Eveniment
PSD: Senatorul Lucian Trufin anunță publicarea ghidurilor consultative pentru dezvoltarea mediului rural din Botoșani
Senatorul Lucian Trufin anunță publicarea ghidurilor consultative pentru dezvoltarea mediului rural din Botoșani, cu bani europeni
Județul Botoșani are oportunitatea de a beneficia de fonduri europene prin Programul Național Strategic, iar senatorul Lucian Trufin îndeamnă atât administrațiile publice locale cât și cetățenii să fie informați pentru a pregăti temeinic cererile de finanțare.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunile consultative ale ghidului solicitantului pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.ro, la secțiunea „Dezbatere publică”, pentru nouă domenii de intervenție finanțate cu fonduri europene.
Acestea vizează investiții în sectorul zootehnic, modernizarea infrastructurii de irigații, înființarea sistemelor de irigații, crearea/modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spațiul rural, sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, transfer de cunoștințe, investiții în exploatații pomicole, investiții în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor pomicole și crearea/modernizarea infrastructurii de acces agricolă.
„Aceste ghiduri reprezintă o oportunitate valoroasă pentru dezvoltarea agriculturii și mediului rural din județul Botoșani. Prin intermediul Programului Național Strategic, avem șansa de a accesa fonduri europene și de a implementa proiecte care să sprijine creșterea economică și îmbunătățirea calității vieții pentru comunitatea noastră”, a declarat senatorul PSD Lucian Trufin.
După analizarea atentă a tuturor sugestiilor primite în cadrul perioadei de consultare publică, AFIR va publica versiunile finale ale Ghidului solicitantului în timp util, astfel încât toți solicitanții de fonduri europene să fie pregătiți pentru depunerea online a cererilor de finanțare prin PS PAC 2027.
Senatorul Lucian Trufin și echipa sa în colaborare cu OJFIR Botoșani și administrațiile publice locale va relua seria întâlnirilor publice astfel încaât fermierii sa fie sprijiniți în accesarea resurselor financiare europene necesare pentru dezvoltarea infrastructurii agricole și a sectorului zootehnic, modernizarea infrastructurii de irigații, sprijinirea tinerilor fermieri și promovarea transferului de cunoștințe.
„Așa cum i-am obișnuit pe fermierii botoșăneni, mă voi angaja din nou să facilitez accesul acestora la informații relevante și să organizez sesiuni de informare cu privire la procedurile de aplicare și documentația necesară pentru a obține aceste fonduri. Împreună cu echipa mea, doresc să mă asigur că nicio oportunitate de finanțare nu este ratată din cauza lipsei de informații sau a complexității birocratice, astfel încât aceste fonduri europene să ajungă acolo unde este nevoie cel mai mult și ca fiecare potențial beneficiar să primească sprijinul necesar pentru a pregăti documentația și pentru a aplica cu succes. Vom colabora strâns cu toate autoritățile pentru a crea un cadru favorabil dezvoltării rurale durabile și prospere”, a mai menționat senatorul Lucian Trufin.
Încheind, senatorul Lucian Trufin îndeamnă comunitatea din județul Botoșani să profite de această oportunitate și să se implice activ în accesarea fondurilor europene pentru a contribui la dezvoltarea durabilă și prosperitatea zonei noastre. Pentru informații suplimentare și sprijin în acest proces, cetățenii sunt încurajați să contacteze biroul senatorului Lucian Trufin sau autoritățile locale responsabile cu implementarea programului.
Urmăriți Botosani24.ro și pe
Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Eveniment
Doi bărbați din Botoșani, ridicați de jandarmi după ce au fost prinși cu substanțe interzise
În acest sfârșit de săptămână, jandarmii botoșăneni au depistat doi bărbați care aveau asupra lor substanțe vegetale de culoare brun-verzuie cu miros înțepător sau substanțe de culoare albă sub formă de cristale, susceptibil a face parte din categoria substanțelor interzise cu efect psihoactiv.
Cei doi au fost identificați în noaptea de sâmbătă spre duminică în municipiul Botoșani, fiind conduși la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, unde le-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, care se pedepsește cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă, conform prevederilor Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
În timp ce primul dintre ei a încercat să fugă, dar a fost prins în scurt timp, cel de-al doilea a devenit agresiv fizic și verbal la adresa jandarmilor, care au luat măsura imobilizării acestuia.
Actele procedurale, împreună cu substanțele ridicate în vederea confiscării, au fost înaintate către Serviciul Județean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, în vederea continuării cercetărilor.
Cultura
Atelierele creative „Dimineți de februarie la muzeu”, la Muzeul de Etnografie Botoșani
Muzeul Județean Botoșani vă invită, în data de 22 februarie 2026, în intervalul orar 10.00 –13.00, la a doua etapă a atelierelor creative dedicate adulților intitulate „Dimineți de februarie la muzeu”.
Adresându-ne oricărui pasionat de artă, începător sau cu experiență, vă propunem o nouă călătorie în lumea picturii pe sticlă, atât de apreciată și provocatoare, care va presupune, în final, realizarea unei lucrări artistice unice, circumscrisă luminii și culorii.
Taxa de participare, care include și toate materialele, este de 50 lei/persoană. Înscrierea se face la adresa de e-mail: ioanaginapoleac@gmail.com sau la numărul de telefon: 0231.515.506, până la data de 20 februarie 2026.
Botoșănenii sunt așteptați la Muzeul de Etnografie Botoșani pentru o experiență artistică interesantă!
Eveniment
Asociația „Salvează o inimă”: Dincolo de formulare sunt inimi care bat datorită ție. Transformă 3,5% din munca ta în zâmbetul unui copil salvat
În spatele fiecărei cifre din statistici se află o inimă care bate cu speranță și o familie care se roagă pentru un miracol. Asociația „Salvează o inimă” lansează o invitație caldă către noi toți: aceea de a fi parte din povestea de vindecare a unui copil. Redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit nu este doar o procedură, ci o mână întinsă cu blândețe către cei care trec prin cele mai grele momente ale vieții lor.
Este, poate, cel mai frumos dar pe care îl putem face fără niciun efort financiar. Această sumă, care face parte din contribuția noastră firească către binele comun, poate căpăta un nume și un chip dacă alegem să o direcționăm către intervențiile chirurgicale și tratamentele de care depinde viitorul micuților noștri. Este șansa noastră de a spune „sunt aici pentru tine”, printr-o simplă semnătură care transformă o formalitate într-o șansă la viață.
Cine poate redirecționa 3,5%?
Pot completa Formularul 230 persoanele care în anul 2025 au realizat:
venituri din salarii;
venituri asimilate salariilor.
Simplu. Rapid. Online.
Pentru a facilita procesul, Asociația „Salvează o inimă” pune la dispoziție un sistem de completare online, sigur și intuitiv. Formularul poate fi completat în doar câteva minute, accesând:
👉 https://salveazaoinima.ro/redirectioneaza-3-5/
Documentul este generat automat și transmis conform procedurii legale.
Vlad Plăcintă, președintele Asociației „Salvează o inimă”, face un apel direct către toți cei care pot ajuta:
„Există momente când tăcerea sau amânarea pot costa o viață. Redirecționarea acestui procent nu este o simplă bifă pe o hârtie, ci este singura formă de ajutor care nu te costă absolut nimic, dar care pentru un copil bolnav înseamnă totul. În munca noastră, ne luptăm în fiecare zi cu o realitate crudă: pentru micuții care așteaptă o operație urgentă, timpul nu este o resursă, ci un inamic care nu iartă. Semnătura voastră este, astăzi, cel mai rapid și sigur mod de a salva o inimă.”
Un gest mic. Un impact major.
În fiecare an, redirecționările prin Formularul 230 contribuie direct la:
finanțarea intervențiilor chirurgicale pentru copii și tineri grav bolnavi;
acoperirea costurilor de tratament în spitale din România și din străinătate;
susținerea familiilor aflate în situații medicale critice.
Pentru beneficiari, 3,5% înseamnă tratament început la timp, intervenții programate fără amânare și șanse reale la viață.
Implică-te și dincolo de formular
Pe lângă completarea Formularului 230, fiecare persoană poate contribui prin:
informarea colegilor și prietenilor despre această posibilitate legală de redirecționare;
distribuirea informației în mediul profesional;
urmărirea activității Asociației „Salvează o inimă” pe rețelele sociale pentru a vedea transparent proiectele și rezultatele obținute.
Transparența și responsabilitatea față de donatori și beneficiari rămân principii fundamentale ale organizației.
Îți mulțumim că alegi să construim împreună un viitor mai bun.
Pentru informații suplimentare:
📞 0752806102
📩 office@salveazaoinima.ro
🌐 https://salveazaoinima.ro
Eveniment
VIDEO: Povestea unei chemări tainice. Creștinii din Parohia Drislea, comuna Trușești, l-au primit pe noul păstor cu bucurie. „Nu mă lăsați să fac Liturghia singur”
-
Economie3 ani agoManagerul celei mai puternice companii de la Botoșani s-a sinucis
-
Eveniment3 ani agoCe se poate construi fără autorizație. Noi reguli pentru avizarea documentelor
-
Eveniment3 ani agoFOTO: Biserica Ortodoxă este în DOLIU. Un preot îndrăgit, profesor universitar, și-a pierdut viața într-un accident cumplit
-
Eveniment4 ani agoFOTO: „Doamne, îndură-te de bătrâni, de tineri, de pruncii de la sân!”. Sute de oameni s-au rugat în genunchi la Buzeni
-
Actualitate3 ani agoDe la 1 august sau 1 septembrie 2023 salariul minim ar putea crește din nou
-
Actualitate3 ani agoFiica unor profesori de excepție din Botoșani a luat 10 la TITULARIZARE, una dintre cele șase note maxime la nivel național
-
Eveniment4 ani agoPlânge dealul, plânge valea: „Mor animalele de sete”. Aproape un sfert din judeţul Botoşani în pragul disperării din cauza apei
-
Eveniment3 ani agoFOTO: Un autobuz cu pasageri a luat foc în mers



