Connect with us

Actualitate

Concediul medical se schimbă din 2026: Prima zi NU mai este plătită. Cum se împart costurile între angajat, angajator și stat

Publicat

Publicitate

Începând cu 1 februarie 2026 și până la 31 decembrie 2027, modul de plată al concediilor medicale se schimbă semnificativ. Guvernul condus de Ilie Bolojan a aprobat o ordonanță de urgență care introduce un mecanism temporar de reducere a cheltuielilor din sistemul public de sănătate, dar și un control mai strict asupra acordării concediilor medicale, informează alba24.ro.

Prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită

Cea mai importantă modificare: prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită, iar guvernanții susțin că măsura este una temporară și va fi aplicată în perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027.

Guvernul susține că prin neplătirea primei zile a concediului medical se va face o economie de 950 de milioane de lei la bugetul statului.

„Perioadele de diminuare a indemnizației de asigurări sociale de sănătate constituie stagiu de asigurare pentru concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, cu menținerea calității de asigurat în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Se asigură o flexibilizare a activității pentru ambulatoriul integrat de specialitate al spitalului, programul de activitate declarat la casa de asigurări de sănătate fiind acela al cabinetului și nu al medicului.

Printr-o altă prevedere se reglementează posibilitatea încheierii a două contracte de furnizare de servicii de către medicii din ambulatoriu în cadrul unei norme și jumătate, pentru a asigura atât funcționarea ambulatoriului integrat al spitalelor, cât și posibilitate unui acces crescut al asiguraților la astfel de servicii.

Publicitate

Pentru anul 2026 distribuția fondului alocat asistenței medicale primare va fi de 25% pentru plata per capita și de 75% pentru plata pe serviciu medical, astfel cum s-a stabilit prin Legea nr. 163/2025, cu încadrarea în fondul alocat asistenței medicale primare pentru anul 2026, care se menține la nivelul aprobat pentru anul 2025 prin Legea bugetului de stat”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Cum se plătea concediul medical până acum (până în 2025)

Până la această modificare, concediul medical era plătit astfel:

  • Zilele 1–5: plătite de angajator
  • Din ziua a 6-a încolo: plătite de CNAS, din bugetul FNUASS
  • Indemnizația standard: 75% din media veniturilor brute din ultimele 6 luni

Se acorda 100% indemnizație pentru:

  • cancer
  • tuberculoză
  • HIV/SIDA
  • urgențe medico-chirurgicale
  • concediu de risc maternal
  • izolare

Cum se va plăti concediul medical din februarie 2026

Pentru perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027, regulile se modifică astfel:

  • Ziua 1 – NU este plătită – Costul este suportat de angajat. Inclusiv în cazul concediilor medicale care erau plătite integral de stat, prima zi nu se mai plătește.
  • Zilele 2–6 – Sunt plătite de angajator
  • Din ziua a 7-a până la vindecare sunt plătite de stat, prin CNAS (FNUASS)

Măsura este temporară, dar are impact pentru milioane de angajați

Guvernul precizează că această modificare este temporară, aplicabilă doar până la finalul anului 2027. Totuși, impactul este semnificativ:

  • angajații pierd o zi de venit la fiecare concediu medical
  • angajatorii suportă mai multe zile de plată
  • statul reduce presiunea pe bugetul FNUASS

Control mai strict asupra concediilor medicale

Ordonanța introduce și un mecanism de control extins, aplicat de Casele de Asigurări de Sănătate.

Ce poate verifica CNAS:

  • documentele medicale care au stat la baza concediului
  • corectitudinea completării certificatelor
  • durata concediului raportată la diagnostic
  • respectarea condițiilor legale

Ce se întâmplă dacă apar nereguli:

  • concediul medical poate fi anulat
  • asiguratul nu primește indemnizația

pot fi sesizate:

  • cabinetele de expertiză a capacității de muncă
  • Colegiul Medicilor
  • comisiile de disciplină

Stagiul de asigurare NU se pierde

Chiar dacă prima zi nu este plătită:

  • perioada contează ca stagiu de asigurare
  • se menține calitatea de asigurat
  • drepturile medicale nu sunt afectate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Ministerul Educației selectează profesori pentru „Școala din spital”

Publicat

Publicitate

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat, luni, lansarea apelului pentru acest an privind selecția cadrelor didactice pentru programul ‘Școala din spital’.

Apelul este deschis cadrelor didactice care predau sau doresc să predea în spital în educația timpurie – educator/educatoare, profesor pentru educație timpurie; în învățământul primar – învățător/învățătoare, profesor pentru învățământ primar; în învățământul gimnazial – profesor; în învățământul liceal și profesional – profesor, profesor – instruire practică.

‘Înscrierea se face exclusiv electronic, iar depunerea candidaturilor se realizează pe tot parcursul anului calendaristic. Lista candidaților declarați admiși/respinși este publicată în maximum trei luni de la înscriere, pe pagina web a Ministerului Educației și Cercetării, www.edu.ro, secțiunea ‘Concursuri”, a anunțat MEC, pe Facebook. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Un incendiu a izbucnit, luni, într-o gospodărie din localitatea Românești din cauza unui coș de fum neprotejat termic

Publicat

Publicitate

Un incendiu s-a produs, astăzi, într-o gospodărie din localitatea Românești. Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

La caz a ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere. Pompierii au constatat că ardea acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, existând pericolul de propogare a flăcărilor la întreaga locuință, dar și la alte două construcții. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor salvatorii au acționat aproximativ trei ore.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor și a burlanelor de evacuare a fumului, trebuie adoptate următoarele măsuri:

– verificarea coşurilor / burlanelor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

– păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului;

– îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

Publicitate

– tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

– curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

Ministrul Muncii propune impozitarea progresivă. Majorarea impozitelor a afectat în special românii cu venituri mici

Publicat

Publicitate

Ministrul Muncii, Florin Manole, a readus în discuție posibilitatea introducerii impozitării progresive, în contextul în care majorarea impozitelor pe proprietate a afectat în special românii cu venituri mici. „Singura soluție este impozitarea progresivă”, a spus Florin Manole, în cadrul unei intervenții la Digi24, scrie alba24.ro

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat la Digi24 că majorarea impozitelor pe proprietate s-a resimțit cel mai puternic în rândul persoanelor cu venituri reduse. Acesta a precizat că problema reală nu este impactul asupra familiilor cu venituri mari, ci efectul disproporționat asupra celor cu resurse financiare limitate.

În acest context, ministrul a reiterat necesitatea introducerii impozitării progresive, pe care o consideră o soluție aplicată „în orice țară civilizată din Uniunea Europeană”.

„Este soluția pentru a nu pune presiune egală pe cei cu venituri mici și pe cei cu venituri mari. (…) Nu se exclud. Pentru că sunt și companii de stat cu profituri foarte bune. E oficial asta. Sunt și companii cu cifre îngrozitoare și asta este o o problemă reală. Sunt și zone în care colectăm, zone în care nu colectăm TVA. Deci, într-adevăr, inclusiv în zona de muncă, inspecția muncii trebuie să fie și mai activă decât a fost până acum și să găsească, acolo unde e cazul, mai multe nerespectări ale legii și să le sancționeze. Au crescut amenzile pentru munca la negru și e bine că au crescut și trebuie să crească atunci când se încalcă legea. Inclusiv pentru dreptul antreprenorilor care lucrează cinstit și care au de la cei care nu lucrează cinstit o concurență neloială. Deci e foarte important să existe într-adevăr și această mână forte a aplicării legii de către stat”, a spus ministrul.

Potrivit lui Florin Manole, impozitarea progresivă „are în spate rapoarte ale Comisiei Europene, ale Băncii Mondiale și analize care arată cât de mulți bani am putea colecta în plus. Este extrem de importantă”, a mai spus acesta.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

O nouă promoție de agenți de poliție a fost încadrată la IPJ Botoșani

Publicat

Publicitate

Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani și-a mărit efectivele cu 27 de agenți de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, promoția ianuarie 2026. Noii polițiști au fost încadrați după ce au depus jurământul de credință, marcând astfel începutul carierei lor în slujba legii.

Repartizarea acestora s-a realizat în funcție de mediile obținute, specializarea urmată în timpul școlarizării și nevoile operative ale unităților din județ. Totodată, conducerea IPJ Botoșani a avut în vedere consolidarea structurilor cu deficit de personal și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.

Noii agenți își vor desfășura activitatea pe funcțiile vacante existente, contribuind la întărirea capacității de intervenție a poliției botoșănene.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani le-au urat bun venit noilor colegi și mult succes în cariera de polițist, subliniind importanța profesionalismului, integrității și dedicării față de comunitate.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending