Connect with us

Eveniment

Protopopiatul Dorohoi: A avut loc etapa locală a Concursului Național Catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”

Publicat

Publicitate

Săptămâna asta, la sediul Protopopiatului Dorohoi, a avut loc etapa locală a Concursului Naţional „Tinerii şi vârstnicii să laude numele Domnului”, organizat de sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației.

oncursul, desfășurat în perioada 16 ianuarie – 21 mai, are ca obiectiv, în contextul unei societăți marcate de individualism și secularizare, acordarea unei atenții deosebite pastorației persoanelor vârstnice, printr-o intensificare a participării acestora la viața Bisericii, o implicare mai activă a familiei, Bisericii și societății în sprijinul persoanelor vârstnice, precum și o dinamizare a activităților social-filantropice și culturale dedicate acestei categorii de credincioși.

Din cele opt parohii înscrise în concurs din Protopopiatul Dorohoi, doar două au reușit să finalizeze proiectul pentru înscrierea în concurs: Parohia „Nașterea Maicii Domnului”- Poiana-Busuioceni, comuna Brăiești și Parohia „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”- Hilișeu Horia.

Parohia Hilișeu a prezentat proiectul „Bunicii”, realizat în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 1 Hilișeu-Horia. Coordonatorii proiectului au fost: pr. Mihai Țigănescu, înv. primar Gabriela Munteanu, înv. primar Angelica Ababei și prof. Daniela Anton. Au fost implicați un număr de 27 copii și tineri, cu vârste între 8 și 24 ani. Proiectul a cuprins activități variate și interesante care au avut ca obiective: relația de comuniune și iubire a omului cu Dumnezeu și aproapele, experiența filantropiei în comunitatea parohială, îmbunătățirea cunoașterii, dialogul și apropierea între generații și dezvoltarea dragostei pentru frumos și tradiții.

Parohia „Nașterea Maicii Domnului”- Poiana-Busuioceni, comuna Brăiești, a prezentat proiectul „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”, realizat în parteneriat cu Școala Gimnazială „George Coman” Brăiești. Coordonatorii proiectului au fost pr. Marian Iftode și director prof. Monica Cîmpanu. Au fost implicați un număr de 22 copii și tineri, cu vârste între 9 și 19 ani. Proiectul  a cuprins activități frumoase și antrenante care au avut ca obiective: conștientizarea respectului și recunoștinței datorat generației de vârsta a treia, promovarea relației de iubire, cunoaștere, apropiere și slujire a aproapelui, promovarea dialogului între generații și filantropia ca mod concret de sprijin a persoanelor în etate.

În urma jurizării de către comisia formată de: pr. protopop Stelian Ciurciun, pr. Daniel Precob, secretar al Protopopiatului și pr. Ovidiu Berechea, responsabil birou cateheză, Protopopiatul Dorohoi va fi reprezentat la etapa eparhială a concursului, organizată pe data de 4 mai 2023 la Iași de către parohia „Nașterea Maicii Domnului”- Poiana-Busuioceni, comuna Brăiești cu proiectul  „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”.

Publicitate

Biroul de cateheză al Protopopiatului Dorohoi felicită pe toți cei care prin dăruire, interes și slujire s-au implicat: preoți, profesori, copii și tineri.

Sursa DOXOLOGIA

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Urmărit depistat de către polițiștii de frontieră la Stânca

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, căutat în vederea arestării ca urmare a săvârşirii infracțiunilor de fals și uz de fals.

 

În data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 12.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pasager într-un microbuz, un cetățean Republica Moldova, în vârstă de 37 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului este emisă, de către autoritățile din România, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, pentru săvârşirea infracțiunilor de fals și uz de fals. Persoana a fost depistată, la începutul anului 2022, de către polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea la volanul unui autoturism, deși nu avea acest drept și a prezentat la control un permis de conducere fals.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Arme și muniție ridicate de polițiști la Cândești. Dosar penal pentru braconaj

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, în comuna Cândești, un autoturism, condus de către un tânăr, de 33 de ani, din localitatea Bucecea.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, în interiorul autoturismului au fost identificate 35 exemplare de vânat din specia rață sălbatică.

 

Unul dintre pasagerii autoturismului a prezentat o autorizație de vânătoare, care nu îndeplinea condițiile legale, lipsind data vânătorii și semnătura de instruire.

 

Publicitate

Polițiștii au procedat la ridicarea armelor și muniției găsite, respectiv exemplarelor de rațe sălbatice.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de braconaj și transportul vânatului dobândit.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Razie la Flămânzi, aproape o sută de amenzi

Publicat

Publicitate

În perioada 17-18 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au organizat o acțiune pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și prevenirea abaterilor la regimul rutier, pe raza orașului Flămânzi și a comunelor arondate.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 75 de persoane și oprite pentru control, aproximativ 30 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 81 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 de lei.

 

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

 

Publicitate

Totodată, ca măsură complementară a fost reținut un permis de conducere.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 28 de ani, din Mihăileni, arestat preventiv pentru furt

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, pe numele unui tânăr, de 28 de ani, din comuna Mihăileni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

 

În urma probatoriului administrat, a reieșit faptul că acesta, în seara de 15 ianuarie a.c., ar fi pătruns fără drept în incinta unei societăți comerciale, din comuna Dersca, de unde ar fi sustras peste 16.000 de lei și mai multe pachete de țigarete.

 

Față de tânăr, inițial a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior, fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending