Connect with us

Eveniment

Pompierii din Botoșani, cei mai buni din țară la „Pista cu obstacole pe 100 de metri”

Publicat

Publicitate

Pompierii botoșăneni s-au remarcat în proba „Pista cu obstacole pe 100 de metri” prin viteză, echilibru și dexteritate, la etapa națională a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă.

Aceasta a presupus escaladarea unui gard de doi metri, ridicarea a două role de furtun tip „C”, traversarea bârnei de echilibru în viteză, întinderea și racordarea furtunurilor între ele, racordarea la distribuitor și la țeava pe care o poartă la brâu, înainte de a trece linia de sosire.

Concurenții au avut dreptul la două încercări, fiind luat în considerare timpul cel mai bun, iar lotul reprezentativ al ISU Botoșani a obținut cel mai bun punctaj.

Vă reamintim că, în perioada 29 – 31 august, pompierii din Botoșani, Gorj, Sibiu, Bihor, Bacău, Neamț, Suceava, Cluj, Argeș, București-Ilfov, Mureș și Bistrița-Năsăud au participat la etapa națională a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, ediția 2023, organizată la Târgu Jiu.

Obiectivul fundamental al competiției este dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă.

Timp de trei zile, aceștia s-au confruntat în patru probe, respectiv: „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 m”,  „Ștafeta 4 x 100 m” și „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”.

Publicitate

Probele sunt identice cu cele ale concursurilor sportive internaţionale ale pompierilor, organizate de Comitetul Internaţional de Prevenire şi Stingere a Incendiilor (C.T.I.F.).

Concursul s-a încheiat astăzi, cu festivitatea de premiere care a avut loc pe Stadionul Municipal Târgu-Jiu.

Lotul reprezentativ al ISU Botoșani este format din:

1. Locotenent Adrian Gabriel Loluță – conducător de lot

2. Plutonier adjutant Gabriel Giurgiu – antrenor

3. Plutonier adjutant șef Doru Dutcovschi – concurent

4. Plutonier adjutant Gabriel Ciubotaru – concurent

5. Plutonier major Marius Neculai – concurent

6. Sergent major Ovidiu Pavel – concurent

7. Sergent major Andrei Baltag – concurent

8. Soldat Gabriel Neculai – concurent

9. Soldat Ionuț Patache – concurent

10. Soldat Bogdan Dascălu – concurent

11. Soldat Gabriel Condur – concurent

12. Soldat Andrei Roman – concurent.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

BLOCADA pe șoselele din Botoșani. Amenzi de peste 15.000 lei

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat o acțiune de tip BLOCADA, pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză și efectuează depășiri neregulamentare, pe raza județului Botoșani.

 

În urma neregulilor constatate de către polițiști au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 lei.

 

Totodată, au fost reținute patru permise de conducere, dintre care două pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare și două pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.

 

Publicitate

Astfel de activități vor continua pe raza județului Botoșani, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de risc rutier, în vederea consolidării unui climat de siguranță rutieră.

 

 

 

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

Controale în trafic la Botoșani: Peste 40 de amenzi și permise reținute

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani împreună cu polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică și Poliției Locale Botoșani au organizat o acțiune pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele legale privind oprirea și staționarea autovehiculelor pe drumurile publice din municipiul Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 60 de persoane și verificate 48 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate de către polițiști au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 lei.

 

În același context, au fost efectuate 22 de testări privind consumul de băuturi alcoolice.

 

Publicitate

Totodată, au fost reținute trei permise de conducere și retrase trei certificate de înmatriculare.

Citeste mai mult

Eveniment

O șoferiță de 20 de ani, din municipiul Botoșani, a încredințat mașina unui prieten care nu avea permis. Ambii s-au ales cu dosar penal

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit, marți, pentru control, pe strada Cișmea din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 22 ani, din județul Vrancea.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule iar auto pe care îl conducea i-a fost încredințat de către o tânără, de 20 de ani, din municipiul Botoșani.

 

Mai mult decât atât, proprietarul autoturismului a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie (lipsă polița de asigurare).

 

Publicitate

Polițiștii au reținut certificatul de înmatriculare și setul de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui autoturism, unei persoane care nu deține permis de conducere.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 20 ani, din municipiul Botoșani, prins drogat la volan. Polițiștii i-au făcut dosar penal

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 20 ani, din municipiul Botoșani.

 

În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive în organism.

 

Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Ulterior, în urma probelor recoltate de Institutul de Medicină Legală, rezultatul a fost pozitiv, reieșind prezența substanțelor interzise în sânge.

 

Publicitate

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending