Marea Unire n-a fost un eveniment public de două zile, ci a fost posibilă datorită multor ani de muncă politică, internă și externă, a unei generații de politicieni extraordinari, scrie alba24.ro. Cum i-a răsplătit țara pentru ce au făcut: i-a ucis!
Așa că atunci când sărbătoriți ziua națională a României să nu uitați acest lucru: Generația care a înfăptuit Marea Unire a fost exterminată cu brutalitate în beciurile comuniste.
Liderii politici care simbolizau Marea Unire au fost arestați și condamnați, cu proces sau fără, au făcut ani grei de temniță, au fost torturați și cei mai mulți dintre ei au murit în închisori.
Centrul International de Studii asupra Comunismului a reconstituit ”destinul concentraționar al acestor părinți ai democrației.
Fotografiile și textele pe care Botoșani24 vi le prezintă mai jos sunt parte a unui documentar realizat de această instituție, prezentat pe www.memorialsighet.ro.
Publicitate
O galerie tăcută a unor victime care au fost pedepsite pentru ”vina” de a crede în țara lor.
Iuliu Maniu
(1873-1953)
Organizator și participant la Marea Adunare de la Alba Iulia care a proclamat la 1 Decembrie 1918 Unirea Transilvaniei cu România. A fost apoi ales președinte al Consiliului Dirigent (guvernul de tranziție al Transilvaniei până la 4 aprilie 1920), fruntaș al Partidului Național Român, președinte al Partidului Național Țărănesc (din 1926), președinte al Consiliului de Miniștri (1928-1930).
Între 1938 și 1944, se manifesta ca ferm opozant fata de regimurile de esență totalitară ce s-au succedat în fruntea țării: autoritarismul carlist, legionarismul și dictatura militară a lui Antonescu.
Joacă un rol important în preliminariile și actul de la 23 august 1944, devenind într-o primă etapă ministru fără portofoliu în primul Cabinet Sanatescu.
După preluarea puterii de către comuniști, la 6 martie 1945, aceștia și-au propus distrugerea lui Iuliu Maniu și a PNȚ, considerați ca principal obstacol în calea comunizării României.
În iulie 1947, partidul este scos în afara legii, iar Maniu, Mihalache și ceilalți conducători sunt arestați, judecați și condamnați.
În etate de aproape 75 de ani la data arestării, Maniu este condamnat, la 11 noiembrie 1947, la temniță grea pe viață pentru „înalta trădare și spionaj în favoarea anglo-americanilor”.
Este întemnițat întâi în Penitenciarul Galați, iar din august 1951 la Sighet. Aici va fi exterminat la 5 februarie 1953 și aruncat într-o groapă anonimă.
5 februarie 1953: Ultima zi pe pământ a marelui om politic Iuliu Maniu, mort în pușcărie. ”Spre groapa comună și gloria eternă”
În Occident, s-a aflat despre moartea lui Maniu, ca și despre cea a lui Dinu Brătianu, abia în octombrie 1955. Radio „Europa Libera” a redat atunci emoția profundă pe care această veste a trezit-o în străinătate. Salvador de Madariaga, președintele Internaționalei Liberale, declara:
„Maniu a murit în închisoare. Brătianu a murit în închisoare. Regimului care se lauda cu cinism și ipocrizie că este eliberatorul popoarelor i-a fost atât de teamă de Maniu, s-a temut atât de mult de Brătianu, încât a trebuit să-i îngroape de vii pentru ca poporul să nu le mai audă vocea”.
Paul Reynaud, fost prim-ministru al Franței, deplângea „aceste timpuri în care libertatea oamenilor a dispărut de pe o jumătate a feței pământului. Figura lui Iuliu Maniu, spunea el, se înălța, ca una din cele mai mărețe printre rezistenții Europei.
Maniu a fost unul dintre creatorii Națiunii Române. A luptat întreaga viață pentru libertatea popoarelor. A pierit odată cu libertatea”.
Ion Mihalache
(1882-1963)
Combatant în primul război mondial, decorat cu ordinul „Mihai Viteazul”, învățătorul Ion Mihalache înființează după Unire Partidul Țărănesc, care, prin fuziunea cu Partidul Național din Transilvania, formează în 1926 Partidul Național Țărănesc.
Mihalache participa în guvernele din anii 1928-1933 ca ministru al Agriculturii și ministru de Interne. Împreună cu Iuliu Maniu se opune dictaturii regale și Frontului Renașterii Naționale, când PNȚ este dizolvat.
După război se opune sovietizării țării, fiind arestat în iulie 1947, după înscenarea de la Tămădău, și condamnat în noiembrie la muncă silnică pe viață.
După regimul exterminator din penitenciarele Galați și Sighet, este transferat în 1955 în arestul Ministerului de Interne, unde refuza orice fel de tranzacție cu anchetatorii.
Transferat în închisoarea de la Râmnicu Sărat, moare, la 5 martie 1963, după 16 ani de detenție, la vârsta de 81 de ani.
Iuliu Hossu
(1885-1970)
Episcop greco-catolic de Gherla (din 1917) și apoi de Cluj-Gherla (din 1930), militant pentru Unire, este cel care a citit la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia „Proclamația de Unire cu țara”. Membru al Consiliului Dirigent, a făcut parte din delegația care a prezentat Hotărârea de Unire Regelui Ferdinand, la București. Senator de drept în Parlamentul României.
După dictatul de la Viena, rămâne în Transilvania ocupata de horthyști, protestând în numeroase rânduri împotriva represiunii la care era supusă populația românească, dar și cea evreiască, de către autoritățile maghiare. Arestat la 28 octombrie 1948, va rămâne privat de libertate timp de 22 de ani, trecând prin diverse închisori și locuri de domiciliu obligatoriu.
Intre 25 mai 1950 si 4 ianuarie 1955 a fost inchis impreuna cu alti 50 de preoti si episcopi greco si romano-catolici in penitenciarul Sighet.
I s-a stabilit apoi domiciliu obligatoriu pe termen nelimitat, intai la manastirea Ciorogarla, apoi la manastirea Caldarusani. Grav bolnav, a murit la 28 mai 1970 la Spitalul Colentina din Bucuresti. In martie 1969, Papa Paul al VI-lea il declarase cardinal „in pectore” al Bisericii Catolice.
Silviu Dragomir
(1888-1962)
Istoric, participant la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 si secretar al acesteia, profesor la Universitatea din Cluj, membru titular al Academiei Romane (1928), fost ministru de stat, apoi ministru al Minoritatilor; autorul unor importante lucrari despre istoria Europei de Sud-Est, despre legaturile dintre tarile romane in epoca medievala, despre revolutia de la 1848 din Transilvania, precum si al monografiei conducatorului acesteia, Avram Iancu.
Arestat la 1 iulie 1949, a fost internat la Sighet in mai 1950 pe timp de 24 luni, detentia fiindu-i „justificata” abia peste un an, prin Decizia MAI nr. 334/1951; pedeapsa i-a fost majorata cu 60 luni, conform Deciziei MAI nr. 559/1953. Eliberat in 1955, a trait la Cluj, pana la moartea sa, in 1962.
Ioan Lupaș
(1880-1967) Istoric, participant la Marea Adunare Nationala de la 1 decembrie 1918, demnitar in Consiliul Dirigent, deputat in Parlamentul Romaniei, ministru in mai multe guverne interbelice, membru corespondent al Academiei Romane (1914), apoi membru titular (1916), presedintele Sectiei de Istorie a Academiei Romane (1932-1935), fondator, alaturi de Alexandru Lapedatu, al Institutului de Istorie Nationala din Cluj (1920); lucrari fundamentale despre istoria Transilvaniei.
Arestat la 5/6 mai 1950, a fost internat la Sighet pe timp de 24 luni, incadrat ulterior in Decizia MAI nr. 334/1951; pedeapsa majorata cu 60 luni, conform Deciziei MAI numarul 559/1953. A fost eliberat la 5 mai 1955.
Ion Nistor
(1876-1962)
Istoric si militant unionist bucovinean, membru al comitetului de organizare al Adunării Nationale de la Cernăuți care a hotărât unirea cu România, în cadrul căruia a redactat actul Unirii. Profesor la universitatile din Viena si Cernauti, rector al universitatii din Cernauti, profesor universitar la Bucuresti, membru al Academiei Romane (1911), director al Bibliotecii Academiei Romane, fruntas al Partidului National Liberal, fost ministru de stat, reprezentand Bucovina, apoi, succesiv, ministru al Lucrarilor Publice, al Muncii si, in final, al Cultelor si Artelor.
Arestat la 5/6 mai 1950, a fost internat la Sighet pe timp de 24 luni, incadrat ulterior in Decizia MAI nr.334/1951; pedeapsa majorata cu 60 luni, prin Decizia MAI nr. 559/1953. Eliberat la 5 iulie 1955.
Mihai Popovici
(1879-1966)
Demnitar in Consiliul Dirigent, fruntas al Partidului National Taranesc, ministru – succesiv – al Lucrarilor Publice, al Finantelor, de Interne si al Justitiei. Arestat la 21 august 1947, pentru „activitate intensa in Partidul National Taranesc”, a fost internat la Sighet pe timp de 24 luni, incadrat ulterior in Decizia MAI nr. 334/1951; pedeapsa majorata cu 60 luni, prin Decizia MAI nr. 559/1953. Eliberat la 5 iulie 1955.
George Grigorovici
(1871-1950)
Membru fondator al Partidului Social-Democrat din Bucovina, deputat in Parlamentul austro-ungar inainte de 1918, a militat pentru unirea Bucovinei cu Romania. Presedinte al CC al PSDR (1936-1938). Dupa instaurarea regimului comunist, liderii social-democrati, care se pronuntasera in 1921 contra transformarii miscarii social-democrate in partid comunist, printre care a fost si Grigorovici, au fost arestati.
A murit in inchisoarea Vacaresti la 18 iulie 1950.
Pantelimon Halippa
(1883-1979) Publicist si om politic, vicepresedinte (1917) si presedinte (1918) al Sfatului Tarii de la Chisinau, promotor al Unirii cu Romania, ministru al Basarabiei in mai multe guverne de dupa 1918, ministru al Lucrarilor Publice, al Comunicatiilor, al Muncii, Sanatatii si Ocrotirilor Sociale, senator si deputat (1918-1934), membru corespondent al Academiei Romane (1918).
Arestat in 1950 si intemnitat la Sighet fara a fi judecat, a fost predat in 1952 autoritatilor sovietice, care l-au condamnat la 25 ani munca silnica.
A fost readus in tara, fiind de asta data inchis la Penitenciarul Aiud pana in 1957.
Ilie Lazăr
(1895-1976)
Doctor in Drept al Universitatii din Cluj. La sfarsitul razboiului, organizeaza impreuna cu alti fruntasi romani administratia romaneasca in comitatul Maramures, organizeaza Garzile Nationale si reprezinta Maramuresul la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, apoi insoteste delegatia ardelenilor la predarea actului Unirii la Bucuresti.
După 1918, a fost deputat, membru in delegatia permanenta a Partidului National Taranesc, organizator al garzilor taranesti „Iuliu Maniu”, sef al organizatiilor muncitoresti centrale.
În timpul dictaturii carliste a fost internat in lagarul de la Turnu (Valcea), iar in timpul celei antonesciene la Targu-Jiu. Arestat prima oara la 27 mai 1946, a fost condamnat la 7 luni inchisoare corectionala, pentru „omisiunea denuntarii complotului” in procesul „Miscarii Nationale de Rezistenta”, fiind eliberat conditionat la 8 decembrie 1946. Implicat in „inscenarea de la Tamadau”, este arestat a doua oara, la 14 iulie 1947.
Anchetat la Ministerul de Interne, a refuzat orice cooperare cu cei care-l anchetau. A fost condamnat la 12 ani de temnita grea, în procesul conducatorilor Partidului Național Țăranesc, pentru „complot in scop de tradare” (noiembrie 1947).
Încarcerat la Galați, Sighet, Ramnicu Sarat, Periprava, a fost eliberat abia la 9 mai 1964. Dupa eliberare a trait la Cluj, unde a murit in 1976.
Ion Flueraș
(1882-1953)
Lider al Partidului Social Democrat din Transilvania, membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920), presedinte al Confederatiei Generale a Muncii (1926-1938). A fost retinut timp de 3 luni, in 1945, de catre autoritatile comuniste pe motiv ca a raspandit „manifeste interzise”.
A fost rearestat in iunie 1948 si condamnat la 15 ani de temnita grea pentru „crima de inalta tradare”. A murit in Inchisoarea Gherla la 7 iunie 1953.
Gheorghe I. Brătianu
(1898-1953)
La 18 ani, dupa ce debutase ca elev in „Revista Istorica” a lui Nicolae Iorga, Gheorghe Bratianu se inroleaza voluntar, avand consimtamantul scris al tatalui sau, Ion I.C. Bratianu, si pleaca pe front. In 1917 este ranit in luptele de pe Valea Trotusului si trimis in spatele frontului. In 1918 revine pe frontul din Bucovina si este ranit din nou.
Studiaza Istoria la Paris, trece prin arhivele de la Geneva si Napoli, obtine doctoratul sub indrumarea lui Nicolae Iorga si, mai tarziu, a lui Ferdinand Lot. Dupa performante istorice stralucite, devine la 30 de ani membru corespondent al Academiei.
In noiembrie 1940 condamna public asasinarea magistrului sau, Nicolae Iorga. Va deveni in anul urmator, la 1 martie, director al Institutului de Istorie Universala fondat de acesta cu cativa mai inainte. In 1943 devine membru al Academiei Romane.
In 1947 i se stabileste arest la domiciliu in Bucuresti, str. Biserica Popa Chitu, unde revizuieste si termina patru din lucrarile sale de istorie. In 1948 este exclus din Academia Romana.
In mai 1950 este arestat fara mandat si dus la Penitenciarul Sighet, unde va muri in 1953. Memoriile unui camarad de suferinta spun ca, in inchisoare, Bratianu desenase pe un perete un plan de istorie universala.
Opera lui Gheorghe Bratianu, fragmentata in scrierea ei de razboi si intrerupta definitiv de anii de detentie, este una din cele mai obiective si convingatoare pledoarii despre unitatea poporului roman in spatiul carpato-pontic.
Aurel Vlad
(1875-1953)
Promotor al Unirii din 1918, membru in Consiliul Dirigent, membru al Partidului National Roman si apoi fondator si fruntas PNT, ministru al Finantelor, ulterior al Cultelor si Artelor.
Arestat de Securitatea din Sibiu in noaptea de 5/6 mai 1950, la 75 ani, a fost internat fara forme legale la Penitenciarul Sighet, unde a murit la 2 iulie 1953. Pedeapsa administrativa i-a fost majorata dupa moarte cu 60 luni, conform Deciziei MAI numarul 559 din 6 august 1953.
Daniel Ciugureanu
(1885-1950)
Fruntas al Partidului National Moldovenesc si unul dintre promotorii Unirii Basarabiei cu Romania. A fost presedinte al Consiliului de Ministri al Republicii Independente Moldovenesti, apoi ministru de stat, reprezentand Basarabia, in patru guverne interbelice.
Arestat la 5/6 mai 1950, ar fi murit – potrivit memoriilor lui C.C. Giurescu – la 6 mai 1950, la Turda, in timpul transportarii fostilor demnitari spre Penitenciarul Sighet. Potrivit evidentelor fostei Securitati, a decedat la 19 mai 1950, in Penitenciarul Sighet, actul de moarte fiindu-i intocmit abia in 1957.
Sever Bocu
(1874-1951)
Om politic si ziarist banatean. Studii la Academia Comerciala din Viena si Hautes …tudes din Paris. A fost unul dintre promotorii activismului politic in sustinerea cauzei nationale in Banat. In perioada Primului Razboi Mondial s-a ocupat de organizarea detasamentelor de voluntari pentru a lupta impotriva Imperiului Austro-Ungar.
Ia parte, la Paris, la tratativele care au premers Conferinta de Pace, aducand argumente de ordin politic, social, etnic, demografic in favoarea unirii Banatului istoric cu Romania.
Din 1921 este deputat in Parlamentul Romaniei din partea PNR; unul din fruntasii PNT din Banat in perioada interbelica.
La alegerile din noiembrie 1946 devine singurul deputat al PNT din judetul Timis-Torontal, dar va refuza sa participe la lucrarile Parlamentului in semn de protest fata de falsificarea scrutinului.
Este arestat in noaptea de 5/6 mai 1950 si incarcerat la Sighet, unde a si murit la 21 ianuarie 1951. Certificatul sau de deces a fost emis abia la 20 iulie 1957.
Ghiță Popp
(1883-1967)
Om politic si publicist transilvanean, cu studii de Drept la Viena si Budapesta. In 1915, condamnat la munca de Curtea Martiala din Cluj pentru ca a cerut guvernului de la Bucuresti intrarea in razboi pentru eliberarea Transilvaniei si Banatului. Se inroleaza in Armata Romana si contribuie la formarea regimentelor de voluntari romani dintre prizonierii Armatei Austro-Ungare aflati in Rusia.
Participant cu drept de vot la Marea Adunare de la Alba Iulia. Trimis de Consiliul Dirigent la Paris, ca ziarist, pe langa misiunea romana de la Conferinta de Pace.
Deputat in Parlamentul Romaniei in perioada interbelica, este apoi delegat in august-septembrie 1944 la Moscova, in Comisia de Armistitiu.
Este condamnat in ianuarie 1948 la 10 ani de inchisoare pentru „insurectie armata”. Dupa ce executa pedeapsa, este internat alti 5 ani in domiciliu obligatoriu la Latesti, in Baragan.
Onisifor Ghibu
(1883-1972)
Pedagog, doctor in filozofie si pedagogie la Jena, militant pentru unire, demnitar in Consiliul Dirigent, profesor la Universitatea din Cluj, unul dintre fondatorii scolii de pedagogie romanesti; lucrari privind istoria invatamantului, membru corespondent al Academiei Romane (1919).
Dupa o prima arestare in 1945, este rearestat la 10 decembrie 1956 si condamnat la 2 ani inchisoare corectionala pentru ca „a intreprins actiuni impotriva regimului democrat-popular al RPR”. A fost eliberat la 13 ianuarie 1958.
Zenovie Pâclișanu
(1886-1957)
Teolog greco-catolic, istoric, secretar al Marii Adunari Nationale de la 1 decembrie 1918, membru al Comisiei de incheiere a Concordatului cu Vaticanul, consilier in Ministerul Afacerilor Externe pentru problemele Ardealului, membru al delegatiei romane la Conferinta de Pace de la Paris, membru corespondent al Academiei Romane (1919).
Arestat la 6 decembrie 1949, eliberat in 1953 si rearestat in aprilie 1957, a murit in arestul „A” MAI Bucuresti la 31 octombrie 1957, cu o saptamana dupa condamnarea sa la 12 ani de temnita grea (recursul declarat a fost respins la 15 saptamani dupa moarte).
Emil Hațieganu
(1878-1959)
Membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, fruntas al Partidului National Roman si apoi al PNT, ministru al Muncii, Sanatatii si Ocrotirilor Sociale, apoi ministru de stat, reprezentand Transilvania, in guvernele national-taraniste. Ministru fara portofoliu, reprezentand PNT, in Guvernul Petru Groza (1946).
Arestat pentru „activitate PNT” la 6 noiembrie 1948, a fost condamnat la 3 ani inchisoare pentru „sabotaj”. Internat la Sighet pe timp de 36 luni, conform Deciziei MAI numarul 638/1951; pedeapsa majorata cu 60 luni, conform Deciziei MAI numarul 671/1953. Eliberat la 15 iunie 1955.
Iosif Jumanca
(1893-1949)
Membru al Partidului Social Democrat din Transilvania, membru al Consiliului Naţional Român Central (1918) şi al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920), deputat în Parlamentul României.
În 1921 s-a pronunţat împotriva aderării Partidului Socialist Român la Internaţionala a III-a (comunistă). Arestat de autorităţile comuniste, a murit la Jilava în 1949.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Ziua Sfântului Valentin sau Ziua îndrăgostiților este sărbătorită, în fiecare an, la 14 februarie, în țări din întreaga lume, fiind o zi dedicată dragostei și afecțiunii, fie că este vorba de dragoste romantică, prietenie sau legături familiale.
Tradiția conform căreia Sf. Valentin ar fi patronul îndrăgostiților își găsește originea într-un text antic, în limba engleză, al poetului medieval Geoffrey Chaucer (cca. 1343-1400). Versurile poemului său, intitulat ‘Parlement of Foules’ (cca. 1380), reflectau credința larg răspândită în Evul Mediu că păsările își alegeau perechea la mijlocul lunii februarie. La mijlocul lunii februarie, într-adevăr, natura începe să se trezească din somnul iernatic, așa că Sfântul Valentin a devenit sfântul care anunță primăvara care vine – motiv pentru care este reprezentat uneori ținând soarele în mână, se arată pe https://www.vaticannews.va/.
În 1415, Charles, duce de Orleans, închis în Turnul Londrei, în urma capturării sale în Bătălia de la Agincourt, i-a scris un poem soției sale, Bonne de Armagnac. În poemul scris în limba franceză, Charles a folosit termenul de ‘valentină’ referindu-se la soția sa. Cei doi nu s-au mai revăzut, dar mesajul scris a înfruntat trecerea timpului și, astăzi, face parte din colecția de manuscrise a Bibliotecii Britanice din Londra, notează https://www.history.com/.
În Marea Britanie, Ziua Îndrăgostiților a început să fie sărbătorită popular în jurul secolului al XVII-lea. Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, era obișnuit ca prietenii și îndrăgostiții din toate clasele sociale să facă schimb de mici semne de afecțiune sau note scrise de mână, numite ‘valentine’, iar pe la 1900, felicitările tipărite au început să înlocuiască simplele scrisori datorită îmbunătățirilor aduse tehnologiei de tipărire. Acestea ofereau oamenilor o cale mai ușoară de a-și exprima emoțiile, într-o perioadă în care exprimarea directă a sentimentelor era descurajată. Tarifele poștale mai ieftine au contribuit, de asemenea, la creșterea popularității trimiterii de felicitări de Ziua Îndrăgostiților.
Americanii au început probabil să facă schimb de ‘valentine’ făcute manual la începutul anilor 1700. În anii 1840, americanca Esther A. Howland a început să vândă primele ‘valentine’ produse în masă. Howland, cunoscută sub numele de ‘Mama Îndrăgostiților’, a realizat felicitări elaborate lucrând cu dantelă adevărată, panglici și imagini colorate, arată https://www.history.com/.
Pe lângă Statele Unite, Ziua Îndrăgostiților este sărbătorită în majoritatea țărilor europene, precum Franța, Regatul Unit, Finlanda, Estonia, Germania, Italia, dar și în Canada, Mexic, Chile, Brazilia, Australia. În ultimii ani, sărbătoarea a fost îmbrățișată și de îndrăgostiții, și nu numai, din China, Japonia și Coreea de Sud, potrivit https://worldstrides.com/.
Publicitate
În mod tradițional, Ziua îndrăgostiților este asociată cu trimiterea de felicitări scrise sau electronice, potrivit https://www.timeanddate.com/. Astăzi, potrivit Hallmark, unul din cei mai mari producători de felicitări din lume, se estimează că peste 145 de milioane de felicitări sunt trimise de Ziua Îndrăgostiților, în fiecare an, ceea ce face ca această zi să fie a doua zi din an în ce privește expedierea de felicitări (mai multe felicitări sunt trimise de Crăciun), se arată pe site-ul https://www.history.com/.
Originea acestei sărbători a iubirii nu este nici astăzi prea bine cunoscută. Există legende, care susțin faptul că, în această zi, în Roma Antică era sărbătorită zeița Iuno, protectoarea femeilor și a căsătoriilor. Urma, apoi, Lupercalia, un festival păgân în centrul căruia se afla Faunus, zeul agriculturii și fertilității. Unul dintre obiceiurile festivalului era acela de a-i aduce împreună pe băieți și pe fete, care până în acel moment stăteau separați. În seara de dinaintea sărbătorii, numele fetelor erau scrise pe bucăți de hârtie și introduse într-un vas. Tinerii extrăgeau biletele și, astfel, se formau perechi ce rezistau uneori și un an. Destul de des, cei doi se îndrăgosteau și se căsătoreau, notează https://www.stvalentinesday.org/.
Alte legende spun că sărbătoarea îl are în centrul ei pe Sfântul Valentin. Dintre cei mulți Valentini ai acelei perioade, Biserica Catolică recunoaște doar doi sfinți care poartă acest nume și care pot fi legați de această sărbătoare. Primul Sf. Valentin era preot în Roma, în timpul împăratului Claudius al II-lea (268-270 d.Hr.). El ar fi ajutat tinerii, creștini sau păgâni, să se căsătorească, însă împăratul roman era convins că bărbații ar fi soldați mult mai buni, dacă nu ar fi avut logodnice sau soții, de aceea a interzis căsătoriile. Tânărul preot a continuat, însă, să îi căsătorească pe tineri în secret, în numele iubirii. În momentul în care împăratul i-a aflat secretul, Valentin a fost închis și condamnat la moarte, fapt care s-a petrecut la 14 februarie 269. Aceeași legendă spune că Valentin, în timp ce se afla la închisoare, s-a îndrăgostit de fiica paznicului. Înainte de a muri, Valentin i-ar fi trimis acesteia o scrisoare, pe care a semnat-o: ”De la al tău Valentin”. De aici a rămas obiceiul de a trimite în această zi mesaje de dragoste, potrivit https://www.stvalentinesday.org/ și https://www.history.com/.
În ceea ce îl privește pe episcopul de Terni, el ar fi fost invitat la Roma de filosoful Crato, profesor de retorică, greacă și latină, al cărui fiu, pe nume Cheeremon, suferea de o deformare fizică. Crato i-a promis lui Valentin jumătate din posesiunile sale dacă îi vindeca fiul. Însă, Valentin i-a explicat că nu bogăția lui inutilă va fi cea care l-ar vindeca pe băiat, ci credința în Dumnezeu. Valentin s-a rugat apoi pentru băiat, care și-a recăpătat sănătatea. Martori ai acestei minuni, Crato și familia sa, dar și trei studenți greci, Procul, Efeb și Apollonius, au fost botezați de episcop. Abbondius, fiul prefectului Romei, Placidus, a îmbrățișat și el creștinismul. Potrivit surselor, Placidus a deținut funcția între anii 346-347 d.Hr., așa că aceasta perioada istorică care poate fi asociată cu martiriul lui Valentin. Înfuriat, Placidus l-a arestat și decapitat pe Valentin pe Via Flaminia din Roma. Execuția s-a făcut noaptea pentru a evita reacția numeroasei, de acum, componente creștine a orașului. După o scurtă ceremonie pe locul martiriului său, Procul, Efeb și Apollonius au dus trupul martirului la Terni și l-au îngropat în afara orașului. Dar la Terni, consulul Lucentius i-a arestat pe toți trei și, înainte ca populația să-i poată elibera, i-a decapitat. Când au aflat de execuție, oamenii i-au îngropat pe noii martiri în mormântul lui Valentin, indică https://www.vaticannews.va.
Abia la sfârșitul secolului al V-lea, în anul 496 d.Hr., Papa Gelasius I a decis ca ziua de 14 februarie, în care a fost executat Valentin, să-i poarte numele și să fie dedicată martiriului său, punând astfel capăt sărbătorii păgâne a Lupercaliilor. Ordinul Benedictin a fost cel care a întreținut povestea Sfântului Valentin din Terni în Evul Mediu și care a răspândit cultul Zilei Îndrăgostiților în mănăstirile benedictine din Franța și Anglia. AGERPRES
Casa unei femei din localitatea Câmpeni a fost în pericol, noaptea trecută, din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum.
Din fericire, flăcările au fost observate la timp, iar pompierii au reușit să salveze locuința.
La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Prăjeni.
Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un coș de fum necurățat de funingine.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor și a burlanelor de evacuare a fumului, trebuie adoptate următoarele măsuri:
✔️ curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.
Publicitate
✔️ verificarea coşurilor / burlanelor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);
✔️ păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului;
✔️ îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
✔️ tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
După datina străbună, în fiecare an, în sâmbăta de dinaintea Duminicii Lăsatului Sec de Carne, se pomenesc morții, după ritualul Moșilor de Iarnă. Pentru că mulți creștini au murit pe neașteptate și fără a fi spovediți sau împărtășiți, Biserica face mijlocire pentru toți aceștia, ca să se bucure de fericirea veșnică. Așadar, acest moment important din calendarul bisericesc nu are o dată fixă, depinde an de an de sărbătoarea Sfintelor Paști.
Sfinții Părinți au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiți, pentru că este ziua în care Iisus Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepții adormiți. Pe de altă parte sâmbăta e deschisă spre duminică, ziua Învierii cu trupul. Moșii de iarnă se prăznuiesc anul acesta în ziua de sâmbătă, 9 martie. Duminică, pe 10 martie, are loc Duminica Înfricoșătoarei Judecăți sau Lăsatul Secului de Carne pentru intrarea în Postul Paștelui. Așadar, Moșii de Iarnă marchează începutul celor 7 sâmbete ale morților, care se încheie în ultima sâmbătă înainte de Săptămâna Patimilor, Sâmbăta lui Lazăr. Această sărbătoare a Moșilor de iarnă este o rânduială a Bisericii Ortodoxe cu scopul de a pomeni persoanele care nu mai sunt printre noi, prin organizarea Sfintei Liturghii și a Slujbei Parastasului. Cuvântul „moși” vine de la „strămoși” și se referă la persoanele trecute la cele veșnice. Moșii desemnează neamul nostru, persoanele mutate în lumea veșniciei, pentru care se fac rugăciuni de mijlocire spre iertarea păcatelor lor. Cu privire la rugăciunile pentru cei adormiți, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Să ne rugăm pentru cei adormiți, iar dacă cel adormit este păcătos, să i se dezlege păcatele, iar dacă este un drept, să câștige prinos de plată și să mijlocească la Dumnezeu pentru noi”. Într-o rugăciune din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, preotul Îi cere lui Dumnezeu să-i pomenească în ceruri pe cei pomeniți de el, nominal, la proscomidie, și adaugă: „Iar pe cei pe care nu i-am pomenit, din neștiință sau uitare, sau pentru mulțimea numelor, Tu Însuți îi pomenește, Dumnezeule, Cel ce știi vârsta și numirea fiecăruia, Cel ce pe fiecare îl știi din pântecele maicii lui”. Veșnică pomenire celor adormiți, moșilor și strămoșilor noștri!
Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit un nou Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani, valabil până la ora 08:00.
Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.
Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră riscantă.
Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.
Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News
Economie3 ani ago
Eveniment3 ani ago
Eveniment3 ani ago
Eveniment4 ani ago
Actualitate3 ani ago
Actualitate3 ani ago
Eveniment4 ani ago
Eveniment3 ani ago
