Connect with us

Actualitate

Ruta Alternativă Suceava – Botoșani, tronsonul II: Lucrările vor fi finalizate pe 15 octombrie

Publicat

Publicitate

La data de 15 octombrie vor fi finalizate lucrările la Ruta Alternativă Suceava – Botoșani, tronsonul II, pe strada Apeductului, a anunțat astăzi Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

Odată cu finalizarea acestor lucrări vor putea fi folosite, până la finalizarea tronsonului nr. III (cuprinzând viaductul peste calea ferată), două variante provizorii pentru autoturisme.

Prima ar fi de pe strada Mirăuți din Suceava, cu ieșire în DN 29 la Școala generală Plopeni, cu trecere peste calea ferată la nivel (fosta haltă Lisaura), cu o lungime de 7,2 km, din care 4,7 km drum asfaltat (parțial betonat) și 2,5 km nemodernizat.

De asemenea, este o variantă pentru traficul greu cu trecere pe la gara Văratec și ieșire în DN 29 la moară la Salcea, cu o lungime de 10,8 km, din care 6,9 km asfaltat (parțial betonat) și 3,9 km nemodernizat.

Primarul Lungu a mai spus că, totodată, se lucrează la montarea stâlpilor pentru iluminat public, care va fi pus în funcțiune la 1 noiembrie.

”Vom balasta împreună cu comuna Salcea drumurile nemodernizate ca să fie funcționale. În ședința de Consiliu Local din această lună vom aproba indicatorii tehnico-economici la sensul giratoriu intersecție Calea Unirii cu Traian Vuia, pe care dorim să-l finalizăm până la sfârșitul anului.

Publicitate

Sperăm ca până în anul 2024 să terminăm varianta total asfaltată a Rutei Alternative cu ieșire în DN 29, la fosta Avicola Burdujeni, cu finanțare din PNI Anghel Saligny”, a explicat primarul Sucevei, Ion Lungu.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Redacția Botoșani24.ro vă urează Paște Fericit! Hristos a înviat!

Publicat

Publicitate

Hristos a Înviat!

Cu ocazia celei mai însemnate sărbători a creștinătății, vă transmitem cele mai calde gânduri și urări de bine. Paștele este momentul renașterii, al speranței și al iubirii, o sărbătoare a luminii care ne amintește de puterea credinței și a sacrificiului făcut din dragoste pentru omenire.

Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă liniște în suflet, pace în familie și clipe pline de armonie alături de cei dragi. Să întâmpinați Sfintele Paști cu inimile deschise, cu recunoștință și iubire!

Să aveți parte de sănătate, împliniri și Sărbători pline de lumină!
Paște Fericit alături de cei pe care îi iubiți!

Redacția Botoșani24.ro

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Primarul comunei Știubieni, Pavel Ștefanache: Sfintele Sărbători să vă facă viaţa frumoasă, casa mai bogată şi masa înbelşugată

Publicat

Publicitate

Primarul comunei Știubieni, Pavel Ștefanache, vă transmite cele mai calde urări cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

„Cu ocazia Învierii Domnului vrem să vă urăm toate cele bune: lumina în suflet, dragoste și sănătate. 

Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să-ţi aducă cele 4 taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Clipe de neuitat alături de cei dragi şi numai realizări!

Sfintele Sărbători să vă facă viaţa mai frumoasă, casa mai bogată şi masa înbelşugată. Fie ca Învierea Mântuitorului să ne facă să aducem lumină, căldură şi iubire în suflet.

Un Paste Fericit! Hristos a înviat!”, a transmis primarul comunei Știubieni, Pavel Ștefanache.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Primarul comunei Călărași, Claudiu Vrajotis: Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă clipe magice alături de cei dragi!

Publicat

Publicitate

Primarul comunei Călărași, Claudiu Vrajotis, vă transmite cele mai calde urări cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

„Hristos a Înviat ! Paște Fericit !

Sărbătoarea Paștelui reprezintă cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos.

Este un moment de pace sufletească, de interiorizare, de împăcare, de bucurie.

Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!

Să aveți un Paște fericit! Sărbători fericite!”, a transmis primarul comunei Călărași, Claudiu Vrajotis.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Primarul comunei Gorbănești, Ionuț-Lucian Melinte: Lumina cea pururea vie a Învierii lui Hristos să vă lumineze sufletul cu pace

Publicat

Publicitate

Primarul comunei Gorbănești, Ionuț-Lucian Melinte, vă transmite cele mai calde urări cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

„Lumina cea pururea vie a Învierii lui Hristos să vă lumineze sufletul cu pace, să vă umple inima de bucurie cerească și să vă călăuzească spre toată fapta cea bineplăcută Lui.

Fie ca Sfintele Sărbători să ne facă viaţa mai frumoasă, casa mai bogată şi masa înbelşugată. Fie ca Învierea Mântuitorului să ne facă să aducem lumină, căldură şi iubire în suflet. Hristos a Înviat!”, a transmis primarul comunei Gorbănești, Ionuț-Lucian Melinte.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending