Calendar Ortodox 2022: Sfânta Muceniță Tatiana, pe care Biserica noastră o pomenește astăzi, s-a născut în Roma veche, într-o familie nobilă, dar care cunoscuse credința creștină și o păstra în taină din cauza persecuțiilor împăratului roman Antonim Eliogabal (218-222), renumit pentru fărădelegile sale.
Tatăl Sfintei Tatiana fusese de trei ori consul, însă era creștin binecredincios și temător de Dumnezeu, păzind în taină credința cea dreaptă, pe care a împărtășit-o și fiicei sale. După moartea persecutorului Antonim, pe tronul Romei a urcat tânărul împărat Alexandru Sever (223-235). Avea doar 16 ani când a ajuns la domnie. Mama sa era creștină, Mammea, de la ea învățând să-L cinstească pe Hristos, însă nu cu dreaptă credință, acceptând și cultul zeilor, în palatul său găsindu-se, pe lângă chipul lui Hristos, și statuile zeilor Apolo și Orfeu, dar și imaginea lui Avraam, cel din legea veche.
Pentru râvna cu care slujea Biserica, Sfânta Muceniță Tatiana a suferit martiriul în timpul acestui împărat, refuzând să jertfească idolilor. Ajungând la vârsta majoratului, Sfânta Muceniță nu a voit să se mărite, ci a ales să trăiască în curăție și în dragoste față de Hristos, rugându-se ziua și noaptea, ajutându-i pe cei bolnavi și nevoiași.
Părinții sfintei nu s-au împotrivit acestei hotărâri, așa că sfânta a mers mai departe, punându-se cu totul în slujirea Bisericii. Datorită curăției în care își ducea viața, Sfânta Muceniță Tatiana a fost așezată de Biserica din Roma în rândul diaconițelor. În zorii creștinismului, diaconițele făceau parte dintr-un ordin clerical, fiind hirotonite de preot. Misiunea lor consta în acordarea ajutorului necesar preotului la administrarea Sfintelor Taine (Botezul și Mirungerea — ungerea cu Sfântul Mir a fetelor și femeilor care se botezau), la catehizarea lor.
La acea vreme, botezul se făcea la maturitate, iar fetele și femeile care doreau să se boteze nu puteau fi atinse de un bărbat, chiar dacă acesta era preot. De aceea, preotul era ajutat la împlinirea ritualului de o diaconiță. Ulterior, ungerea cu Sfântul Mir împlinită de diaconițe s-a păstrat doar în anumite biserici creștine. În Biserica rusă și în cea greacă, instituția diaconițelor există și astăzi. Deși împăratul nu era cel care-i prigonea pe creștini, primejdia venea din partea dregătorilor mai mari sau mai mici, care căutau cu tot dinadinsul să dezrădăcineze credința în Hristos. Așa se face că s-a dezlănțuit o mare prigoană, iar Sfânta Muceniță care L-a mărturisit fără frică pe Hristos înaintea acestora a fost prinsă și supusă la chinuri groaznice.
Mai întâi a fost dusă în templul zeului Apolo, pentru a-l cinsti și a-i aduce jertfe. Ea însă s-a rugat lui Hristos și îndată s-a făcut cutremur, iar statuile zeului au fost distruse împreună cu o parte a templului. Foarte mulți persecutori și idolatri au murit atunci, iar diavolii care-și făcuseră locaș între zidurile templului aceluia au fugit, tânguindu-se în întuneric. În altă zi, mucenița a fost dusă de judecător la templul zeiței Artemis, pentru a aduce jertfă acesteia. Fecioara s-a arătat că și cum s-ar fi învoit acestui compromis și, ajungând ea în apropierea templului, diavolul care locuia aici s-a cutremurat de venirea ei și a zis: „Vai mie, vai mie! Unde voi fugi de la Duhul Tău, Dumnezeule al cerului, pentru că foc din cele patru unghiuri ale templului mă izgonesc?“ În momentul în care sfânta s-a apropiat de templul acesta, fulgere au coborât la rugăciunea ei din cer, arzând templul și tot ce era în el. Altă dată, chinuitorii au aruncat-o în foc, dar focul nu o ardea, potolindu-și puterea și cinstind pe roaba lui Hristos. După multe chinuri care nu au făcut-o să-i cinstească pe idoli, ighemonii (chinuitori) au aruncat-o la un leu, crezând că acesta, flămând fiind, o va sfâșia.
Leul, simțind sfințenia muceniței, s-a așezat la picioarele ei. După ce a fost luat de lângă dânsa, leul a atacat pe unul dintre ighemoni, omorându-l. După foarte multe încercări de a o face pe sfântă să renunțe la credința creștină, ighemonii i-au tuns părul capului, crezând că așa o vor birui.
După ce au tuns-o, au închis-o în templul zeului Die, pentru că li se părea că de acum nu mai putea face nici un rău idolului lor, de vreme ce, odată cu părul, s-au luat de la dânsa și vrăjile. După două zile, ighemonii au venit la templu pentru a aduce jertfă zeului Die, dar când au intrat au găsit idolul sfărâmat și pe sfânta luminată în rugăciune; toate rănile chinurilor pe care le suferise parcă nu existaseră niciodată. După mai multe pedepse (bătăi, scoaterea ochilor, flagelarea cu biciul, aruncarea în temniță, tăierea sânilor, aruncarea la fiare, aruncarea în foc), care nu au avut nici un rezultat, judecătorul a hotărât moartea sfintei prin tăierea capului. Scos din dregătoria să, lângă dânsa a suferit martiriul, prin decapitare, și tatăl ei.
Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News
