Connect with us
Publicitate

Administratie

PSD Botoșani condiționează susținerea noii conduceri a Consiliului Județean de realizarea „Listei 75 plus”

Publicat

Publicitate

PSD Botoșani a anunțat, în contextul constituirii noului Consiliul Județean, că va condiționa sprijinul pentru noul președinte Valeriu Iftime de angajamentul acestuia că va continua proiectele din „Lista 75 plus” care au fost inițiate în mandatul Doinei Federovici și care se află în prezent în diverse stadii de realizare.

Social-democrații consideră că abandonarea acestor proiecte de către noua conducere ar prejudicia interesul public și ar irosi banii colectați din taxele și impozitele plătite de botoșăneni.

I-am spus «Lista 75 plus», pentru că noul președinte ar trebui să vină cu proiecte dânsului în plus față de cele 75 pe care i le lăsăm în diverse faze de realizare. Dar, în primul rând, să le termine pe cele 75, pentru că s-au investit bani și mii de ore de muncă în ele. Dacă dânsul le-ar abandona, ar însemna că își bate joc de banii botoșănenilor. De aceea am condiționat sprijinul nostru în Consiliul Județean de angajamentul dânsului că va continua aceste proiecte”, a declarat Doina Federovici, președinta PSD Botoșani.

Publicitate

Printre cele mai importante proiecte din „Lista 75 plus” este și realizarea „Drumului Expres Botoșani – Suceava”, pe care noul președinte CJ, Valeriu Iftime, îl lua în râs în campania electorală.  Alte proiecte importante din „Lista 75 plus” vizează realizarea Drumului Vămii și a mai multor multe drumuri județene, construirea Ambulatoriului de Specialitate, finalizarea lucrărilor de modernizare de la Maternitatea Botoșani, achizițiile de aparatură performantă pentru dotarea Spitalului Județean, construcția de centrale fotovoltaice, proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată, construirea unui bloc ANL pentru specialiști, microbuze școlare electrice și hibride etc.

Prezentăm în continuare „Lista 75 plus” integrală:

 

Publicitate

Lista proiectelor aflate în implementare

 

  1. Drumul Expres Botoșani – Suceava
  • Stadiu: S-a realizat Analiza Multicriterială 1 (AMC1)
  • Consiliile județene Botoșani și Suceava și primăriile municipiilor reședință de județ au preluat de la CNAIR realizarea documentației tehnice și execuția lucrărilor.
  • Sursa de finanțare: fonduri europene

 

Publicitate
  1. Drumul Vămii
  • S-a obținut finanțarea europeană din Programul Regional. Consiliul Județean Botoșani este singurul din Regiunea de Nord-Est care a reușit să semneze contractul de finanțare.
  • În cadrul licitației pentru execuția lucrărilor s-au depus 17 oferte, care acum sunt în evaluarea tehnică.
  • Sursa de finanțare: fonduri europene

 

  1. Modernizare DJ294A, Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – DN24 (Mitoc)
  • Lucrările sunt realizate în proporție de 98%, urmând ca săptămâna viitoare constructorul să notifice DJDP pentru realizarea recepției
  • Sursa de finanțare: PNI „Anghel Saligny”

 

  1. Modernizare DJ294B, Dobârceni – Murguța – Ștefănești
  • Lucrările sunt realizate în proporție de 95%, urmând ca săptămânile viitoare constructorul să notifice DJDP pentru realizarea recepției
  • Sursa de finanțare: PNI „Anghel Saligny”

 

  1. Modernizare DJ291K, Lozna – Călinești – Talpa
  • Lucrările sunt realizate în proporție de 95%, urmând ca anul viitor să se toarne stratul de uzură și să se realizeze marcajele.
  • Sursa de finanțare: PNI „Anghel Saligny”

 

  1. Modernizarea DJ291D, Oroftiana; Baranca – Bajura
  • S-au realizat lărgirea și stratul de formă al căii de rulare. Lucrările au fost suspendate la solicitarea primarului de Darabani pentru realizarea rețelei de canalizare în zonă.
  • Sursa de finanțare: PNI „Anghel Saligny”

 

  1. 7. Modernizarea DJ 293, Mileanca – Codreni – Puțureni – Coțușca
  • Se lucrează la lărgirea și realizarea stratului de formă a căii de rulare
  • Sursa de finanțare: Bugetul propriu al Consiliului Județean. Am asigurat fondurile necesare pentru toate lucrările ce se pot efectua în acest an.

 

  1. Modernizarea DJ294C, Borolea – Hănești
  • Constructorul a preluat amplasamentul și a demarat lucrările de modernizare
  • Sursa de finanțare: Bugetul propriu al Consiliului Județean. Am asigurat fondurile necesare pentru toate lucrările ce se pot efectua în acest an.

 

  1. Construirea Ambulatoriului de Specialitate și Spitalizare de Zi
  • Constructorul a preluat amplasamentul și a demarat lucrările
  • Sursa de finanțare: Compania Națională de Investiții

 

  1. Modernizarea și extinderea cu un nivel a Secției de Oncologie
  • S-a realizat proiectul tehnic, care a fost aprobat de CNI și se intră în etapa a II-a, execuția lucrărilor
  • Sursa de finanțare: Compania Națională de Investiții

 

  1. Eficientizarea și Modernizarea Maternității Botoșani
  • Constructorul a preluat amplasamentul și a demarat lucrările
  • Sursa de finanțare: PNRR + bugetul propriu al Consiliului Județean

 

  1. Eficientizarea și Modernizarea Blocului alimentar, a magaziei de alimente și Spălătoriei de la Spitalul Județean
  • Lucrările sunt în derulare și au un stadiu de realizare de aproximativ 40%
  • Sursa de finanțare: PNRR + bugetul propriu al Consiliului Județean

 

  1. Consolidarea seismică și reabilitarea energetică a sediului SMURD Botoșani
  • Lucrările sunt în derulare
  • Sursa de finanțare: Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat

 

  1. Consolidarea seismică și reabilitarea energetică a Sanatoriului Podriga
  • S-a realizat DATC-ul și urmează proiectul tehnic
  • Sursa de finanțare: Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat

 

  1. Reabilitarea șarpantei și a hidroizolației clădirii Ambulatoriului și Farmaciei Secției de Psihiatrie
  • S-a finalizat proiectarea și începe execuția lucrărilor
  • Sursa de finanțare: Bugetul propriu al Consiliului Județean

 

  1. Îmbunătățirea capacității instituționale a Spitalului Județean de prevenire a infecțiilor nosocomiale
  • S-au realizat achizițiile în cazul a 10 loturi și s-a furnizat aparatura medicală ultraperformantă
  • Pentru 2 loturi trebuie reluate licitațiile
  • Sursa de finanțare: PNRR și Bugetul propriu al Consiliului Județean

 

  1. Îmbunătățirea programului de screening pentru retinopatia de prematuritate
  • S-a livrat kitul principal, urmează ca săptămâna viitoare să se livreze și monitoarele de funcții vitale
  • Sursa de finanțare: PNRR

 

  1. Dotarea Spitalului Județean cu aparatură performantă pentru creșterea și consolidarea capacității pentru screening populațional al cancerului de col uterin
  • proiect realizat în parteneriat cu Ministerul Sănătății și spitale din Regiunea de Nord-Est
  • Sursa de finanțare: Programul de Sănătate
  • Stadiul proiectului: Contract de finanțare semnat

 

  1. Dotarea Spitalului Județean cu aparatură performantă pentru îmbunătățirea accesului populației la servicii medicale de urgență
  • proiect realizat în parteneriat cu Ministerul Sănătății și spitale din Regiunea de Nord-Est
  • Sursa de finanțare: Programul de Sănătate
  • Stadiul proiectului: Contract de finanțare semnat

 

  1. Digitalizarea Spitalului Județean
  • Proiectul a fost admis la finanțare, urmează implementarea
  • Sursa de finanțare: PNRR

 

  1. Planul de Amenajarea Teritoriului Județului Botoșani
  • Au fost culese datele necesare și s-a realizat documentația pentru actualizarea și transformarea în format GIS a PATJ. Stadiu: 40%
  • Sursa de finanțare: PNRR
  1. 22. Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată
  • Studiul de Fezabilitate a fost realizat și este în analiză la BEI-PASSA.
  • Sursa de finanțare: POIM, PDD

 

  1. Construirea de centrale fotovoltaice la Cătămărăști și Bucecea
  • Proiect derulat de către Nova Apaserv
  • Sursa de finanțare: POIM + fondurile operatorului

 

  1. Stabilizarea Depozitului de Deșeuri
  • Au început lucrările de consolidare a digului estic, afectat de alunecări de teren de adâncime
  • Sursa de finanțare: Fondul IID

 

  1. Achiziționarea a 8 autogunoiere
  • S-a semnat contractul de furnizare a mașinilor care vor fi repartizate tuturor zonelor de operare
  • Sursa de finanțare: Fondul IID

 

  1. Construirea locuințelor protejate „Iris” și Phoenix și a Centrului de Zi „Sfântul Andrei”
  • Lucrările sunt realizate în proporție de 90%, constructorul urmând să ceară efectuarea recepției până la finalul lunii noiembrie
  • Sursa de finanțare: Bugetul Consiliului Județean și Programul de Interes Național

 

  1. Reabilitarea și modernizarea Centrului de Servicii și Recuperare Neuromotorie
  • Se realizează proiectul tehnic și execuția lucrărilor
  • Sursa de finanțare: PNRR

 

  1. Dotarea cu mobilier și electrocasnice a centrelor sociale
  • Livrarea electrocasnice
  • Sursa de finanțare: Ministerul Muncii

 

  1. Construire bloc ANL pentru specialiști
  • A fost scoasă la licitație proiectarea și execuția cu termen de deschidere a ofertelor pe 18 noiembrie
  • Sursa de finanțare: ANL

 

  1. Reabilitare și modernizare sediu Evidența Populației
  • Lucrările sunt în plină desfășurare, stadiul execuției fiind de 50%
  • Sursa de finanțare: PNRR

 

  1. Construire monument comemorativ la Huțani
  • Lucrările sunt în desfășurare și au un stadiu de 85%
  • Sursa de finanțare: Bugetul Consiliului Județean

 

  1. Restaurarea și reabilitarea Muzeului Județean
  • Lucrările sunt în desfășurare și au un stadiu de 65%
  • Sursa de finanțare: CNI
  1. Restaurarea și reabilitarea Muzeului de Științele Naturii Dorohoi
  • S-a finalizat licitația privind execuția lucrărilor
  • Sursa de finanțare: Institutul Național al Patrimoniului
  1. Dotarea Bibliotecii Naționale de Poezie din cadrul Centrului Național de Studii „Mihai Eminescu” – Memorialul Ipotești
  • S-a finalizat licitația și urmează realizarea dotării până la finalul anului
  • Sursa de finanțare: Bugetul Consiliului Județean Botoșani

 

  1. Modernizarea și eficientizarea energetică a Școlii Speciale „Sfântul Stelian”
  • S-a finalizat proiectul tehnic și urmează execuția lucrărilor.
  • Sursa de finanțare: CNI

 

  1. Dotarea școlilor speciale și a CJRAE
  • Achizițiile și livrările sunt realizate în proporție de peste 80%.
  • Sursa de finanțare: PNRR

 

  1. Achiziția de microbuze școlare electrice
  • Etapa I: au fost livrate și alocate primăriilor primele 9 microbuze, iar în următoarele două săptămâni vor mai fi livrate 17 microbuze
  • Etapa a II-a: evaluarea ofertelor depuse pentru achiziționarea a altor 10 microbuze electrice
  • Sursa de finanțare: PNRR

 

  1. Achiziția de microbuze școlare hibride
  • A fost semnat contractul de livrare a 18 microbuze școlare hibride
  • Sursa de finanțare: AFM

 

Lista proiectelor aflate în evaluare pentru obținerea finanțării

 

  1. Consolidare versant DJ296 Botoșani – Cișmea – Roma – 2,6 kilometri
  • Studiu de fezabilitate realizat
  • Documentație depusă la CNI și inclusă în Lista Sinteză

 

  1. Consolidare versant DJ296 Roma – 1,35 kilometri
  • Studiu de fezabilitate realizat
  • Documentație depusă la CNI și inclusă în Lista Sinteză

 

  1. Consolidare versant DJ296 Nicșeni – Dorobanți – 0,5 kilometri
  • Studiu de fezabilitate realizat
  • Documentație depusă la CNI și inclusă în Lista Sinteză

 

  1. Construire și dotare Ambulatoriu Integrat Spitalului Județean de Urgență

„Mavromati” în cadrul secției exterioare Darabani

  • Proiect depus în parteneriat de orașul Darabani și Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” în cadrul Programului de Sănătate

 

  1. Creșterea capacității de diagnosticare și tratare a pacienților cu patologie

oncologică în cadrul Spitalului Județean

  • Proiect depus la finanțare în cadrul Programului de Sănătate

 

  1. Dotarea Serviciului de Anatomie Patologică și Prosectură a Spitalului

Județean cu aparatură de diagnosticare rapidă a cancerului

  • proiect depus la finanțare în cadrul Programului de Sănătate

 

  1. Realizarea conductei de aducțiune Hănești – George Enescu
  • Studiu de fezabilitate realizat
  • Documentație depusă la CNI și inclusă în Lista Sinteză

 

  1. Realizare parc fotovoltaic la Bucecea, cu putere instalată de 1 MW
  • Studiu de fezabilitate realizat; ATR obținut
  • Documentație depusă pentru obținerea finanțării prin Programul „Fondul pentru Modernizarea României”

 

  1. Realizare centrală fotovoltaică la Sanatoriul Podriga, cu putere instalată de 100 kW
  • Studiu de fezabilitate realizat; ATR obținut
  • Documentație depusă pentru obținerea finanțării prin Programul „Fondul pentru Modernizarea României”

 

  1. Realizare centrală fotovoltaică la UAMS Sulița, cu putere instalată de 60 kW
  • Studiu de fezabilitate realizat; ATR obținut
  • Documentație depusă pentru obținerea finanțării prin Programul „Fondul pentru Modernizarea României”

 

  1. Realizarea documentației pentru restaurarea Muzeului „George Enescu” Dorohoi
  • Documentație depusă la finanțare din „Timbrul Monumentelor Istorice”

 

  1. Reabilitarea sediului Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu”
  • S-a realizat DALI
  • Documentație depusă la CNI și inclusă în Lista Sinteză.

 

  1. Reabilitare, restaurare și valorificare durabilă a Casei Goilav în vederea

transformării în Centru Multifuncțional pentru Cultură și Artă Tradițională

  • S-a realizat DALI și se execută proiectul tehnic
  • Documentație depusă la CNI și inclusă în Lista Sinteză. Este eligibilă a fi depusă pentru finanțare și din POR.

 

  1. Construire pavilion saloane beneficiari UAMS Ștefănești
  • S-a realizat Studiul de Fezabilitate
  • Documentație depusă la CNI și inclusă în Lista Sinteză.

 

  1. CARE – Comunitate Activă pentru sprijin și Reintegrare Echitabilă
  • Proiect depus în parteneriat de DGASPC, Asociația „Clara” și Star of Hope România pe PIDS
  • Se urmărește implementarea unor programe și oferirea unor servicii sociale alternative în vederea asigurării dreptului copilului la identitate, sănătate și educație

 

  1. IDIAS – Inovare, dezvoltare, incluziune, acțiune și suport
  • Proiect depus în parteneriat de DGASPC și Institutul pentru parteneriat social Bucovina și Star of Hope România pe PIDS
  • Se urmărește implementarea unor programe și oferirea unor servicii sociale alternative în vederea asigurării dreptului copilului la identitate, sănătate și educație

 

Lista proiectelor transfrontaliere aflate în evaluare pentru obținerea finanțării


  1. Promovarea turismului digital în zona transfrontalieră
  • Proiect depus în cadrul Programului Interreg NEXT România – Moldova 2021-2027

 

  1. Reabilitarea Pavilionului 2 și construirea unei cantine la Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga
  • Proiect depus în cadrul Programului Interreg NEXT România – Moldova 2021-2027

 

  1. Muzeul în continuare „Mihai Eminescu” Ipotești – Bălți. Muzeu transfrontalier
  • Proiect depus în cadrul Programului Interreg NEXT România – Moldova 2021-2027

 

  1. Biblioteca pe roți (SmartLib)
  • Proiect depus în cadrul Programului Interreg NEXT România – Moldova 2021-2027

 

  1. Reparația capitală a Corpului F al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” (MediCareMinds)
  • Proiect depus în cadrul Programului Interreg NEXT România – Moldova 2021-2027

 

  1. Achiziționarea de sisteme moderne de dezinfecție la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”
  • Proiect depus în cadrul Programului Interreg NEXT România – Moldova 2021-2027

 

  1. Achiziționarea de instrumente muzicale, echipamente de sunet și echipamente de pictură pentru Școala Populară de Artă „George Enescu”
  • Proiect depus în cadrul Programului Interreg NEXT România – Ucraina 2021-2027
  1. Grădini senzoriale terapeutice la Școala Specială „Ion Pillat” Dorohoi
  • Proiect depus în cadrul Programului Interreg NEXT România – Ucraina 2021-2027
  1. Creșterea absorbției fondurilor UE prin consolidarea capacității instituționale în Regiunea Dunării
  • proiect depus în cadrul Programului transnațional „Regiunea Dunării 2021-2027 de un consorțiu format din 11 parteneri din 3 state: România, Republica Moldova și Ucraina

 

Lista proiectelor pregătite pentru a fi depuse la finanțare

 

  1. Construirea unui spital nou de Pediatrie
  • S-a realizat Studiul de Fezabilitate
  • S-a obținut avizul de oportunitate din partea Ministerului Sănătății
  • Se lucrează la documentația de atribuire pentru scoaterea la licitație a proiectării și execuției

 

  1. Construirea unui spital nou la Săveni
  • S-a realizat Studiul de Fezabilitate
  • S-a obținut avizul de oportunitate din partea Ministerului Sănătății
  • Se lucrează la documentația de atribuire pentru scoaterea la licitație proiectării și execuției

 

  1. Construirea unui spital nou de Psihiatrie
  • S-a realizat Studiul de Fezabilitate
  • S-au aprobat indicatorii tehnico-economici

 

  1. Construirea unui Laborator de radioterapie
  • S-a realizat Studiul de Fezabilitate
  • S-au aprobat indicatorii tehnico-economici

 

  1. Reabilitarea energetică și modernizarea corpurilor centrale ale Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” (Corpurile A, B, C)
  • S-a realizat Studiul de Fezabilitate
  • S-au aprobat indicatorii tehnico-economici

 

  1. Reabilitare, modernizare și dotare Centrul de Sănătate mintală pentru adulți
  • Depus pentru obținerea avizului de oportunitate din partea Ministerului Sănătății

 

  1. Reabilitarea energetică, consolidare și modernizarea Psihiatrie VI Cronici
  • S-au realizat expertizele pentru a fi depuse pe axele care se vor deschide

 

  1. Construire în parteneriat cu CJ Suceava a podului de la Talpa
  • S-au realizat expertizele, Studiul de Fezabilitate și studiile cerute de către ariile protejate

 

  1. Modernizarea, extinderea și valorificarea durabilă a Memorialului Ipotești
  • S-a realizat documentația tehnică și s-a identificat sursa de finanțare: New European Bauhaus (NEB), ce urmează a fi deschisă de ADR Nord-ESt anul viitor.
  • Proiectul de la Ipotești este unul dintre cele 2 din Regiune Nord-Est ce au fost declarate eligibile pe NEB.

 

  1. Reabilitarea și restaurarea Casei „Moscovici”
  • S-au realizat expertizele și este în procedură de achiziție DALI-ul pentru pregătirea documentației de a fi depusă la finanțare pe POR, în vederea mutării aici a sediului administrativ al Consiliului Județean Botoșani

 

  1. Construire pavilion saloane beneficiari UAMS Flămânzi
  • S-a realizat Studiul de Fezabilitate, iar indicatorii tehnico-economici au fost aprobați în CTE-ul Consiliului Județean Botoșani

 

  1. Investiții complementare Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor
  • S-a pregătit documentația tehnică pentru depunerea proiectului pentru finanțare în PDD.
  • Proiectul presupune construirea unei Stații de Tratare Mecano-Biologice (TMB) cu digestie anaerobă, stații de copostare, mini stații de epurare, separator de hidrocarburi, etc.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Incendiu în municipiul Botoșani! O casă a luat foc de la un jar căzut din sobă

Publicat

Publicitate

Casa aprinsă de un jar căzut din sobă pe materiale combustibile

 

În această după-amiază, pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casa de pe strada Pod de Piatră din municipiul Botoșani.

Publicitate

La fața locului s-au deplasat salvatorii cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la două din cele patru camere ale locuinței, existând pericolul de propagare la acoperiș și la o anexă din gospodărie.

Pentru stingerea focului și inlaturarea efectelor, pompierii au intervenit aproximativ o oră.

Cel mai probabil, flăcările au fost generate de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.

Publicitate

 

Pentru a preveni astfel de incendii, ISU Botoșani vă recomandă să:

 

Publicitate

▪️nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.

▪️nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.

▪️nu lăsați ușa sobei deschisă.

▪️nu supraîncălziți soba.

▪️montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.

▪️nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.

▪️stingeți focul pe timpul nopții.

▪️nu lăsați niciodată copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

Citeste mai mult

Eveniment

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a ajuns la Botoșani. Primul obiectiv vizitat a fost Mănăstirea Vorona

Publicat

Publicitate

Președintele PNL și candidatul la președinția României din partea acestui partid politic, Nicolae Ciucă, a ajuns astăzi într-o vizită electorală la Botoșani.

Alături de președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, dar și de echipa de candidați PNL Botoșani la Parlamentul României, Nicolae Ciucă a ajuns la Mănăstirea Vorona, de la ora 11:00, pentru ca începând de a ora 13.30 să ajungă și la Stațiunea de Cercetare Popăuți.

La Vorona, fostul premier al României și cel mai important lider al PNL a fost întâmpinat de noul primar al comunei Sergiu Dascălu, care l-a însoțit pe tot parcursul vizitei sale în această comună alături de oficialii PNL.

Publicitate

Știre în curs de actualizare.

Iată și cteva imagini:

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr ucrainean cu cetățenie americană, oprit de polițiști la frontiera Rădăuți Prut. Avea permis internațional eliberat… online pe bază de abonament

Publicat

Publicitate

Un tânăr ucrainean cu cetățenie americană s-a ales cu dosar penal din cauza unei oferte online.

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au anunțat astăzi că efectuează cercetări cu privire la un cetățean cu dublă cetățenie Ucraina și SUA, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere american, fără a deține și un permis de conducere internațional.

În data de 09 noiembrie a.c.,  în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut– ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean ucrainean, care avea și cetățenie americană, în vârstă de 34 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Ucraina.

Publicitate

Bărbatul a prezentat la control un permis de conducere eliberat de autoritățile din Carolina de Sud – SUA și un permis de conducere internațional, eliberat de o asociație internațională a conducătorilor auto, având imprimate datele și fotografia sa.

“Colegii noștri au efectuat verificări specifice, în urma cărora s-a concluzionat că bărbatul nu este posesor al unui permis de conducere internațional, iar cel prezentat la control este un permis fantezist, care nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui permis de conducere internațional și nu îi acordă dreptul să conducă pe teritoriul României. Tânărul a declarat că a ales să aplice online pentru un permis internațional, plătește anual un abonament de 35 de dolari și în schimbul acestuia a obținut tot online așa zisul permis internațional”, a transmis purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Botoșani, comisar şef de poliţie Răcnea Minodora.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale care se impun.

Publicitate

Polițiștiii de frontieră au reaminti tuturor participanților la trafic, pentru a evita situații similare:

Conform art. 83 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, au dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România, titularii permiselor de conducere naţionale valabile, eliberate de autorităţile:

  1. Statelor membre ale Convenţiei asupra circulaţiei rutiere;
  2. Statelor membre ale Uniunii Europene;
  3. Statelor cu care România a încheiat un tratat privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere auto.

“Prin urmare, pentru a conduce un autovehicul pe teritoriul României, persoanele care sunt titulare ale unui permis de conducere naţional eliberat de autorităţile unui stat care nu este membru al Convenţiei asupra circulaţiei rutiere şi nici membru al Uniunii Europene ori cu care România nu a încheiat un tratat privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere auto trebuie să posede şi permis de conducere internaţional”, a transmis purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Botoșani, comisar şef de poliţie Răcnea Minodora.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Dacă plecați la drum: Lapoviţă şi ninsoare în zona montană, ploi în sud şi est. Recomandările poliţiştilor

Publicat

Publicitate

Dacă plecați la drum, Poliţia avertizează şoferii să fie precauţi în condiţiile în care vremea se înrăutăţeşte în mai multe regiuni ale ţării. În judeţele din sudul şi estul ţării plouă, în timp ce în zonele montane din Braşov, Covasna şi Prahova cad lapoviţă şi ninsoare, relatează mediafax.ro.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă ca, pentru a avea o deplasare în siguranţă, în condiţiile în care la nivelul ţării sunt emise atenţionări meteorologice care vizează fenomene periculoase (vânt, ninsori viscolite), e important ca, înaintea de a porni în călătorie, să vă informaţi cu privire la starea drumului pe traseul pe care urmează să-l parcurgeţi.

La ora 9.30 sunt semnalate precipitaţii sub formă de ploaie pe raza judeţelor din sudul şi estul ţării, iar în zona montană a judeţelor Braşov, Covasna şi Prahova, acestea sunt sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Publicitate

Pentru siguranţa participanţilor la trafic, şoferii trebuie să-şi asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curăţarea parbrizului, lunetei şi a geamurilor laterale, să ruleze cu o viteză adaptată condiţiilor de trafic şi de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă, să folosească frâna de motor pentru reducerea vitezei dacă circulă pe un carosabil umed sau alunecos.

Pentru deplasarea pe suprafeţe carosabile acoperite cu polei, gheaţă sau zăpadă, legislaţia rutieră prevede obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Eveniment2 ore ago

FOTO: Incendiu în municipiul Botoșani! O casă a luat foc de la un jar căzut din sobă

Eveniment6 ore ago

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a ajuns la Botoșani. Primul obiectiv vizitat a fost Mănăstirea Vorona

Eveniment6 ore ago

Tânăr ucrainean cu cetățenie americană, oprit de polițiști la frontiera Rădăuți Prut. Avea permis internațional eliberat… online pe bază de abonament

Eveniment7 ore ago

Dacă plecați la drum: Lapoviţă şi ninsoare în zona montană, ploi în sud şi est. Recomandările poliţiştilor

Eveniment7 ore ago

Cornisa Aquapark & Sports Botoșani lansează proiectul „Luni înot și patinez”. Gratis pentru elevi la patinoar și piscină

Eveniment7 ore ago

Când începe Postul Crăciunului 2024. Ce trebuie să știi despre această perioadă a anului. Lăsata Secului, tradiții, obiceiuri

Eveniment8 ore ago

Marius Budăi: „Nu e întâmplător că PNL nu a scris nimic despre pensia medie în programul de guvernare. Au mai înghețat pensiile în 2021” (P)

Eveniment8 ore ago

Răspunsul ştiinţei: Cât de mult trebuie să doarmă o gravidă în timpul sarcinii pentru a evita să-i facă rău copilului

Eveniment8 ore ago

Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu își reafirmă angajamentul de a lucra împreună cu echipa AUR pentru a transforma România într-o țară mândră și prosperă (P)

Eveniment10 ore ago

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfinții Apostoli Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terțiu și Cvart; Sfântul Mucenic Orest

Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending