Publicitate

Candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, o obţinut, duminică, un nou mandat de preşedinte al Republicii Moldova, în urma unei competiţii electorale echilibrate cu socialistul Alexandr Stoianoglo.

Maia Sandu a obţinut, potrivit datelor preliminare centralizate de Comisia Electorală Centrală (CEC), după numărarea voturilor din 99,68% din secţiile de votare, un scor de 55,35%, în timp ce contracandidatul său a fost votat de 44,65% dintre alegători.

Până luni dimineaţă, la ora 7.30, CEC centralizase voturile a 1.676.284 alegători. Dintre aceştia, 927.805 au susţinut-o pe Maia Sandu, iar 748.479 pe Alexandr Stoianoglo.

Publicitate

Candidatul socialiştilor Alexandru Stoianoglo s-a impus în urma rândul votanţilor interni, cu scorul de 51,19% la 48,81%, însă Maia Sandu a contrabalansat prin votul din diasporă, unde a câştigat net cu 82.71% la 17.29%.

AGERPRES

Publicitate

Vânzarea pământului a băgat în sapă de lemn comunități întregi. Este vorba în special despre satele sărace din nordul Moldovei acolo unde singura avere a oamenilor erau loturile primite prin legea 18. Fără orice sursă de subzistență mulți localnici fie au plecat în străinătate, fie îndură sărăcia, scrie ADEVĂRUL.

Pentru milioane de români pământul este cea mai importantă resursă. Este vorba despre majoritatea locuitorilor de la sat, acolo unde proprietatea funciară înseamnă totodată hrană dar și venit. Mai ales odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, fermele agricole s-au înmulțit, au devenit mai bine organizate și cu producții mai bune. Mulți localnici, mai ales din nordul Moldovei trăiesc din vânzarea laptelui de vacă, iar suprafețele de pământ îi ajută la furajarea animalelor. Chiar și cei în vârstă care nu mai pot lucra pământul se întrețin din arendele primite de la marii fermieri, în schimbul cedării suprafeței agricole. Așa cum arată primarii, sătenii dar și mici fermieri, satele în care țăranii încă mai au pământ, sunt localități prospere. Acolo unde oamenii și-au vândut și singura sursă de subzistență bântuie sărăcia și se trăiește din ajutoare sociale și alocațiile copiilor. Acesta este secretul dramatic al sărăciei în multe localități rurale din România.

„Peste două treimi dintre localnici și-au vândut pământul. Cum să nu fie săraci?”

Publicitate

Unul dintre cele mai afectate de sărăcie este județul Botoșani, o zonă eminamente agricolă. Cu toate acestea în ultimele două decenii sunt sectoare rurale din județul Botoșani care cunosc o dezvoltare aparte, comune bogate. Iar principala sursă a bogăției este chiar agricultura, practicată acum cu mijloace ultra-moderne de către fermieri locali care au accesat fonduri europene sau efectiv s-au împrumutat la bănci pentru a se tehnologiza. Sunt însă și zone rurale în județ, care vin să confirme tristul renume al Botoșaniului. Printre acestea se află și comuna Dimăcheni, una dintre cele mai sărace din România.

Este o zonă unde aproape nu există agenți economici și se află printre cei mai mulți asistați social din județ. Locuri de muncă nu există decât în agricultură, și acelea limitate. Marinel Moruz, un mic fermier, care a ajuns și primar al localității spune că de vină pentru sărăcia lucie în care trăiesc oamenii din comună, este vânzarea pământurilor.

Sărăcia este o consecință a vânzăriii terenurilor FOTO Cosmin Zamfirache

„O localitatea care-și pierde proprietatea îi clară treaba că atunci lumea este foarte săracă. Localitatea Dimăcheni are 2/3 din suprafața agricolă vândută. Cred că ăsta este cel mai important lucru care a o dus la sărăcirea acestei comune. Vă dau un exemplu: în comunele unde nu au înstrăinat terenurile, populația trăiește foarte bine. Eu sunt un mic fermier din comuna asta. Ca mine puteau să mai fie încă minim 40 de familii. Cu acestă afaceri poți să faci ceva și în comunitatea ta. Poți să-ți ridici o locuință frumoasă, un gard, să-ți duci copii la școală. Noi am fost supuși la sărăcie dintodeauna din acest motiv, că am vândut pământul.”, spune Daniel Moruz, mic fermier dar și primar al comunei Dimăcheni.

Publicitate

În condițiile în care agricultura este singura sursă de venit la Dimăcheni, iar majoritatea oamenilor au rămas fără pământ, oricine își poate închipui cam cum stau lucrurile. Cei mai norocoși sunt cei care au dat pământul în arendă marilor fermieri din județ, o parte străini, o parte români, dar și cei care reușesc totuși să-l lucreze. Fiecare gospodărie a rămas totuși cu grădina din jurul casei, care asigură agricultura de subzistență.

„Oamenii erau ieșiți din sălbăticie. Erau bucuroși că mănâncă salam”

Cei mai mulți dintre localnici regretă faptul că au dat pământul. Unul dintre aceștia, pe care l-am găsit la magazinul din sat alinându-se cu o bere, povestește cum a sărăcit comuna. „Aici erau oameni gospodari, țineam de Corlăteni înainte de Revoluție. După aceea ne-au făcut comună separată. Dar atunci în 90 a venit nebunia să vindem. Erau oameni care cumpărau pământ, fermieri mari, și străini dar și români. Aveau bani. Și oamenii erau ieșiți din sălbăticie. Au vândut să aibă bani. Erau bucuroși că mănâncă salam, că-și cumpără costum de la oraș. Da după aceea gata bani. Și pământul i-al de unde nu-i”, spune botoșăneanul. Din această cauză foarte mulți tineri au plecat în străinătate. Cei rămași se chinuie cu sărăcia. Puțini se descurcă. Au locuri de muncă în comunele învecinate sau la fermieri. „Au plecat săracii. Păi ce să facă aici. Fabrici nu-s aici, părinții au vândut pământul. Ce să facă, să moară de foame în bătătură? Cu pământul măcar mai cultivi ceva pe el, crești vaci de lapte și iaca da-i la colectare, trăiești. Sau crești niște oi, faci brânză, vinzi miei. Este ceva. Da așa nici pământ, nici loc de muncă. Au plecat”, spune o altă săteancă. Și în această situație sunt mulți localnici din Dimăcheni dar și din alte comune sărace, în special din Moldova sau Oltenia.

Publicitate

Sol fertil, numai bun pentru agricultură

Culmea, mulți săteni au preferat să-și vând pământul deși la Botoșani sunt soluri deosebit de fertile, care pot întreține familii întregi. Județul Botoșani are peste 400.000 de hectare de teren agricol, dintre care unele, printre care cernoziomul de Mileanca, cu o calitate greu de egalat. „În judeţul Botoşani se află printre cele mai bune soluri din România. Vorbim aici de cernoziomul cambic de Mileanca. Este un pământ cu proprietăţi uluitoare în domeniul agricol. Aceste tip de sol întâlnit în câmpiile fertile din jurul râurilor Botoşanilor este aur pur pentru cei care vor să facă agricultură. Se remarcă în principal Lunca Prutului, care coboară până către Galaţi”, spune şeful Direcţiei Agricole, Cristian Delibaș. Majoritatea marilor fermieri care au înglobat suprafețe mari de teren la Botoșani, ,mai ales prin cumpărare și arendare, sunt români. Există și investitori italieni, austrieci sau americani care fac afaceri în agricultură pe o suprafață de aproximativ 20.000 de hectare.

Sursa: ADEVĂRUL

Publicitate

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Ioanichie cel Mare (752-846) a fost un mare monah ascet care a trăit în secolele VIII-IX și a fost un apărător al sfintelor icoane în vremea iconoclasmului. A fost un mare făcător de minuni, atât în timpul vieții cât și după adormirea sa. Ioanichie s-a născut în anul 752 în satul Marikata din provincia Bitinia, în Asia Mică. A crescut într-o familie de ciobani. Părinții lui se numeau Miritrichie și Anastasia.

Ca tânăr păstor, Ioanichie se retrăgea adeseori în singurătate și rugăciune, în timp ce păștea oile. Deși erau oameni credincioși, atât Ioanichie cât și familia sa au fost prinși în erezia stricătorilor de icoane. Când a ajuns la vârsta adultă, la 19 ani, Ioanichie s-a înrolat în garda imperială și a luptat ca soldat în armată. În anul 788, după 17 ani de serviciu militar, pe când se întorcea spre casă dintr-o campanie victorioasă, Ioanichie s-a oprit pe la celebrul centru monastic din Olimpul Bitiniei. Aici a întâlnit un călugăr care l-a convins de greșeala ereziei iconoclaste. Atunci Ioanichie, acum în vârstă de 36 de ani, s-a pocăit numaidecât și s-a hotărât să primească tunderea monahală.

În anul 795, când bulgarii idolatri au invadat Tracia, împăratul Constantin al VI-lea a trebuit să adune o mare armată pentru a-i înfrunta și așa Ioanichie a fost rechemat în serviciul militar pentru a lupta în războaiele bizantinilor cu bulgarii. În bătălia de la Markellai, pe care bizantinii au pierdut-o, Ioanichie a arătat mult eroism, salvând viața împăratului. Atunci împăratul a vrut să-l ia în garda sa personală, dar Ioanichie a cerut și a primit de la împărat permisiunea de a se retrage din armată și s-a făcut călugăr la mănăstirea Agaures, lângă Brusa.

Publicitate

De aici starețul l-a trimis la mănăstirea Telaos de lângă Atroa în Olimpul Bitiniei, iar de aici a fost primit în mănăstirea Antidion, situată într-un loc mai retras, unde a rămas timp de doi ani în ascultare și multe osteneli călugărești. Tot aici a învățat să scrie și să citească, pentru nu avea niciun fel de școală, și a învățat pe de rost treizeci de psalmi. Iar mai apoi, fiind doritor de viață pustnicească, s-a retras în singuratate pe muntele Korakocephalos („Cap de corb”), în apropiere de mănăstirea Antidion.

A petrecut în nevoințe vreme de mai bine de cincizeci de ani; a călătorit mult și a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni: vindeca bolile, alunga demonii și îmblânzea fiarele sălbatice. Era foarte înalt, bine făcut și impresiona prin forța sa fizică, însă era și mai cunoscut pentru nemăsurata lui smerenie și blândețe, făcându-se tuturor toate. A primit de la Dumnezeu și darul înainte-vederii. Între altele, a prezis moartea împăratului Nichifor în războiul cu bulgarii (811), căderea lui Mihail I Rangabe (813) și preluarea împărăției de către Leon V Armeanul (813-820), dar și înfricoșătoarele persecuții pe care acesta le-a declanșat împotriva ortodocșilor, care cinsteau icoanele. În 824, un grup de o sută de personalități bisericești dintre cele mai ilustre ale vremii – printre care mitropoliții de Calcedon și Niceea, sfântul Teodor Studitul și Clement Notarul – l-au cercetat ca să-i ceară sfaturi duhovnicești și pentru viața Bisericii.

L-au mai cercetat pentru sfat și Sfântul Petru din Atroa (prăznuit la 3 ianuarie), mărturisitor pentru dreapta credință în timpul persecuțiilor iconoclaste (+837), precum și sfântul Eftimie cel Nou (prăznuit la 15 octombrie). Cum în ultimii ani ai vieții împăratul Teofil Iconoclastul începuse să se îndoiască de convingerile sale iconoclaste (841) – sub influența patriarhului Metodie I al Constantinopolului (prăznuit la 14 iunie) și a împărătesei drept-credincioase Teodora a II-a (prăznuită pe 11 februarie) – a trimis la Ioanichie doi înalți demnitari ca să-i ceară sfatul. Bătrânul Ioanichie a fost categoric: „Cei care nu cinstesc icoanele lui Hristos, ale Maicii Domnului și ale sfinților, nu vor putea intra în Împărăția lui Dumnezeu, chiar dacă ar duce o viață cuvioasă. De asemenea, împărate, cei care disprețuiesc și batjocoresc icoanele lui Hristos vor fi aruncați în focul veșnic”.

Publicitate

Se spune că anul următor, pe patul de moarte fiind, împăratul Teofil a cerut să i se aducă o icoană a lui Hristos, pe care a sărutat-o cu lacrimi înainte de a muri. Împărăteasa Teodora a II-a a restabilit cultul icoanelor în 842 după un sinod ținut la Constantinopol, iar pe 11 martie 843, restabilirea cinstirii icoanelor a fost celebrată solemn printr-o procesiune triumfală de la Biserica Maicii Domnului din Vlaherne până la biserica Sfânta Sofia. Atunci s-a stabilit ca în fiecare an, în prima duminică din Postul Mare să se facă pomenirea restabilirii icoanelor – „Duminica Ortodoxiei”. În fiecare an, în această zi se dă citire în biserici „Sinodiconului Ortodoxiei” compilat de Sfântul Metodie (un text prin care sunt condamnate public toate ereziile, sfârșind cu iconoclasmul). Dar primii ani după restabilirea cultului icoanelor nu au fost ușori și nici cu pace pentru Biserică și pentru sfântul Ioanichie.

Pentru că unii ortodocși, între care și monahii de la Mănăstirea Studion, cereau o mare severitate pentru preoții și episcopii care căzuseră în erezia iconoclastă și acum se pocăiau. Iar alții, între care patriarhul Metodie și Ioanichie, doreau ca Biserica să adopte o poziție mai indulgentă. În 844, chilia bătrânului Ioanichie a fost incendiată, așa că sfântul, acum în vârstă de 92 de ani, a trebuit să se întoarcă la Mănăstirea Antidion. Sfântul Ioanichie a trecut la Domnul cu pace la vârsta de 94 de ani, la 4 noiembrie 846. O mare mulțime de călugări, clerici și laici s-au adunat la înmormântarea sa, iar moaștele sale au început să facă multe minuni. Sfântul Ioanichie este cinstit în Sinodiconul Ortodoxiei printre mărturisitori și numit „mare prooroc”.

Rugăciunea Sf. Ioanichie
Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Sfântul Duh; Treime Sfântă, slavă Ție.

Publicitate

Publicitate

Echipa lui Cornel Șfaițer, Poli Iaşi, a câştigat duminică derby-ul Moldovei, disputat cu Oţelul Galaţi, după ce a fost condusă la pauză cu 1-0.

Poli Iaşi a câştigat duminică derby-ul Moldovei, disputat acasă, cu Oţelul Galaţi. La partidă au asistat peste 4.700 de spectatori.

Galăţenii au deschis scorul în minutul 2, prin Maciel.

Publicitate

Scorul a rămas nemodificat până în minutul 71, când Tailson a egalat.

Ieşenii au marcat golul victoriei trei minute mai târziu prin Gheorghiţă.

Iașiul face 20 de puncte și urcă pe un nesperat loc 7 în clasament, în timp ce criza Oțelului se prelungește.

Publicitate

În runda următoare, a 16-a, prima a returului, Poli Iași va juca tot acasă, cu Sepsi Sf. Gheorghe, în timp ce Oțelul va primi replica FC Botoșani, echipa de la care a plecat în urmă cu ani de zile foarte supărat Cornel Șfaițer.