Connect with us

Actualitate

Solstițiul de vară 2025: Când va fi cea mai lungă zi din an. Legende și superstiții

Publicat

Publicitate

Solstițiul de vară 2025: evenimentul marchează cea mai lungă zi din an și începutul oficial al verii astronomice în țară. Acest fenomen este însoțit de tradiții populare și semnificații culturale importante, care celebrează lumina, viața și belșugul, scrie alba24.ro.

După momentul solstițiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, când este solstițiul de iarnă.

Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers. Denumirea de solstițiu („Soarele stă”) este dată de faptul că, la data respectivă, are loc schimbarea gradientului mișcării Soarelui în raport cu declinațiile acestuia.

Solstițiul de vară 2025: Ce înseamnă

Solstițiul de vară a avea loc anul acesta pe 21 iunie, la ora 5:42, ora României.

Termenul de „solstițiu” („Soarele stă”) provine de la faptul că, în această perioadă, are loc o modificare a direcției de deplasare a Soarelui în raport cu declinația sa.

În ziua solstițiului, Soarele atinge înălțimea maximă pe cer (pentru latitudinea medie a României), ajungând la 67° 52′ față de orizont.

Publicitate

Astfel, ziua are cea mai lungă durată din an, 15 ore și 32 de minute, iar noaptea, cea mai scurtă, cu doar 8 ore și 28 de minute.

Tot din acest motiv, perioada crepusculară este cea mai extinsă din an, iar în regiunile cu latitudini mari, acest fenomen se manifestă prin prelungirea crepusculului pe tot parcursul nopții, dând naștere spectaculoaselor „nopți albe”, potrivit astro-urseanu.ro.

Solstiţiul reprezintă cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare sau la cea mai mică înălţime faţă de Ecuator.

Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o mişcare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor Pământului nu este constant perpendiculară pe planul orbitei Pământului.

Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an. Acest fapt generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.

Legende și supersitiții

Energia solstițiului de vară este considerată a fi una a pasiunii, vitalității, creativității și belșugului.

În vechime, solstițiul de vară reprezenta un prilej special pentru găsirea și utilizarea apei magice. Îmbăierea în lacuri sau râuri nu avea doar efecte curative, ci era și un ritual simbolic de renaștere.

În unele regiuni, spălatul cu roua adunată în ajunul solstițiului era o practică magică pentru frumusețe, iar în altele, îmbăierea în apa cu ierburi în noaptea solstițiului era folosită ca o cură pentru refacerea sănătății și a vigorii.

În România, solstițiul de vară este aproape de sărbătoarea Sânzienelor. În această zi, fetele împletesc coronițe din flori de sânziene și le aruncă peste case pentru a-și afla ursitul.

Solstițiul de vară și ritualul talismanului din aur

De momentul solstițiului de vară este legat și un ritual de transformare a unei bijuterii din aur în talisman norocos.

Se folosește orice fel de obiect din aur, indiferent dacă este un inel, o moneda sau pandativ.

Cu o zi inainte de solstițiu, bijuteria este pusă într-un vas rezistent la foc, plin cu ierburi uscate (cimbru, rozmarin, salvie, lavandă, mușețel, sunătoare), ce reprezintă elementul pământ.

În zorii zilei solstițiului de vară, se scoate obiectul de aur dintre ierburi și se pune într-un vas cu apă curată, apoi prin flacăra unei lumânări galbene sau aurii pentru a fi purificată.

Pe urmă, cu flacăra de la lumânare, se dă foc ierburilor uscate din vas, lasându-le să ardă și să își împrăștie aromele.

De la mijlocul zilei și până la apus, se lasă obiectul de aur într-un loc sigur de afară, astfel încât să fie sub lumina soarelui.

Seara, țineți strâns bijuteria într-o mână, închideți ochii și concentrați-vă asupra dorinței cele mai arzătoare, apoi pronunțați dorința cu glas tare, de 3 ori.

La final, se recită: „Fii vrăjit și legat, cu noroc, dragoste și lumină; belșugul să se reverse și energiile să străluce. Așa să fie”.

Solstițiul de vară. Când va avea loc în următorii ani

  • 2026: 21 iunie – ora 11:24
  • 2027: 21 iunie – ora 17:11
  • 2028: 20 iunie – ora 23:02

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Se alege praful din turismul românesc: Numărul voucherelor de vacanță s-a redus cu 85% față de 2024

Publicat

Publicitate

Numărul tichetelor de vacanță emise în luna septembrie a acestui an a fost mai mic cu aproape 85% față de aceeași perioadă din 2024, iar cel al tichetelor decontate a înregistrat o reducere cu 39%, arată datele centralizate de un tur-operator pe baza informațiilor furnizate de Ministerul Finanțelor.

Această diminuare a valorii și volumului voucherelor de vacanță afectează unul dintre puținele instrumente directe de sprijin pentru turismul intern, atrage atenția tur-operatorul, într-un comunicat remis vineri AGERPRES.

‘Deși voucherele de vacanță continuă să fie utilizate și în septembrie, datele arată o scădere semnificativă față de anul precedent. Comparativ cu aceeași lună din 2024, numărul tichetelor de vacanță emise a fost mai mic cu aproape 85%, iar cel al tichetelor decontate a înregistrat o reducere de 39% (…) Consecințele se resimt în întreaga industrie a ospitalității, care se confruntă cu presiuni suplimentare și cu o scădere a atractivității pieței locale, încurajând astfel migrarea turiștilor către destinații externe sau forme de turism nefiscalizate din România’, se menționează în comunicatul Bibi Touroperator.

Informațiile furnizate de Ministerul Finanțelor relevă că, în primele nouă luni ale anului 2025, s-au emis cu aproape 70% mai puține vouchere decât în perioada similară din 2024, iar numărul celor decontate a scăzut cu 31%.

‘Diferența dintre ritmul de scădere al voucherelor emise și al celor decontate se explică prin faptul că, în circulație, mai există încă vouchere emise în 2024, în valoare de 1.600 lei. Acestea contribuie temporar la menținerea unui nivel mai ridicat al decontărilor. Odată cu epuizarea acestor tichete, vor rămâne în circulație doar cele emise în acest an, în valoare de 800 lei, al căror volum este, de asemenea, în scădere. Avertismentele formulate anterior de către specialiștii în turism s-au confirmat: deciziile guvernamentale au avut un impact negativ asupra turismului intern, vizibil încă din prima lună de vară’, spune tur-operatorul.

Potrivit sursei citate, reducerea valorii voucherelor de vacanță, creșterea TVA și scăderea puterii de cumpărare au contribuit la deteriorarea progresivă a situației, cu efecte accentuate pentru 2026.

Publicitate

‘Este esențial ca Guvernul să intervină rapid și să stimuleze mecanismele economice. Măsurile de austeritate în sectorul public nu trebuie confundate cu o frânare generală a economiei. În lipsa unor acțiuni corective, riscul declanșării unei spirale recesioniste crește, cu consecințe directe: creșterea șomajului și închiderea unui număr tot mai mare de afaceri. Așteptăm decizia fermă ca TVA nu va crește și mai mult de la 1 ianuarie, ceea ce ar pune definitiv pe butuci turismul. Și mai așteptăm o indexare a valorii voucherelor de vacanță, așa cum s-a anunțat pentru indexarea tichetelor de masă de la 40 la 50 lei/zi’, a declarat Adrian Voican, vicepreședinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT) și președinte al Bibi Group4travel.

Bibi Touroperator, membru Bibi Group4Travel, este unul dintre cei mai importanți tur-operatori pe piața locală de turism, specializat pentru România, cu o cifră de afaceri a grupului de peste 13 milioane euro. Compania a implementat, în premieră, în România, conceptul ‘Înscrieri Timpurii’.

Citeste mai mult

Educație

Ziua porților deschise la Liceul „Ștefan D. Luchian” din Ștefănești: Lucrările de modernizare, aproape finalizate

Publicat

Publicitate

Lucrările de reabilitare și modernizare a Liceului „Ștefan D. Luchian” din orașul Ștefănești se apropie de final, iar administrația locală a anunțat organizarea unui eveniment special dedicat comunității. Primarul Florin Buțura a invitat locuitorii orașului să participe, astăzi, la Ziua Porților Deschise, programată să înceapă la ora 12:00.

„Bună dimineața cu cele mai bune gânduri și o invitație! Lucrările de reabilitare și modernizare a liceului sunt aproape gata, iar toți cei interesați sunt așteptați să vadă cum arată interiorul școlii, sălile de clasă și investițiile realizate”, a transmis primarul Florin Buțura.

Evenimentul oferă șansa localnicilor, părinților și elevilor să descopere noile spații modernizate, dotările educaționale și îmbunătățirile aduse unității de învățământ, în cadrul unui proiect amplu de reabilitare susținut de administrația locală.

Potrivit edilului, elevii și profesorii își vor relua cursurile în noile săli imediat după încheierea minivacanței, într-un mediu modern, luminos și adaptat cerințelor actuale ale procesului educațional.

Citeste mai mult

Economie

Românii pot investi din nou în titlurile Fidelis: Dobânzi de până la 7,95% la emisiunile în lei

Publicat

Publicitate

Ministerul Finanțelor va lansa, săptămâna viitoare, o nouă ediție a titlurilor de stat FIDELIS, cea de-a zecea din acest an, destinată exclusiv persoanelor fizice. Prin această emisiune, românii vor putea investi direct în obligațiuni emise de stat, o formă sigură și avantajoasă de economisire. Titlurile de stat FIDELIS sunt garanții ale statului român, fiind considerate printre cele mai sigure instrumente de investiție disponibile pe piața locală.

Acest lucru, după ce Ministerul Finanțelor (MF) a anunțat vineri, o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,95% pentru titlurile în lei, respectiv de până la 6,3% la cele în euro, ce se va desfășura în perioada 7-14 noiembrie, relatează agerpres.ro.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie în titlurile de stat Fidelis denominate în lei și în euro prin intermediul băncilor partenere: BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank.

Potrivit unui comunicat de presă, transmis vineri AGERPRES, aceasta este cea de-a 10-a ediție Fidelis din 2025 și, totodată, a 20-a de la debutul campaniei ‘România are sânge de rocker, acum și de investitor’, realizată împreună cu ‘Morning Glory cu Răzvan Exarhu’, Rock FM, prin care donatorii de sânge primesc cea mai bună dobândă la titlurile de stat.

Cei care vor să-și investească economiile în Programul Fidelis, ediția din octombrie, vor beneficia de dobânzi atractive și neimpozabile. Astfel, pentru titlurile de stat în lei, dobânzile sunt de 6,95%, cu scadența la doi ani, 7,35%, cu scadența la 4 ani și de 7,7%, cu scadența la șase ani. Totodată, pentru titlurile în euro, dobânzile sunt de 3,9%, cu scadența la trei ani, 5%, cu scadența la cinci ani și de 6,3%, cu scadența la 10 ani.

În acest sens, Ministerul Finanțelor anunță tranșe speciale în lei și în euro pentru donatorii de sânge. Tranșa specială de titluri de stat Fidelis, emise în lei, cu scadență la doi ani, dedicată tuturor celor care fac dovada donării de sânge începând cu 1 iunie 2025, va avea o dobândă de 7,95%.

Publicitate

‘Donatorii-investitori se bucură de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei’, se precizează în comunicat.

Totodată, persoanele care investesc în titlurile de stat Fidelis se bucură de facilități, precum: posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere în funcție de prețul primit pe bursă; veniturile obținute din deținerea titlurilor sunt neimpozabile și flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului.

‘Cifrele celor 9 ediții din 2025 dovedesc interesul crescut al românilor pentru modalitatea de economisire propusă de Ministerul Finanțelor: suma totală investită este de peste 18,32 miliarde de lei; 190.258 ordine de subscriere; 29.885 donatori – investitori și peste 1,720 miliarde de lei, suma totală investită de donatori-investitori.’, precizează ministerul de resort.

Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei – pentru emisiunea în lei, și de 100 de euro – pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Citeste mai mult

Administratie

Investiție verde și la Nicșeni: Administrația locală se apucă de construcția unui parc fotovoltaic de peste 1,85 milioane lei

Publicat

Publicitate

Administrația comunei Nicșeni a lansat procedura de licitație pentru execuția lucrărilor aferente proiectului „Parc fotovoltaic – Comuna Nicșeni”, o investiție menită să reducă semnificativ costurile cu energia electrică și să sprijine tranziția locală către surse regenerabile. Anunțul a fost făcut pe prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Proiectul, cu o valoare totală estimată la 1.851.447,05 lei, este finanțat prin Fondul de Modernizare, iar conform documentației tehnice, obiectivul constă în înființarea unei centrale electrice fotovoltaice de tip on-grid, cu o capacitate instalată de 234,76 kWp, care va fi racordată la rețeaua națională de distribuție a energiei electrice.

Lucrările prevăzute includ amenajarea terenului, construirea căilor de acces pentru mentenanță, împrejmuirea perimetrală și instalarea unui sistem de iluminat LED în jurul parcului. De asemenea, proiectul presupune montarea a 423 de panouri fotovoltaice, fiecare cu o putere de 555 Wp, susținute de o structură metalică specială.

În cadrul proiectului vor fi instalate optimizatoare de putere, patru invertoare trifazate de câte 60 kW, tablouri electrice secundare și un tablou electric general, cabluri de conexiune și prize de pământ, toate acestea urmând să asigure un sistem complet funcțional, conectat la Sistemul Energetic Național.

La finalizarea lucrărilor, parcul fotovoltaic va furniza energie curată pentru infrastructura publică locală, contribuind la scăderea emisiilor de carbon și la o mai bună eficiență energetică a comunei.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending