunoștință sau de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru izbăvirea neamului românesc de asuprire și înstrăinare.

Publicitate

Catedrala Mântuirii Neamului este o promisiune adusă românilor de către Biserica Ortodoxă și de Stat, de mai bine de 140 de ani, fiind un simbol al identității naționale. Realizarea acestui proiect reprezintă expresia fizică a Independenței de stat și a Unirii, de aceea Catedrala Mântuirii Neamului este numită și Catedrala Națională a României.

Clădirea Catedralei Naționale este edificiul principal, central, al ansamblului arhitectural situat pe ‘Dealul Arsenalului’. Construcția se desfășoară pe o lungime de 126 metri, o lățime de 67,70 metri și o înălțime de la cota zero de 127 metri.

”Întreaga construcție este îndreptată spre cer prin opt turle aurite. Turla cea mai mare, Pantocrator, reprezintă pe Iisus Hristos, Capul Bisericii, având alături patru turle mici, simbolizând cei patru Evangheliști: Matei, Marcu, Luca și Ioan. Spre vest, turla clopotniță reprezintă pe Maica Domnului, iar turlele alăturate reprezintă pe Sfinții Apostoli Andrei și Filip, care au început creștinarea poporului român (geto-daco-roman).

Lungimea catedralei (120 m) este egală cu înălțimea turlei Pantocrator, deoarece Hristos cel Răstignit și îngropat este Același cu Hristos cel înviat și înălțat la cer.

Această semnificație a compoziției arhitecturale poate fi considerată ca o chemare la elevație spirituală, ca prin Iisus Hristos noi să devenim părtași ai vieții și bucuriei veșnice ale Preasfintei Treimi”, spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, potrivit basilica.ro

Construcții anexe

Clădirile apostolice sunt structuri adiacente, din apropierea Catedralei Naționale, care vor oferi spații pentru activități administrative, cazarea pelerinilor, activități pastorale, culturale, sociale și medicale ale Bisericii.

Porticurile sunt arhitecturi anexe, extinse în secvențe de coloane. Inspirate de pridvoarele brâncovenești, porticurile Catedralei Naționale au un rol estetic și totodată practic, definind spațiul esplanadei. Accesul principal se realizează dinspre cele două porticuri (de nord-vest și sud-vest) prin intermediul unui pridvor cu arcade, care marchează intrarea în catedrală.

Pe laturile de nord și sud ale piațetei, porticurile delimitează zona altarului de vară, creând un cadru adecvat pentru desfășurarea slujbelor în aer liber.

În fața catedralei se întinde o esplanadă (piațetă) concepută pentru a facilita participarea la slujbe. Acest spațiu deschis, cu o suprafață de 11.600 m2, nu doar că pune în valoare monumentalitatea bisericii, dar are și capacitatea de a găzdui 23.200 de persoane în timpul evenimentelor liturgice exterioare.

Sub esplanadă se află un spațiu subteran extins, de dimensiuni mai mari decât amprenta la sol a catedralei, denumit simbolic ‘Peștera citadină Sfântul Apostol Andrei’, cu un volum total de 87.505,67 m3 și o capacitate de 6.900 persoane, destinat activităților culturale, catehetice, sociale și organizării unui muzeu.

Silueta Catedralei este definită de cele opt turle ale sale, care îmbină elemente arhitecturale din diverse regiuni ale României, precum turnurile zvelte transilvănene, cu monumentalitatea specifică unor catedrale occidentale. Ansamblul central este format dintr-o turlă principală și patru turle secundare, iar la vest, încă trei turle mari.

Turla principală (Pantocratorul) atinge o înălțime de 120 de metri până la baza crucii. La interior, cupola acestei turle adăpostește o icoană a lui Hristos Pantocrator (Atotțiitorul), realizată în mozaic. Această reprezentare iconografică monumentală are un diametru de 12 metri și o suprafață de peste 150 de metri pătrați. Crucea de pe turla principală are 7 metri înălțime și o greutate de 7 tone.

Turla-clopotniță, situată pe latura vestică, deasupra exonartexului, adăpostește cele șase clopote ale catedralei, turnate la Innsbruck de către renumita firmă Grassmayr. Acestea au o greutate totală de 33 de tone și sunt amplasate la o înălțime de 60 de metri, iar clopotul principal, cu balans liber, cântărește 25 tone, scrie basilica.ro.

YouTube video

Aplasamentul Catedralei Naționale – Catedrala Mântuirii Neamului

Catedrala Națională (Catedrala Mântuirii Neamului) este amplasată pe un teren situat pe Dealul Arsenalului, la intersecția dintre strada Calea 13 Septembrie și strada Izvor.

Terenul cu o suprafață de 110.000 mp are o formă aproximativ dreptunghiulară, cu latura lungă pe direcția est-vest paralelă cu strada Calea 13 Septembrie.

Amplasamentul final, pe Dealul Arsenalului, în spatele Palatului Parlamentului, a fost recomandat de municipalitate după ce alte trei locații au fost propuse, în etape diferite (Piața Unirii – 1999, Piața Alba-Iulia – 2001 și Parcul Carol – 2004). Din lipsă de alternativă, Patriarhia Română a acceptat, totuși, în anul 2005, acest amplasament, deși el oferă Catedralei o vizibilitate redusă, din cauza imensității clădirii Parlamentului, deoarece a considerat acceptarea locației ca pe o reparație morală sau ‘o lumină de Înviere’ pentru cele cinci biserici ‘răstignite’, dintre care trei (Alba Postăvari, Spirea Veche și Izvorul Tămăduirii) au fost demolate, iar două (Schitul Maicilor și Mihai Vodă) au fost translate pentru a se construi pe locul lor Casa Poporului.

Alte considerente au mai fost:

  • Amplasamentul este situat pe un deal, conform tradiției creștine de-a construi lăcașuri de cult pe coline, spre a chema pe oameni la elevație spirituală sau la urcuș interior pentru a întâlni pe Dumnezeu Creatorul și Mântuitorul lumii (Pantocratorul);
  • Orientarea est-vest a terenului de amplasament permite situarea Catedralei cu Altarul spre răsărit (est) conform cerințelor liturgice tradiționale;
  • Prezența în zonă a unor instituții importante precum Parlamentul României, Ministerul Apărării Naționale și Academia Română (Institute de cercetare) cheamă la dialog și cooperare multiplă pentru binele societății românești.

În acest sens, hramurile Catedralei, Înălțarea Domnului care este și Ziua eroilor români, precum și Sfântul Andrei, Apostolul românilor și Ocrotitorul României, au semnificații multiple.

Prin urmare, Catedrala nouă, amplasată pe fostul Deal al Arsenalului și în apropierea Ministerului Apărării Naționale, este prin excelență Catedrala eroilor români din toate timpurile, care s-au jertfit pentru apărarea poporului român și pentru organizarea lui într-un stat independent – România.

Citeste mai mult

Educație

Peste 400 de elevi au vizitat zilnic Memorialul Ipotești în „Săptămâna altfel” și „Săptămâna verde”

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a fost, și în această săptămână, un loc plin de viață și curiozitate. Peste 400 de elevi i-au trecut zilnic pragul, unii în cadrul programului „Săptămâna altfel”, alții în „Săptămâna verde”, descoperind universul copilăriei și creației marelui poet național.

Pentru cei care își fac planuri de vizitare, Memorialul oferă o incursiune fascinantă în atmosfera de odinioară. În Casa Memorială pot fi admirate piese originale din colecția familiei Eminovici – mobilier de epocă, obiecte personale și documente rare. În micuța Bisericuță a familiei se află cristelnița în care a fost botezat Mihai Eminescu, adusă de la Biserica Uspenia din Botoșani, o linguriță cu monograma mamei poetului, dar și alte obiecte de mare valoare sentimentală și istorică. În spatele bisericuței se odihnesc membrii familiei Eminovici, într-un colț de liniște și reculegere.

Casa țărănească de epocă reconstituie fidel un interior tradițional de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, oferind vizitatorilor prilejul de a compara modul de viață al țăranilor cu cel al boierimii din acea vreme.

Muzeul tematic „Mihai Eminescu” propune un parcurs cronologic prin viața și opera poetului, redată prin imagini, documente și artefacte care îi marchează drumul de la Ipotești la marile scene culturale ale lumii.

Tot la Memorial, în Sala Portaluri, poate fi admirată expoziția „Zborul… Magia Aripilor Întinse”, semnată de artista botoșăneană Ioana-Gina Poleac, iar în sala „Horia Bernea” este deschisă expoziția-instalație „Pictura este un fel de muzică ce alină un nu-știu-ce, în deșert”, aparținând artistului clujean Mihai Nițu, curatoriată de Kassandra Mihai.

Obiectivele Memorialului Ipotești sunt deschise zilnic, cu excepția zilei de luni, între orele 8:00 și 16:00. Cei care doresc să pășească pe urmele copilului din Ipotești, devenit luceafăr al poeziei românești, pot descoperi aici o lume a emoției, a culturii și a memoriei vii.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending