Connect with us

Eveniment

Șomajul în 2025: Valoarea indemnizației, durata acordării și noua reținere CASS din august

Publicat

Publicitate

Începând cu luna august 2025, intervin modificări semnificative pentru românii care primesc indemnizație de șomaj. De la această dată, veniturile din șomaj vor fi impozitate cu o contribuție de 10% la asigurările sociale de sănătate (CASS), sumă care va fi reținută direct la sursă, scrie alba24.ro.

Astfel, având în vedere că în prezent valoarea indemnizației de șomaj pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an este de 495 de lei, de la 1 august 2025 se va reține CASS în valoare de 49,5 lei (10%).

Potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, indemnizaţia de şomaj este o compensaţie parţială a veniturilor asiguratului ca urmare a pierderii locului de muncă sau a veniturilor absolvenţilor instituţiilor de învăţământ care nu s-au putut încadra în muncă.

Stabilirea dreptului de indemnizație de șomaj în 2025

În vederea stabilirii dreptului de indemnizație de șomaj, șomerii sunt persoanele care se pot găsi în una dintre următoarele situații:

  • le-au încetat raporturile de muncă din motive neimputabile lor
  • le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor
  • le-a încetat mandatul pentru care au fost numiți sau aleși, dacă anterior nu au fost încadrați în muncă sau dacă reluarea activității nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activității angajatorului, în situația persoanelor care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului
  • le-a încetat mandatul pentru care au fost aleși, în situația persoanelor care își desfășoară activitatea în funcții alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial, respectiv entități, persoane juridice, care potrivit legilor proprii de organizare și funcționare desfășoară activități nonprofit, cum ar fi: asociații, fundații, partide politice, organizații patronale, organizații sindicale, case de ajutor reciproc, culte religioase, pe durata mandatului, cu excepția președintelui asociației de proprietari sau a altor persoane care desfășoară activitate în baza contractului de mandat
  • le-a încetat raportul de muncă în calitate de membru cooperator, din motive neimputabile lor
  • au încheiat contract de asigurare pentru șomaj și nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință, în vigoare
  • au încetat activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate și care, ulterior, au redobândit capacitatea de muncă și nu au reușit să se încadreze în muncă
  • le-au încetat raporturile de muncă sau de serviciu din motive neimputabile lor, în perioada de suspendare a acestora, potrivit legii
  • reintegrarea în muncă, dispusă prin hotărâre judecătorească definitiva, nu mai este posibilă la unitățile la care au fost încadrate în muncă anterior, din cauza încetării definitive a activității, sau la unitățile care au preluat patrimoniul acestora
  • le-a încetat contractul de mandat sau contractul de management, în situația directorilor care desfășoară activitate pe bază de contract de mandat și membrilor directoratului de la societățile administrate în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, pe durata mandatului, precum și managerilor care desfășoară activități pe bază de contract în baza contractului de management prevăzut de lege, administratorilor societăților, companiilor/societăților naționale și regiilor autonome, desemnați/numiți în condițiile legii, care desfășoară activitate pe bază de contract de mandat
  • le-a încetat activitatea desfășurată în baza raportului juridic, în considerarea căruia au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, atât în România, cât și pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat membru al Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene, pentru care autoritățile competente ale acestor state sau organismele desemnate ale acestor autorități stabilesc că, pentru veniturile realizate în afara României, legislația aplicabilă în domeniul contribuțiilor sociale obligatorii este cea din România, din motive neimputabile lor
  • le-a încetat activitatea desfășurată în baza raportului juridic, în considerarea căruia au realizat venituri venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidența legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, din motive neimputabile lor.

Condiții pentru a beneficia de indemnizația de șomaj în 2025

Potrivit Legii 76/2002, șomerii beneficiază de indemnizație dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii
  • nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință, în vigoare
  • nu îndeplinesc condițiile de pensionare, conform legii
  • sunt înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază teritorială își au domiciliul sau, după caz, reședința, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate

Contribuții CASS pentru indemnizația de șomaj, de la 1 august 2025

Indemnizațiile de șomaj vor fi supuse CASS începând cu luna august 2025. Se va aplica astfel o reținere la sursă de 10%, direct asupra indemnizației.

Publicitate

Având în vedere că valoarea indemnizației de șomaj este de 495 de lei, de la 1 august 2025 se va reține CASS în valoare de 49,5 lei.

Această modificare include și alte indemnizații care anterior erau scutite precum: concediu de creștere copil, concediu de acomodare în procedura adopției, venit minim de incluziune etc.

Indemnizația de șomaj în 2025 pentru absolvenții instituțiilor de învățământ

Potrivit AJOFM, absolvenții instituțiilor de învățământ beneficiază de indemnizație de șomaj dacă îndeplinesc următoarele condiții:

  • sunt absolvenți ai instituțiilor de învățământ, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale
  • sunt absolvenți ai școlilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale

Pentru a beneficia de indemnizație de șomaj, absolvenții prevăzuți la lit.a) trebuie să se înregistreze, în termen de 60 de zile de la data absolvirii, în evidențele AJOFM sau a unui furnizor acreditat, pentru căutarea unui loc de muncă.

Actele necesare înregistrării în evidenţele AJOFM

  • actul de identitate
  • actele de studii și de calificare în original
  • curriculum vitae, întocmit conform modelului comun aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1021/2004 pentru aprobarea modelului comun european de curriculum vitae
  • declarație pe proprie răspundere, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în declarații, că persoana nu are restricţii medicale care o împiedică să presteze muncă sau că are eventuale restricţii medicale care o împiedică să presteze o anumită muncă. Documentul este pus la dispoziție de agenția pentru ocuparea forței de muncă sau poate fi accesat aici : Model declarație (format editabil)Model declaratie (pdf)

Indemnizația de șomaj se acordă la cerere, de la data expirării perioadei de 60 de zile, dacă cererea este înregistrată în termen de 10 zile de la acesta data, dar nu mai târziu de 12 luni. Dacă cererea este înregistrată după expirarea termenului de 10 zile, dar nu mai târziu de 12 luni, indemnizația este acordată de la data înregistrării cererii. (Cerere în format editabil)

Pentru absolvenții școlilor speciale, indemnizația de șomaj se acordă de la data absolvirii, dacă cererea este înregistrată în termen de 10 zile de la această dată. Dacă cererea este înregistrată după expirarea termenului de 10 zile, dar nu mai târziu de 12 luni, indemnizația este acordată de la data inregistrării cererii.

Indemnizația de șomaj în 2025. Actele necesare

  •  actul de identitate;
  • actele de studii și de calificare, în original;
  • declarație pe proprie răspundere, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în declarații, că persoana nu are restricţii medicale care o împiedică să presteze muncă sau că are eventuale restricţii medicale care o împiedică să presteze o anumită muncă. Documentul este pus la dispoziție de agenția pentru ocuparea forței de muncă sau poate fi accesat aici : Model declarație (format editabil)Model declaratie (pdf);
  • declarație pe propria răspundere a absolvenților că, la data solicitării dreptului, nu au fost admişi sau nu urmează cursurile unei forme de învăţământ, organizate şi/sau acreditate, după caz, în condiţiile legii;
  • adeverință eliberată de furnizorul de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, prin care se certifică data înregistrării persoanei în evidențele proprii, în cazul în care persoana s-a înregistrat în vederea medierii pentru încadrare în muncă la un furnizor de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, acreditat conform legii;

Perioada de acordare a indemnizației de șomaj pentru absolvenți este de 6 luni, iar cuantumul este de 50% din valoarea indicatorului social de referință (ISR).

Nu beneficiază de indemnizație de șomaj, absolvenții care

  • la data solicitării dreptului, au fost admişi sau urmează cursurile unei forme de învăţământ, organizate şi/sau acreditate, după caz, în condiţiile legii
  • realizează venituri mai mari decât indicatorul social de referinţă
  • îndeplinesc condiții de pensionare
  • la data absolvirii aveau loc de muncă
  • refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării şi de formare profesională oferite de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă

De asemenea, nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul naţional de rezidenţiat pe locuri sau pe posturi, în condiţiile legi.

Perioada de acordare și valoarea indemnizației de șomaj pentru absolvenți

Indemnizaţia de şomaj se acordă şomerilor absolvenților pe o perioadă de 6 luni şi este o sumă fixă, lunară, al cărei cuantum reprezintă 50% din valoarea indicatorului social de referinţă (ISR – 660 lei), în vigoare la data stabilirii acesteia.

Indemnizaţia de şomaj în valoare de 330 de lei pe lună se acordă absolvenților o singură dată, pentru fiecare formă de învăţământ absolvită.

Indemnizația de șomaj în 2025. Perioada de acordare

Potrivit Legii nr. 76/2002 indemnizaţia de şomaj se acordă şomerilor pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, după cum urmează:

  • 6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an;
  • 9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani;
  • 12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.

Ce valoare are indemnizația de șomaj

Cuantumul indemnizaţiei de şomaj este o sumă acordată lunar şi în mod diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, şi este egal cu:

  • a) valoarea indicatorului social de referinţă (ISR – 660 lei) în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an;
  • b) suma prevăzută la lit. a), la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea, asupra mediei veniturilor care constituie baza de calcul al indemnizaţiei de şomaj pe ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare.

Pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an, indemnizația de șomaj se calculează astfel:

  • 75% din ISR = 660 lei × 75% = 495 lei

Cotele procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare

Conform Legii nr.76/2002, cotele procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare, sunt:

  • 3% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 3 ani;
  • 5% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani;
  • 7% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 10 ani;
  • 10% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani.

Pentru persoanele care au fost asigurate în baza unui contract de asigurare pentru şomaj, la determinarea sumei calculate prin aplicarea unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare, se va avea în vedere venitul lunar declarat în contractul de asigurare pentru şomaj.

De exemplu, dacă o persoană a avut un salariu brut mediu de 4.000 de lei pe lună și o vechime de 12 ani, indemnizația de șomaj ar fi calculată astfel:

  • Partea fixă: 495 lei
  • Partea variabilă: 4.000 lei × 7% = 280 lei
  • Total indemnizație: 495 lei + 280 lei = 775 lei/lună

Obligațiile persoanelor care beneficiază de indemnizație de șomaj în 2025

Potrivit legii, persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj au următoarele obligaţii:

  • să se prezinte lunar, pe baza programării sau ori de câte ori sunt solicitate, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate, pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă;
  • să comunice în termen de 3 zile agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate orice modificare a condiţiilor care au condus la acordarea drepturilor;
  • să participe la serviciile pentru stimularea ocupării şi de formare profesională oferite de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate;
  • să caute activ un loc de muncă.
  • să înştiinţeze în scris agenţia pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate apariţia stării de incapacitate temporară de muncă şi datele de identificare, respectiv numele medicului prescriptor şi unitatea în care funcţionează acesta, în termen de 24 de ore de la data acordării concediului medical. În situaţia în care apariţia stării de incapacitate temporară de muncă a intervenit în zile declarate nelucrătoare sau împlinirea termenului de 24 de ore se realizează în zile declarate nelucrătoare, persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj au obligaţia de a înştiinţa agenţia pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate, în prima zi lucrătoare.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

Românii vulnerabili vor primi 1.200 de lei pe an pentru energie și gaze. Ce măsuri vor înlocui plafonarea facturilor. SURSE

Publicat

Publicitate

Românii vulnerabili vor putea primi 1.200 de lei pe an pentru energie și gaze, iar furnizorilor li s-au promis 6 miliarde de lei la buget, scrie alba24.ro.

Schema de plafonare și compensare a prețurilor la gaze naturale va fi eliminată cu totul din 1 aprilie, urmând să fie introduse ajutoare punctuale pentru românii cu venituri mici, la cerere, dacă se simt copleșiți de facturile din sezonul rece, potrivit surselor exclusive Mediafax.

Ministerul Energiei lucrează în prezent la un proiect de act normativ prin care să se introducă un mecanism de ajutor pe baza de tichete lunare pentru persoanele vulnerabile, pe modelul celui aplicat la energie din 1 iulie, document care va echivala cu încheierea oficială a actualei scheme de plafonare și compensare a prețului la gaze naturale, valabilă până la 31 martie, potrivit surselor Mediafax apropiate deciziei.

Subiectul a fost discutat pe toate părțile, joi, de conducerea Ministerului cu reprezentații industriei, iar proiectule este în lucru împreună și cu specialiștii Serviciului de Telecomunicații Speciale, care vor actualiza platforma de înscriere și validare a cererilor de ajutor la energie electrică, pentru a o adapta și pentru gaze.

Astfel, oficialii iau în calcul un tichet în valoare de 100 de lei lunar, care să fie acordat timp de șase luni în sezonul rece, din octombrie și până în martie, inclusiv.

Mai mult, decidenții vor să crească actualul plafon de venit pentru declararea eligibilității beneficiarilor de la aproximativ 1.900 de lei la în jur de 2.500 de lei lunar.

Publicitate

În acest fel, numărul beneficiarilor reali ar putea să crească, pentru că, de exemplu în cazul mecanismului la energie, s-a estimat un număr de beneficiari de 2 milioane de gospodării, respectiv aproximativ 4 milioane de persoane, dar doar în jur de 800.000 de români dintre cei sub 1 milion înscriși au fost validați și doar jumătate, aproximativ 400.000 au plătit efectiv factura folosind și tichetul primit, arată sursele exclusive Mediafax.

De precizat că amânarea unei decizii privind viitorul schemei de plafonare și compensare a prețului la gaze naturale, în vigoare până la 31 martie, poate afecta prețul real din piață și pentru viitoarele abonamente, au avertizat recent reprezentanții furnizorilor, la solicitarea Mediafax, după declarațiile ministrului Energiei privind o eventuală ieșire graduală din schemă.

1.200 de lei pe an pentru energie și gaze: Cum va funcționa mecanismul

În esență, din 1 aprilie, prin noile mecanisme în curs de adoptare, se va folosi aceeași platformă pentru validarea ambelor tichete la energie și gaze, dar cu includerea în factură, prin cod de bare sau QR, nu tichet electronic și fără implicarea factorilor poștali.

Astfel, românii vulnerabili ar putea primi, pe an, tichete la energie de 600 de lei (50 de lei x12) și tot atât și la gaze (100 de lei x 6), ceea înseamnă 1.200 de lei pe an, dacă se menține statutul în fiecare dintre cele 12 luni.

Pentru a capta bunăvoința furnizorilor pentru implementarea acestui mecanism direct în factură, în contextul în care statul are de decontat în contul plafonării, restanțe de aproximativ 9 miliarde de lei, oficialii promit, pe de o parte, o decontare rapidă, la 30 de zile, a ajutorului din factură, dar și includerea în bugetul din acest an a unei linii de alocare de 6 miliarde de lei.

Statul român, prin Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), mai are de verificat și, dacă nu sunt inadvertențe, de validat, peste 9,5 miliarde de lei, conform informațiilor exclusive ale Mediafax, sumă pe care furnizorii de energie electrică și gaze naturale au suportat-o în contul schemelor recente de plafonare și compensare a prețurilor și care trebuie să le-o deconteze.

Din cele 6 miliarde de lei discutați, deci cam 75% din total, 4 miliarde de lei vor fi cerute în bugetul Ministerului Muncii, pentru decontarea sumelor aferente facturilor trimise la Autoritatea Națională de Reglementare din domeniul Energiei (ANRE) pentru consumatorii casnici, iar 2 miliarde de lei, la Ministerul Energiei, pentru clienții noncasnici.

Din această sumă, 4 miliarde de lei vor fi cerute în bugetul Ministerului Muncii, pentru decontarea sumelor aferente facturilor trimise la Autoritatea Națională de Reglementare din domeniul Energiei (ANRE) pentru consumatorii casnici, iar 2 miliarde de lei, la Ministerul Energiei, pentru clienții noncasnici.

Propunerile de alocări bugetare sunt discutate în prezent la nivel instituțional și urmează decizia și în coaliție, estimându-se că bugetul pe 2026 va fi aprobat la finalul lunii februarie.

Citeste mai mult

Economie

ANAF va avea o divizie de criptomonede, în premieră. Va urmări cazurile de fraudă și spălare de bani

Publicat

Publicitate

ANAF va avea o divizie de criptomonede: Șeful instituției, Adrian Nicușor Nica, a anunțat că, în urma reorganizării în care va intra, instituția își va înființa pentru prima dată o divizie de criptomonede, scrie alba24.ro.

„Vreau să vă spun un lucru: poate astăzi nu suntem atât de bine pregătiți cum ne dorim pe partea de cripto, dar faptele pe care diverși contribuabil aleg să le facă ascunzându-le în partea de cripto, în următoarea perioadă, că va fi un an, că vor fi doi, vor fi vizate de ANAF.

Pentru că vreau să vă spun așa: avem perioada de 5 ani, termenul de prescripție. Asta e termenul cu care lucrează ANAF.

Imaginați-vă atunci când faceți o faptă azi și vă credeți că nu știe nimeni ce faceți dumneavoastră cu criptomonede, timp de cinci ani avem suficient timp să devenim și noi mai bine pregătiți și să prindem pe fiecare atunci când într-o parte de fraudă utilizează, în partea de spălare de bani, partea de cripto”, a declarat șeful ANAF.

El a evitat să facă deocamdată o estimare a posibilelor fraude prin criptomonede.

„Suntem în perioadă de pionierat. Analizăm, o să avem o structură în cadrul ANAF pe partea de cripto, o să comunicăm fiecare pas și o să vă prezentăm de fiecare dată ce urmează să facem și rezultatul a ceea ce facem. Nu vreau să fac afirmații, nu vreau să arunc cifre în spațiul public.

Publicitate

Deocamdată vă spun că ANAF anul trecut a realizat planul de încasări 102%, un rezultat foarte bun realizat alături de colegii mei și fără munca lor din fiecare zi nu am fi reușit asta”, a adăugat șeful ANAF.

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu la Teioasa, Darabani. Două persoane au primit îngrijiri la fața locului. O familie are nevoie de sprijinul semenilor

Publicat

Publicitate

O familie din localitatea Teioasa, orașul Darabani, are nevoie de ajutor după ce casa le-a fost afectată de un incendiu, seara trecută. Nu au fost persoane rănite, însă pagubele sunt însemnate.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, cu două autospeciale de stingere, precum și o ambulanță aparținând SAJ.

Aceștia au constatat că ardeau cu flacără și dejări mari de fum bunurile dintr-o cameră și acoperișul casei. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga construcție, dar și la alte anexe din gospodărie. Totodată, a fost eliminat și riscul de explozie, din interiorul casei fiind scoasă o butelie.

Două persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SAJ, întrucât au suferit atacuri de panică. Acestea au refuzat transportul la spital.

Cauza probabilă a incendiului a fost scurtcircuitul.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

Publicitate

▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;

▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfinții Mucenic Doctori fără de arginți Chir și Ioan

Publicat

Publicitate

Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan, făcători de minuni, au suferit martiriul în timpul împăratului Dioclețian (secolul al IV-lea). Sunt numiți doctori fără de arginți, deoarece îi îngrijeau pe cei bolnavi fără să primească vreo răsplată.

 

SFÂNTUL CHIR s-a născut la Alexandria (Egipt) în secolul al III-lea, într-o familie de creștini. Încă din copilărie părinții săi i-au dat o educație creștină. A studiat și a ajuns un medic foarte bun și cunoscut. El avea un atelier care a fost apoi transformat într-o biserică închinată Sfințiilor Trei Tineri din cartea lui Daniel: Shadrach, Meshach și Abednego. Sfântul Chir săvârșea vindecări în numele lui Iisus Hristos, rostind rugăciuni și recitând pasaje din Sfânta Scriptură. După ce pacienții săi se vindecau, el îi sfătuia ca, pentru a rămâne sănătoși, trebuie să asculte de poruncile lui Dumnezeu și să nu mai păcătuiască. Era vestit atât pentru că faptul că nu cerea nimic în schimbul vindecării celor bolnavi, cât și pentru că lucra cu toată ardoarea unui apostol. El i-a convertit la creștinism pe mulți adepți ai superstițiilor păgâne. În legătură cu boala, el spunea că: „Oricine își dorește să nu se îmbolnăvească trebuie să se abțină de la păcat, pentru că păcatul este adesea cauza bolii trupești”. În timpul persecuțiilor anticreștine, săvârșite de Diocletian (284-305), el a fost denunțat prefectului orașului pentru faptul că era creștin, dar nu a fost prins, reușind să fugă în Arabia, unde s-a refugiat în orașul Tzoten, din apropierea mării. Acolo, după ce a fost tuns în monahism, a abandonat medicina și a dus o viață ascetică. Sfântul Chir a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni; astfel, „nu cu doctorii, ci cu rugăciuni și prin cuvânt tămăduia el toate bolile”.

 

SFÂNTUL IOAN era creștin fiind originar din Edessa (Asia Mică). A fost un militar de rang înalt în Armata Romană; Sinaxarul adaugă faptul că el era unul dintre apropiații împăratului. Auzind de virtuțile și minunile lui Chir, el și-a părăsit slujba militară și a mers la Ierusalim. S-a îndreptat de acolo spre Alexandria și apoi către Arabia, unde l-a întâlnit pe Sfântul Chir. Ulterior cei doi s-au împrietenit, iar Sfântul Ioan a devenit ucenicul sfântului Chir atât în credință și evlavie, cât și în arta medicinei. A devenit și el un „doctor fără de arginți”, și însoțitorul Sfântului Chir în viața ascetică. Cei doi au străbătut satele și orașele, propovăduind creștinismul și vindecându-i pe bolnavi, fără a cere nicio plată pentru osteneala lor.

 

Publicitate

În timpul persecuțiilor anticreștine din vremea lui Dioclețian, o femeie creștină pe nume Atanasia (Anastasia) a fost arestată de autorități în orașul Canop și transportată la Alexandria, împreună cu cele trei fiice ale ei: Teoctista (în vârstă de 15 ani), Theodota (în vârstă de 13 ani), și Theodossia (în vârstă de 11 ani). Sfinții Chir și Ioan, temându-se de faptul că exista posibilitatea ca aceste fete „să cadă din credință”, din cauza chinurilor, au hotărât să meargă în temniță pentru a le mângâia și a le încuraja în cursul martiriului. Au fost însă prinși și ei, și după multe chinuri li s-au tăiat capetele, odată cu Atanasia și fiicele ei.

Credincioșii au luat trupurile sfinților Chir și Ioan și le-au îngropat cu toată cinstea și evlavia.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending