Connect with us

Eveniment

PSD Botoșani: Noua lege a laptelui, inițiată de senatorul Lucian Trufin, a intrat în vigoare

Publicat

Comercializarea laptelui și a produselor lactate va respecta noi condiții de desfacere și etichetare, urmărind acțiuni unitare  într-un cadru monitorizat de autorități, ca urmare a promulgării unui proiect legislativ inițiat de senatorul PSD Lucian Trufin.

Publicitate

Legea 307/2022 se aplică din 20 noiembrie 2022 și transpune o serie de prevederi cuprinse în legislația europeană în domeniul producției, procesării și comercializării laptelui și a produselor lactate având obiectiv principal sănătatea populației și protejarea consumatorilor.

Inițiată în 2018, legea aprobată aduce reglementări esențiale pentru informarea corectă a consumatorilor, după dezbateri intense la nivelul Ministerului Agriculturii, Parlamentului României și Comisiei Europene. Procesatorii de lapte sunt obligați să devină onești în denumirea produselor și să specifice pe etichete proporția reală de grăsimi vegetale și alți substituenți din compoziție. Legea mai prevede că produsele înlocuitoare pot fi comercializate într-un spațiu bine delimitat, pe rafturi separate față de laptele și produsele lactate autentice, cu informarea explicită către cumpărător a conținutului acestora.

„Sunt recunoscător față de colegii parlamentari din comisiile de agricultură, cât și reprezentaților din industria laptelui din România care au susținut legea în toate etapele sale, demers prin care ajutăm cumpărătorii să identifice produsele de care au nevoie fără să fie manipulați de denumiri și etichete. Astfel nu mai rugăm producătorii să fie sinceri față de consumatori, ci îi constrângem să respecte decența comerțului. Acțiunile de verificare inițiate de domnul ministru Petre Daea încă din anul 2017 au scos la iveală discordanțe majore între proprietățile declarate pe etichete și valorile reale, ceea ce reprezintă o sfidare la adresa tuturor românilor. Având expertiză în acest domeniu, am cercetat piața îndelung și am constat multe practici nedrepte în comerț. Unele produse se vindeau în vrac sub mai multe denumiri, alte produse pe bază de grăsimi vegetale erau așezate în mijlocul lactatelor și imitau aspectul acestora, amplificând intenționat confuzia. Această lege îi va susține pe cei care produc lactate autentice, iar utilizarea denumirii de produs românesc este posibilă doar pe eticheta produsului obținut pe teritoriul naţional din materii prime de bază provenite în proporţie de 100% din fermele din România”, a declarat Lucian Trufin, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Senat.

De asemenea, se dispune înființarea primului observator din domeniul agroalimentar și monitorizarea tuturor cantităților de lapte și produse lactate de pe teritoriul României, importate, comercializate în interiorul granițelor sau exportate, observator ca va deveni totodată și un corespondent al Milk Market Observatory de la nivelul Uniunii Europene.

„Laptele este un aliment de bază pentru toate categoriile sociale și un sector strategic în asigurarea securității alimentare. Odată cu operaționalizarea acestui observator, un sistem integrat prin care se monitorizează, centralizează, raportează și prognozează datele cu privire la producția, procesarea și comercializarea laptelui și a produselor lactate autoritățile vor fi înștiințate în timp real cu privire la evoluția unui sector de piață important. Doar așa putem crea o strategie de dezvoltarea agro-economică prin politici bazate pe informații concrete și reale care să vină cu adevărat în sprijinul fermierilor români din sectorul zootehnic, astăzi greu încercat.”, a mai precizat senatorul Lucian Trufin.

Senatorul mulțumește public președintelui Asociației Patronale Române din Industria Laptelui, Dorin Cojocaru, care a avut rol consultativ important în formularea proiectului de lege.

Publicitate

Cei care vor continua să folosească denumirea de lapte sau  produse lactate pentru produsele vegetale atât în piețe, hypermarket-uri cât și în domeniul HORECA și fast-food, vor risca amenzi de până la 50.000 de lei, suspendarea autorizației de prelucrare, producție sau comercializare pentru o perioadă de 30 de zile.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Eveniment

FC Botoșani pierde dramatic la Arad, 1-2 cu UTA, după gol din penalty în finalul meciului

Publicat

FC Botoșani a fost învinsă în deplasare de UTA Arad, scor 1-2, într-un meci tensionat din etapa a 27-a a Superligii, decis în ultimele minute ale partidei.

Publicitate

După o primă repriză în care gazdele au deschis scorul prin Popeslov, moldovenii au rămas în joc și au reușit să egaleze în minutul 77, când George Câmpanu a înscris cu stângul, readucând speranțele pentru un rezultat pozitiv.

Finalul a fost însă dramatic pentru echipa lui Leo Grozavu. În minutul 88, arbitrul a dictat penalty pentru UTA după un fault comis de Anestis, iar Valentin Costache a transformat lovitura de pedeapsă în minutul 90, stabilind scorul final.

În prelungiri, botoșănenii au mai avut emoții după un nou penalty acordat inițial gazdelor, însă decizia a fost anulată în urma consultării VAR.

Pe parcursul meciului, portarul Anestis a avut mai multe intervenții salvatoare, în special la începutul reprizei secunde, când a respins ocaziile consecutive ale arădenilor.

Rezultatul complică situația echipei din Botoșani în lupta pentru play-off, într-un moment în care fiecare punct devine decisiv în economia clasamentului.

UTA își păstrează astfel șansele de a urca în zona superioară, în timp ce FC Botoșani trebuie să caute rapid puncte în etapele următoare pentru a rămâne în cursa pentru primele șase locuri. Pe de altă parte, meciul de la Arad confirmă încă o dată echilibrul din Superligă, unde diferențele se fac adesea în ultimele minute.

Publicitate
Citeste mai mult

Educație

Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” Albești prin lectură, recomandări de carte și discuții despre puterea cititului

Publicat

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” din Albești au marcat astăzi, 15 februarie, Ziua Națională a Lecturii printr-o serie de activități dedicate cărții și formării gustului pentru citit.

Publicitate

Evenimentul a adus lectura în centrul atenției, reamintind rolul esențial pe care cititul îl are în dezvoltarea personală a copiilor și în parcursul lor școlar.

În sălile de clasă au avut loc momente de lectură expresivă, recomandări de carte, discuții despre importanța cititului și activități desfășurate împreună, menite să transforme lectura într-o experiență plăcută și accesibilă. Scopul acestor acțiuni a fost încurajarea elevilor să descopere bucuria cărților și să transforme cititul într-un obicei zilnic, nu doar într-o activitate ocazională.

Directorul unității de învățământ, profesorul Mihaela Chitic, a subliniat impactul profund al lecturii asupra formării copiilor. „Lectura ne dezvoltă vocabularul, imaginația și gândirea critică. O carte deschisă înseamnă o minte deschisă. Să facem din citit un obicei zilnic, nu doar o activitate de o zi!”, a transmis aceasta.

Prin astfel de inițiative, școala își propune să cultive dragostea pentru lectură încă din primii ani de studiu și să contribuie la formarea unor tineri curioși, creativi și bine pregătiți. Ziua Națională a Lecturii devine, astfel, nu doar o sărbătoare simbolică, ci un pas concret spre apropierea copiilor de universul cărților și al cunoașterii.

Citeste mai mult

Eveniment

„Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la Bașeu-Hudești: Masă pentru credincioși și ajutor pentru bătrânii singuri, după slujba de duminică

Publicat

Comunitatea din Bașeu-Hudești a trăit duminică, 15 februarie 2026, un moment de credință, solidaritate și apropiere sufletească, în jurul unui eveniment devenit deja tradiție locală.

Publicitate

După Sfânta Liturghie oficiată la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, părintele Pușcașu Ioan, inițiatorul și organizatorul acțiunii, i-a adunat pe credincioși la „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor”, manifestare dedicată Lăsatului secului de carne, ajunsă la cea de-a treia ediție.

Masa pregătită în Casa Socială a parohiei a fost mai mult decât o simplă întâlnire. A fost un prilej de comuniune, bucurie și împărtășire, într-o atmosferă caldă, specifică începutului de post.

Prin grija părintelui Pușcașu Ioan și a credincioșilor implicați, au fost pregătite și pachete cu alimente pentru persoanele vârstnice și singure din comunitate, astfel încât nimeni să nu fie uitat în aceste zile. Gestul a adus lumină și speranță în casele celor care aveau cea mai mare nevoie de sprijin.

Evenimentul a fost onorat și de prezența primarului comunei Hudești, Dimitrie-Cătălin Zlei, cunoscut pentru participarea constantă la viața spirituală a comunității și pentru susținerea activităților locale.

Astfel de inițiative arată că tradițiile rămân vii atunci când sunt însoțite de fapte bune și de oameni care pun suflet în tot ceea ce fac.

Pentru credincioșii din Bașeu-Hudești, „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” nu este doar o sărbătoare a gustului, ci o dovadă că biserica rămâne locul unde comunitatea se adună, se sprijină și merge mai departe împreună.

Publicitate

Iar în centrul acestei bucurii se află părintele Pușcașu Ioan, cel care a transformat o idee frumoasă într-o tradiție care unește oameni, an de an.

Citeste mai mult

Eveniment

„Festivalul Plăcintelor” de la Stăuceni: Tradiția care unește comunitatea de peste două decenii vestește intrarea în Postul Paștelui

Publicat

O tradiție despre care puțini credeau, la început, că va ajunge atât de departe continuă să adune oameni, emoție și bucurie în comuna Stăuceni. „Șezătoarea strămoșilor”, cunoscută de localnici drept „Festivalul Plăcintelor”, a ajuns la cea de-a XXII-a ediție și rămâne unul dintre cele mai calde evenimente ale comunității.

Publicitate

Ieri, în ultima seară de șezătoare, gospodarii și gospodinele s-au întâlnit din nou în locul unde se cântă, se dansează, se spun povești și glume, iar mesele se umplu cu bucate pregătite în familie, după rețete moștenite din generație în generație. Atmosfera a fost una de sărbătoare autentică, în care tradiția și credința s-au împletit firesc.

Evenimentul marchează, an de an, intrarea în Postul Paștelui și readuce în prim-plan valorile care au ținut comunitățile unite de-a lungul timpului: solidaritatea, respectul și speranța.

Organizarea manifestării poartă semnătura primarului comunei Stăuceni, Cozmin Epuraș, cel care a susținut constant păstrarea și promovarea obiceiurilor locale.

Un moment special al serii a fost oferit de ansamblul „Muguri de Fluier”, care a adus pe scenă cântece și dansuri tradiționale, completând atmosfera de sărbătoare.

Pentru comunitatea din Stăuceni, șezătoarea nu este doar un eveniment cultural, ci o dovadă că tradițiile rămân vii atunci când oamenii pun suflet și cred în ele, iar după mai bine de două decenii, „Festivalul Plăcintelor” continuă să spună aceeași poveste simplă și puternică: omul sfințește locul atunci când își păstrează rădăcinile.

Sursa foto: Cezar Aniței

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Evenimento oră ago

FC Botoșani pierde dramatic la Arad, 1-2 cu UTA, după gol din penalty în finalul meciului

Educație4 ore ago

Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” Albești prin lectură, recomandări de carte și discuții despre puterea cititului

Eveniment5 ore ago

„Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la Bașeu-Hudești: Masă pentru credincioși și ajutor pentru bătrânii singuri, după slujba de duminică

Eveniment7 ore ago

„Festivalul Plăcintelor” de la Stăuceni: Tradiția care unește comunitatea de peste două decenii vestește intrarea în Postul Paștelui

Eveniment7 ore ago

17 permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în urma controalelor de ieri din Botoșani

Eveniment7 ore ago

Razie de amploare în Botoșani: Aproape 800 de persoane legitimate și amenzi de peste 126.000 de lei aplicate într-o singură noapte

Eveniment7 ore ago

Bărbat din Botoșani, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și distrugerea sistemului de monitorizare

Eveniment8 ore ago

Amenzi pentru cerșetorie, alcool în public și scandal în zona Pieței Centrale după acțiunea Poliției Locale Botoșani

Eveniment8 ore ago

Salvare emoționantă chiar și pentru pompieri la Costești: Cățel scos după o săptămână dintr-un cămin adânc de pompierii din Botoșani

Economie8 ore ago

În timp ce județul rămâne la coada clasamentului salariilor: Botoșaniul, printre cele mai mari tarife la apă din România

Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending