Connect with us

Actualitate

Se apropie NOUL an școlar: Profesorii vor putea confisca telefoanele elevilor

Publicat

Publicitate

Se apropie noul an școlar, care vine cu restricții mai dure la utilizarea telefoanelor în școli, în perioada cursurilor. Schimbările au fost introduse în noua Lege a educației, prin care este reglementată folosirea dispozitivelor mobile în școli, relatează alba24.ro.

Restricțiile aduse de noua lege generează numeroase dezbateri, având argumente atât pentru, cât și împotriva lor. Cu toate acestea, toți actorii implicați sunt de acord cu necesitatea unui echilibru între utilizarea responsabilă a dispozitivelor mobile și menținerea unui mediu de învățământ propice.

Regulament strict pe utilizarea telefoanelor

Începând din această toamnă, elevii nu vor putea utiliza telefoanele în școli, cu excepția zonelor special autorizate conform regulamentului intern.

Măsura este mai strictă decât cea precedentă, care interzicea folosirea telefoanelor doar în timpul orelor de curs. Acum, dispozitivele pot fi confiscate de către profesori dacă sunt folosite în afara zonelor permise, urmând ca acestea să fie înapoiate ulterior.

Opiniile elevilor: între siguranță și distracție

Multe voci din rândul elevilor susțin că măsura vine ca o pedeapsă suplimentară și că ar trebui să fie responsabilitatea profesorilor să mențină atenția elevilor în clasă.

Pe de altă parte, unii elevi văd telefoanele mobile ca pe un scut de protecție în fața potențialelor situații de abuz sau bullying, putând să înregistreze astfel de incidente ca probă sau să ceară ajutor.

Publicitate

Utilizarea telefoanelor în scop educațional

Pentru învățământul liceal, școlile au libertatea de a decide în ce măsură permit folosirea dispozitivelor mobile. Totuși, legea permite utilizarea telefoanelor în timpul orelor de curs dacă sunt folosite strict în scop educațional, sub supravegherea cadrelor didactice.

Motivația din spatele noii reglementări

Reprezentanții guvernului argumentează că această măsură vizează reducerea perturbărilor în timpul orelor, mai ales a situațiilor în care elevii filmează sau ascultă muzică. Asociațiile de părinți și de elevi însă contrazic această perspectivă, văzând măsura ca pe o pedeapsă suplimentară.

Neclarități în noua lege

În pofida clarității unor prevederi, legea lasă neclarificate unele aspecte, precum ce se întâmplă când un elev refuză să îi înmâneze telefonul unui profesor sau momentul exact în care telefonul este returnat.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

De la tribuna Senatului, Doina Federovici cere soluții pentru deblocarea finanțării proiectului Nova Apaserv

Publicat

Publicitate

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată, cu o valoare de aproximativ 150 de milioane de euro, este vital pentru județul Botoșani.

De la tribuna Senatului, în continuarea demersurilor pe care le-a făcut în mandatul trecut, când a deținut funcția de președinte al Consiliului Județean, președintele PSD Botoșani, senatorul Doina-Elena Federovici, a solicitat ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș-Nicolae Pîslaru, soluții concrete pentru deblocarea procesului de evaluare și semnarea cât mai rapidă a contractului de finanțare. „Apa potabilă și serviciile de canalizare nu sunt un lux, ci o necesitate. Din păcate, proiectul depus de operatorul regional, atât de așteptat de botoșăneni, se află de prea mult timp în evaluare. Oamenii au nevoie de certitudini, nu de amânări”, a declarat senatorul social-democrat Doina-Elena Federovici.

În interpelarea adresată ministrului, parlamentarul botoșănean a cerut lămuriri privind stadiul actual al aplicației de finanțare depuse de Nova Apaserv SA în cadrul Programului de Dezvoltare Durabilă 2021-2027, care sunt observațiile formulate de experții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și de cei ai Băncii Europene de Investiții (BEI), precum și termenul estimat pentru clarificarea acestora.

De asemenea, Doina Federovici a subliniat importanța unui calendar ferm pentru semnarea contractului de finanțare, mai ales că operatorul a fost deja nevoit să demareze proceduri de achiziții publice sub clauză suspensivă. „Este vital pentru județul Botoșani ca acest proiect să fie semnat cât mai repede. Vorbim despre o investiție de interes public major, care poate schimba în bine viața a zeci de mii de botoșăneni și care, din păcate, stă blocată în evaluare la MIPE de ani de zile”, a adăugat senatorul PSD.

Proiectul are o importanță strategică pentru întregul județ, vizând modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare. Cu toate acestea, deși documentația a trecut printr-o primă etapă de analiză în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, în perioada 2022–2023, iar din 2024 și până în prezent, în cadrul Programului de Dezvoltare Durabilă (PDD), operatorului i s-au solicitat constant noi revizii.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Concert al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” Botoșani la Liveni

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, 13 septembrie 2025, la Casa Memorială „George Enescu” din Liveni, cu începere de la ora 17.00, va avea loc un concert al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” Botoșani, eveniment cultural desfășurat sub egida Festivalului Internațional „George Enescu” (aflat sub înaltul patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii).

Cu participarea dirijorului Alexandru Ilie și a solistului Remus Azoiței, vor fi interpretate următoarele creații muzicale: George Enescu, „Rapsodia română nr. 2 în re major op. 11”; George Enescu, „Baladă pentru vioară și orchestră”; Béla Bartók, „Dansuri populare românești Sz. 56”; Ciprian Porumbescu, „Baladă pentru vioară și orchestră op. 29”; George Enescu, „Rapsodia română nr. 1 în la major op. 11”.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Acțiune a polițiștilor rutieri. Amenzi, permise și certificate de înmatriculare reținute

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat o acțiune pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere și a consumului de alcool.

 

În cadrul activităților desfășurate de către polițiști au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 lei, cele mai multe fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

 

În același context, au fost reținute 4 permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.


Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Ordinul de protecție nu l-a oprit: Bărbat de 47 de ani, reținut la Vorniceni

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 47 ani, din comuna Vorniceni, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta la data de 9 septembrie, s-ar fi deplasat la locuința mamei sale, situată în comuna Vorniceni, încălcând asfel măsurile impuse prin ordinul de protecție împotriva sa.

 

Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, urmând ca astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending