Connect with us

Eveniment

Proiect de lege anti-Deepfake: Amendă de până la 200.000 de lei pentru distribuirea ilegală de conținut falsificat

Publicat

Parlamentarii vor să reglementeze utilizarea tehnologiei în contextul fenomenului deepfake. Astfel, distribuirea de conținut falsificat de tip imagine, audio și/sau se va putea face doar cu respectarea unor reguli, în caz contrar fiind prevăzute amenzi de până la 200.000 de lei. 

Publicitate

Proiectul de Lege privind utilizarea responsabilă a tehnologiei în contextul fenomenului deepfake a fost adoptat de Senat pe 26 iunie. În prezent, proiectul a fost înregistrat pentru dezbatere la Camera Deputaților, fiind trimis la comisii pentru raport și aviz.

„Având în vedere dezvoltarea accelerată a tehnologiei, a inteligenței artificiale (IA), a tehnicilor de creare a Realității Virtuale (RA), precum și avansul pe care îl înregistrează procesul de dezvoltare/învățare automată a instrumentelor tehnice (machine learning) este necesară și importantă intervenția legiuitorului pentru limitarea efectelor malițioase ale conținutului în imagini, în înregistrări audio și video.

Specialiștii în domeniu consideră că deepfake-ul este mult mai periculos și are un impact mult mai puternic decât știrile false cu care ne-am obișnuit în ultimii ani, toate acestea deoarece deepfake-ul cuprinde toate elementele unui produs de media, respectiv text, fotografie, video, audio.

Imaginile, înregistrările audio și video de tip Deepfake (Flas Sever) pot cauza prejudicii enorme atât în ceea ce privește imaginea, reputația sau demnitatea unei persoane, cât și asupra unor organizații publice, private sau chiar instituții ale statului. Realizarea și distribuirea unor imagini, înregistrări audio sau video de tip Deepfake (Fals Sever) pot prejudicia, în funcție de conținutul lor și de contextul în care sunt gestionate, inclusiv interesul social, politic sau de securitate națională a României, pot să erodeze încrederea în instituțiile statului, pot aduce prejudicii de imagine unei persoane”, explică inițiatorii proiectului, un grup de parlamentari de la PSD, PNL, UDMR și minorități.

Proiectul definește astfel o serie de noțiuni și stabilește condițiile pentru care poate fi reținută infracțiunea.

Ce reprezintă Deepfake-ul (Fals Sever)

Conform documentului citat, prin „deepfake” se înțelege orice conținut falsificat de tip imagine, audio și/sau video realizat, de regulă, cu ajutorul inteligenței artificiale, a realității virtuale (RV), a realității augmentate (AR) sau altor mijloace, astfel încât să creeze aparența că o persoană a spus sau a făcut lucruri, pentru care nu și-a dat consimțământul, care în realitate nu au fost spuse sau făcute de acea persoană.

Publicitate

Cum se va putea face distribuirea conținutului Deepfake

Potrivit proiectului, distribuirea pe internet și/sau difuzarea în mass-media de conținut deepfake sunt interzise dacă nu sunt însoțite de un avertisment redat pe cel puțin 10% din suprafața expunerii și pe toată durata difuzării respectivului conținut vizual sau de un mesaj sonor la începutul și la finalul conținutului audio: „Acest material conține ipostaze imaginare”.

Ce riscă cei care distribuie ilegal conținut Deepfake

Încălcarea acestor dispoziții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, va constitui contravenție și va fi sancționată cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei.

Încălcarea repetată a dispozițiilor (în cel puțin două acțiuni distincte) se va sancționa cu amendă de la 20.000 lei la 200.000 lei.

Constatarea contravențiilor se va face la sesizarea persoanelor prejudiciate sau din oficiu, de către reprezentanții împuterniciți ai Consiliului Național al Audiovizualului (CNA).

Consiliul Național al Audiovizualului va dispune, prin decizie, în funcție de competențele ce îi revin, oprirea de la difuzarea în mass-media a conținutului de tip deepfake neînsoțit de avertisment sau mesaj sonor și va obliga autorul conținutului să îl elimine.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Eveniment

„Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la Bașeu-Hudești: Masă pentru credincioși și ajutor pentru bătrânii singuri, după slujba de duminică

Publicat

Comunitatea din Bașeu-Hudești a trăit duminică, 15 februarie 2026, un moment de credință, solidaritate și apropiere sufletească, în jurul unui eveniment devenit deja tradiție locală.

Publicitate

După Sfânta Liturghie oficiată la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, părintele Pușcașu Ioan, inițiatorul și organizatorul acțiunii, i-a adunat pe credincioși la „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor”, manifestare dedicată Lăsatului secului de carne, ajunsă la cea de-a treia ediție.

Masa pregătită în Casa Socială a parohiei a fost mai mult decât o simplă întâlnire. A fost un prilej de comuniune, bucurie și împărtășire, într-o atmosferă caldă, specifică începutului de post.

Prin grija părintelui Pușcașu Ioan și a credincioșilor implicați, au fost pregătite și pachete cu alimente pentru persoanele vârstnice și singure din comunitate, astfel încât nimeni să nu fie uitat în aceste zile. Gestul a adus lumină și speranță în casele celor care aveau cea mai mare nevoie de sprijin.

Evenimentul a fost onorat și de prezența primarului comunei Hudești, Dimitrie-Cătălin Zlei, cunoscut pentru participarea constantă la viața spirituală a comunității și pentru susținerea activităților locale.

Astfel de inițiative arată că tradițiile rămân vii atunci când sunt însoțite de fapte bune și de oameni care pun suflet în tot ceea ce fac.

Pentru credincioșii din Bașeu-Hudești, „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” nu este doar o sărbătoare a gustului, ci o dovadă că biserica rămâne locul unde comunitatea se adună, se sprijină și merge mai departe împreună.

Publicitate

Iar în centrul acestei bucurii se află părintele Pușcașu Ioan, cel care a transformat o idee frumoasă într-o tradiție care unește oameni, an de an.

Citeste mai mult

Eveniment

„Festivalul Plăcintelor” de la Stăuceni: Tradiția care unește comunitatea de peste două decenii vestește intrarea în Postul Paștelui

Publicat

O tradiție despre care puțini credeau, la început, că va ajunge atât de departe continuă să adune oameni, emoție și bucurie în comuna Stăuceni. „Șezătoarea strămoșilor”, cunoscută de localnici drept „Festivalul Plăcintelor”, a ajuns la cea de-a XXII-a ediție și rămâne unul dintre cele mai calde evenimente ale comunității.

Publicitate

Ieri, în ultima seară de șezătoare, gospodarii și gospodinele s-au întâlnit din nou în locul unde se cântă, se dansează, se spun povești și glume, iar mesele se umplu cu bucate pregătite în familie, după rețete moștenite din generație în generație. Atmosfera a fost una de sărbătoare autentică, în care tradiția și credința s-au împletit firesc.

Evenimentul marchează, an de an, intrarea în Postul Paștelui și readuce în prim-plan valorile care au ținut comunitățile unite de-a lungul timpului: solidaritatea, respectul și speranța.

Organizarea manifestării poartă semnătura primarului comunei Stăuceni, Cozmin Epuraș, cel care a susținut constant păstrarea și promovarea obiceiurilor locale.

Un moment special al serii a fost oferit de ansamblul „Muguri de Fluier”, care a adus pe scenă cântece și dansuri tradiționale, completând atmosfera de sărbătoare.

Pentru comunitatea din Stăuceni, șezătoarea nu este doar un eveniment cultural, ci o dovadă că tradițiile rămân vii atunci când oamenii pun suflet și cred în ele, iar după mai bine de două decenii, „Festivalul Plăcintelor” continuă să spună aceeași poveste simplă și puternică: omul sfințește locul atunci când își păstrează rădăcinile.

Sursa foto: Cezar Aniței

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

17 permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în urma controalelor de ieri din Botoșani

Publicat

Polițiștii botoșăneni au dispus reținerea a 17 permise de conducere și certificate de înmatriculare în urma unor controale desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere.

Publicitate

Măsurile au fost aplicate după ce, în timpul verificărilor din trafic, au fost constatate abateri de la legislația rutieră în vigoare, considerate suficient de grave pentru a impune sancțiuni complementare. Acțiunile au vizat prevenirea accidentelor și descurajarea comportamentelor periculoase la volan, într-un context în care indisciplina rutieră rămâne una dintre principalele cauze ale evenimentelor rutiere.

Pe lângă sancțiunile contravenționale aplicate, polițiștii au recurs la reținerea documentelor de conducere și a certificatelor de înmatriculare, măsură menită să înlăture din trafic șoferii care nu respectă regulile.

Reprezentanții IPJ transmit că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, cu scopul reducerii riscurilor din trafic și protejării participanților la circulație. Autoritățile fac apel la conducătorii auto să respecte regulile rutiere și să adopte un comportament responsabil la volan, pentru evitarea sancțiunilor și, mai ales, a tragediilor de pe șosele.

Citeste mai mult

Eveniment

Razie de amploare în Botoșani: Aproape 800 de persoane legitimate și amenzi de peste 126.000 de lei aplicate într-o singură noapte

Publicat

Polițiștii botoșăneni au desfășurat, în noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, o amplă acțiune de tip razie în municipiul Botoșani și în zonele arondate Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni.

Publicitate

La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, polițiști rutieri, efective ale subunităților de poliție, precum și jandarmi, scopul intervenției fiind prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță publică. Verificările au vizat în special zonele unde se formează aglomerări de persoane și localurile publice, considerate puncte sensibile din punct de vedere al ordinii și liniștii publice.

În cadrul controalelor au fost legitimate aproximativ 800 de persoane și au fost verificate 514 autovehicule aflate în trafic sau staționate pe raza de acțiune.

De asemenea, polițiștii au controlat opt societăți comerciale pentru a verifica respectarea prevederilor legale în domeniul funcționării și securității. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 185 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 126.000 de lei.

Cele mai multe sancțiuni, respectiv 160, au vizat abateri la regimul rutier, confirmând faptul că indisciplina în trafic rămâne una dintre principalele probleme identificate de oamenii legii. Totodată, au fost aplicate 16 sancțiuni în valoare de 9.000 de lei pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, precum și șase sancțiuni în valoare totală de 45.000 de lei pentru nerespectarea legislației privind paza și protecția obiectivelor.

Reprezentanții poliției transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru descurajarea faptelor ilegale și menținerea unui climat de siguranță pentru cetățeni. Razii similare sunt organizate periodic în județul Botoșani, ca parte a strategiei de prevenire și combatere a fenomenului infracțional.

Citeste mai mult
Publicitate
Eveniment27 de minute ago

„Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la Bașeu-Hudești: Masă pentru credincioși și ajutor pentru bătrânii singuri, după slujba de duminică

Eveniment3 ore ago

„Festivalul Plăcintelor” de la Stăuceni: Tradiția care unește comunitatea de peste două decenii vestește intrarea în Postul Paștelui

Eveniment3 ore ago

17 permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în urma controalelor de ieri din Botoșani

Eveniment3 ore ago

Razie de amploare în Botoșani: Aproape 800 de persoane legitimate și amenzi de peste 126.000 de lei aplicate într-o singură noapte

Eveniment3 ore ago

Bărbat din Botoșani, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și distrugerea sistemului de monitorizare

Eveniment4 ore ago

Amenzi pentru cerșetorie, alcool în public și scandal în zona Pieței Centrale după acțiunea Poliției Locale Botoșani

Eveniment4 ore ago

Salvare emoționantă chiar și pentru pompieri la Costești: Cățel scos după o săptămână dintr-un cămin adânc de pompierii din Botoșani

Economie4 ore ago

În timp ce județul rămâne la coada clasamentului salariilor: Botoșaniul, printre cele mai mari tarife la apă din România

Eveniment5 ore ago

Mașini ridicate și zeci de amenzi pentru parcări ilegale în zona Pieței Centrale din Botoșani după controalele Poliției Locale

Eveniment5 ore ago

Ministrul Sănătății vrea concedierea medicilor care lucrează la privat în timpul programului de la stat

Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending