Această pildă este una dintre cele mai frumoase din Sfânta Scriptură, care ne vorbeşte despre Împărăţia lui Dumnezeu, despre cea de-a Doua Venire, ea surprinzând starea de tensiune eshatologică care trebuie să caracterizeze pe orice creştin angajat pe drumul mântuirii. Priveghere este o caracteristică ascetică pentru aceia care doresc să fie demni următori ai Mântuitorului Iisus Hristos. În tradiţia noastră ortodoxă, privegherea se referă la acea stare de concentrare a atenţiei, de corectă receptare a realităţii, dar şi de efort continuu de purificare, ce duce la spiritualizare şi îndumnezeire.

Privegherea înseamnă domolirea patimilor trupeşti, eliberarea de năuciri, o inimă înfrântă, blândă şi smerită, gânduri rele alungate, patimi îmblânzite, duhuri supuse, limbă controlată, fantezii oprite. A priveghea neîncetat înseamnă, aşa cum reiese din Pilda celor 10 fecioare, a nu lăsa să se stingă entuziasmul nostru misionar, a continua fără oprire să vestim valorile evanghelice, pe Iisus Hristos Însuşi, prin viaţa şi faptele noastre, acasă sau la locul nostru de muncă, adică a fi cu adevărat apostoli ai vremurilor noastre.

Privegherea este o stare care se obţine cu ajutorul mijloacelor ascetice de care vorbeşte întreaga noastră tradiţie bisericească, prin post, rugăciune, meditaţie şi fapte bune. Un bun creştin se află în stare de veghe atunci când, neuitând să-şi împlinească datoriile lui cotidiene cu privire la familie şi la muncă, se concentrează asupra unei perspective duhovniceşti. A te angaja în adâncirea cuvântului Evangheliei, a face binele, dar şi a da prioritate realităţii spirituale înseamnă a fi în stare de veghe permanentă, mai ales atunci când ai conştiinţa că efortul tău duhovnicesc poate fi un exemplu şi o scară spre Dumnezeu, pentru aproapele tău, căci atunci dorinţa de a menţine nestins avântul duhovnicesc este maximă.

A Doua Venire a Fiului lui Dumnezeu este o realitate care menţine viu interesul credinciosului pentru a nu fi cucerit de superficialitatea lumii şi pentru propria înduhovnicire, iar veghea neîncetată este cea care, pe de o parte, pregăteşte omul pentru acest eveniment cosmic, iar pe de altă parte, este o condiţie necesară pentru buna întâmpinare a acestei întâlniri cu Domnul Cel Înviat.

Actualizând Parabola celor 10 fecioare, putem afirma că nepregătirea duhovnicească pentru primirea Mirelui sau pentru întâmpinarea atmosferei sărbătorii, a Sfintei Învieri, ori a oricărui alt praznic, reprezintă neputinţa de a ieşi din sclavia materialităţii şi a superficialităţii, înseamnă a trăi marginal viaţa, a fi rob al neputinţei şi a te mulţumi să exişti la marginea nimicului. Într-o lume plină de harul lui Dumnezeu, bună şi frumoasă, este o datorie profund umană  a  fi  receptiv la  chemarea Duhului şi la împlinirea propriei  vocaţii.