Connect with us

Eveniment

Prefectul de Botoșani: „Sunt convins că avem medici profesioniști, dedicați, cu empatie și care-și onorează profesia”

Publicat

Publicitate

Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani, a organizat astăzi o ședință de lucru cu managerul Spitalului Județean Mavromati, doctorul Monica Adăscăliței, înlocuitorul directorului medical al Spitalului Județean Mavromati, doctorul Tudor Sîrbu, directorul de îngrijiri al Spitalului Județean Mavromati, As. Crîșmaru Coca-Stela, Şeful Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Comisar șef de poliţie Ioan Aniței și Șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, Colonel Cristian Boariu.
În cadrul întâlnirii au fost abordate subiecte care țin de cooperarea dintre unitatea sanitară și cele două inspectorate și despre modalitățile de îmbunătățire a intervențiilor comune.

„Am convocat această ședință de analiză pentru a identifica împreună modalități de îmbunătățire a relațiilor de colaborare în beneficiul cetățenilor. Fiecare structură are procedurile sale interne, iar prin dialog reușim armonizarea intervențiilor, pentru a nu apărea inadvertențe. Ne dorim să evităm acele situații când lucrurile nu funcționează așa cum trebuie. Sunt convins că doamna manager Monica Adăscăliței, împreună cu echipa de conducere va reuși, prin experiența domniei sale, să realizeze schimbări în bine și va crește calitatea actului medical. Am încredere în doamna doctor Adăscăliței, așa cum am încredere și în doctorii care profesează în spitalele din Botoșani. Sunt convins că avem medici profesioniști, dedicați, cu empatie și care-și onorează profesia”, a detaliat  Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Viitori ofițeri de poliție, în practică la IPJ Botoșani

Publicat

Publicitate

Începând de astăzi, până la data de 8  martie a.c., 25 de studenți din cadrul Academiei de Poliție, specializarea drept și ordine publică, vor desfășura stagiul de practică în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

 

În această perioadă studenții au oportunitatea de a aplica cunoștințele teoretice acumulate în timpul anilor de studiu, sub îndrumarea unor tutori aleși din rândul ofițerilor cu experiență.

 

„Le urăm mult succes și ne bucurăm să-i avem alături de noi!”, au transmis polițiștii.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Pietoni amendați pentru că au ocolit trecerea pentru pietoni. Acțiune a polițiștilor botoșăneni

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au desfășurat, luni, activități pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauze generatoare abateri ale pietonilor.

 

Astfel, polițiștii au acționat pe principalele artere rutiere din municipiul Botoșani și localitățile din apropiere, unde au fost înregistrate accidente rutiere în care au fost implicați pietoni, prilej cu care au fost legitimate peste 80 de persoane și controlate 40 de autovehicule.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 14.000 de lei, 16 dintre acestea fiind aplicate pentru abateri ale pietonilor.

 

Publicitate

De asemenea, 24 de conducători auto au fost sancționați pentru depășirea limitei legale de viteză, fiind reținute și 5 permise de conducere pentru această abatere.

Citeste mai mult

LIFESTYLE

Beat criță la volan, pe străzile municipiului Botoșani. Isprava unui șofer de 56 de ani

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au identificat, luni, pe o stradă din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 56 de ani, din municipiul Botoșani.

 

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu apartul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,96 mg/lalcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recolatrea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

FOTO cu caracter ilustrativ

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 46 de ani, din municipiul București, depistat la Havârna cu permis fals

Publicat

Publicitate

Marți dimineață, în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Seției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pe drumul public, din comuna Havârna, un autoturism condus de un bărbat, de 46 de ani, din municipiul București.

 

Acesta a prezentat polițișilor un permis de conducere emis de autoritățile spaniole, însă în urma verificărilor efectuate în aplicația E-DAC s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pnetru vreo categorie de autovehicule.

 

În continuare sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și uz de fals.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending