Connect with us

Actualitate

„Schema 1800”, metoda care face ravagii pe WhatsApp

Publicat

Publicitate

Conturi de WhatsApp sparte: O nouă fraudă online circulă pe WhatsApp, prin care infractorii cer bani sub pretextul unei urgențe. Victimele primesc mesaje credibile de la contacte de încredere. În realitate, conturile acestora au fost, sparte în prealabil, scrie alba24.ro.

Hoții trimit mesaje care par autentice și solicită ajutor financiar pentru situații urgente.

Infractorii care sparg conturile oamenilor, cer apoi bani sub diverse pretexte, prin aplicația Revolut.

Aceștia se pot da drept prieteni, rude, sau chiar angajatori, iar victimele sunt induse în eroare să transfere bani fără să își dea seama că sunt înșelate.

Ce spune Poliția Română
Poliția Română a declarat că astfel de scheme evoluează constant, iar plângerile sunt trimise către omologii din țară, la fiecare secție și unitate.

Pe măsură ce sunt raportate cazuri, autoritățile pot obține o statistica sau cel puțin o idee despre modul de operare al infractorilor.

Publicitate

Citește și WhatsApp a remediat o eroare ce permitea salvare de conținut. Măsură pentru protejarea confidențialității utilizatorilor

Poliția a menționat că va oferi un răspuns privind numărul total de cazuri după centralizarea acestora.

Cele mai frecvente tipuri de fraude pe WhatsApp
Frauda cu prieteni și rude – Infractorii se dau drept prieteni sau membri ai familiei și cer bani urgent. Aceștia spun că au nevoie de ajutor și  uneori pretind că și-au pierdut telefonul și nu pot contacta altcineva.

Frauda cu numărul greșit – Atacatorii te contactează și pretind că sunt altcineva. Ei încearcă să afle informații personale sau să îți promoveze oportunități false de investiții.

Câștiguri false la loterie și premii – Hoții îți trimit mesaje în care îți spun că ai câștigat un premiu sau un produs gratuit. Te fac să accesezi un link care cere date personale sau plăți pentru a „revendica premiul”.

Scamul cu asistența tehnică WhatsApp – Atacatorii se dau drept suport tehnic WhatsApp și cer informații personale, cum ar fi coduri de verificare sau date de pe carduri, pentru a-ți accesa contul.

Frauda cu angajare falsă – Infractorii îți promit un loc de muncă avantajos, fără ca tu să fi aplicat vreodată. Îți oferă „sarciuni ușor de făcut” pentru bani într-un mod rapid, iar apoi cer plăți sau informații personale.

Un bărbat din București a pierdut 1.800 de lei
Un bărbat din București a povestit pentru hotnews.ro cum a fost înșelat să transfere 1.800 de lei într-un cont Revolut din străinătate. Acesta a primit un mesaj pe WhatsApp de la o prietenă apropiată, care i-a cerut un împrumut.

Bărbatul a primit miercuri seara un mesaj pe WhatsApp de la o prietenă veche, care i-a cerut un împrumut urgent. Fără să verifice, pentru că era la muncă, acesta i-a transferat 1.800 de lei într-un cont Revolut pe care i l-a trimis.

Prietena i-a spus că își avea contul blocat și că trebuie să trimită banii într-un alt cont. După ce i-a trimis banii, i-a cerut și un screenshot ca dovadă. Apoi, bărbatul a descoperit că contul prietenei fusese spart și că fusese înșelat.

Bărbatul spune că nu mai speră să recupereze banii, dar nu vrea ca alți oameni să fie păcăliți. El a observat că schema este deja foarte răspândită.

La secțiile de poliție unde a fost, când întreba de biroul de fraudă financiară, polițiștii îl întrebau direct „1.800 de lei?!”, semn că au primit și alte plângeri.

De asemenea, știe și de o prietenă din Cluj căreia i-a fost spart contul și care a primit același mesaj.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Percheziție la Botoșani! Tânăr cercetat pentru pornografie infantilă și acte sexuale cu un minor

Publicat

Publicitate
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 20 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, coruperea sexuală a minorilor și viol săvârșit asupra unui minor.
Din probatoriul administrat, până în prezent, a reieșit că, în intervalul cuprins între vara anului 2024 și vara anului 2025, bărbatul ar fi determinat o victimă, de 12 ani, membră a familiei sale, să producă și să îi transmită fotografii și videoclipuri în ipostaze sexuale explicite.
De asemenea, în acest context, cel în cauză ar fi trimis către victima minoră mai multe imagini cu conținut sexual explicit și, profitând de vulnerabilitatea ei, ar fi întreținut acte sexuale cu aceasta.
Pe parcursul percheziției informatice realizate asupra unui dispozitiv de stocare a datelor aparținând bărbatului cercetat, au fost descoperite mai multe materiale pornografice cu minori.
La data de 9 februarie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani au dispus reținerea celui în cauză.
La data de 10 februarie 2026, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Botoșani a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Copiii din Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani au litografiat icoane în cadrul catehezei „Chipurile femeilor creștine”

Publicat

Publicitate

În cadrul catehezei „Chipurile femeilor creștine”, în contextul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul ”din Botoșani, copiii au participat, marți, la un atelier de litografiere a icoanelor, experiență care a îmbinat formarea artistică cu aprofundarea valorilor credinței ortodoxe.

Activitatea a fost dedicată realizării icoanelor sfintelor nou-canonizate ale Bisericii Ortodoxe Române, modele de credință, jertfă și mărturisire creștină. Prin această inițiativă, cei mici au fost îndrumați să înțeleagă faptul că icoana nu reprezintă doar o expresie artistică, ci o mărturisire vizuală a credinței, o „fereastră” spre Împărăția lui Dumnezeu.

Atelierul s-a desfășurat sub coordonarea atentă a profesoarelor Ana și Felicia Misoagă, care i-au însoțit pe copii atât în parcurgerea etapelor tehnice ale lucrării, cât și în înțelegerea sensului duhovnicesc al acesteia. În prima etapă au fost pregătite foile imprimate, au fost șlefuite și curățate blaturile, iar apoi pictate cu culori acrilice. Lucrările urmează să fie finisate și lăcuite în perioada următoare.

Prin răbdare, concentrare și implicare, copiii au descoperit că frumusețea icoanei se naște din îmbinarea meșteșugului cu rugăciunea. Fiecare lucrare realizată reflectă nu doar efortul artistic, ci și dorința de apropiere de valorile credinței.

Organizatorii își exprimă nădejdea ca, în Duminica Ortodoxiei, icoanele realizate să fie sfințite și așezate spre închinare, devenind mărturie a implicării tinerei generații în viața Bisericii și în păstrarea tradiției iconografice.

FOTO&VIDEO: pagina de facebook a Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani

Publicitate

 

Citeste mai mult

Cultura

FOTO: Ștefan Nastasiu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „A. T. Laurian”, a publicat propria carte de poezii

Publicat

Publicitate

Un licean botoșănean a demonstrat că, într-un secol al vitezei, guvernat de tehnologie, pasiunea pentru literatură poate naște produse demne de laudă. Recent, tânărul a publicat propria carte de poezii, un volum cu și pentru suflet.

 

Este vorba despre Ștefan Nastasiu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național ,,A.T.Laurian”, profilul bilingv franceză. Volumul intitulat ,,Vaporul minții” a fost publicat recent, însă nu a avut parte de un eveniment de lansare, fiind un produs neplanificat, așa cum ne-a spus autorul. Totuși, acesta a primit sprijin din partea anumitor persoane: ,,Procesul de scriere n-a fost deloc complicat și nici cel de publicare. Mai mult selecția poeziilor pe capitole mi-a dat de lucru, având un fir narativ între ele, ca cititorul să vadă evoluția în fiecare text liric.Am primit sprijin moral de la profesori, cel mai bun sfat primit a fost: <<Să ai încredere mereu în tine!<<”, a povestit Ștefan Nastasiu.

 

Cu o modestie uimitoare pentru un tânăr poet, Ștefan ne-a spus că adevăratul scop al publicații volumului nu a fost un amplu eveniment de lansare, ci altceva mai profund, mai important: ,,Cartea a fost lansată recent și n-are ca scop principal un eveniment amplu; poate la a doua carte de poezii va exista și o lansare.Este și o creație pentru sufletul meu, dar și o invitație la reflecție pentru cititor. Dacă versurile mele ating pe cineva și acesta se regăsește în ele, atunci scopul este deja împlinit”, a spus tânărul.

 

Publicitate

Printre sursele principale de inspirație ale sale se numără trăirile din viață, credința și frământările interioare. Ștefan Nastasiu, deși se află la început de drum, a fost apreciat de către autori consacrați. În septembrie 2025, cu ocazia Festivalului ,,Apolodor”, Ștefan a avut ocazia să îi prezinte câteva versuri proprii marelui scriitor Matei Vișniec, acesta exprimându-si atât uimirea, cât și susținerea față de tânărul poet.

 

Ștefan Nastasiu a declarat că intenționează să publice în continuare creațiile sale, principalul său țel fiind progresul și ideea că i-au mai rămas suficiente lucruri neîmpărtășite care trebuie să fie transmise. Mai jos, câteva versuri care aparțin autorului:

 

,,Scriu de la Marea Neagră,/ Unde valurile vin și pleacă./ Precum prietenii din viață,/ Trebuie să tratezi cu ignoranță.” (Vaporul minții)

 

,,Încep să scriu din nou,/ Gândul ce îl interpretez ca în ecou./ Aduc un plus în puls, nu un zerou,/ Scriu pentru salvarea cititorilor, nu vreau să devin un erou.” (Lingou)

 

,,Nu-mi place să stau la mila lumii,/ Mai degrabă mă descarc în fața lunii,/ Ea m-a vegheat toată noaptea,/ Când am simțit singurătatea,/ Mi-a dat starea de a crea muzicalitatea.” (Muzicalitatea lunii)

 

Citeste mai mult

Eveniment

Baterii pentru dispozitive mobile, de peste 90.000 de lei, confiscate la Frontiera Stânca

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat în bagajele unui cetățean, care ieșea din țară, o cantitate semnificativă de baterii pentru dispozitive mobile.

 În data de 10 februarie a.c., în jurul orei 08.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca–ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un bărbat, cu dublă cetățenie româno-moldoveană, în vârstă de 38 de ani, în calitate de conducător al unui autoturism înmatriculat în Moldova.

La controlul de frontieră, în bagajele bărbatului au fost depistate 488 de baterii pentru dispozitive mobile (telefoane, tablete şi laptop), precum și 480 bucăți recipiente cu lichid pentru țigarete electronice. În urma evaluării făcute de către lucrătorii vamali, s-a stabilit o valoare de 90.140 lei pentru aceste bunuri, depășind cu mult plafonul vamal, conform legislației în vigoare.

Bărbatul a declarat că a fost solicitat de persoane pe care nu le cunoaște să preia bunurile din Moscova și să le transporte în R. Moldova, fără a avea cunoștință despre valoarea acestora.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de contrabandă, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun. Întreaga cantitate de produse, în valoare de 90.140 de lei a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending