Connect with us

Actualitate

Sfânta şi Marea  Marţi, pomenirea celor zece fecioare: Permanentă priveghere pentru o bună întâlnire cu Domnul

Publicat

Publicitate

Această pildă este una dintre cele mai frumoase din Sfânta Scriptură, care ne vorbeşte despre Împărăţia lui Dumnezeu, despre cea de-a Doua Venire, ea surprinzând starea de tensiune eshatologică care trebuie să caracterizeze pe orice creştin angajat pe drumul mântuirii. Priveghere este o caracteristică ascetică pentru aceia care doresc să fie demni următori ai Mântuitorului Iisus Hristos. În tradiţia noastră ortodoxă, privegherea se referă la acea stare de concentrare a atenţiei, de corectă receptare a realităţii, dar şi de efort continuu de purificare, ce duce la spiritualizare şi îndumnezeire.

Privegherea înseamnă domolirea patimilor trupeşti, eliberarea de năuciri, o inimă înfrântă, blândă şi smerită, gânduri rele alungate, patimi îmblânzite, duhuri supuse, limbă controlată, fantezii oprite. A priveghea neîncetat înseamnă, aşa cum reiese din Pilda celor 10 fecioare, a nu lăsa să se stingă entuziasmul nostru misionar, a continua fără oprire să vestim valorile evanghelice, pe Iisus Hristos Însuşi, prin viaţa şi faptele noastre, acasă sau la locul nostru de muncă, adică a fi cu adevărat apostoli ai vremurilor noastre.

Privegherea este o stare care se obţine cu ajutorul mijloacelor ascetice de care vorbeşte întreaga noastră tradiţie bisericească, prin post, rugăciune, meditaţie şi fapte bune. Un bun creştin se află în stare de veghe atunci când, neuitând să-şi împlinească datoriile lui cotidiene cu privire la familie şi la muncă, se concentrează asupra unei perspective duhovniceşti. A te angaja în adâncirea cuvântului Evangheliei, a face binele, dar şi a da prioritate realităţii spirituale înseamnă a fi în stare de veghe permanentă, mai ales atunci când ai conştiinţa că efortul tău duhovnicesc poate fi un exemplu şi o scară spre Dumnezeu, pentru aproapele tău, căci atunci dorinţa de a menţine nestins avântul duhovnicesc este maximă.

A Doua Venire a Fiului lui Dumnezeu este o realitate care menţine viu interesul credinciosului pentru a nu fi cucerit de superficialitatea lumii şi pentru propria înduhovnicire, iar veghea neîncetată este cea care, pe de o parte, pregăteşte omul pentru acest eveniment cosmic, iar pe de altă parte, este o condiţie necesară pentru buna întâmpinare a acestei întâlniri cu Domnul Cel Înviat.

Actualizând Parabola celor 10 fecioare, putem afirma că nepregătirea duhovnicească pentru primirea Mirelui sau pentru întâmpinarea atmosferei sărbătorii, a Sfintei Învieri, ori a oricărui alt praznic, reprezintă neputinţa de a ieşi din sclavia materialităţii şi a superficialităţii, înseamnă a trăi marginal viaţa, a fi rob al neputinţei şi a te mulţumi să exişti la marginea nimicului. Într-o lume plină de harul lui Dumnezeu, bună şi frumoasă, este o datorie profund umană  a  fi  receptiv la  chemarea Duhului şi la împlinirea propriei  vocaţii.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

Patronii Dedeman vor prelua Carrefour România. Negocieri exclusive cu peste 800 de milioane de euro pe masă

Publicat

Publicitate

Patronii Dedeman vor prelua controlul Carrefour România. Frații Pavăl, fondatorii Dedeman și cei mai puternici antreprenori români din retailul de bricolaj, fac pasul decisiv către comerțul alimentar: Paval Holding a intrat în negocieri exclusive pentru preluarea Carrefour România, într-o tranzacție estimată la 823 de milioane de euro, care ar putea redesena harta marilor jucători din retailul românesc, scrie alba24.ro.

Carrefour a anunţat oficial că vrea îşi vândă operaţiunile din România către Paval Holding, vehiculul de investiţii al familiei Pavăl, proprietarii Dedeman.

Valoarea Carrefour România este estimată la 823 milioane de euro

Grupul Carrefour a anunţat joi, la Bursa franceză Euronext, că a intrat în negocieri exclusive cu Pavăl Holding pentru vânzarea tuturor activităţilor sale din România, evaluate la un total de 823 milioane de euro, anunță Ziarul Financiar, citat de Mediafax.

„Această operaţiune face parte din analiza strategică iniţiată de Carrefour la începutul anului 2025.

Pavăl Holding este vehiculul de investiţii al familiei Pavăl, antreprenori români de top şi proprietarii Dedeman, liderul naţional în domeniul bricolajului şi una dintre cele mai mari poveşti de succes antreprenorial din ţară”, se arată în comunicatul grupului francez.

Publicitate

Carrefour România operează o reţea multi-format de 478 de magazine (inclusiv 55 de hipermarketuri, 191 de supermarketuri, 202 magazine de proximitate şi 30 de magazine discount) şi a generat vânzări brute (inclusiv TVA) de 3,2 miliarde de euro în 2024 şi 2025 estimat, reprezentând aproximativ 3,5% din vânzările Grupului.

Finalizarea acestei operaţiuni rămâne condiţionată de obţinerea autorizaţiilor de reglementare obişnuite. Se preconizează că aceasta va avea loc în a doua jumătate a anului 2026.

Citeste mai mult

Eveniment

Anunț pentru pensionarii din Botoșani: Când intră pensiile pe card

Publicat

Publicitate

Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani a transmis un anunț important pentru pensionarii care își încasează drepturile bănești prin cont bancar.

Potrivit instituției, miercuri, 11 februarie 2026, au fost operate și validate transferurile prin intermediul Trezoreriei Botoșani. În aceste condiții, joi, 12 februarie, în cursul după-amiezii, conturile beneficiarilor vor fi alimentate de către bănci.

Reprezentanții Casei Județene de Pensii Botoșani le mulțumesc pensionarilor pentru înțelegere și îi asigură de întreaga lor considerație și respect.

Pensionarii sunt sfătuiți să verifice soldul conturilor începând cu după-amiaza zilei de joi, în funcție de procedurile fiecărei unități bancare.

Citeste mai mult

Eveniment

Avertisment DNSC: Emailuri false trimise în numele OSIM cer plăți urgente și amenință cu pierderea mărcilor înregistrate

Publicat

Publicitate

Emailuri frauduloase prin care se solicită achitarea urgentă a unei „taxe de înregistrare” sunt trimise în numele Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), relatează alba24.ro. Prin intermediul acestor emailuri frauduloase, destinatarii sunt informați că trebuie să achite urgent o „taxă de înregistrare/menținere a mărcii”, sub amenințarea pierderii drepturilor asupra mărcilor deținute, potrivit DNSC.

Cum poți identifica mesajele frauduloase

  • Mesajele folosesc limbaj alarmist („termen limită”, „drepturi pierdute”).
  • Sunt invocate documente sau referințe false pentru a părea legitime.
  • Plata este solicitată într-un cont IBAN aparținând unor bănci din Polonia, fără legătură cu procedurile oficiale OSIM.
  • Datele de contact și expeditorul nu corespund canalelor oficiale.

De asemenea, este important de reținiut că OSIM nu solicită plata taxelor prin emailuri nesolicitate și nu indică conturi bancare externe pentru astfel de plăți.

Recomandări de securitate cibernetică

  • Nu efectuați plăți pe baza unor emailuri alarmiste.
  • Verificați informațiile exclusiv pe site-ul oficial OSIM sau prin canalele instituționale.
  • Nu accesați linkuri și nu deschideți atașamente din mesaje suspecte.
  • Verificați cu atenție expeditorul (domeniu, adrese de contact, formulări).
  • Raportați tentativa de fraudă apelând 1911 sau completând formularul pnrisc.dnsc.ro.
  • Păstrați dovezile (email, antete, IBAN) pentru eventuale investigații.

Atenție: presiunea timpului și amenințările sunt semne clasice de phishing. Verificați și plătiți doar prin proceduri oficiale.

Pentru mai multe informații: https://www.osim.ro/…/avertizare-privind-informatii

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

Expoziția „Cromatica – liant pictural”, Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani. Reunește lucrări de pictură, grafică

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani, prin Secția Artă Plastică – Etnografie – Științele Naturii, organizează în perioada 11 februarie – 30 martie 2026, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian”, expoziția „Cromatica – liant pictural”. Aceasta reunește lucrări de pictură, grafică și sculptură aflate în patrimoniul Muzeului Județean Botoșani, unele expuse în premieră la Botoșani.

Patrimoniul artistic al instituției muzeale botoșănene se remarcă nu doar prin complexitate și varietate, ci și printr-un număr semnificativ de lucrări de mare valoare. Operele expuse pe simeze sunt semnate de reprezentanți de seamă ai artei românești, care și-au desfășurat activitatea artistică la sfârșitul secolului al XIX-lea și în secolul XX: Petre Achițenie, Octav Băncilă, Dumitru Bâșcu, Traian Brădean, Alexandru Călinescu, Maria Cocea, Nicolae Dărăscu, Ștefan Dumitrescu, Ion Gheorghiu, Vasile Gorduz, Nicolae Grigorescu, Marcel Guguianu, Oscar Han, Nicolae G. Iorga, Doina Lie, Ștefan Luchian, Nicolae Maniu, Viorel Mărginean, Ion Murariu, Iulia Oniță, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Constantin Piliuță, Mișu Popp, Constantin Radinschi, Camil Ressu, Ion Sălișteanu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Eustațiu Stoenescu, Mircea Ștefănescu, Napoleon Tiron, Petru Remus Troteanu, Paul Vasilescu, Artur Verona și Paul Verona.

Cele 35 de exponate au o tematică diversă, pornind de la portrete clasice, peisaje rurale și urbane și naturi statice și ajungând până la pictură abstractă. Artiștii au folosit o varietate de materiale care să-i conducă spre rezolvarea cât mai apropiată și mai facilă a necesităților de exprimare plastică, ținând cont și de perioadele istorice atât de diferite în care au lucrat. Astfel, sunt lucrări realizate în tehnica picturii în ulei pe pânză sau pe carton, a pastelului și acuarelei, dar și sculpturi în bronz și piatră.

Vă invităm astfel la o călătorie virtuală în timp și în spațiu, unde cromatica reprezintă un liant al suprapunerilor ideatice, iar formele trimit la căutarea sensurilor cele mai profunde al adevărului artelor vizuale.

Vernisajul expoziției: sâmbătă, 14 februarie 2026, ora 11.30.

Curator: Liviu Șoptelea, conservator. Prezentare: Ana Coșereanu, muzeograf.

Publicitate

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending