Connect with us

Cultura

Spectacolul „Iubesc! Iubesc! Te iubesc!”, în acest sfârșit de săptămână la Teatrul „Mihai Eminescu”

Publicat

Publicitate

Sâmbătă 7 octombrie și  duminică, 8 octombrie de la ora 1800, la Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48, iubitorii de teatru sunt așteptați la spectacolul „Iubesc! Iubesc! Te iubesc!” de Avtandil Varsimașvili, regizat de regizorul georgian Andro Enukidze. Traducerea și adaptarea piesei a fost facută de Lucian Băleanu, scenografia spectacolului este semnată de Vera Kipiani, iar coregrafia a fost realizată de Victoria Bucun.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Oana-Maria Tudoran, Răzvan Amitroaei, Marius Rogojinschi, Cezar Amitroaei, Gheorghe Frunză, Lenuș Moraru, Gina Patrașcu-Zamfirache, Sorin Ciofu, Ioan Crețescu, Alexandru Dobynciuc, Dana Bucătaru, Irina Mititelu și Volin Costin.

Un text dramatic de Avtandil Varsimașvili despre (așa cum reiese și din titlu) iubire. Dar… după milenii de valorificare artistică a temei, descoperim noi și noi valențe ale acestui sentiment.

Povestea de dragoste tratată inițial cu foarte mult umor este plasată într-un moment zbuciumat și foarte trist din istoria recentă a Gruziei (războiul cu Rusia din 2008).

Într-un cadru inedit (o viziune regizorală realizată în premieră absolută pentru publicul botoșănean) se va desfășura cronologic constituirea pasională a iubirii până la un deznodământ surprinzător.

Toate acestea sunt grefate pe un eșafodaj de întrebări existențiale pentru care fiecare trebuie să-și găsească propriile răspunsuri.

Publicitate

„Spectacolul „Iubesc! Iubesc! Te iubesc!”  este despre ceea ce ne lipsește tuturor în special în ziua de azi: DRAGOSTEA. Ne-am dezobișnuit să iubim!

Cred ca la o trupă foarte interesantă s-au mai adăugat actori tineri foarte interesanți, nu prea sunt obiectiv atunci cand vorbesc despre acești actori pentru că eu îi iubesc cu adevărat, dar știu că dragostea e subiectivă: îi iubești pentru că îi iubești, fără motiv. Dar eu mai am un motiv foarte serios să îi și respect pentru că sunt niște profesioniști serioșiși niște actori foarte interesanți. Așa că e un spectacol despre dragoste, pe care îl desfășurăm într-o atmosferă de iubire generală.” (AndroEnukidze)

Andro Enukidze s-a născut pe 9 ianuarie 1965 la Tbilisi. În 1987 a absolvit Universitatea de Teatru din Georgia „Shota Rustaveli” (clasa de regie a lui Dimitri Aleksidze și Temur Chkheidze). Andro Enukidze a regizat optzeci și șase de spectacole montate la teatre din Georgia, Polonia, Turcia, Rusia, România. Din 2014 până în 2022 a fost director artistic la Teatrul de Stat din Batumi „Ilia Chavchavadze”. Împreună cu Robert Sturua este co-fondator al facultății de regie, prima din istoria Turciei (Universitatea Bilkent, Ankara).

AndroEnukidze a scris și piese de teatru, uneori împreună cu dramaturgul MihoMosulishvili, care au fost prezentate în teatrele din Georgia și au fost publicate în reviste literare.

AndroEnukidze este fondator și director artistic al Festivalului Internațional de Teatru din Batumi, Georgia. Profesor-doctor și Decan al Facultății de Dramă la Universitatea de Teatru și Film din Tbilisi, Georgia.

Premii:

Câștigătorul Festivalului de Teatru Rustavi „Mască de aur” în nominalizarea „Cea mai bună regie” pentru spectacolul „Este omul uman?!” (Montat împreună cu Robert Sturua) în 2003.

Câștigătorul Festivalului de Teatru al Țărilor Mării Negre din Trabzon (2002-2005).

Marele Premiu pentru spectacolul de la al IX-lea Festival de Teatru Dostoievski din Novgorod în 2005.

Spectacolul „Livada de vișini” de A.P.Cehov montat de AndroEnukidze în 2021 la Rzeszow, Polonia, a intrat în top 10 cele mai bune premiere din anul 2021 din Polonia.

Premiul cel Mare pentru „Cel mai bun spectacol al anului” în 2021 cu spectacolul „Pescărușul” de A. P. Cehov.

 

Durata spectacolului: 1h 25 min.

Numărul de locuri la spectacol este limitat!

Pret bilet: 36 lei, elevi, studenți, pensionari – 18 lei.

Biletele se găsesc la:

🔘 CASA TINERETULUI, B-dul Mihai Eminescu nr. 48📞0231.510.970 și 0735.779.821▪️de marți până vineri: 10:00-18:00▪️sâmbătă și duminică: 12:00-20:00
🔘 Agenția teatrală din incinta cinematografului Unirea 📞 0722.557.556▪️de marți până vineri: 13:00-19:00 ▪ sâmbătă și duminică: 10:00-19:00

 

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Alertă auto: Aproape 100.000 de mașini din România, chemate în service. 26 de mărci sunt vizate

Publicat

Publicitate

Aproape 100.000 de mașini din România trebuie să ajungă în service, din cauza unor rechemări tehnice. Registrul Auto Român le recomandă șoferilor să verifice cât mai curând site-urile oficiale ale producătorilor auto sau să meargă direct la un service autorizat pentru a vedea dacă mașina lor este afectată, scrie alba24.ro.

RAR atrage atenția că în momentul de față se derulează o serie de campanii de rechemări pentru următoarele mărci auto, construite între 1998 și 2019: Audi, BMW, Cadillac, Chevrolet, Chrysler, Citroën, Cupra, Dodge, DS, Ferrari, Ford, Honda, Jeep, Land Rover, Lexus, Mazda, Mercedes, Mitsubishi, Nissan, Opel, Seat, Skoda, Subaru, Suzuki, Toyota, Volkswagen.

RAR precizează că posesorii de autovehicule trebuie să trateze cu celeritate aceste notificări deoarece vizează probleme tehnice și cu impact major asupra sistemelor de siguranță activă și siguranță pasivă.

Potrivit reprezentanților RAR, o parte dintre aceste campanii de rechemare impactează componenta „airbag”: „Studiile au identificat un risc, legat de combinarea unui climat cald și umed cu îmbătrânirea vehiculului, care ar putea determina degradarea anumitor componente chimice prezente în declanșarea airbagului. În cazul unui impact, airbagurile defecte se pot sparge atunci când sunt declanșate și pot proiecta fragmente metalice în habitaclu care ar putea provoca răni grave sau chiar deces”.

Aproape 100.000 de mașini din România sunt rechemate în service
Potrivit datelor furnizate de producători, impactul asupra parcului auto din România în privința autovehiculelor ale căror probleme tehnice trebuie remediate este de aproape 14.000 de mașini (siguranță activă) și peste 85.000 (siguranță pasivă).

RAR menționează că este vorba doar de mașini raportate ca vândute în România prin rețeaua producătorilor, nu și de cele achiziționate din piața comunitară, acestea urmând a fi identificate ulterior, fie de producători, fie de reprezentanții producătorilor din țara noastră.

Publicitate

„Pentru a veni în sprijinul clienților săi, RAR are în vedere ca, într-un termen scurt, să includă în certificatul RAR Auto-Pass (care poate fi solicitat pe site-ul RAR, www.rarom.ro) atenționările privind campaniile de rechemare în service-uri, dar și crearea unei platforme interactive care să faciliteze accesul publicului privind campaniile de rechemare. Astfel, vom putea atenționa clienții care se prezintă la RAR sau în stațiile ITP pentru diverse activități despre aceste campanii”, au transmis reprezentanții RAR.

Refuzul de a participa la remedierea defecțiunilor implică riscuri atât în privința siguranței proprii cât și a pasagerilor sau a celorlalți participanți la trafic.

Potrivit RAR, toate campaniile de rechemare în service sunt gratuite.

În calitate de autoritate în domeniul siguranței rutiere, RAR se implică activ în derularea campaniilor de rechemare în service-uri a autovehiculelor identificate ca având probleme tehnice.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Botoșani

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, cu sprijinul celor din cadrul Biroului de Ordine Publică au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității deținerii exemplarelor canine cu potențial agresiv sau periculos.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost controlate 57 de locații, prilej cu care au fost identificate 28 de exemplare canine.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost aplicate peste 20 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 5.000 de lei, pentru nerespectarea legislației privind regimul de deținere a câinilor periculoși.

 

Publicitate

Totodată, au fost transmise recomandări pentru asigurarea condițiilor de bunăstare a animalelor  și să denunțe actele de cruzime asupra acestora.

FOTO cu caracter generic

Citeste mai mult

Eveniment

Un bărbat de 64 de ani din Botoșani a fost oprit de polițiști pe Calea Națională, în timp ce conducea sub influența alcoolului

Publicat

Publicitate

Un bărbat de 64 de ani din Botoșani a fost oprit de polițiști pe Calea Națională, în timp ce conducea sub influența alcoolului.

În urma testării cu etilotestul, a rezultat o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducere în stare de ebrietate.

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 54 de ani, din Drăgușeni, prins la volan fără permis și cu mașina neînmatriculată, în Negreni

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Negreni, un autoturism condus de un bărbat, de 54 de ani, din comuna Drăgușeni.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce autoturisme suspendat din luna mai a.c., iar autoturismul pe care îl conducea nu era înmatriculat.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și punerea în circulație a unui autoturism neînmatriculat.

 

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending