Connect with us

Eveniment

Senatorul PNL Botoșani Cristian Achiței: Se caută vinovați pentru incompetența primarului Cosmin Andrei

Publicat

Publicitate

“Eșec după eșec, este descrierea cea mai exactă a primilor ani din mandatul de primar al lui Cosmin Andrei”, susține senatorul liberal de Botoșani, Cristian Achiței.

Concluziile acestuia vin după ce ieri, primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a precizat într-o conferință de presă, că bugetul municipiului Botoșani a fost afectat de o hotărâre judecătorească, iar administra locală va trebui să plătească nu mai puțin de 16 milioane de euro către fosta societate de termoficare de la Botoșani, în timp ce alte investiții nu se mai pot derula.

Incapacitatea primarului de a face lucruri concrete, de a derula proiecte de dezvoltare a orașului se răsfrânge asupra tuturor botoșănenilor. Ratăm cu toții șanse de dezvoltare, de a ne putea asigura un trai mai bun și pierdem ani din viață ascultând explicațiile ridicole ale lui Cosmin Andrei de ce NU POATE el să facă nimic și de ce sunt mereu alții vinovați pentru asta, precum și promisiuni fără număr, cai verzi pe pereți, despre ce va face el CÂNDVA. Oricând, numai NU ACUM!

Orice botoșănean ar fi fost un primar mai bun decât Cosmin Andrei în acești ani! Trebuia doar să nu pună bețe în roate proiectelor de peste 100 de milioane de euro, bani europeni, primiți gratis, proiecte pe care le-a găsit pe birou la instalarea în funcție. Și mai trebuia, de asemenea, să decidă ce va face și cu grămada de bani pe care nu sconta nimeni în 2020 și care se revarsă asupra municipiului prin PNRR. Atât! Nimic mai mult! Iar mersul înainte al municipiului ar fi fost asigurat.

Nu este cazul pentru că se demonstrează din plin că primarul Cosmin Andrei devine, cu fiecare zi care trece, etalonul maxim de incompetență administrativă cunoscut vreodată la Botoșani, peste cel căruia i-a fost ucenic, Ovidiu Portariuc. Credeam cu toții că mai rău nu se poate. Ei, iată că se poate! Ne-o demonstrează, din nefericire pentru Botoșani, Cosmin Andrei”, e explicat senatorul PNL de Botoșani Cristian Achiței.

Acesta mai susține că acțiunile lui Cosmin Andrei sunt un atentat la patrimoniul orașului.

Publicitate

ȚMenirea elementară a unui primar este aceea de a face, de a dezvolta, atât cât poate, comunitatea. Iar dacă nu poate, măcar să nu o distrugă, sărăcind patrimoniul moștenit de la generațiile care au muncit înainte pentru a ne fi nouă, tuturor, un pic mai bine.

Un primar normal, așa cum sunt toți ceilalți din țară care beneficiază în această perioadă de proiecte identice, nu poate da cu piciorul la 80 de milioane de euro, primiți gratis pentru a rezolva pentru zeci de ani, adică pentru minim două generații, problema transportului în comun.

Foarte bine, ia de la zero și proiectul autobuzelor electrice (dacă poți, ceea ce nu ai demonstrat până acum!), dar pune în operă și proiectele de modernizare a tramvaiului moștenite, gata semnate și cu finanțare asigurată! Nu poți da vrabia din mână pe cioara din par nici măcar dacă ești Cosmin Andrei și singura ta grijă este să nu cumva să transformi orașul într-un șantier la viitoarele alegeri, în 2024! Nu-ți mai bate capul cu asta, oricum nu te va mai alege nimeni niciodată!

Scuze inventate pentru a NU face

Cât despre scuza puerilă că ”nu mai este timp” pentru implementarea proiectelor în valoare de 80 de milioane de euro, acesta este doar un pretext ridicol, invocat de un primar fricos, incapabil să ia decizii ferme, corecte pentru binele comunității. Toate proiectele importante cu finanțare europeană de până acum au fost fazate, adică s-au finalizat în exercițiul financiar următor, dacă nu au putut fi duse la bun sfârșit în calendarul programat inițial.

Dar aici este vorba doar de scuze inventate pentru a-și masca propria incompetență! Primarul lucrărilor mici, minuscule, microscopice nu are cum să se ia la trântă cu o realizare într-adevăr majoră, cu un proiect important pentru comunitate! NU POATE!

Distrugere mai scumpă decât construirea

Cosmin Andrei preferă să ia în calcul distrugerea patrimoniului municipiului Botoșani prin demolarea unor structuri existente, rod al muncii generațiilor anterioare, liniile de tramvai, chiar dacă acestea au o valoare contabilă de patrimoniu de zeci de milioane, chiar dacă eliminarea lor presupune cheltuieli mai mari pentru bugetul local decât ar fi cota de cofinanțare a proiectelor de modernizare, chiar dacă în ultimii zece ani aleșii locali ai tuturor partidelor au votat în unanimitate, în frunte cu el, aproape 30 de hotărâri de consiliu pentru varianta modernizării tramvaielor, chiar dacă planul urbanistic al orașului prevede altceva decât vrea Cosmin Andrei pentru viitorul acestui oraș.

Iar atunci când i se atrage atenția că legea nu îi permite (pe bună dreptate!) să facă distrugerile imaginate, pentru incompetentul primar al Botoșaniului asta înseamnă o ”amenințare”. Nu, domnule primar Cosmin Andrei, a respecta legea este obligație și o datorie pentru orice cetățean, de la vlădică la opincă, nu o amenințare!

Declinul municipiului se suprapune cu apariția lui Cosmin Andrei

De 10 ani, de când a apărut în peisajul politic local Cosmin Andrei, iar PSD a beneficiat încontinuu de o majoritate în consiliul municipal, orașul Botoșani a intrat într-un declin vizibil. Nu doar o stagnare a dezvoltării din perioada 2004-2012, ci un declin! Cu chiu, cu vai, a reușit Cătălin Flutur, în ciuda opoziției politicianiste din consiliu, să mai salveze ce mai putea fi salvat, finalizând proiectul Cornișa, reasigurând finanțarea europeană pentru teatru și întocmind proiectele pe bani europeni pe care ar fi trebuit să le implementeze astăzi Cosmin Andrei. Cosmin Andrei își încununează în acest mandat eforturile continue de distrugere.

Declinul acestui oraș nu va putea fi stopat – devine tot mai clar pentru orice botoșănean – până când Cosmin Andrei, fost viceprimar timp de două mandate, între 2012 și 2020, actualmente primar ales cu voturile a mai puțin de unul din zece botoșăneni, nu va mai avea nicio legătură cu destinele municipiului Botoșani și ale celor care locuim aici”,  a mai adăugat Cristian Achiței.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FC Botoșani l-a împrumutat pe mijlocașul Alexandru Bota, de la Universitatea Cluj

Publicat

Publicitate

Echipele de fotbal Universitatea Cluj și FC Botoșani au ajuns, marți, la un acord pentru împrumutul tânărului mijlocaș ofensiv Alexandru Bota, la formația pregătită de Leo Grozavu până la finalul actualului sezon al Superligii.

‘FC Universitatea Cluj și FC Botoșani au ajuns la un acord privind împrumutul mijlocașului ofensiv Alexandru Bota (17 ani) la formația moldavă, până la finalul acestei stagiuni’, a anunțat Universitatea Cluj prin intermediul site-ului oficial.

Internațional de juniori al României la categoriile de vârstă U15, U16, U17 și U18, fotbalistul format la clubul Universitatea Cluj a debutat la prima echipă pe când avea doar 14 ani, 11 luni și 13 zile, într-un derby cu CFR, devenind astfel cel mai tânăr jucător care îmbracă tricoul Universității într-un meci de primă ligă.

Pe lângă această apariție, Bota a mai strâns alte nouă prezențe pentru echipa clujeană, dintre care șase în sezonul precedent.

În actuala ediție a Superligii, tânărul mijlocaș a bifat 81 de minute în trei meciuri, toate în turul sezonului regular, cu Unirea Slobozia, FC Argeș și CFR Cluj.
AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Primarul comunei Drăgușeni, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Publicat

Publicitate

Primarul comunei Drăgușeni din județul Botoșani, Eugen Nechita, a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru luare de mită în formă continuată, se arată într-un comunicat de presă transmis, marți, de DNA.

Primarul este acuzat că, în perioada octombrie 2024 – februarie 2025, la intervale diferite de timp, ar fi pretins cu titlu de mită, de la administratorul unei societăți comerciale, suma totală de 200.000 lei, din care ar fi primit efectiv, în trei tranșe, suma de 90.000 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la efectuarea plăților aferente unor contracte aflate în derulare.

‘În calitatea menționată, inculpatul Nechita Eugen ar fi încheiat, în perioada 2023 – 2024, cu societatea administrată de martor, mai multe contracte de achiziții publice având ca obiect modernizarea unor drumuri, refacerea unui pod, construirea și dotarea unui centru de zi pentru copii, precum și construirea și operaționalizarea unui centru de zi pentru persoane vârstnice, în valoare totală de 17.332.556 lei, fără TVA. Sumele de bani menționate anterior ar fi fost pretinse și primite de inculpatul Nechita Eugen în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu referitoare la executarea contractelor sus-menționate, cum ar fi: aprobarea situațiilor de lucrări, verificarea conformității lucrărilor executate și aprobarea efectuării plăților’, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii au dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unui teren aflat în proprietatea lui Eugen Nechita.

Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul Botoșani. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de tip COD GALBEN de vânt pentru județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de tip cod galben de vânt pentru județul Botoșani, valabilă astăzi, până la ora 18:00.

Vântul va avea intensificări de 50–60 km/h, spulberând trecător zăpada.

ISU Botoșani a înștiințat autoritățile locale și a transmis măsuri pentru prevenirea situațiilor de urgență. Fenomenele sunt monitorizate permanent, iar echipajele de pompieri sunt pregătite să intervină la nevoie.

Recomandări pentru siguranța dumneavoastră:
✔️ evitați deplasările în apropierea copacilor, stâlpilor sau panourilor publicitare;
✔️ nu treceți pe lângă clădiri aflate în construcție sau cu elemente instabile;
✔️ parcați autoturismele departe de copaci sau stâlpi;
✔️ îndepărtați ramurile uscate din jurul locuinței;
✔️ nu atingeți firele electrice căzute la pământ.

Informații utile despre comportarea în situații de urgență găsiți pe www.fiipregatit.ro sau în aplicația DSU (disponibilă gratuit în Google Play și App Store).

Publicitate
Citeste mai mult

Economie

APIA a plătit peste 2,5 milioane de lei crescătorilor de animale pentru luna noiembrie

Publicat

Publicitate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a plătit peste 2,5 milioane de lei crescătorilor de animale pentru luna noiembrie.

Plata s-a efectuat, prin intermediul Centrelor Județene ale APIA, în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna noiembrie a anului trecut, precizează APIA într-un comunicat.

Suma totală plătită este de 2,578 milioane de lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările și completările ulterioare. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending