Connect with us

Eveniment

Salariul minim european: modul în care se stabilește, adoptat de Camera Deputaților

Publicat

Publicitate

Salariul minim european: Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care se asigură un nou mecanism de stabilire a nivelului salariului minim, potrivit prevederilor unei directive europene în domeniu, notează alba24.ro.

Proiectul de lege transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor Directivei (UE) 2022/2041 a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 octombrie 2022 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.

Potrivit directivei, nu toate țările din Uniunea Europeană vor avea același salariu minim garantat pe țară.

Fiecare stat trebuie să găsească o soluție pentru a reduce riscul de sărăcie în rândul angajaților și pentru ca aceștia să aibă salarii decente, de aceea a fost nevoie de un concept precum salariul minim european.

Proiectul de lege cuprinde reglementări pentru asigurarea unui nou mecanism de stabilire a nivelului salariului minim, transmite Agerpres.

Salariaţii au acces la o protecţie a salariului minim, sub forma unui salariu minim legal sau sub forma unor salarii şi condiţii decente de muncă stabilite în temeiul unor contracte colective de muncă, acorduri colective sau alte acorduri scrise.

Publicitate

„Salariul de bază minim brut reprezintă suma minimă la care are dreptul salariatul pentru munca prestată, stabilit prin act normativ sau prin contractul colectiv de muncă.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Programul casieriilor S.C. Modern Calor S.A. în perioada sărbătorilor de iarnă

Publicat

Publicitate

S.C. Modern Calor S.A. informează clienții că, în perioada sărbătorilor de iarnă, casieriile vor fi închise în zilele de 24, 25, 26, 31 decembrie 2025, 1, 2, 6 și 7 ianuarie 2026.

De asemenea, Biroul Relații cu Publicul din Str. Vârnav (lângă Școala nr. 7) va fi închis în aceeași perioadă. Eventualele sesizări pot fi transmise prin e-mail la adresele: office@moderncalor.ro și relatii.clienti@moderncalor.ro.

În această perioadă, facturile pentru energia termică pot fi achitate:

la unitățile bancare (în funcție de programul acestora),

online, prin accesarea site-ului www.moderncalor.ro , secțiunea Clienți,

prin rețeaua PayPoint,

Publicitate

prin aplicația un-doi Centru de plăți.

Menționăm că dispeceratul S.C. Modern Calor S.A. și echipele de intervenție își desfășoară activitatea în regim normal, pentru soluționarea problemelor din teren.

Vă rugăm să sesizați orice nereguli apărute în furnizarea agentului termic la numerele de telefon: 0231.535.340, 0231.515.159, 0231.537.100 sau la adresele de e-mail sus menționate.

Citeste mai mult

Eveniment

BNR lansează, luni, o monedă din argint cu tema 175 de ani de la nașterea arheologului Grigore Tocilescu

Publicat

Publicitate

Banca Națională a României (BNR) lansează, de luni, în circuitul numismatic o monedă din argint, cu o valoare nominală zece lei, cu tema 175 de ani de la nașterea arheologului Grigore Tocilescu, informează Banca Centrală.

Aversul monedei prezintă o imagine a monumentului triumfal de la Adamclisi, inscripția ‘ROMANIA’ în arc de cerc, anul de emisiune ‘2025’, stema României și valoarea nominală ’10 LEI’.


Sursa: BNR


Reversul monedei redă portretul, numele arheologului Grigore Tocilescu și anii între care a trăit acesta ‘1850’ și ‘1909’.

Monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoțite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Publicitate

Prețul de vânzare pentru moneda din argint este 660 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema 175 de ani de la nașterea lui Grigore Tocilescu au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Dosar penal pentru un tânăr din Hudești care s-a urcat beat la volan

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii dinDarabani au oprit pentru control, pe strada 1 Decembrie, din orașul Darabani, un autoturism condus de către un tânăr, de 32 de ani, din comuna Hudești.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Șofer de 59 de ani, din Dorohoi, scos din trafic de polițiști pentru că duhnea a alcool

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul public, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de către un bărbat, de 59 de ani, din aceeași localitate.

 

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending