Connect with us

Actualitate

Sfaturi de la salvamontiști: Adidașii cool, blugii rupți, UGG-urile pufoase, paltoanele elegante și gleznele „libere și fericite” sunt bilete directe spre hipotermie

Publicat

Publicitate

Salvamontiștii atrag atenția asupra ținutei necorespunzătoare cu care turiștii vin la munte, pe pârtiile de schi.

”Dacă vă pregătiți să mergeți la munte iarna, nu uitați: muntele e un loc minunat, dar nu un podium de modă. Adidașii cool, blugii rupți, UGG-urile pufoase, paltoanele elegante și gleznele ‘libere și fericite’ sunt absolut perfecte pentru oraș. Pe munte? Sunt bilete directe spre hipotermie, alunecări, entorse și, în unele cazuri, o întâlnire rapidă cu echipa Salvamont. Da, știm, paltonul de blană arată superb în poze, dar vă asigurăm că nu vă ajută să schiați mai bine și nici să evitați să vă ciocniți de alții când vă dați cu sania. Iar adidașii, oricât de ‘grip’ vi s-ar părea în reclame, au o relație extrem de alunecoasă cu gheața. În plus modelul ‘AIR’ nu vă dă aripi pe pârtie!. Așa că un mic reminder: ghete de iarnă – da! Pantaloni de iarnă – da! Blugi, trening, ghete de oraș? NU! Înțelegem, moda e importantă, dar siguranța ar trebui să fie și ea pe listă, undeva, înaintea acesteia”, se arată vineri pe pagina de Facebook a Salvamont Brașov.

 

Salvatorii montani avertizează turiștii să nu urce până în vârf de munte dacă nu au o pregătire fizică bună.

”Dacă nu aveți o pregătire fizică bună, nu urcați până în vârf. Nu e nicio rușine să vă bucurați de o pârtie mai accesibilă, dar e rușinos (și periculos) să puneți pe toată lumea în pericol din cauza lipsei de pregătire. Vă rugăm, apelați la un instructor autorizat dacă nu știți să schiați! Nu la prietenul care ‘știe el bine’ și nici la tutorialele de pe YouTube. Acestea nu sunt o soluție mai ales dacă schiați cu telefonul în mână pentru a nu rata vreun pas. Tutorialele live sunt distractive, dar poate ar fi mai bine să le urmăriți acasă, nu în timp ce coborâți”, precizează sursa citată.

Publicitate

Salvamontiștii vin cu un mesaj și pentru părinți.

”Dragi părinți, vă rugăm să nu fiți iresponsabili! Asigurați-vă că cei mici sunt echipați corespunzător și evitați să îi puneți în pericol. Niciun compromis în alegerea echipamentul lor nu merită riscul unei accidentări. Respectați regulile și ‘Decologul Schiorului’, păstrați distanța și controlați-vă viteza. Nimeni nu vrea să fie ‘omul rachetă’ care își încheie ziua cu o vizită la urgențe”, mai spun reprezentanții Salvamont Brașov.

Gheața nu iartă – este avertismentul salvamontiștilor.

”Dacă vreți să aveți o zi frumoasă pe munte și să ne vedem doar în poze, nu și pe targă, lăsați ‘fashion week’ acasă și echipați-vă adecvat. Gheața nu iartă – indiferent de brandul de pe talpa încălțărilor!”, mai arată sursa citată. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Pompierii, alături de copiii din Tabăra din pridvorul satului de la Biserica Văculești: Lecții de viață și siguranță în vacanță

Publicat

Publicitate

În cadrul „Taberei din pridvorul satului”, organizată de Parohia Văculești, 70 de copii au avut parte, astăzi de o experiență inedită și educativă, alături de pompierii botoșăneni.

Activitatea a avut ca scop informarea și educarea celor mici în domeniul situațiilor de urgență, prin explicații simple, exerciții practice și multă interacțiune.

Copiii au aflat cât de important este să știe cum să reacționeze în caz de incendiu, inundație, cutremur sau dacă descoperă muniție neexplodată. Informațiile primite pot face diferența în momente critice și, tocmai de aceea, astfel de acțiuni preventive sunt esențiale, indiferent de vârstă.

Pe înțelesul lor, pompierii le-au vorbit despre pericolele care îi pot pândi în viața de zi cu zi, acasă, pe stradă, la locurile de joacă sau la școală. Au fost oferite sfaturi concrete despre ce trebuie evitat pentru a rămâne în siguranță:

– nu vă jucați cu focul – chibrituri, brichete sau lumânări pot provoca incendii;

– stați departe de prize sau cabluri electrice căzute;

Publicitate

– nu vă cățărați în copacii din apropierea liniilor de înaltă tensiune;

– evitați zona căilor ferate electrificate și nu urcați pe vagoane, chiar dacă pare o idee bună pentru un selfie;

– înotați doar în locuri special amenajate și niciodată singuri, dacă nu știți să înotați.

Un alt moment interesant a fost cel dedicat prezentării autospecialelor – copiii au văzut cu ochii lor cum arată și cum funcționează mașinile de intervenție. Cei mai curajoși au avut chiar ocazia să probeze echipamentele de salvare din spații înguste.

Întreaga activitate s-a desfășurat în baza unui protocol de colaborare între Arhiepiscopia Iașilor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.

Pentru copiii din tabără, a fost o zi plină de învățături prețioase, dar și de entuziasm, curiozitate și bucuria descoperirii. Iar pentru pompieri, încă o ocazie de a transmite mai departe ceea ce contează cel mai mult: prevenția salvează vieți.

Citeste mai mult

Eveniment

Veteran de război din Botoșani, sărbătorit la împlinirea vârstei de 101 ani

Publicat

Publicitate

Un moment de profund respect și recunoștință a avut loc la Botoșani, unde primarul municipiului, Cosmin Andrei, l-a vizitat pe Ioan Pînzariu, botoșăneanul care a împlinit venerabila vârstă de 101 ani.

Evenimentul a fost descris de edil drept „unul dintre cele mai onorabile la care poate lua parte un primar”. Ioan Pînzariu nu este doar un simbol al longevității, ci și un veteran de război, parte a unei generații care a pus temelia libertăților de care ne bucurăm astăzi.

„Astăzi, am reușit să strâng mâna domnului Ioan Pînzariu, care a împlinit 101 ani! (…) Mă bucur că am avut onoarea să vă salut! La mulți ani și deplină recunoștință!”, a transmis primarul Cosmin Andrei, într-o postare publică.

Gestul autorităților locale de a marca astfel de aniversări vine în contextul în care din ce în ce mai puțini veterani de război mai sunt în viață. Comunitatea botoșăneană a transmis, la rândul său, mesaje de admirație și respect pentru domnul Ioan.

Citeste mai mult

Eveniment

Apel umanitar la Botoșani: O mamă cu nouă copii, internată în spital cu bebelușul de 6 luni, are nevoie de ajutor

Publicat

Publicitate

Un nou caz emoționant mobilizează comunitatea din Botoșani, după un apel făcut de Anamaria Macuc, unul dintre oamenii cu mult suflet implicat în foarte multe activități de întrajutorare la Biserica Pacea din Botoșani.

O mamă cu nouă copii, dintr-un sat aflat la distanță de municipiu, este internată în prezent la Spitalul Județean „Mavromati” împreună cu fetița sa de doar șase luni, după o internare de urgență.

Cadrele medicale fac tot posibilul pentru a trata micuța, însă mama a ajuns la spital fără cele necesare, întrucât plecarea a fost bruscă, fără pregătire. În acest context, botoșănenii sunt îndemnați să se mobilizeze pentru a oferi sprijin material și moral.

Printre cele necesare se numără:

  • apă plată și un biberon pentru bebeluș;
  • scutece (pampers) pentru vârsta de 6 luni;
  • lapte praf Aptamil nr. 2;
  • șervețele umede;
  • hăinuțe lejere pentru copil;
  • două tricouri și o pijama mărimea XXL pentru mamă;
  • produse de igienă personală (deodorant, pastă de dinți etc.).

Cei care doresc să ajute pot lua legătura direct cu mama la numărul de telefon 0756 519 170, pentru a afla detaliile legate de spital, salon și programul de vizită (14:00 – 17:00).

“Un mic gest poate însemna enorm pentru o mamă care își veghează copilul zi și noapte într-un salon de spital, departe de ceilalți opt copii ai săi”, a transmis Anamaria Macuc.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 17 iulie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 17 iulie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase joi, 17 iulie 2025:

Loto 6/49: 33, 1, 49, 4, 7, 30

Loto 5/40: 5, 21, 30, 23, 19, 39

Joker: 45, 13, 15, 6, 18 + 4

Noroc: 0 6 2 0 7 6 0

Publicitate

Noroc Plus: 5 6 0 3 0 5

Super Noroc: 1 3 0 4 5 6

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending