Connect with us

Eveniment

Scene șocante în Botoșani: Tentativă de viol dejucată de curajul victimei

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 29 de ani, din comuna Albești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la viol.

 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 2 iulie 2025, în timp ce se afla în municipiul Botoșani, profitând de starea de vulnerabilitate vădită a victimei, o femeie de 35 de ani, din comuna Mileanca, și prin folosirea violenței, ar fi încercat să întrețină cu aceasta un raport sexual. Victima s-a opus și a reușit să se îndepărteze de autor și să solicite ajutor.

 

Au fost efectuate activități specifice care au condus la identificarea autorului, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

S-a născut APOLODOR, Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți de la Botoșani

Publicat

Publicitate

Vineri, 18 iulie, în Sala „Mihai Eminescu” a municipalității botoșănene, s-a lansat Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR. A fost prezentat astăzi și se va derula în perioada 18-21 septembrie la Botoșani.

Festivalul își propune să îi apropie pe cei mai mici cititori de literatura contemporană dedicată lor. Directorul festivalului este îndrăgitul scriitor Dan Lungu, botoșănean de origine, co-fondatorul celui mai important festival de literatură din țară și unul dintre cele mai importante din Estul Europei: FILIT Iași.

Organizat de Fundația Corona și finanțat de Consiliul Local și de Primăria Municipiului Botoșani, Festivalul APOLODOR va reuni, între 18 și 21 septembrie, scriitori de literatură pentru copii, editori, ilustratori, profesori, traducători, jurnaliști culturali și autori de manuale. Cu toți aceștia se vor putea întâlni elevii din școlile și liceele botoșănene, în cadrul unor ateliere de lectură sau de creație, la dezbateri, precum și la expozițiile de ilustrație și în cadrul serilor „Copilării pe scenă”, la Teatrul „Mihai Eminescu.

Între invitații care au confirmat deja participarea se numără scriitori, jurnaliști și artiști de renume precum Florin Bican, Ioana Both, Viorel Ilișoi, Mihai Mănescu, Alex Moldovan, Veronica D. Niculescu, Mircea Pricăjan, Adina Rosetti, Dan Ungureanu, Matei Vișniec, artistele vizuale Raluca Ioana Burcă, Sabina Drînceanu, Bianca Simionescu și cântăreața Ada Milea.

În afara evenimentelor literare, organizatorii au pregătit mai multe expoziții de ilustrație și de carte-obiect, între care se numără: BookM@p 01. Cartografia ilustrației românești contemporane și 1001 de cărți obiect, ambele curatoriate de Cezarina Caloian, și Tia Peltz. Ilustrații la poveștile lui Ion Creangă – curator: Dana Lungu.

Cultura este în ADN-ul Botoșaniului. Mă bucur că ia naștere aici un festival de literatură pentru copii și adolescenți, care are toate datele să facă istorie. Primăria și Consiliul Local sprijină cu entuziasm această inițiativă a scriitorului Dan Lungu. Am mare încredere că experiența FILIT-ului ieșean va da roade și la Botoșani”, a declarat primarul Municipiului Botoșani, domnul Cosmin Andrei.

Publicitate

Festivalul Apolodor apare în contextul în care în Eurobarometrul din ultimii 10 ani, România este țara cu cel mai mic consum de carte din Europa. Organizatorii festivalului apreciază că un astfel de eveniment reprezintă una dintre puținele soluții viabile, cu efect pe termen lung:

„APOLODOR este un festival cu concept, gândit la standarde înalte. Copiii și adolescenții din România merită asta, precum și toată lumea editorială și artistică din jurul lor. Pe termen lung, își propune să cultive gustul pentru literatură la vârste timpurii, să creeze o platformă profesională relevantă, și, de ce nu, să contribuie la ridicarea statutului literaturii pentru copii în România, care a fost tratată mulți ani ca o cenușăreasă.

De ce la Botoșani? Ei bine, Botoșaniul este cunoscut în primul rând ca județul în care s-au născut foarte multe personalități culturale. Dar mai este ceva: în puține locuri din lumea aceasta părinții se ocupă cu atâta fervoare de educația copiilor ca la Botoșani. Acesta este motivul profund pentru care APOLODOR își are locul aici. Este, dacă vreți, un omagiu adus celor care au făcut posibil să apară personalități ca Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian, Antipa, Onicescu și multe altele”, a declarat scriitorul Dan Lungu.             

Festivalul APOLODOR își propune să devină o platformă unică pentru dialog, reflecție și inițiative culturale inovatoare, cu un potențial real de impact în combaterea deficitului de lectură în România.

 

Echipa festivalului:

 

Director: Dan Lungu, scriitor

Director artistic: Luminița Corneanu, critic literar, autoare de literatură pentru copii

Curator al expozițiilor de ilustrație: Cezarina Caloian, artist vizual, cadru didactic la UNAGE Iași

Director executiv: Costică Roman, președintele Fundației Corona

Identitate vizuală: Marinela Ciobanu.

 

Organizator: Fundația Corona

Finanțator: Consiliul Local și Primăria Municipiului Botoșani

Parteneri: Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, Complexul Memorial „Mihai Eminescu” Ipotești, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani, Casa Corpului Didactic Botoșani, Tipografia PRINTCO, Centrul Național de Informare Turistică Botoșani.

Citeste mai mult

Eveniment

Prognoza meteo până pe 18 august: Val de căldură, urmat de instabilitate și o scurtă răcorire

Publicat

Publicitate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat vineri prognoza pentru următoarele patru săptămâni, până la jumătatea lunii august. Vremea se anunță extrem de variabilă, cu perioade de caniculă, episoade de instabilitate atmosferică și scurte intervale de răcorire.

Val de căldură la început, temperaturi de până la 39°C

Săptămâna viitoare aduce un nou val de căldură, cu temperaturi ce vor urca frecvent la 33–35 de grade Celsius în cea mai mare parte a țării. În regiunile sudice și vestice, maximele ar putea atinge chiar 38–39°C.

Weekend cu ploi și temperaturi mai scăzute

Sfârșitul săptămânii viitoare vine însă cu o schimbare de decor: temperaturile vor coborî sub pragul de 30 de grade în majoritatea regiunilor, iar meteorologii anunță ploi și furtuni locale. Sudul țării va face excepție, unde valorile termice vor rămâne în jur de 30°C.

Până la finalul lunii iulie, oscilații termice și precipitații în nord și centru

Publicitate

În ultimele zile din iulie, valorile termice vor oscila între 23 și 31 de grade. În centrul și nord-estul țării, sunt prognozate ploi în intervalul 29–31 iulie.

August debutează cu vreme mai stabilă, dar fără precipitații

Luna august va începe cu temperaturi cuprinse între 24 și 30°C. Va fi mai răcoros în nord și centru, dar mai cald în sud și vest. Până pe 18 august, meteorologii estimează că nu vom avea variații semnificative de temperatură, valorile urmând să se mențină în jurul pragului de 30°C. De asemenea, nu sunt anunțate precipitații semnificative în primele două săptămâni ale lunii.


Prognoza pe săptămâni, potrivit ANM

21–27 iulie

  • Temperaturile vor depăși valorile normale ale perioadei în toată țara.

  • Va ploua mai puțin decât normal în sud-est, dar peste medie în restul regiunilor.

28 iulie – 3 august

  • Regimul termic va fi apropiat de normalul climatologic.

  • Precipitațiile vor fi abundente în nordul țării și apropiate de medie în celelalte zone.

4–10 august

  • Temperaturile vor fi peste normal în sud-vest, iar în restul țării se vor situa în jurul valorilor climatice.

  • Va ploua mai puțin în vest și local în sud, iar în restul teritoriului precipitațiile vor fi în limitele normale.

11–18 august

  • Vreme mai caldă decât în mod obișnuit în vest și sud-vest; în rest, temperaturi apropiate de media perioadei.

  • Regimul pluviometric va fi deficitar în vestul și sud-vestul țării, iar în celelalte regiuni se va menține în limite normale.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO Pericol îndepărtat de pompieri: Tencuială desprinsă de pe un bloc din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Astăzi, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit pentru îndepărtarea unor bucăți de tencuială de pe fațada unui bloc situat pe Calea Națională, în municipiul Botoșani. Intervenția a fost solicitată în urma unui apel primit de la cetățeni, care au semnalat un pericol iminent pentru trecători.

La fața locului s-a deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de salvare și lucru la înălțime. Aceștia au constatat că între etajele V și VI ale imobilului, tencuiala era deteriorată și exista riscul desprinderii acesteia. Salvatorii au acționat prompt, îndepărtând elementele de construcție instabile de pe o suprafață de aproximativ cinci metri pătrați.

Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, fără a fi înregistrate victime sau pagube materiale.

Pompierii militari rămân mobilizați 24 de ore din 24, fiind pregătiți să intervină pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență și pentru acordarea primului ajutor calificat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean sunt monitorizate permanent de Centrul Operațional, în vederea dispunerii imediate a măsurilor necesare pentru optimizarea misiunilor de răspuns și salvarea vieților omenești.

Nu uitați! Informații utile despre comportamentul în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute accesând platforma națională fiipregatit.ro sau descărcând gratuit aplicația mobilă DSU, disponibilă în App Store și Google Play.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

MDLPA: Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral – obținute gratuit, online

Publicat

Publicitate

Consiliile județene și Primăriile se vor putea înrola, începând de luni, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral.

Aspectul este valabil în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative precum autorizații de construire, certificate de urbanism, a anunțat, vineri, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending