Connect with us

Eveniment

România se umple de gunoaie! S-a dublat cantitatea de deşeuri descoperită de poliţiştii de frontieră la intrarea în ţară

Publicat

Publicitate

O creştere de aproximativ 2,2 ori a cantităţii de deşeuri descoperite de poliţiştii de frontieră la intrarea în ţară a fost înregistrată în primele 11 luni ale anului, a informat, sâmbătă, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
Au fost găsite deşeuri în cantităţi însemnate, aproximativ 5.853 tone, care reprezentau: metale – 1.655.605 kg, textile/îmbrăcăminte – 1.057.277 kg, sticlă – 23.270 kg, plastic – 385.056 kg, carton şi hârtie – 165.490 kg, alte materiale precum deşeuri amestecate, mobilier, acumulatori, componente auto, hârtie – 2.566.561 kg.

În perioada similară a anului 2022 au fost descoperite 2.648 tone deşeuri, înregistrându-se astfel o creştere de 2,2 ori.

„Precizăm că, în conformitate cu H.G. 1005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, autoritatea competentă pentru gestionarea deşeurilor la nivel naţional este Garda Naţională de Mediu, instituţie aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor”, se precizează într-un comunicat de presă al IGPF.

În punctele de trecere ale frontierei, pentru mărfurile de acest tip care îndeplinesc condiţiile de intrare în ţară, organele vamale efectuează operaţiunile vamale, respectiv de control al legalităţii importului, arată sursa citată.

Totodată, conform legislaţiei în vigoare, importul deşeurilor se face pe baza licenţei de import, care se eliberează numai cu acordul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi al Ministerului Sănătăţii. Astfel, intrarea în ţară a mijloacelor de transport, încărcate cu astfel de mărfuri, este permisă de organele vamale, numai dacă li se prezintă licenţa de import cu acordul scris al Ministerului Mediului şi Ministerului Sănătăţii.

Poliţiştii de frontieră sesizează lucrătorii Gărzii de Mediu care, în urma analizării documentelor care însoţesc marfa, verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile de intrare în ţară.

Publicitate

„În situaţiile în care se constată că nu este respectată legislaţia în domeniu, reprezentanţii Gărzii de Mediu dispun măsura nepermiterii accesului pe teritoriul României pentru mărfurile în cauză. După finalizarea activităţii de control, marfa este returnată, în ţara de origine, societăţilor comerciale expeditoare”, se mai arată în comunicat.

* Peste 51 tone deşeuri oprite la PTF Borş II şi Nădlac II

Poliţiştii de frontieră bihoreni şi arădeni au efectuat în perioada 30 iunie – 1 iulie, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a patru automarfare conduse de cetăţeni români. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, cauciucuri şi calculatoare second hand, materiale plastice, diverse bunuri de la societăţi comerciale din Ungaria şi Marea Britanie, pentru firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor şi Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului Bihor şi Arad.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu 51.160 kilograme de deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse. În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport, menţionează reprezentanţii IGPF.

Sursa: stiripesurse.ro

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Iluminat public modern la Gorbănești: Investiție de aproape un milion de lei pentru eficiență și siguranță

Publicat

Publicitate

Comuna Gorbănești face un pas important spre modernizare și eficiență energetică. Primarul Ionuț Melinte a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public în Comuna Gorbănești, Județul Botoșani”.

Contractul a fost semnat în prezența președintelui Administrația Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, iar valoarea totală a investiției se ridică la 996.238 de lei.

Prin acest proiect, administrația locală își propune să schimbe radical aspectul nocturn al localităților din comună și să reducă semnificativ costurile de întreținere ale rețelei de iluminat public.

Investiția presupune instalarea de corpuri de iluminat LED de ultimă generație, care vor duce la o reducere a consumului de energie cu peste 50%. În același timp, modernizarea va contribui la creșterea siguranței rutiere și pietonale, printr-o vizibilitate mai bună pe drumurile publice.

Un alt element important al proiectului este implementarea unui sistem de telegestiune, care va permite monitorizarea și controlul de la distanță a întregii rețele de iluminat, facilitând intervențiile rapide în cazul apariției unor defecțiuni.

Economiile realizate la factura de energie electrică vor putea fi redirecționate către alte proiecte de infrastructură necesare comunității, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a comunei Gorbănești.

Publicitate

„Continuăm să atragem fonduri pentru Gorbănești”, a transmis primarul Ionuț Melinte, mulțumind locuitorilor pentru sprijin și încredere.

Citeste mai mult

Eveniment

Veste bună pentru primari: Zonele protejate, stabilite doar cu acordul primarilor și al comunităților locale

Publicat

Publicitate

Zonele prioritare pentru biodiversitate vor putea fi desemnate doar după consultarea autorităților locale și cu acordul comunităților afectate, a anunțat Ministerul Mediului. Proiectul privind noile zone protejate a fost transmis spre avizare interministerială și introduce reguli clare privind utilizarea terenurilor de către locuitori, relatează alba24.ro.

Actul normativ reprezintă un jalon asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)

Potrivit ministerului, proiectul de Ordonanță:

  • stabilește cadrul legal pentru delimitarea zonelor prioritare pentru biodiversitate, în conformitate cu angajamentele asumate de România prin PNRR
  • permite o abordare flexibilă, adaptată realităților din teren, prin definirea unor zone strict protejate și a unor zone cu management activ
  • consacră un model de implementare bazat pe acord instituțional și susținere locală.

Cum vor putea utiliza locuitorii terenurile

„Schimbăm paradigma complet față de cum au fost făcute lucrurile până acum. Da, avem un jalon de îndeplinit prin PNRR și da, ne dorim să protejăm comorile noastre naționale, dar nu împotriva comunităților locale, ci alături de ele.

Am promis că vom alege consensul și asta e ce am pus și în proiectul de Ordonanță pe care l-am transmis în Guvern. Am ales deliberat o abordare bazată pe consens, nu pe impunere, așadar.

Vom avea dezbateri, iar zonele prioritare pentru biodiversitate vor fi declarate, acolo unde există acord și unde comunitățile locale sunt parte a soluției. De asemenea, este introdus explicit conceptul de management activ, pentru ca oamenii să își poată continua activitățile tradiționale: cosit, pășunat, utilizări locale ale terenurilor.

Publicitate

Protejarea biodiversității nu înseamnă blocarea dezvoltării locale. Vom îndeplini acest jalon alături de primari, alături de comunități, cu respect pentru natură și pentru oameni, deopotrivă”, a declarat ministra mediului, Diana Buzoianu.

Consultări cu primari și comunități locale

În ultimele luni, au fost primite numeroase observații de la primari, precizează ministerul. O parte dintre ele sunt incluse în limitele care vor fi propuse.

”În mod concret, pentru că ne-am angajat să fie adoptate limitele zonelor prioritare pentru biodiversitate cu acordul comunităților, vom avea adoptate limitele abia după ce se găsește o soluție acceptată de toți actorii implicați. Ne dorim, așadar, să respectăm și natura, dar să nu blocăm proiecte de dezvoltare de la nivel local.

În această perioadă, au loc consultări reale și structurate cu autoritățile locale, cu implicarea prefecților, a primăriilor și a consiliilor județene, iar limitele propuse au fost ajustate pe baza observațiilor primite din teritoriu”, a mai transmis ministerul.

Citeste mai mult

Educație

Start pentru extinderea unității de învățământ din Ștefănești: Investiție de peste 6,5 milioane de lei

Publicat

Publicitate

Un nou proiect important pentru educație prinde contur în orașul Ștefănești. Primarul Florin Butura a anunțat semnarea contractului de lucrări pentru investiția „Extindere unitate de învățământ în orașul Ștefănești”, un proiect finanțat din fonduri europene.

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 6.557.130,40 lei, iar termenul de execuție este de 24 de luni. Investiția vizează modernizarea și extinderea infrastructurii educaționale, în vederea îmbunătățirii condițiilor de studiu pentru elevi și a spațiilor destinate procesului educațional.

Proiectul marchează un pas concret în direcția dezvoltării sistemului de învățământ local și vine în contextul nevoii tot mai mari de spații moderne, adaptate cerințelor actuale din educație.

Autoritățile locale subliniază că această investiție va contribui nu doar la creșterea confortului elevilor și cadrelor didactice, ci și la atractivitatea orașului Ștefănești pentru tineri și familii, educația fiind una dintre prioritățile administrației publice locale.

„Să fie într-un ceas bun!”, a transmis primarul Florin Butura, exprimându-și speranța că lucrările se vor desfășura conform graficului stabilit și vor aduce beneficii pe termen lung comunității.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 29 ianuarie 2026

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 29 ianuarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 29 ianuarie 2026:

Loto 6/49: 14, 46, 12, 43, 41, 3

Loto 5/40: 37, 15, 36, 9, 34, 10

Joker: 4, 9, 16, 5, 21 + 18

Noroc: 1 9 7 9 9 4 6

Publicitate

Noroc Plus: 5 4 0 3 3 7

Super Noroc: 6 2 6 6 3 2

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending