Connect with us

Eveniment

PSD Botoșani îi cere noului președinte al Consiliului Județean să răspundă la „lista incompatibilităților” înainte de preluarea mandatului

Publicat

Publicitate

PSD Botoșani îi solicită noului președinte al Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, ca înainte de a prelua mandatul, în numele transparenței reale pe care a invocat-o insistent în campania electorală, să prezinte botoșănenilor zona de intersecție dintre afacerile pe care le-a condus până acum și zona administrativă în care va activa după preluarea mandatului.

Pentru a face dovada că este transparent și că nu intenționează să amestece afacerile de familie cu funcția publică pe care o deține, domnul Valeriu Iftime trebuie să îi informeze pe botoșăneni cu privire la următoarele puncte din „lista incompatibilităților” de mai jos:

  1. Numărul și valoarea contractelor încă în vigoare, între firmele pe care le-a administrat (sau la care a fost/este acționar) și autoritățile locale din județul Botoșani.
  2. Numărul și valoarea contractelor derulate în ultimii 3 ani, de firmele pe care le-a condus (sau la care a fost/este acționar) și administrațiile locale sau naționale conduse de colegii săi din PNL.
  3. Numele firmelor deținute de membrii familiei sale până la gradul al II-lea, care nu ar trebui să aibă relații contractuale cu Consiliul Județean sau cu instituțiile aflate în subordinea sau în coordonarea Consiliului Județean.
  4. Beneficiarii reali, în sensul legislației privind combaterea spălării banilor, ai firmelor pe care le-a condus până în acest moment.

PSD Botoșani atrage atenția că refuzul domnului Iftime de a răspunde la această listă a integrității ar lovi de nulitate toate promisiunile sale că va exercita cu transparență maximă mandatul de președinte al Consiliului Județean. De asemenea refuzul dânsului de a participa la acest exercițiu de transparență și integritate ar ridica suspiciuni privind beneficiile pe care le-ar putea acorda, direct sau indirect, firmelor sale, prin exercitarea funcției de președinte al Consiliului Județean.

Botoșănenii trebuie să știe care sunt firmele familiei domnului Iftime și dacă acestea au contracte cu Consiliul Județean , ori cu primăriile din județ, astfel încât fondurile pe care le va aloca domnul Iftime, în calitate de președinte al Consiliului Județean să nu fie împărțite după valoarea contractelor obținute de familia sa de la primăriile din județ.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Luna străbate zona de cer în care se află Pleiadele. Fenomenul poate fi urmărit cu ochiul liber, dacă e senin

Publicat

Publicitate

Luna traversează, în noaptea de vineri spre sâmbătă, zona de cer în care se află roiul stelar Pleiade, informează dr. Adrian Șonka, astronom la Observatorul „Amiral Vasile Urseanu”, scrie alba24.ro.

„În doar șase ore, Luna va trece peste cele mai strălucitoare stele din roi, iar noi vom putea observa cu ochiul liber, prin binoclu sau telescop, numeroase dispariții și reapariții de stele. Fenomenul nu se va mai repeta în 2025. (…)

Eu vă propun să stați comod și să priviți timp de câteva ore această trecere, începând cu ora 22:30, când Luna se află spre răsărit.

Nu trebuie să știți unde sunt Pleiadele: căutați Luna, pentru că se va afla chiar în dreptul lor”, a scris Adrian Șonka pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

Într-o declarație pentru Radio România Actualități, astronomul a explicat că, prin trecerea Lunii în fața roiului stelar Pleiade, se produc mai multe ocultări succesive ale stelelor.

„Luna se mișcă pe cer și acoperă stelele din roi, care dispar și apoi reapar; și dispar, și reapar. Se numesc ocultații. Și se văd frumos, dacă e senin”, a precizat el.

Publicitate

De asemenea, Șonka a atras atenția asupra unui alt fenomen ce va putea fi observat doar prin telescop, în luna noiembrie, când inelele lui Saturn nu vor mai fi vizibile.

Astronomul a subliniat că fenomenul are loc o dată la 15 ani și a mai putut fi urmărit ultima dată în 2009.

„Saturn se va vedea fără inele. Acestea se vor observa doar din muchie – fiind foarte subțiri, nu se mai disting prin telescop. Deci, veniți la observator”, a precizat Adrian Șonka.

Citeste mai mult

Eveniment

DSU dezminte afirmațiile BNS privind concedierile: Măsurile propuse nu au niciun impact asupra personalului operativ

Publicat

Publicitate

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) dezminte, vineri, afirmațiile Blocului Național Sindical (BNS) potrivit cărora s-ar pregăti concedieri în serviciile de ambulanță și creșterea costurilor de funcționare prin reorganizarea acestora, susținând că măsurile propuse nu au niciun impact asupra personalului operativ din cadrul serviciilor de ambulanță.

DSU a clarificat că nu se va face nicio concediere în rândul personalului operativ, care include pompierii și medicii SMURD. Măsurile propuse de DSU vizează doar posturile de conducere și pe cele din administrație, în vederea unei optimizări a structurii organizatorice.

DSU susține că prin aceste măsuri se dorește o mai bună eficiență a sistemului, fără a fi afectată activitatea de intervenție.Blocul Național Sindical susține că DSU vizează o restructurare care va duce la concedierea unui număr de 5.000 de angajați din sistem, inclusiv a celor operativi.

Agerpres

Citeste mai mult

Eveniment

ANCOM: Utilizatorii de servicii de telefonie și internet trebuie informați la depășirea abonamentului. Obligații pentru furnizori

Publicat

Publicitate

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) remintește că utilizatorilor de servicii de telefonie și de acces la internet au dreptul de fi informați atunci când consumă integral resursele incluse în abonament.

Același drept îl au și când acumulează costuri suplimentare de 250 lei (50 euro), fără TVA, peste valoarea abonamentului.

ANCOM a impus furnizorilor aceste obligații pentru a spori transparența și pentru a le permite utilizatorilor să își controleze mai bine costurile rezultate din utilizarea serviciilor de comunicații electronice, transmite autoritatea.

ANCOM: obligații pentru furnizorii de servicii de telefonie și internet

Furnizorii de servicii de comunicații electronice au obligația legală de a informa utilizatorii în două situații critice de consum:

la epuizarea resurselor incluse în abonament – când volumul de servicii (minute, SMS, date mobile etc.) inclus în planul tarifar este consumat în totalitate
la atingerea unui prag de consum suplimentar de 250 lei (50 euro), fără TVA – atunci când utilizatorii depășesc valoarea abonamentului și acumulează costuri suplimentare în cuantum de 250 lei (50 euro), fără TVA, furnizorii sunt obligați să emită o notificare clară și promptă. În funcție de politica comercială a furnizorilor, acest cost suplimentar poate include și costurile înregistrate la accesarea serviciilor cu valoare adăugată.

Publicitate

Aceste obligații se aplică și utilizatorilor finali microîntreprinderi, întreprinderi mici sau organizații nonprofit dacă aceștia nu au convenit în mod explicit să renunțe în tot sau în parte la aplicarea lor.

În cazul în care există neclarități cu privire la serviciile facturate, utilizatorii au posibilitatea de a consulta facturile detaliate, pe care furnizorii sunt obligați să le remită la cerere. Acestea trebuie să conțină o serie de informații minime, care să permită identificarea serviciilor utilizate și a tarifelor percepute.

Ce, cum și unde se poate reclama

Dacă aceste obligații de informare nu sunt respectate, utilizatorii se pot adresa ANCOM, urmând pașii descriși aici.

Prevederile legale în vigoare nu abilitează ANCOM să efectueze verificări cu privire la corectitudinea înregistrării traficului de către centrala operatorului.

În cazul în care furnizorii nu respectă clauzele din contract, consumatorii pot sesiza Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), iar utilizatorii finali care sunt microîntreprinderi, întreprinderi mici sau organizații non-profit se pot adresa mediatorilor autorizați sau instanțelor de judecată. ANCOM poate oferi consiliere, dar nu are atribuții cu privire la sancționarea furnizorilor în astfel de situații.

Citeste mai mult

Eveniment

Restricții de circulație sâmbătă, la inaugurarea noului sediu ISU Botoșani

Publicat

Publicitate

Mâine, 13 septembrie, traficul rutier din municipiul Botoșani va fi restricționat temporar pentru buna desfășurare a activităților prilejuite de inaugurarea noului sediu al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Potrivit autorităților, restricțiile se vor aplica astfel:

  • între orele 08:00 – 12:00, pe strada Ștefan cel Mare;

  • între orele 11:00 – 12:00, pe strada Uzinei.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență în zonă și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului pentru fluidizarea traficului.

Reprezentanții instituțiilor de ordine și siguranță publică transmit că măsurile sunt necesare pentru a asigura protecția participanților la eveniment și desfășurarea acestuia în condiții optime.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending