Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica s-a născut în anul 1730, într-o familie din Salistea Sibiului. La vârstă de 19 ani ajunge în Țară Românească și întră în slujba mitropolitului grec Roșcă, arhiereu aflat în Bucureșți. În anul 1750 ajunge împreună cu acest arhiereu la Athos. Primește treaptă diaconiei în Mănăstirea Vatoped. După moartea mitropolitului, ajunge ucenic al renumitului părinte cărturar Paisie Velicicovschi, stareț pe atunci al Mănăstirii Vatoped. În anul 1763 îl însoțește pe marele stareț în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, iar din anul 1775 – din pricina ocupației austriece instaurată asupra Bucovinei – se mută împreună cu părintele sau duhovnicesc și cu alți monahi la Mănăstirea Secu. După o altă perioada de 4 ani petrecută la Sfântul Munte, ieromonahul Gheorghe revine în Moldova, la Secu și la Neamț (aici fiind stareț Paisie Velicicovschi), apoi trece în Țară Românească, cu gândul de a se întoarce la Athos. Este convins de Mitropolitul Țării Românești, Grigorie al ÎI-lea, să primească a revigora viață în schitul Cernica, aflat în totală părăsire de vreo trei decenii, astfel că oranduieste aici o mănăstire cu aleasă viață de obște după tipicul Muntelui Athos și al obștilor paisiene din Moldova. A refăcut vatra monahală în doar cinci ani, adunând în jurul lui 103 ucenici.
Roadele carmuirii sale la Cernica au făcut că, în 1793, Mitropolitul Filaret al ÎI-lea să-i dea în seama și mănăstirea Căldărușani, conducându-le efectiv pe amandoua din aprilie 1794 și până la moartea să, în decembrie 1806, locuind, pe rând, în fiecare dintre ele și așezând egumeni (stareti) care să le poarte de grijă, mai ales când el era plecat dintr-o mănăstire într-altă. În ambele mănăstiri a randuit viață monahală după tradiția athonito-paisiana. A trecut la cele veșnice la 3 decembrie 1806 și a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 20 – 21 octombrie 2005, a aprobat propunerile Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei privind canonizarea Cuviosului Stareț Gheorghe, Arhimandritul de la Cernica și Căldărușani (având ziua de sărbătorire 3 decembrie).
Sfântul proroc Sofonie era din muntele Savarata, din semintia lui Simeon; strămoșii săi au fost Amoria și Ezechia. El a prorocit despre dărâmarea și pustiirea Ierusalimului, despre împrăștierea iudeilor, despre venirea lui Hristos și despre întoarcerea neamurilor către Hristos.
Sfântul prooroc Sofonie era din muntele Savarata, din seminţia lui Simeon; tatăl său se chema Husia, unchiul său Godolia, iar strămoşii săi au fost Amoria şi Ezechia. El a fost, după numele lui, văzător şi cunoscător al tainelor lui Dumnezeu (precum numele lui se tâlcuieşte); pentru că, având mintea să totdeauna curată şi îndeletnicindu-se cu gândire către Dumnezeu, s-a învrednicit dumnezeieştilor descoperiri, cunoscând multe taine ale lui Dumnezeu, care aveau să fie arătate în zilele cele mai de pe urmă, pentru care a grăit mai înainte împlinirea lor. El a proorocit despre dărâmarea şi pustiirea Ierusalimului, despre împrăştierea iudeilor şi despre venirea lui Hristos, iar după aceea, despre întoarcerea neamurilor către Hristos; apoi a murit şi a fost îngropat în casă să, aşteptând învierea cea de obşte a tuturor. El avea chipul asemenea cu al Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, având barbă mică şi era rotund la faţă.
Troparul Sfântului Prooroc Sofonie
Glasul 2
A proorocului Tău, Doamne, Sofonie pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
Condacul Sfântului Prooroc Sofonie
Glasul 6
Uşa milostivirii…
Curăţindu-ţi mintea de întinăciune, înţelepte, ai făcut-o oglindă Dumnezeiască, primind în ea Razele Dumnezeiescului Duh şi acum ai aflat loc la Izvorul Strălucirilor, bucurându-te, Sfinte Proorocule Sofonie.
Tot astăzi, facem pomenirea:
– Sfântului Sfințitului Mucenic Teodor, arhiepiscopul Alexandriei;
– Sfântului Cuvios Teodul;
– Sfântului Cuvios Ioan Sihastrul, episcopul Coloniei;
– Sfinților Mucenici Agapie, Seleuc și Mamant;
– Sfântului Mucenic Gavriil, episcopul Ganului;
– Sfântului Mucenic Anghel.
