Connect with us

Eveniment

Adolescenții români, peste media europeană la alcool, fumat și dependența online. Măsurile anunțate de Ministerul Educației

Publicat

Publicitate

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a comentat rezultatele studiului european ESPAD 2024 privind consumul de alcool, tutun și alte droguri în rândul adolescenților, precizând că România se situează sub media europeană la consumul de droguri, dar peste media europeană la consumul de alcool, fumatul, jocurile de noroc și dependența online, în condițiile în care nu avem specialiști suficienți care să se ocupe de sănătatea mintală a copiilor și tinerilor.

Foto: (c) Isabela Paulescu/AGERPRES

‘Consumul de droguri în România, în școli este sub media europeană, dar asta pe noi nu ne încălzește foarte mult, că este totuși un nivel mult prea mare față de cât dorim noi, dar aș ține să punem în context acest lucru, să știm că aici suntem sub media europeană, însă, din păcate, suntem peste media europeană în ceea ce privește consumul de alcool, fumatul, jocurile de noroc, dependența online. (…) Dacă pe prima componentă, cu Ministerul de Interne, începem să ne mișcăm bine, în școli sunt optimist, mergem în direcția bună, în afara școlii, în legătură cu părinții, lucrurile merg într-o direcție bună, avem dificultăți în a organiza serviciile medicale și psihologice (…). Nu avem suficienți specialiști, nu avem suficiente centre. Când spun că nu avem suficienți specialiști, mă gândesc la specialiști pregătiți specific în acest domeniu, pe protocoale validate științific. Acestea sunt nivelurile pe care trebuie să le dezvoltăm’, a spus ministrul Daniel David, vineri seara, într-o intervenție online în cadrul unei dezbateri de la Sibiu.

Foto: (c) Isabela Paulescu/AGERPRES

El a a subliniat că, deși în ultimii ani au fost organizate mii de activități de prevenire și informare în școli, acestea au fost necoordonate și lipsite de o strategie unitară, motiv pentru care ministerul a elaborat un model de intervenție cu trei componente: curățenie în jurul școlilor – toleranță zero pentru droguri și dealeri, în colaborare cu Ministerul de Interne; educație și conștientizare în școli – introducerea în curriculum a temelor despre stil de viață sănătos, autocunoaștere, prevenirea consumului de substanțe și alte comportamente de risc; implicarea părinților și a serviciilor de sănătate – întărirea legăturii dintre școală, familie și specialiștii medicali și psihologi din afara sistemului educațional.

‘În 2024, în 2023 și înainte și în anul 2025 au fost mii, zeci de mii de activități legate de adicții în școli. Problema era că aceste activități erau adesea necoordonate, nu aveau o schemă generală. Am înțeles că intervenim, foarte bine că intervenim, dar cum le coordonăm, dar cum le punem într-un demers care să aibă efecte. Și eu asta am încercat să fac și am propus acel model cu trei componente: o componentă să facem curat în jurul școlilor. Curat înseamnă toleranță zero pentru droguri și pentru dealeri, colaborarea cu ministrul Predoiu este extraordinară în acest sens și colaborăm bine cu Ministerul de Interne. A doua componentă, ce facem în școli, iar mesajul este pentru conștientizare. De foarte multe ori, consumul, primele semne sunt identificate de colegi, de profesori, nu de specialiștii de psihologie sau medicină din școli. (…) De asemenea, ca să-i pregătim pe copii, am început să introducem și în curriculum astfel teme. (…) Am propus acele două cursuri noi pentru liceu, stil de viață sănătos, în care am introdus la pachet aceste probleme, și consumul de alcool și consumul de droguri și fumatul și sexul neprotejat și mâncatul nesănătos și doi, un lucru important pentru adolescenți (…) acel curs de autocunoaștere personală’, a subliniat ministrul Daniel David.

Potrivit ministrului Educației, ‘oricât de mult lucrează școala, oricât de mult lucrează psihologii în școli, nu au cum să înlocuiască părintele și atunci trebuie să fie implicat și părintele’.

Prezent la dezbatere, președintele ales al Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie (ARPP), directorul medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie ‘Dr. Gheorghe Preda’ Sibiu, Ciprian Băcilă, a reamintit că România se confruntă cu o criză acută de specialiști în sănătatea mintală a copiilor și adolescenților, fiind necesară dezvoltarea serviciilor de consultații la distanță (telemedicină) și a echipelor mobile din cadrul centrelor de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor la copii.

Foto: (c) Isabela Paulescu/AGERPRES

Publicitate

‘România are în prezent aproximativ 260 de medici în specialitatea Psihiatrie pediatrică în sistemul public de sănătate, ceea ce înseamnă doar 5 specialiști la 100.000 de locuitori, în timp ce în Germania sunt 29 la 100.000 de locuitori. Există județe în care nu există niciun medic de specialitatea Psihiatrie pediatrică, iar în multe localități din mediul rural serviciile de sănătate mintală lipsesc complet. De asemenea, din cauza deficitului de personal în unele centre universitare, linia de gardă în specialitatea Psihiatrie pediatrică nu poate fi funcțională’, a spus medicul Ciprian Băcilă.

Potrivit președintelui ARPP, este nevoie de o programă de sănătate mintală atât pentru profesori, cât și pentru elevi.

‘Cred că principalul lucru este ca toți acești factori decizionali să stea la aceeași masă. Am putea începe prin a vedea situația reală și prin a face o programă sau un program de studiu care să prevadă sănătatea mintală – mă refer aici la partea legată de profesori. Copiii stau foarte mult în prezent cu profesorii, în școală sau la afterschool, și de aceea ei sunt primii care pot observa tulburările de atenție, de comportament sau imposibilitatea de concentrare. Profesorii stau cel mai mult cu copiii noștri. De asemenea, cred că trebuie pus accent în momentul actual pe o materie, o programă prietenoasă pentru copii, astfel încât ei să înțeleagă ce înseamnă sănătatea mintală’, a declarat medicul Băcilă.

Acesta s-a referit și el la studiul european ESPAD 2024 punctând că, încă, ‘dependența de online nu este prevăzută’ ca o boală. El a anunțat că, împreună cu Clubul Rotary, ARPP va dezvolta un program pilot, în București și în Sibiu, unde psihiatrii, psihologii și consilierii școlari vor discuta atât cu profesorii, dar și cu părinții elevilor, despre sănătatea mintală a copiilor și adolescenților.

Și Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al organizației ‘Salvați Copiii’ România s-a referit la ESPAD 2024, dar și la alte date culese de ONG-ul pe care îl conduce, avertizând că România se confruntă cu un fenomen alarmant al adicțiilor în rândul copiilor și adolescenților – de la jocuri de noroc și fumat, până la consum de alcool, droguri și dependență digitală.

Foto: (c) Isabela Paulescu/AGERPRES

‘Din păcate, foarte mulți copii sunt în situația de a juca pe bani. (…) cam 14 % dintre copii au jucat pe bani, 40 % dintre copii aveau cunoscuți care jucau și unul din zece copii chiar au în familie o persoană dependentă de jocuri de noroc. (…) O altă problemă care a stat un deceniu sub un strat gros de tăcere și tristețe, este cea a dependenței de droguri. (…) Ultima cercetare a noastră arăta că patru din zece copii știu pe cineva care a consumat droguri, se fumează, se consumă alcool în cantități destul de mari și de un procent mare, cam 27 % au consumat alcool în ultima săptămână și aproape 50 % au fumat diferite forme de țigări. Am un raport recent realizat de Agenția Uniunii Europene privind Drogurile care ne arată că, în România, unul din doi adolescenți are un risc ridicat de dependență digitală, România este pe locul patru la consumul de tutun în rândul adolescenților, unul din doi adolescenți au încercat țigări electronice, opt din zece adolescenți români consumă alcool, unul din patru adolescenți au avut acces la jocurile de noroc’, a declarat Gabriela Alexandrescu.

Organizația ‘Salvați Copiii’ România derulează, încă din 2017, un amplu program de educație pentru sănătate, adaptat pe grupe de vârstă, prin care peste 125.000 de copii au învățat despre riscurile adicțiilor și despre importanța alegerilor sănătoase.

‘Am dezvoltat un program de educație pentru sănătate din 2017, adaptată pe nivelul de vârstă. 125.000 de copii. A fost o mare deschidere a copiilor, a părinților, deci este dorit. (…) Trebuie să ducem această informație în programa școlară (…) pentru că mulți copii din România au părinții plecați, sunt singuri acasă sau sunt cu bunicii sau cu oameni care nu au educația necesară. Mulți copii sunt din familii sărace, needucate, aproape 34 % dintre ai noștri. (…) Este important să-i educăm pe copii să facă alegeri sănătoase într-o lume în care, din păcate, există multe tentații și interese financiare care profită de pe urma adicțiilor’, a atras atenția președinta ‘Salvați Copiii’.

România se situează peste media europeană la consumul de alcool, tutun, jocuri de noroc și utilizarea excesivă a mediului digital în rândul adolescenților, potrivit celui mai recent Raport ESPAD 2024 (European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs), publicat joi, de Agenția Uniunii Europene privind Drogurile (EUDA).

‘Deși la nivelul Europei există o tendință descrescătoare a consumului de alcool și tutun în rândul adolescenților, România este peste media europeană în ambele cazuri. Trendul de creștere a timpului petrecut de elevi pe rețelele de socializare sau jocuri de noroc se resimte și în rândul adolescenților din țara noastră, unde, de asemenea ne situăm peste media europeană’, se arată în comunicatul de presă privind raportul.

Potrivit Raportului, România ocupă locul 4 la consumul de tutun în rândul adolescenților. Unul din doi elevi din România a declarat că a încercat țigări electronice. Studiul mai arată că 8 din 10 adolescenți români consumă alcool, 1 din 4 adolescenți au avut acces jocurile de noroc.

Studiul a fost realizat pe parcursul anului 2024 în 37 de state din Europa, pe un eșantion de 113.882 de persoane în vârstă de 15, respectiv 16 ani. În România datele au fost colectate în perioada 19 aprilie – 12 iunie 2024 și au participat la studiu 8.543 de elevi din toate județele.

Foto: (c) Isabela Paulescu/AGERPRES

Deputatul PNL, Raluca Turcan, în parteneriat cu Organizația ‘Salvați Copiii’, a organizat vineri seara, o dezbatere dedicată prevenirii dependențelor în rândul copiilor și adolescenților, cu scopul de a îmbunătăți legislația din domeniu. La acest eveniment au participat parlamentari, președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, specialiști din sănătate și educație, părinți, preoți și jurnaliști. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Se întrerupe apa în municipiul Botoșani. Care sunt străzile afectate

Publicat

Publicitate

În vederea efectuării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la conducta din oțel, cu diametrul de 100 mm, localizată pe strada Nicolae Grigorescu nr. 6, din municipiul Botoșani, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei potabile, începând cu data de 30 ianuarie 2026, ora 2200, până la data de 31 ianuarie 2026, ora 1600.

Vor fi afectați de lipsa furnizării apei potabile consumatorii ce locuiesc în imobilele situate pe străzile: Nicolae Grigorescu (tronsonul cuprins între B-dul Mihai Eminescu și Calea Națională), Gheorghe Filipescu, Calea Națională nr. 80-90.

           Ne cerem scuze față de abonați și îi asigurăm că se va interveni în regim de urgență pentru finalizarea lucrărilor, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus.

Citeste mai mult

Administratie

Vești bune pentru Darabani: Infrastructură modernă pentru un oraș care se dezvoltă

Publicat

Publicitate
Orașul Darabani va beneficia de un nou proiect major, de importanță deosebită pentru viitor, despre care se face vorbire de mult timp în comunitatea noastră.
În această săptămână, în prezența președintelui CJ Botoșani Valeriu Iftime și a președintelui Administrației Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, a fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea stației de epurare a apelor uzate a Orașului Darabani, precum și extinderea a încă aproximativ 12km de rețea nouă de canalizare, pe lânga cei 25km ce sunt deja în execuție.
„Știu că acest tip de investiție nu reprezintă neapărat unul ce ne aduce beneficii imediate, creând mult disconfort tuturor pe parcursul implementării, dar trebuie să fim conștienți cu toții că nu ne putem dezvolta altfel decât construind mai întâi infrastructură principală! Mulțumesc atât președintelui CJ Valeriu Iftime pentru toată susținerea acestei noi investiții din comunitatea noastră cât și întregii echipe din Primăria Darabani pentru implicarea în scrierea acestui nou proiect!”, a spus primarul orașului Darabani,  Mihai-Alin Gîrbaci.

Citeste mai mult

Eveniment

Activitate de educație pentru promovarea integrității cu ocazia celebrării Zilelor Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian”

Publicat

Publicitate

Miercuri, premergător celebrării a 158 ani de la nașterea pictorului supranumit poetul plastic al florilor, precum și sărbătoririi Zilelor Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani- 69 de ani de la înființare, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității.

În calendarul activităților planificate și desfășurate, cu sprijinul și colaborarea conducerii liceului, s-a înscris și cea de educație pentru promovarea integrității, care a avut loc în sala de informatică a Școlii Gimnaziale nr. 17 Botoșani, din municipiul Botoșani, participând numeroși elevi ai claselor a X- a și un profesor coordonator din cadrul Liceului de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani.

În acest context, au fost prezentate subiecte referitoare la competenţa și identitatea instituțională a Direcției Generale Anticorupție, datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Botoşani, infracțiunile de corupție, noțiunea de funcționar public, instituții și instrumente de prevenire și combatere  a corupției existente în prezent, consecințele corupției, campanii și activități preventive desfășurate de către DGA, atitudinea/ reacția  față de corupție, modalități de sesizare, popularizarea sistemului telefonic Call-center anticorupție 0800.806.806 și modul de funcționare al acestuia,  toate adaptate specificului vârstei participanților.

Au fost dezbătute dileme care reflectă conduita şi spiritul etic pe care trebuie să-l adopte în societate, subiecte ce țin de comportamentul legal și moral, aspecte referitoare la integritate şi noţiuni de educaţie juridică, fiind amintite titlurile campaniilor de prevenire derulate de Direcția Generală Anticorupție în scopul limitării fenomenului corupției în România, inclusiv în domeniul educației și învățământului.

Participanților le-au fost distribuite materiale preventive, în scopul încurajării semnalării faptelor de corupție la sistemul telefonic Call-center anticorupție 0800.806.806. Totodată, li s-a recomandat să acceseze site-ul DGA, în scopul informării cu privire la activitatea desfășurată pe linia prevenirii, descoperirii și sancționării faptelor de corupție.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Guvernul a amânat aplicarea RO e-Factura pentru persoanele fizice. Termenul de tranziție oficial

Publicat

Publicitate

Guvernul a anunțat, vineri, introducerea unui termen de tranziție pentru RO e-Factura. Persoanele fizice impozabile, care desfășoară activități economice vor trebui să utilizeze sistemul doar de la 1 iunie 2026.

Modificările au fost făcute prin ordonanță pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Persoanele fizice impozabile care desfășoară activități economice și sunt identificate fiscal prin CNP (nu prin CIF) nu vor fi obligate să utilizeze sistemul RO e-Factura până la 1 iunie 2026.

”Acest termen le va permite o perioadă de adaptare, testarea funcțională a platformei, precum și un tratament egal cu agricultorii persoane fizice, care beneficiază deja de aceeași amânare.

Cei deja înregistrați obligatoriu pot solicita ieșirea temporară din registru, iar cei care nu sunt înscriși trebuie să se înregistreze cu cel puțin 3 zile înainte de 1 iunie 2026”, a comunicat Guvernul.

Sistemul RO e-Factura a fost extins, de la începutul acestui an, şi asupra persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice cu caracter de continuitate, în baza CNP (cum ar fi operatorii foto/video, influencerii, prestatori de servicii diverse. Detalii, AICI

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending