Connect with us

Actualitate

Se depun cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat privind motorina folosită pentru agricultură

Publicat

Publicitate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 31 ianuarie 2022 inclusiv, se depun cererile de plată care vizează rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 1 octombrie – 31 decembrie 2021 (trimestrul IV al anului 2021).

Cererile se depun la Centrele Județene ale APIA de către administratorul/ reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenței dintre rata accizei standard și rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor  mecanizate în agricultură a cărei valoare unitară este de 1,5721 lei/litru.

Pentru sectorul vegetal, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:

  • documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz;
  • situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa 9;
  • copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
  • copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;
  • adeverință în original de la Registrul agricol, cu suprafețele aflate în exploatare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;
  • adeverință în original de la Direcția pentru agricultură județeană, pentru suprafețele plantate cu vie nobilă, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.

Pentru sectorul zootehnic, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:

  • situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa 9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;
  • copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
  • situația privind calculul efectivului rulat / efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar și vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa 10 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;
  • copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente;
  • copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.

Pentru sectorul îmbunătățiri funciare, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:

  • situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru irigații, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa 9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;
  • copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
  • situația centralizatoare a cantităților de apă pentru irigații, întocmită conform modelului prevăzut în anexa 11 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;
    copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar/procesul-verbal de confirmare a volumului de apă livrat pentru irigații, întocmit de către orice furnizor de apă de irigații;
  • situația suprafețelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat;
  • copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;
  • dovadă cont trezorerie dacă au intervenit modificari ale coordonatelor bancare față de cererea inițială.

Toate documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însușite prin semnătura și vor purta sintagma “conform cu originalul”.

Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Minivacanța de Paște 2026, 4 zile libere consecutive. Calendarul sărbătorilor legale din an: unele generează minivacanțe

Publicat

Publicitate

Minivacanța de Paște din 2026 oferă 4 zile libere consecutive. Vinerea Mare, duminica de Paște si a doua zi de Paște se îmbina perfect cu weekendul pentru a crea o pauză binevenită la început de primăvară.

Paștele Ortodox va fi celebrat în 2026 la data de 12 aprilie, ocazie cu care legislația din România prevede acordarea unor zile libere legale pentru salariați.

De data aceasta sunt 4 zile libere, sau un weekend prelungit. Potrivit legii, atât Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paște sunt stabilite ca zile nelucrătoare.

Minivacanța de Paște 2026: Ce se întâmplă cu zilele libere dacă aparții altui cult religios decât cel ortodox

Potrivit Codului Muncii, pentru salariații care aparțin de un cult religios legal, creștin, zilele libere pentru Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui, prima si a doua zi de Paști, prima si a doua zi de Rusalii se acorda în functie de data la care sunt celebrate de acel cult.

În 2026, Paștele ortodox va fi sărbătorit duminică, 12 aprilie, în timp ce Paștele catolic este programat cu o săptămână mai devreme, pe 5 aprilie.

Duminica Floriilor va fi marcată de credincioșii ortodocși pe 5 aprilie, iar de cei romano-catolici pe 29 martie.

Vacanța de Paște, potrivit structurii anului școlar 2025-2026, începe de sâmbătă, 4 aprilie 2026 și ține până marți, 14 aprilie 2026.

Publicitate

Calendarul zilelor libere pentru angajați în 2026

1 Mai 2026 – Ziua Muncii este într-o zi de vineri, ceea ce, alături de weekend, generează o minivacanță de 3 zile

1 Iunie 2026: În 2026, Rusaliile vor fi celebrate duminică, 31 mai, iar Lunea Rusaliilor, 1 iunie, este zi liberă legală. Aceasta coincide cu Ziua Copilului, sărbătorită anual pe 1 iunie, astfel că angajații vor beneficia de o zi liberă cu semnificație religioasă și civică. Împreună cu weekend-ul, salariații vor avea o minivacanță de trei zile la începutul lunii iunie.

15 August 2026 Sfânta Maria – este sâmbăta, nu generează o minivacanță.

Angajații din sectorul public vor beneficia de o minivacanță de patru zile în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie.

Luni, 30 noiembrie, zi liberă cu prilejul sărbătorii Sfântului Andrei, urmată de Ziua Națională a României, marcată marți, 1 decembrie, se adaugă weekend-ului precedent, conturând astfel un interval consecutiv de patru zile nelucrătoare.

Citeste mai mult

Economie

Patronii Dedeman vor prelua Carrefour România. Negocieri exclusive cu peste 800 de milioane de euro pe masă

Publicat

Publicitate

Patronii Dedeman vor prelua controlul Carrefour România. Frații Pavăl, fondatorii Dedeman și cei mai puternici antreprenori români din retailul de bricolaj, fac pasul decisiv către comerțul alimentar: Paval Holding a intrat în negocieri exclusive pentru preluarea Carrefour România, într-o tranzacție estimată la 823 de milioane de euro, care ar putea redesena harta marilor jucători din retailul românesc, scrie alba24.ro.

Carrefour a anunţat oficial că vrea îşi vândă operaţiunile din România către Paval Holding, vehiculul de investiţii al familiei Pavăl, proprietarii Dedeman.

Valoarea Carrefour România este estimată la 823 milioane de euro

Grupul Carrefour a anunţat joi, la Bursa franceză Euronext, că a intrat în negocieri exclusive cu Pavăl Holding pentru vânzarea tuturor activităţilor sale din România, evaluate la un total de 823 milioane de euro, anunță Ziarul Financiar, citat de Mediafax.

„Această operaţiune face parte din analiza strategică iniţiată de Carrefour la începutul anului 2025.

Pavăl Holding este vehiculul de investiţii al familiei Pavăl, antreprenori români de top şi proprietarii Dedeman, liderul naţional în domeniul bricolajului şi una dintre cele mai mari poveşti de succes antreprenorial din ţară”, se arată în comunicatul grupului francez.

Publicitate

Carrefour România operează o reţea multi-format de 478 de magazine (inclusiv 55 de hipermarketuri, 191 de supermarketuri, 202 magazine de proximitate şi 30 de magazine discount) şi a generat vânzări brute (inclusiv TVA) de 3,2 miliarde de euro în 2024 şi 2025 estimat, reprezentând aproximativ 3,5% din vânzările Grupului.

Finalizarea acestei operaţiuni rămâne condiţionată de obţinerea autorizaţiilor de reglementare obişnuite. Se preconizează că aceasta va avea loc în a doua jumătate a anului 2026.

Citeste mai mult

Eveniment

Anunț pentru pensionarii din Botoșani: Când intră pensiile pe card

Publicat

Publicitate

Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani a transmis un anunț important pentru pensionarii care își încasează drepturile bănești prin cont bancar.

Potrivit instituției, miercuri, 11 februarie 2026, au fost operate și validate transferurile prin intermediul Trezoreriei Botoșani. În aceste condiții, joi, 12 februarie, în cursul după-amiezii, conturile beneficiarilor vor fi alimentate de către bănci.

Reprezentanții Casei Județene de Pensii Botoșani le mulțumesc pensionarilor pentru înțelegere și îi asigură de întreaga lor considerație și respect.

Pensionarii sunt sfătuiți să verifice soldul conturilor începând cu după-amiaza zilei de joi, în funcție de procedurile fiecărei unități bancare.

Citeste mai mult

Eveniment

Avertisment DNSC: Emailuri false trimise în numele OSIM cer plăți urgente și amenință cu pierderea mărcilor înregistrate

Publicat

Publicitate

Emailuri frauduloase prin care se solicită achitarea urgentă a unei „taxe de înregistrare” sunt trimise în numele Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), relatează alba24.ro. Prin intermediul acestor emailuri frauduloase, destinatarii sunt informați că trebuie să achite urgent o „taxă de înregistrare/menținere a mărcii”, sub amenințarea pierderii drepturilor asupra mărcilor deținute, potrivit DNSC.

Cum poți identifica mesajele frauduloase

  • Mesajele folosesc limbaj alarmist („termen limită”, „drepturi pierdute”).
  • Sunt invocate documente sau referințe false pentru a părea legitime.
  • Plata este solicitată într-un cont IBAN aparținând unor bănci din Polonia, fără legătură cu procedurile oficiale OSIM.
  • Datele de contact și expeditorul nu corespund canalelor oficiale.

De asemenea, este important de reținiut că OSIM nu solicită plata taxelor prin emailuri nesolicitate și nu indică conturi bancare externe pentru astfel de plăți.

Recomandări de securitate cibernetică

  • Nu efectuați plăți pe baza unor emailuri alarmiste.
  • Verificați informațiile exclusiv pe site-ul oficial OSIM sau prin canalele instituționale.
  • Nu accesați linkuri și nu deschideți atașamente din mesaje suspecte.
  • Verificați cu atenție expeditorul (domeniu, adrese de contact, formulări).
  • Raportați tentativa de fraudă apelând 1911 sau completând formularul pnrisc.dnsc.ro.
  • Păstrați dovezile (email, antete, IBAN) pentru eventuale investigații.

Atenție: presiunea timpului și amenințările sunt semne clasice de phishing. Verificați și plătiți doar prin proceduri oficiale.

Pentru mai multe informații: https://www.osim.ro/…/avertizare-privind-informatii

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending