Connect with us

Actualitate

Locuințe noi pentru tinerii specialiști: ANL începe construcția unui bloc cu 20 de apartamente în municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Tinerii specialiști din municipiul Botoșani vor beneficia de un nou bloc ANL, după ce Agenția Națională pentru Locuințe a finalizat procedura de licitație și a semnat contractul pentru proiectarea și construirea a 20 de unități locative moderne. Anunțul a fost făcut public de senatorul PSD Doina Federovici, care a inițiat proiectul în mandatul precedent.

Noua clădire va fi amplasată pe Șoseaua Ștefan cel Mare, în imediata vecinătate a blocului ridicat anterior pentru specialiștii din domeniul sănătății. Este vorba despre 15 apartamente cu două camere și 5 garsoniere, destinate tinerilor aflați la început de drum profesional, care aleg să rămână și să își construiască viitorul în Botoșani.

Construcția va fi realizată de o asociere coordonată de compania dorohoiană Gafco, ceea ce înseamnă că investiția rămâne, în mare parte, în economia locală. „Sunt lucrări făcute de oameni din județ, cu bani care rămân aici. Așa se construiește un județ în care merită să rămâi”, a transmis senatorul Doina Federovici.

Potrivit documentației, termenul de realizare este de 20 de luni: două luni pentru proiectare, obținerea avizelor, întocmirea documentațiilor tehnice și emiterea autorizației de construire, urmate de 18 luni pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor.

Proiectul vine într-un context în care autoritățile locale subliniază necesitatea atragerii și păstrării specialiștilor în județ. „Botoșaniul are nevoie de oameni tineri, pregătiți și dedicați. Dacă vrem ca ei să rămână, trebuie să le oferim condiții reale, nu doar promisiuni”, a transmis Doina Federovici, punctând importanța investițiilor în locuințe accesibile.

Noul bloc ANL reprezintă un pas suplimentar în modernizarea zonei Ștefan cel Mare și în dezvoltarea unei comunități solide de tineri profesioniști. Autoritățile spun că proiectul este un semnal clar că județul își propune să îmbunătățească nivelul de trai și să ofere oportunități concrete pentru cei care aleg să își construiască viitorul la Botoșani.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

VIDEO: Hramul Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, prilej de rugăciune și bucurie pentru credincioșii din Botoșani

Publicat

Publicitate

Zeci de credincioși au umplut, vineri seară, până la refuz, bisericuța din cartierul Rotunda, adunați în duh de rugăciune și evlavie pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, ocrotitorul spiritual al parohiei. Atmosfera de sărbătoare a marcat începutul hramului unuia dintre cei mai mari asceți ai creștinătății.

Slujba Vecerniei cu Litie a fost oficiată de un sobor impresionant de preoți din municipiul Botoșani, în frunte cu părintele protopop Petru Fercal, momentul liturgic deschizând în mod solemn sărbătoarea hramului. Glasurile a peste treizeci de slujitori ai altarului au răsunat în lăcașul de cult închinat Sfântului Antonie, la unison cu inimile credincioșilor prezenți. „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace…”  a răsunat plin de emoție, în lăcașul ocrotit de sfânt, din glasurile slujitorilor altarului, puternic și în același timp cutremurător

Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de psalți din mai multe parohii botoșănene, imnurile de slavă completând frumusețea și solemnitatea slujbei. La final, prin rugăciunea Litiei, au fost binecuvântate pâinea, grâul, vinul și untdelemnul, elemente simbolice folosite în cultul divin public, spre întărirea sufletească a credincioșilor.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Nicolae Crăciun, fostul protopop de Hârlău, oaspetele subliniind importanța exemplului de viață al Sfântului Antonie cel Mare, model de smerenie, nevoință și credință lucrătoare, îndemnând credincioșii să urmeze, în măsura puterilor lor, calea rugăciunii și a apropierii de Dumnezeu.

La rândul său, părintele paroh Dumitru Butnariuc a mulțumit credincioșilor pentru prezența numeroasă la slujbă, precum și pentru osteneala și implicarea constantă în viața parohiei. Acesta a evidențiat dorința comunității de a lăsa în urmă o mărturie vie a credinței creștine, care să dăinuie peste generații, în cartierul Rotunda.

Seara s-a încheiat respectând tradiția, enoriașii parohiei oferind celor prezenți pachete cu bunătăți pregătite de gospodinele renumite din cartier și vin fiert, ca expresie a dragostei creștine și a ospitalității.

Publicitate

Citeste mai mult

Economie

Modificări în acordarea despăgubirilor RCA. Dreptul la despăgubiri morale, extins și pentru victimele indirecte

Publicat

Publicitate

Modificări în acordarea despăgubirilor RCA. O lege oficializată recent a extins dreptul la despăgubiri morale și pentru victimele indirecte, în cazurile de vătămare corporală sau a sănătății unei persoane. Modificările au fost necesare după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională limitarea acestor despăgubiri doar la victimele directe, scrie alba24.ro.

Până recent, soțul, copiii sau părinții victimelor aveau dreptul la despăgubiri în cazurile de deces. Însă situația era neclară atunci când victimele supraviețuiau cu dizabilități permanente severe – paralizie, stare vegetativă sau handicap grav. Acum, familia poate solicita despăgubiri morale proprii, separate de cele ale victimei directe.

Modificări în acordarea despăgubirilor RCA

Modificarea legislativă vine să corecteze o anomalie evidentă: suferința cauzată de un accident grav nu se oprește la persoana rănită. Când cineva rămâne cu dizabilități permanente în urma unui accident, impactul afectează întreaga familie – soțul care devine îngrijitor, copiii care își pierd normalitatea copilăriei, părinții care asistă la drama propriului copil, etc.

Modificările legislative au consecințe directe asupra sistemului de asigurări RCA. Un accident rutier grav poate genera acum mai multe cereri de despăgubiri morale distincte, nu doar una singură.

Legea nr. 231/2025, care a intrat în vigoare pe 19 decembrie 2025, vizează modificarea Codului Civil în sensul extinderii dreptului la despăgubiri morale și pentru victimele indirecte, în cazurile de vătămare corporală sau a sănătății unei persoane. 

Potrivit legii, în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată victimei directe și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

Publicitate

Au dreptul la despăgubiri pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială și ascendenții, descendenții, frații, surorile și soțul, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricare alte persoane care, la rândul lor, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu.

Criterii pe care instanța le va avea în vedere la stabilirea despăgubirilor acordate victimelor indirecte

La stabilirea despăgubirilor, instanța va avea în vedere criterii clare, precum:

  • relația dintre victima directă și persoana care se pretinde indirect vătămată,
  • gravitatea vătămării corporale a victimei directe,
  • caracterul său permanent și iremediabil, care să afecteze sever ori în mod excepțional posibilitățile de viață familială ale victimelor indirecte în interacțiunea lor cu victima directă.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 342 din 9 iulie 2024, publicată în Monitorul Oficial din 7 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 1.391 alin. (1) din Codul civil sunt neconstituționale, în măsura în care limitează posibilitatea victimelor indirecte de a fi despăgubite pentru restrângerea posibilităților lor de viață familială și socială ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății victimei directe.

Citeste mai mult

Administratie

Primarul Botoșaniului ia în calcul acordarea de sprijin financiar persoanelor cu handicap, pentru a putea plăti impozitele

Publicat

Publicitate

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei (PSD), ia în calcul acordarea unor ajutoare financiare pentru persoanele cu handicap, astfel încât acestea să își poată achita taxele și impozitele locale pentru anul în curs.

El a declarat, pentru AGERPRES, că măsura ar putea fi adoptată după aprobarea bugetului local, ca urmare a faptului că, începând din acest an, persoanele cu dizabilități nu mai sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri, terenuri și autovehicule.

‘Prin Ordonanța de Urgență, s-a modificat Codul Fiscal și avem obligativitatea de a impune persoanelor cu handicap, indiferent de gradul acestora, taxe și impozite pe proprietate și pe mijloacele de transport. Am făcut acest lucru la nivelul municipiului Botoșani, la fel cum au făcut și colegii din țară, și s-a creat o nemulțumire în rândul acestor persoane care au venituri reduse, nemaivorbind de situația dificilă în care se află. Am avut o întâlnire la Primărie și au cerut ajutorul autorității. Consiliul Local poate acorda un sprijin persoanelor cu handicap sub formă de ajutor financiar pentru cazurile mai grave și le-am transmis că vom analiza această situație după aprobarea bugetului’, a afirmat Cosmin Andrei.

Potrivit acestuia, taxele și impozitele pe clădiri și terenuri în municipiul Botoșani au fost majorate, de la 1 ianuarie 2026, în medie cu 70%. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Autostrăzile Iași-Ungheni și Suceava-Siret trebuie să fie finalizate până în 2030, a dat asigurări premierul Ilie Bolojan

Publicat

Publicitate

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, la Iași, că finanțarea pentru cele două capete de autostradă din Moldova – Iași-Ungheni și Suceava-Siret, a fost aprobată de Comisia Europeană, proiectele fiind considerate esențiale pentru conectivitatea regiunii și pentru componenta de apărare.

‘În primul rând, vom discuta despre cum punem în practică cel mai important proiect de conectivitate în Moldova, cele două capete de autostradă înspre Suceava-Siret și Iași-Ungheni, a căror finanțare a fost aprobată ieri de către Comisia Europeană’, a declarat presei premierul Ilie Bolojan, aflat la Iași pentru a discuta cu primarii din județ.

Potrivit acestuia, investițiile sunt finanțate prin programul european SAFE, un program dedicat apărării, dar care sprijină și infrastructura cu utilizare duală, civilă și militar, iar termenul limită de finalizare este anul 2030.

‘Este important ca, pe lângă activitatea Ministerului Transporturilor și a companiilor care implementează proiectele, administrațiile locale să creeze condițiile necesare pentru ca lucrările să poată începe cât mai repede’, a afirmat Bolojan.

Contractele de proiectare și execuție urmează să fie semnate în primăvara acestui an, urmând ca lucrările să înceapă din toamnă sau cel târziu în primăvara anului viitor, a menționat șeful Guvernului.

‘Este un punct important să clarificăm ceea ce putem face și din plan local pentru a finaliza aceste două proiecte’, a mai subliniat premierul Bolojan.

Publicitate

Vizita la Iași a acestuia vizează și discuții cu reprezentanții primăriilor din județul Iași despre măsurile bugetare și administrative pentru anul în curs. Printre temele abordate se numără bugetul de stat ce urmează să fie aprobat în februarie, taxele și impozitele locale stabilite în decembrie, precum și finanțările prin programul ‘Anghel Saligny’.

‘Un alt punct pentru care sunt aici și mâine la Botoșani, așa cum v-am spus, este să discut cu administrațiile locale despre măsurile care sunt luate astăzi în administrație, ceea ce înseamnă bugetul de stat care va fi aprobat în luna februarie, aspectele care vin de taxele și impozitele locale care au fost adoptate în luna decembrie, finanțările prin programul Anghel Saligny și toate aspectele care țin de administrația locală, în așa fel încât să creăm condiții pentru ca primarii să poată performa, iar administrația să fie în serviciu cetățenilor’, a mai spus Ilie Bolojan.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a pus, marți seara, în transparență decizională proiectul de lege privind măsurile administrative pentru creșterea capacității financiare și eficientizarea activității administrației publice centrale și locale. Guvernul ar urma să-și angajeze răspunderea pe acest proiect.

Guvernul a transmis, joi seară, că salută aprobarea de către Comisia Europeană a Aplicației depuse de România pentru finanțare prin Programul SAFE (Security Action for Europe).

Potrivit comunicatului transmis AGERPRES de Guvern, în cursul săptămânii viitoare proiectele incluse în aplicația depusă de țara noastră vor fi comunicate public. Pe același subiect, premierul Ilie Bolojan a menționat, joi seară, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că printre proiectele care vor avea finanțarea asigurată prin intermediul SAFE se numără autostrăzile din Moldova: Pașcani – Suceava – Siret și Pașcani – Iași – Ungheni. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending