Connect with us

Administratie

Statul birocratic se prăbușește: De astăzi DOSARUL cu ȘINĂ, copiile legalizate și copiile după diferite acte, eliminate prin lege

Publicat

Publicitate

Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea anti-birocrație. Legea elimină dosarul cu șină, iar instituțiile publice nu mai au voie să solicite copii după diferite acte sau documente de identitate pe care le au deja. 

Unele acte vor putea fi trimise pe email, iar supra-taxarea va fi eliminată. De asemenea, nu vor mai putea fi solicitate copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituţii publice.

La începutul lunii decembrie, Parlamentul României a votat ca instituțiile publice să nu mai aibă voie să ceară dosar cu șină sau orice alt obiect de papetărie pentru a furniza un serviciu public.

Astfel, prin adoptarea acestei legi este eliminată obligativitatea pentru cetăţeni de a insera la dosar copii după acte publice emise de instituţii ale statului.

De asemenea, instituţiile publice nu pot percepe nici taxe suplimentare pentru acoperirea costurilor articolelor menţionate.

Inițiatori sunt Diana Morar, Gabriela Horga și Sebastian Burduja, parlamentari PNL.

Publicitate

Legea, îndelung așteptată de români, intră în vigoare la 180 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Prin legea privind modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative se intensifică eforturile de debirocratizare şi simplificarea relaţiei dintre cetăţeni şi instituţiile statului, precizează inițiatorii.

Principalele prevederi ale legii:

  • Instituţiile publice, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, nu pot solicita persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, dosare, dosare cu şină, precum şi niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie;
  • Prevederile se aplică şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la concursurile pentru ocuparea unei funcţii publice, precum şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la procedurile de achiziţii publice;
  • Instituţiile nu pot percepe taxe suplimentare pentru acoperirea costurilor articolelor sau obiectelor prevăzute mai sus.
  • Instituţiile au obligaţia de a publica, din oficiu, informaţii şi modele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate, în format electronic, atât pe pagina de internet proprie, cât şi pe punctul de contact unic electronic, definit de Hotărârea Guvernului nr. 922/2010 privind organizarea şi funcţionarea Punctului de contact unic electronic, în varianta actualizată şi într-un format tehnic care să permită descărcarea şi editarea lor în scopul completării în format electronic de către beneficiar.
  • Instituţiile publice sunt obligate să accepte copia în format electronic după cartea de identitate, transmisă prin e-mail, asigurând condiţiile prevăzute de reglementările legale privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal.
  • Toate instituţiile publice, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, au obligaţia să publice o adresă de e-mail pentru primirea în format electronic a copiei după cartea de identitate, pe punctul de contact unic electronic şi pe pagina proprie de internet.

Fiecare instituţie publică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale sau locale, precum şi persoana juridică de drept privat care, potrivit legii, a obţinut statut de utilitate publică sau este autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, este obligată să elimine cerinţa de depunere a copiilor legalizate după documente la furnizarea serviciilor publice, înlocuindu-le cu certificarea conformităţii cu originalul de către funcţionarul competent.

Se interzice instituţiilor publice, să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituţii publice, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi persoane juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 15 mai 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 15 mai 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase joi, 15 mai 2025:

Loto 6/49: 26, 30, 5, 7, 19, 36

Loto 5/40: 40, 37, 29, 33, 38, 9

Joker: 44, 9, 26, 3, 2 + 12

Noroc: 5 5 1 9 8 7 1

Publicitate

Noroc Plus: 6 7 8 8 9 7

Super Noroc: 4 7 5 1 9 5

Citeste mai mult

Eveniment

Încep cele mai importante alegeri prezidențiale din ultimii 35 de ani. Turul doi 2025: Vot în diaspora. Lista secțiilor din străinătate, calendar și reguli

Publicat

Publicitate

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că joi, 15 mai, debutează procesul de vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2025 în secțiile de votare din afara granițelor țării. Primii români care își pot exercita dreptul de vot sunt cei din Auckland, Noua Zeelandă, unde secția de votare se deschide la ora 22:00, ora României.

Pentru acest scrutin, în diaspora au fost organizate 965 de secții de votare, cu 15 mai multe față de alegerile prezidențiale și parlamentare desfășurate în 2024. Numărul acestora a fost stabilit în baza propunerilor transmise de Ministerul Afacerilor Externe, în funcție de distribuția geografică a comunităților de români și de solicitările primite din partea acestora, relatează alba24.ro.

Alegeri prezidențiale 2025 turul al doilea: calendar vot în diaspora

Alegătorul aflat în străinătate poate vota la orice secție de votare organizată în afara țării.

Votarea în străinătate la alegerile prezidențiale se desfășoară, potrivit prevederilor Legii nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe durata a trei zile, respectiv 16, 17 și 18 mai 2025, în cazul celui de-al doilea tur de scrutin.

Votarea în străinătate începe în zilele de vineri și sâmbătă, la ora locală 7.00 și se încheie, la ora locală 21.00 (cu posibilitatea prelungirii până la ora locală 23.59 pentru cetățenii care, la ora locală 21.00, se află în sediul secției de votare, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot).

În ziua de duminică, votarea în afara țării va începe la ora locală 07:00 și se va încheia la ora locală 21:00, fără a depăși ora 21:00 a României (cu posibilitatea de prelungire, în conformitate cu prevederile legale în vigoare).

Publicitate
YouTube video

Alegeri prezidențiale 2025 turul al doilea: lista secțiilor de vot în străinătate și reguli

Lista sediilor secțiilor de votare organizate de Ministerul Afacerilor Externe în străinătate pentru alegerile prezidențiale din anul 2025 poate fi consultată AICI.

Cetățenii români cu drept de vot care locuiesc în afara teritoriului României sau se află temporar în străinătate pot vota la alegerile prezidențiale la oricare din secțiile organizate în afara țării.

Votarea se face pe baza unui act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării:

  • cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie
  • buletinul de identitate
  • pașaportul diplomatic; pașaportul diplomatic electronic
  • pașaportul de serviciu; pașaportul de serviciu electronic
  • pașaportul simplu; pașaportul simplu electronic; pașaportul simplu temporar
  • în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.

Pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români care votează în străinătate sau de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

Citeste mai mult

Administratie

O botoșăneancă a condus delegația care a reprezentat România la reuniunea Consiliului Afaceri Externe – Comerț, desfășurată la Bruxelles

Publicat

Publicitate

În data de 15 mai a.c., la Bruxelles, s-a desfășurat reuniunea Consiliului Afaceri Externe – Comerț (CAE Comerț), la care au participat miniștrii responsabili de portofoliile comerțului internațional din statele membre ale Uniunii Europene (SM UE), precum și Comisarul pentru Comerț și securitate economică, relații interinstituționale și transparență, Maroš Šefčovič.

Agenda reuniunii a inclus o sesiune de dezbateri privind evoluțiile în relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, precum și un schimb de opinii axat pe consolidarea securității economice europene. De asemenea, în cadrul prânzului de lucru, au fost abordate negocierile comerciale aflate în curs de desfășurare cu parteneri strategici precum India, statele din Golf și țările din Asia de Sud-Est.

România a fost reprezentată la această reuniune de o delegație condusă de doamna Cristina Breșug, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Cu privire la dosarul relațiilor comerciale UE-SUA și în contextul măsurilor tarifare suplimentare adoptate de partea americană, România și-a exprimat sprijinul față de strategia Comisiei Europene de a menține un dialog constructiv cu autoritățile americane în vederea identificării unei soluții negociate. Totodată, a fost subliniată necesitatea adoptării unei poziții ferme, echilibrate și proporționale, care să asigure protejarea intereselor economice ale Uniunii.

În ceea ce privește dimensiunea securității economice europene, România a susținut necesitatea unei abordări mai ambițioase și structurată pentru a răspunde amenințărilor în evoluție, pentru aplicarea unei strategii echilibrate, centrate pe cei trei piloni – promovare, protecție și parteneriat – și a evidențiat importanța elaborării unei doctrine europene în domeniul securității economice, care să beneficieze de o implicare substanțială din partea statelor membre.

De asemenea, România a încurajat adoptarea unei perspective pragmatice și adaptate în cadrul negocierilor comerciale în derulare, cu scopul de a consolida relațiile economice cu state terțe. În acest sens, a fost susținută ideea încheierii unor acorduri comerciale care să reflecte specificul și prioritățile strategice ale Uniunii Europene în relația cu fiecare partener în parte, a transmis într-un comunicat, PSD Botoșani.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Primarii din Flămânzi și Mihai Eminescu, eliberați din arest. Au fost plasați sub control judiciar

Publicat

Publicitate

Primarul orașului Flămânzi, Dan Oloeriu, și cel al comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă, au fost plasați sub control judiciar printr-o decizie luată joi, 15 mai, de Curtea de Apel Suceava. Cei doi edili botoșăneni, acuzați de procurori de luare de mită, se aflau în arest preventiv din 14 aprilie.

Instanța a admis cererile de înlocuire a măsurii arestului cu cea a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data pronunțării hotărârii și până pe 13 iulie 2025.

Cazul vizează o amplă anchetă instrumentată de procurorii DNA Suceava, în centrul căreia se află omul de afaceri Marcel Bîrsan, aflat în prezent în arest la domiciliu. Acesta este acuzat că a oferit mită mai multor aleși locali pentru a obține avantaje în derularea unor contracte publice.

Pe lângă cei doi primari, ancheta îi vizează și pe Ionuț Voicu, secretarul general al PNL Botoșani, Ilie Ivanache, fost primar al comunei Ungureni, Rareș Batîr, administratorul public al aceleiași comune, precum și pe Neculai Șchiopu, fost viceprimar al comunei Coșula. Toți au fost plasați sub control judiciar, fiind acuzați de fapte precum trafic de influență, luare de mită și divulgarea de informații confidențiale.

Procurorii acuză că în perioada aprilie 2023 – octombrie 2024, Verginel Gireadă ar fi pretins și primit, pentru sine și apropiați, foloase necuvenite de la omul de afaceri Marcel Bîrsan, constând în plata unor materiale de construcții în valoare de peste 90.000 lei, avantaje acordate unei firme din familie, precum și un contract avantajos pentru achiziționarea unui teren.

La rândul său, Dan Oloeriu este acuzat că, în august 2024, a solicitat și primit materiale de construcții în valoare de peste 75.000 lei, beton și lucrări de excavații pentru un imobil personal, tot de la același om de afaceri.

Publicitate

Ancheta arată și implicarea lui Ionuț Voicu, care ar fi pretins bani pentru a-și folosi influența politică în vederea favorizării firmei lui Bîrsan la licitații publice. În același dosar, Rareș Batîr și Ilie Ivanache ar fi cerut un comision de 5% din valoarea unui contract de peste 600.000 lei, oferind în schimb informații confidențiale din documentația unei licitații.

Procurorii continuă cercetările în acest caz complex de la Botoșani.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending