Connect with us

Eveniment

PSD Botoșani: Drumul Botoșani – Ștefănești, o promisiune realizată

Publicat

Publicitate

Procesul de modernizare a Drumului Național 29D, Botoșani – Ștefănești, principala legătură rutieră între municipiul reședință de județ și Vama Stânca – Costești, una dintre porțile estice de acces în Uniunea Europeană s-a finalizat.

Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași au făcut recepția sectorului care a fost modernizat prin fonduri europene. „Modernizarea Drumului Național Botoșani – Ștefănești este un proiect generos, de peste 60 de milioane de euro! Un proiect pentru care, alături de colegii mei social-democrați, am luptat foarte mult și în care ne-am implicat de la prima etapă, obținerea finanțării, și până la final. Este o promisiune pe care am făcut-o botoșănenilor și pe care astăzi o onorăm. Noi, echipa social-democrată, suntem convinși că investind în drumuri, investim în viitor”, a declarat Doina Federovici, președintele organizației județene a PSD Botoșani, adăugând că acest proiect face parte din viziunea de dezvoltare integrată a județului pe care echipa social-democrată o promovează: „Avem proiecte majore pentru dezvoltarea județului! Pe lângă modernizarea celor două drumuri naționale, Botoșani – Ștefănești și Botoșani – Târgu Frumos, în ultimii trei ani, Consiliul Județean a modernizat și reabilitat 220 de kilometri de drum județean, adică peste o treime din rețeaua de drumuri a județului. De asemenea, județul Botoșani va fi conectat la drumurile de mare viteză, Autostrada A7, care va tranzita comuna Tudora, și Drumul Expres Botoșani – Suceava, care va lega centura municipiul Botoșani de A7 în dreptul Aeroportului Salcea”.

Implementarea proiectului a presupus modernizarea a 42,739 de kilometri de drum național, care are acum o cale de rulare conform standardelor. Lățimea drumului este de 9 metri, iar grosimea celor trei straturi de asfalt totalizează 18 centimetri. În zonele afectate de alunecări de teren au fost construite trei viaducte, pe o lungime totală de 1,7 kilometri. Acestea beneficiază de iluminat pe timp de noapte, alimentarea fiind realizată prin panouri fotovoltaice. De asemenea, au fost refăcute 8 poduri și 72 de  podețe și s-au realizat lucrări de hidraulică a drumului, șanțuri și rigole, pe 62 de kilometri. În localități s-au realizat 21 de kilometri de trotuare și s-au montat parapete metalice pietonal pe 4,5 kilometri. Pe alți 29 de kilometri au fost montate parapete metalice cu protecție ridicată și foarte ridicată.

„Modernizarea DN29D, Botoșani – Ștefănești, este un proiect care contribuie la dezvoltarea economico-socială a județului. Proiectul, gestionat de Ministerul Transporturilor, care a început și s-a implementat în timpul guvernărilor social-democrate arată că PSD este garantul marilor investiții în infrastructura rutieră din Moldova și în mod special a celor din județul Botoșani”, a declarat, la rândul său, deputatul PSD Marius Budăi.

 

Scurt istoric al proiectului modernizării DN29D Botoșani – Ștefănești

Publicitate

10 aprilie 2019: Guvernul PSD aprobă indicatorii tehnico-economici pentru realizarea Drumului Național 29D, Botoșani – Ștefănești.

4 iunie 2019: CNAIR scoate la licitație execuția lucrărilor.

31 octombrie 2019:  Se finalizează procedura de achiziție, iar ministrul PSD al Transporturilor semnează raportul final al licitației.

4 noiembrie 2019: Conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii este preluată de către PNL. În perioada guvernării PNL – USR, timp de 17 luni, proiectul este întârziat, ordinul de începere a lucrărilor fiind dat abia pe 29 martie 2021.

25 noiembrie 2021: Conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii este preluată de către PSD.

23-24 noiembrie 2023: Se recepționează lucrările la DN29D, Botoșani – Ștefănești.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Acțiune a polițiștilor din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Botoșani

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, cu sprijinul celor din cadrul Biroului de Ordine Publică au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității deținerii exemplarelor canine cu potențial agresiv sau periculos.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost controlate 57 de locații, prilej cu care au fost identificate 28 de exemplare canine.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost aplicate peste 20 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 5.000 de lei, pentru nerespectarea legislației privind regimul de deținere a câinilor periculoși.

 

Publicitate

Totodată, au fost transmise recomandări pentru asigurarea condițiilor de bunăstare a animalelor  și să denunțe actele de cruzime asupra acestora.

FOTO cu caracter generic

Citeste mai mult

Eveniment

Un bărbat de 64 de ani din Botoșani a fost oprit de polițiști pe Calea Națională, în timp ce conducea sub influența alcoolului

Publicat

Publicitate

Un bărbat de 64 de ani din Botoșani a fost oprit de polițiști pe Calea Națională, în timp ce conducea sub influența alcoolului.

În urma testării cu etilotestul, a rezultat o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducere în stare de ebrietate.

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 54 de ani, din Drăgușeni, prins la volan fără permis și cu mașina neînmatriculată, în Negreni

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Negreni, un autoturism condus de un bărbat, de 54 de ani, din comuna Drăgușeni.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce autoturisme suspendat din luna mai a.c., iar autoturismul pe care îl conducea nu era înmatriculat.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și punerea în circulație a unui autoturism neînmatriculat.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Acțiune „Blitz”a polițiștilor rutieri

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune de tip ”blitz”, pe drumurile naționale D.N. 29D și D.N. 28 B, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauze generatoare viteza excesivă.

 

Activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 17:00-20:00, prilej cu care au fost controlate peste 30 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 33.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 25 au fost aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză.

 

Publicitate

De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending