Connect with us

Eveniment

Regionalizarea României. Cseke: Trebuie modificată Constituţia. Boc: Desfiinţăm consiliile judeţene

Publicat

Publicitate

Tema regionalizării României revine în actualitate, după ce, în diferite momente, a mai fost scoasă din sertare şi discutată în fel şi chip. Cu argumente pro şi contra.

Cseke: Trebuie modificată Constituţia

Ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila, spune că ar trebui modificată Constituţia, dar că acum nu e un moment potrivit pentru o asemenea temă, ci prin 2025, după alegerile de anul viitor, relatează cluj24.ro.

„Regionalizarea trebuie făcută într-o perioadă de acalmie. Nu numai pentru că anul viitor avem patru alegeri, dar contextul geopolitic, războiul de lângă noi. Eu cred ca un asemenea subiect trebuie dezbătut. Nu spun că nu avem linişte în ţară, dar acest subiect, sau reorganizarea administrativ- teritorială, că sunt oarecum legate, aduce anumite frământări în societate, ca să nu spun altceva. Fiecare îşi urmăreşte, are argumente pentru a fi centru de comună, oras, absoarbe altă comună.

Cât de cât sunt documentat, şi în 1968 au fost convulsii, deşi era alt regim. Acest lucru trebuie făcut într-o perioadă de acalmie, a spus ministrul aratat ministrul, la Prima News TV. El a adăugat că cel mai apropiat moment ar fi în anul 2025 şi că pentru regionalizare, în primul rand trebuie modificată Constituţia.

Boc: Desfiinţăm consiliile judeţene

Fost premier, actual preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România şi primar de Cluj, Emil Boc crede că ar trebui desfiinţate consiliile judeţe şi făcute comasări între judeţe şi localităţi.

„România nu are regiunea în Constituție, avem regiuni ca și ONG -uri. Soluția este modificarea Constituției, de a introduce regiunea în Constituție. S-a încercat în 2014, s-a ajuns la Curtea Constituțională pentru că a fost greșit formulată și a căzut. În 2011, ca premier am încercat comasarea județelor și cred încă în ea. România nu a putut atrage fonduri la nivel regional, pentru că nu îndeplinim criteriile de populație, cu excepția Sucevei, care are peste 800 de mii de locuitori. Județele noastre nu se califică la dimensiunea definiției de regiune în UE. Pentru asta trebuie să comasăm județele.

Publicitate

Atunci le-am comasat în 16 județe, de fapt erau 13, plus trei. Ultimele trei erau Harghita, Covasna și Mureș, pentru că UDMR nu dorise sub nicio formă ca aceste județe să facă parte din alte zone și să își piardă majoritatea. Le-am oferit ultima soluție și să rămână la aceste județe distincte și să le comasăm pe celelalte. Nici acolo UDMR -ul nu a fost de acord și proiectul de regionalizare, pe care l-am avut pe masă, s-a oprit.

Rămân la convingerea că e mai ușor să comprimi județele prin lege, decât să modifici Constituția cu două treimi și cu greutățile facerii. Dacă se va face, nu cred, pentru că nu se face nici asta cu comunele.

Dar gândiți-vă ce ar însemna să distrugi un sistem clientelar, care din 1968, de 55 de ani. În județe pe lângă primării sunt Poliție, servicii de cadastru, carte funciară, sistem care și-au clădit mici clici. O dată acestea rupte, gândiți-vă cum ar respira România prin distrugerea acestui sistem clientelar, construit în atâția amar de ani”, spunea Emil Boc în 2021.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Cutremur în sistemul de sănătate: Guvernul anunță sancțiuni pentru medici și spitale, dar și schimbări majore pentru pacienți

Publicat

Publicitate

Guvernul Bolojan a prezentat luni un set de măsuri menite să reformeze sistemul sanitar. Inițiativa vizează creșterea transparenței în utilizarea fondurilor publice, combaterea fraudei, optimizarea rețelei de spitale și facilitarea accesului pacienților la servicii medicale de calitate, scrie alba24.ro.

În cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Victoria, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a spus că reforma vizează atât sistemul public, cât și cel privat. Se urmărește o mai bună coordonare și responsabilizare a tuturor actorilor din sănătate.

”Ne propunem o schimbare profundă de abordare: banii din sănătate trebuie să meargă către pacient și către tratamente de calitate, nu către scheme financiare netransparente. Reforma nu înseamnă tăieri de fonduri, ci eliminarea risipei și a abuzurilor”, a declarat Alexandru Rogobete, citat de Mediafax.

UPDATE: Rogobete a anunțat că primele măsuri de reformă în sistemul sanitar prezentate luni vor fi aplicate începând cu 1 august, după consultări cu sindicatele, asociațiile de pacienți, organizațiile profesionale și instituțiile-cheie din domeniu.

Reforma sistemului sanitar. Măsuri propuse

Una dintre direcțiile esențiale ale reformei vizează schimbarea modului de finanțare a spitalelor. Tarifele pentru servicii vor fi corelate cu activitatea reală a unităților sanitare, în funcție de numărul de cazuri și gradul de ocupare al secțiilor. De asemenea, internările care nu sunt justificate medical vor fi limitate, urmând să fie înlocuite cu tratamente în regim de spitalizare de zi sau ambulatoriu.

Tot în zona spitalicească, autoritățile pregătesc introducerea unor sancțiuni clare pentru personalul medical care nu respectă programul de lucru, iar în cazurile grave și repetate, contractul de muncă ar putea fi chiar desfăcut.

Publicitate

Eliminarea unor practici frauduloase

În paralel, se urmărește eliminarea unor practici frauduloase. Spitalele – fie ele publice sau private – care decontează servicii medicale neefectuate vor putea fi sancționate cu până la 10% din valoarea contractului cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În plus, dacă nu pot justifica cheltuieli legate de medicamente sau materiale sanitare, vor suporta o penalizare suplimentară de 20%.

Ministrul a anunțat și o măsură corectivă pentru situațiile în care sistemul privat tratează cazuri complicate superficial. Dacă un pacient tratat într-un spital privat revine într-o unitate publică cu complicații în mai puțin de 48 de ore, unitatea privată va fi obligată să suporte costurile intervenției ulterioare.

Fără coplată pentru unii pacienți

Un alt pas important este eliminarea coplății pentru pacienții tratați în cadrul programelor naționale de sănătate, fie că aceștia sunt internați în spitale publice sau private.

„Este inacceptabil ca un pacient dintr-un program național, deja aprobat și susținut de stat, să fie obligat să mai plătească ceva”, a precizat Rogobete.

Reorganizare a rețelei de spitale

Reforma propune și o reorganizare a rețelei de spitale, prin definirea unei noi categorii de spitale strategice, capabile să răspundă prompt în cazuri grave sau situații de urgență. Unitățile sanitare cu adresabilitate redusă vor fi regândite pentru a oferi servicii relevante pentru comunitățile locale.

Pe termen mediu, Ministerul Sănătății dorește și stimularea asigurărilor private, segment care rămâne slab dezvoltat în România, după cum a declarat ministrul. Măsurile vor fi completate de parteneriate între sistemul public și cel privat, pentru a construi un sistem coerent, fără zone gri.

Rectificare bugetară de 10 miliarde lei

Pentru sistemul sanitar este necesară o rectificare suplimentară de 10 miliarde de lei, a afirmat, luni, premierul Ilie Bolojan, care a adăugat că această sumă reprezintă, în condițiile actuale, ”o presiune mare” pe bugetul de stat.

”Anul acesta avem un buget alocat de 77 de miliarde de lei, la care colegii noștri ne-au solicitat o suplimentare obligatorie, în așa fel încât, pe de o parte, să putem să aducem facturile restante la zi – pentru că din martie nu am mai avut capacitatea financiară de a achita integral sumele – și, de asemenea, să putem funcționa până la finalul anului. Pentru asta, ne trebuie cel puțin 10 miliarde rectificare suplimentară, ceea ce reprezintă, în condițiile actuale, o presiune mare pe bugetul de stat”, a declarat Bolojan, potrivit Agerpres.

El a menționat că sistemul de sănătate a acumulat ”probleme mari” în ultimii ani, iar unul dintre aspectele care îi afectează buna funcționare este creșterea accelerată a cheltuielilor.

”Un aspect major este creșterea accelerată a cheltuielilor și nu mai putem să susținem această creștere în anii următori, raportat la veniturile pe care le avem la buget. Cheltuielile care sunt alocate prin Casa Națională de Sănătate sistemului sanitar au ajuns la o pondere de 16% din veniturile curente de la bugetul de stat, față de o pondere de aproximativ 11%, cât am înregistrat în anii trecuți. Doar în pandemie am mai ajuns la această pondere. Pe cale de consecință, există o presiune puternică asupra bugetului pentru acoperirea acestor cheltuieli”, a explicat prim-ministrul.

Criterii de performanță pentru salarizarea medicilor

”Avem o lipsă a criteriilor de performanță în sistem din punct de vedere al salarizării medicilor, nu există sisteme care să încurajeze medicii să lucreze în spitale mai mult, să facă mai multe operații. Și ceea ce am discutat cu domnul ministru este să susținem câteva proiecte-pilot, în care să introducem salarizarea funcției de performanță, în așa fel încât, dacă rezultatele vor apărea, să putem generaliza acest lucru în întreg sistemul, iar medicii să fie plătiți în principal în funcție de performanța pe care o fac”, a explicat Ilie Bolojan.

Premierul a punctat cazurile de șefi de secții din spitale care nu sunt numiți de managerii unităților sanitare. ”Iar dacă sunt numiți de alte instituții, cum sunt universitățile de medicină, de exemplu, sau facultățile de medicină, și nu au un raport de performanță încheiat fără echivoc, cu indicatori clari, cu cei care conduc spitalul, vă puteți da seama că un manager de spital nu are instrumentele necesare dacă nu îi are, în echipele de management, pe șefii de secție, presați de indicatori să facă performanță, să livreze servicii de calitate și eficiente”, a explicat Ilie Bolojan.

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu izbucnit într-o gospodărie din Sadoveni. O anexă a fost cuprinsă de flăcări

Publicat

Publicitate

Un incendiu s-a produs, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Sadoveni. O anexă a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Manoleasa. Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii voluntari. Aceștia au constatat faptul că ardea acoperișul anexei și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă. A ars acoperișul casei pe o suprafața de aproximativ 70 de metri pătrați. S-a salvat și protejat bunurile din interiorul anexei, dar și casa.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;

▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

Publicitate

▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

Activități de educație pentru promovarea integrității desfășurate la Spitalului Județean de Urgență MAVROMATI Botoșani

Publicat

Publicitate

În săptămâna 14-18 iulie 2025, ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoșani au desfășurat, în cadrul protocolului de colaborare încheiat cu Spitalului Județean de Urgență MAVROMATI Botoșani, activități de educație pentru promovarea integrității cu personalul din cadrul secției psihiatrie, precum și cu persoane care s-au adresat acestei unități medicale pentru a beneficia  de  servicii de sănătate.

În cadrul întâlnirilor cu cadrele medicale și personalul auxiliar, în cadrul tematicii ,,CUM FACEM FAȚĂ CORUPȚIEI?”, au fost prezentate aspecte referitoare la structura organizatorică și competențele Direcției Generale Anticorupție, ca unică structură  de prevenire în arsenalul instituțiilor prevăzute în Strategia Națională Anticorupție implicate în lupta împotriva corupției, subliniind importanța și rolul  prevenției, atât în domeniul sănătății publice, cât și al corupției.

Astfel, pornind de la  misiunea și obiectivele instituției beneficiare, comparativ cu cele ale  Ministerului Afacerilor Interne, ca instituții care au în centru cetățeanul/pacientul, respectiv viața și sănătatea acestuia, au fost prezentate noțiuni juridice referitoare la termenul de funcționar public și răspunderea în planul implicării în acte de corupție a personalului medical, infracțiunile de corupție, tangente domeniului abordat, modalități de sesizare a faptelor de corupție, obligația  atitudinea/reacția  față de corupție, consecințele implicării în fapte de corupție.

Au fost prezentate și dezbătute spețe instrumentate la nivelul DGA, în care au fost implicate cadre medicale, iar în susținerea acestora și au fost difuzate materiale audio-video. Activitățile au fost interactive și au avut un feedback pozitiv, fiind oferite clarificări cu privire la dilemele și întrebările formulate de participanți.

Atât în cadrul activităților susținute împreună cu cadrele medicale, cât și cu cetățenii,  au fost popularizate sistemul telefonic Call-center anticorupție 0800806806, modul de funcționare al acestuia și campania națională ,,E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA!”, obiectivele și sloganurile acesteia, auditoriul fiind încurajat să adopte atitudinile necesare menținerii unui comportament integru.

În vederea realizării unei comunicări eficiente cu instituția noastră, reamintim faptul că la nivelul județului Botoșani, Direcția Generală Anticorupție este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, cu sediul în municipiul Botoșani, Bulevardul Mihai Eminescu nr. 57, jud. Botoșani, telefon: 0231507128, fax: 0231507120, e-mail: botosani.dga@mai.gov.ro, date de contact la care cetățenii pot sesiza faptele de corupție săvârșite de personalul MAI.

Publicitate

 

SERVICIUL JUDEȚEAN ANTICORUPȚIE BOTOȘANI

Citeste mai mult

Educație

Rezultatele finale înregistrate la proba scrisă din cadrul Examenului național pentru definitivare în învățământ – sesiunea 2025, după soluționarea contestațiilor

Publicat

Publicitate

La nivelul județului Botoșani, rata mediilor peste 8 (opt), obținute de candidații care au susținut proba scrisă a crescut la 73,6%, față de 69,6%, înainte de contestații.

La nivel național, procentul candidaților care au obținut medii peste 8,00 este de 69,2%.

Anul acesta, la nivelul județului Botoșani, au fost depuse 36 de contestații la proba scrisă. Toate notele contestate au fost modificate, după cum urmează: pentru 18 lucrări contestate notele inițiale au fost mărite, pentru 18 lucrări notele inițiale au fost micșorate.

Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național.

„Cu un procent de promovare superior celui național, ne bucurăm să vedem că eforturile constante de formare și susținere a profesorilor debutanți dau roade. Acest rezultat demonstrează calitatea resursei umane din învățământul botoșănean. Îi felicit pe toți cei care au promovat și le urez succes în parcursul lor profesional!” a declarat prof. Bogdan Gheorghe SURUCIUC, inspector școlar general.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending