Connect with us

Actualitate

Sfaturi practice în biserică: Ce facem cu târnoseala de la sfinţirea bisericii

Publicat

Publicitate

Sfinţirea unei biserici este un prilej de mare bucurie duhovnicească pentru credincioşii unei parohii. Orice credincios ar vrea să păstreze o amintire vie a ceea ce s-a petrecut în acea zi de mare sărbătoare pentru comunitatea sa. Unele amintiri i se imprimă în memorie, altele întru adâncul inimii, dar care, cu timpul, se pot estompa. De aceea, simte nevoia de ceva palpabil, care să rămână peste ani şi pe care să îl poată vedea şi copiii sau nepoţii săi. Un astfel de obiect este bucăţica de pânză numită târnoseală, care se împarte credincioşilor după slujba sfinţirii bisericii, relatează Ziarul Lumina.

Dacă imaginile foto şi video, precum şi cronicile scrise au importanţă şi relevanţă în context istoric, constituindu-se ca mărturii indubitabile despre un astfel de eveniment, deci au şi se pretează la o vizibilitate mai generală, târnoseala are o mai mică relevanţă, aria ei de cuprindere nefiind atât de generală, ci se adresează evlaviei şi folosului personal.

Ce putem face cu această parte de material textil? Credinciosul ştie şi intuieşte că orice lucru care vine în atingere cu cele sfinte, asupra căruia s-au rostit rugăciuni, se împărtăşeşte de o anumită stare de sfinţenie şi nu mai trebuie folosit ca un obiect comun, pierzându-şi utilitatea practică pentru care a fost confecţionat. Aşa este şi cu târnoseala, astfel încât trebuie să o păstrăm cum se cuvine, cu evlavia pe care ne-au învăţat-o strămoşii noştri, care ştiau că, fără Dumnezeu şi fără Biserică, viaţa omului îşi pierde rostul şi ştiau să respecte, să observe timpurile, actele şi persoanele liturgice, situându-le pe fiecare în locul cuvenit lor.

Concret: târnoseala poate fi păstrată în colţul dinspre răsărit al casei, cel rezervat sfintelor icoane, ca pe un obiect care nu trebuie să iasă din sfera celor sfinte, deşi el în sine nu este sfinţit – aşa cum este icoana, de pildă.

Ar fi indicat ca fiecare credincios să aibă câte o casetă, o cutiuţă de lemn sau metal în care să pună obiecte sfinţite, ca iconiţe, cruciuliţe sau ca această târnoseală. Le-ar putea scoate de acolo pentru a le cinsti ori de câte ori ar simţi nevoia. Bineînţeles că există şi pericolul exagerărilor: se poate ajunge la o manie a colecţionării, de a căuta în toate părţile astfel de obiecte, care pot fi socotite – în unele cazuri – fie simple suveniruri, fie obiecte mult mai importante decât crucea sau icoanele, fie suporturi pentru cultivarea orgoliului personal faţă de alţi oameni.

Sursa: Ziarul Lumina

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Cu sacii mai mari ca ei: Elevii au făcut curățenie generală la Avrămeni în cadrul campaniei „Let’s Do It”

Publicat

Publicitate

Cum astăzi a fost o zi de toamnă blândă, la Avrămeni, elevii de la gimnaziu au lăsat deoparte caietele și manualele pentru a lua în mâini sacii de gunoi. Unii dintre ei abia reușeau să ducă greutatea sacilor, care păreau mai mari decât ei, dar nu s-au plâns nicio clipă. Au strâns hârtii, sticle și resturi aruncate la întâmplare pe marginea drumului, prin parcuri sau în apropierea școlii.

Copiii au fost parte din campania națională „Let’s Do It, Romania!”, care an de an aduce împreună voluntari din toate colțurile țării pentru a reda comunităților imaginea curată pe care o merită. Pentru elevii din Avrămeni, acțiunea a fost mai mult decât o simplă activitate de igienizare – a fost o lecție vie despre respectul față de locul în care trăiesc.

Profesorii i-au însoțit, dar inițiativa a fost a lor. Cu mâinile încărcate de saci și cu obrajii roșii de emoție și efort, copiii au arătat că responsabilitatea nu ține de vârstă. „E satul nostru și trebuie să avem grijă de el”, spunea unul dintre elevi, în timp ce așeza sacul plin la marginea drumului, lângă ceilalți.

Gestul lor simplu a adus un strop de lumină și curățenie în comunitate. Oamenii care i-au privit de pe margine au zâmbit, poate cu un strop de rușine că cei mici dau dovadă de atâta conștiință civică. Dar mai ales cu speranța că, dacă generațiile tinere cresc cu acest spirit, viitorul va fi mai bun.

Pentru câteva ore, elevii au demonstrat că se poate construi comunitate și prin lucruri mici, dar făcute cu inimă mare. Și că dragostea de sat, de școală și de natură începe cu gestul simplu de a strânge un ambalaj de pe jos.

Iată și câteva din imaginile surprinse astăzi în satele din comuna Avrămeni:

Publicitate

Citeste mai mult

Educație

La granița cu Moldova și la o aruncătură de băț de războiul din Ucraina, elevii din Rădăuți Prut au sărbătorit PACEA prin curățenie

Publicat

Publicitate

La granița cu Republica Moldova și la o aruncătură de băț de războiul din Ucraina, acolo unde veștile despre război ajung mai repede decât cele despre sărbători, zeci de copii de la Școala Gimnazială din Rădăuți Prut și Miorcani au ales astăzi să scrie o poveste diferită.

Au lăsat ghiozdanele deoparte și au ieșit să adune gunoaiele din comuna lor, în cadrul campaniei „Let’s Do It, România!”, care marchează Ziua Națională a Curățeniei.

Cu sacii menajeri în mâini și cu ochii plini de energie, copiii au străbătut ulițele satului, au curățat marginea drumurilor și malurile Prutului. Profesorii i-au însoțit, iar localnicii i-au privit cu mândrie. Pentru câteva ore, locul unde câteodată se aud chiar și sirenele de alarmă din Ucraina a răsunat doar de râsetele și bucuria lor.

„Copiii noștri au arătat astăzi că există și o altă formă de luptă: lupta pentru curățenie, pentru normalitate, pentru speranță”, a spus unul dintre dascăli.

În mijlocul unei lumi tulburate, gestul simplu al elevilor din Rădăuți Prut și Miorcani a căpătat o valoare simbolică. Au adunat gunoaie, dar au dăruit comunității un mesaj mai puternic decât orice lecție din manuale: că pacea se trăiește și prin fapte mici, făcute cu inimă curată.

Strânși în echipe, elevii mai mari i-au ajutat pe cei mici să ducă sacii grei. În fiecare zâmbet se citea bucuria de a fi împreună și de a simți că fac parte din ceva mai mare decât ei. Că, în ciuda norilor care atârnă imediat după graniță, în Ucrainei, aici, în colțul acesta de țară, există viață, solidaritate și speranță.

Publicitate

Ziua Națională a Curățeniei, sărbătorită astăzi în toată România, a avut la Rădăuți Prut și Miorcani un parfum aparte. Pentru acești copii, a fost și o zi a recunoștinței pentru pacea pe care o trăiesc și a responsabilității față de satul lor. Au demonstrat că dragostea de țară începe cu dragostea pentru ulița pe care merg zilnic la școală.

La final, sacii cu deșeuri au fost încărcați în mașinile de salubritate, dar cea mai mare comoară adunată de copii nu se măsoară în kilograme, ci în exemplul pe care l-au dat unei comunități întregi: că în vremuri grele, puterea stă în gesturile simple, făcute cu sufletul.

Iată și câteva imagini surprinse astăzi la Rădăuți Prut:

 

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Pompierii botoșăneni s-au alăturat campaniei naționale de ecologizare ,,Ziua națională de curățenie”

Publicat

Publicitate

Astăzi, pompierii botoșăneni s-au alăturat, ca în fiecare an, campaniei naționale de ecologizare „Ziua Națională de Curățenie”, desfășurată în mai multe zone ale județului.

 

70 de salvatori au participat la acțiunile de curățare organizate în pădurile Lebăda, Gorovei, Guranda, precum și în apropierea satului Petricani, oraș Săveni. În urma activităților, au fost strânse pet-uri, ambalaje din plastic și hârtie, cutii, sticle și alte resturi menajere aruncate la întâmplare. Deșeurile au fost colectate în saci de unică folosință și depozitate corespunzător.

 

Prin această inițiativă, pompierii botoșăneni au dorit să transmită un mesaj despre importanța protejării mediului și responsabilitatea pe care fiecare dintre noi o are față de natură. Totodată, acțiunea a avut rolul de a promova spiritul civic, voluntariatul și implicarea comunitară.

 

Publicitate

Pompierii botoșăneni fac apel la cetățeni să nu arunce deșeuri în locuri neamenajate și să respecte regulile de protecție a mediului. Resturile menajere, în special sticlele și ambalajele din plastic sau hârtie, pot deveni surse de poluare și pot favoriza izbucnirea incendiilor de vegetație.

Pentru a preveni astfel de situații, este important ca fiecare dintre noi să contribuie la menținerea curățeniei și să respecte măsurile de siguranță.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani, locul din România unde localnicii consumă apă pe banii Primăriei. Cum s-a ajuns la situația aberantă care îngroapă bugetele locale

Publicat

Publicitate

În județul Botoșani mai multe primării de la țară au ajuns să acumuleze datorii uriașe după ce au dat gratis apă, timp de mai mulți ani, localnicilor. În această situație s-a ajuns din cauza unui cerc vicios administrativ iar sătenii riscă să fie puși la plată restanțele, scrie ADEVĂRUL

În România utilizarea unor servicii și a unor resurse, precum apa, gazul sau curentul electric, se facturează și se plătește. În caz contrar, utilizatorul, fie casnic, fie industrial, este deconectat de la rețea și obligat la plată în instanță sau prin firme de recuperare. Aceleași reguli par să nu se aplice peste tot în România. De exemplu, la Botoșani. Timp de aproximativ doi-trei ani, mii de săteni au folosit apă potabilă fără ca aceasta să fie facturată și plătită. Și asta legal. Totul din cauza unei situații birocratice tipic românească.

Apă la liber, pe banii Primăriei

În județul Botoșani, mai multe primării de la țară și-au făcut cu fonduri europene rețele de distribuție a apei potabile. Era o necesitate în contextul în care inclusiv directivele europene solicită o anumită acoperire a localităților cu rețele de apă potabilă, dar și al secetei care bântuie România de ani buni. Inițiativele sunt lăudabile și reprezintă un pas înainte pentru civilizarea comunităților rurale.

Numai că, după aproximativ trei ani de la amenajarea acestor rețele de apă, autoritățile locale din multe comune s-au trezit datoare vândute la operatorul de apă al județului, Nova Apaserv, o societate unde acționari majoritar este Consiliul Județean. Pe scurt, în momentul de față, sunt șapte comune cu datorii de aproximativ 2.9 milioane de lei la apă. Propriu-zis sunt facturi restante. În această situație s-a ajuns dintr-un motiv simplu. Localnicii folosesc apa de ani zile, fără să fie facturată pe fiecare beneficiar, iar Primăria plătește. Sau cu alte cuvinte, sătenii au udat grădinile, au adăpat animalele și s-au folosit de apă gratuit. Propriu-zis, rețelele de apă amenajate cu fonduri europene prin comune nu au fost preluate de operator, adică de Nova Apaserv.

Fără să fie preluate, nu au fost încheiate nici contracte individuale cu utilizatorii casnici. Apa era controrizată doar la intrarea în comună. Adică operatorul de apă contorizează câtă apă folosește respectiva comunitate, dar facturile le trimite Primăriei, care trebuie să le achite. Adică toată apa consumată de localnici. „Situația nu este numai din 2025 ci și din anii precedenți. S-a luat hotărâre la Consiliul Județean și Nova Apaserv ca aceste datorii istorice să se închidă. Trebuie să-și plătească fiecare consumul de apă. Așa este normal. Așa cum orice cetățean obișnuit merge și își plătește facturile, așa și o Primărie care are contorizarea la limită de proprietate trebuie să-și plătească apa consumată de comunitatea sa”, precizează Constantin Bursuc, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

Publicitate

„Trebuie să-și determine consumatorii să-și plătească apa”

Reprezentanții Consiliului Județean spun că pentru a nu-și vedea bugetele locale risipite pe pomeni către localnici, autoritățile locale trebuie să găsească soluții pentru a-i pune pe utilizatorii casnici la plată. „În primul rând trebuie să-și determine consumatorii să-și plătească apa”, adaugă Constantin Bursuc.

Este un proces birocratic pe care primăriile respective ar fi trebuit să-l urmeze, încă de la darea în folosință a rețelelor pentru a putea livra apă oamenilor. „Dacă se dorește furnizarea de apă către populație ei trebuie să-și autorizeze un serviciu sau să-și facă o societate. Trebuie să se autorizeze la ANRSCE în vederea tarifării acelor consumatori și mai apoi ulterior să-l predea către operatorul regional Nova Apa Serv”, precizează Alin Cirimpei, director Nova Apaserv.

În plus, pentru a putea fi realizate contracte individuale, rețeaua trebuie preluată de operatorul județean. Dar până atunci, primăriile trebuie să plătească datoriile uriașe acumulate. „Suntem în proces de negociere a tranșelor pe care trebuie să le livreze. Cu alte UAT-uri suntem în discuții pentru procedura preluării rețelelor. Dar datoriile trebuie stinse. Din punct de vedere legal, primăriile trebuie să predea operatorului regional rețelele de apă urmând clar niște pași”, adaugă Alin Cirimpei.

„Noi n-am putut lăsa lumea fără apă”
De cealaltă parte, edilii comunelor spun că este un cerc vicios și că s-au trezit între ciocan și nicovală. Pe de o parte, acuză Nova Apaserv că i-ar fi amânat constant cu preluarea rețelelor de apă, iar de cealaltă parte localnicii cereau această resursă vitală pentru a-și adăpa vitele, mai ales pe timp de secetă.

„Noi ne chinuim de un an de zile să predăm rețeaua de apă la Nova Apaserv. Spun așa, mâine, poimâine, luna viitoare și tot așa. Ne amână. Noi n-am putut lăsa lumea fără apă. Mai ales că anul trecut a fost seceta aia mare”, spune Cristinel Aroșculesei, primarul comunei Manoleasa. Localnicii la rândul lor recunosc că s-a consumat apă la discreție, fără niciun fel de contract. „Nu erau făcute contracte. De acum doi ani. Dar acum au început să facă contracte că s-a oprit apa în comună”, mărturisește o localnică din comuna Roma.

„Abia de vreo două săptămâni au început să facă contracte. Înainte nu erau contracte”, precizează un alt localnic din aceeași comună. Oamenii se tem că vor fi nevoiți să dea din urmă. „Este adevărat că cine consumă trebuie să plătească. Da ce ne facem dacă ne punem să dăm din urmă. Ferească Dumnezeu. Merg la muncă în afară să plătesc”, precizează un alt sătean.

Sursa: ADEVĂRUL

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending