Connect with us

Actualitate

Peste 250 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiști în “vacanța” de 1 Decembrie

Publicat

Sursa foto ilustrativ: IPJ Botoșani
Publicitate

Peste 200 de sesizări au fost efectuate prin apel 112, în perioada 27 noiembrie – 1 Decembrie, iar polițiștii au intervenit, luând măsurile necesare conform prevederilor legale.

În perioada 27 noiembrie – 1 Decembrie polițiștii botoșăneni au fost prezenți în teren și au acționat pentru prevenirea evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor cetățenilor, precum și limitarea efectelor pandemiei de Covid-19.

De asemenea, polițiștii rutieri au aplicat 252 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 91.000 de lei, fiind reținute 34 de permise de conducere și 13 certificate de înmatriculare.

La data de 27 noiembrie 2021, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe Drumul Județean 208 H, în localitatea Corni, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din aceeași localitate.

Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate

La data de 1 decembrie 2021, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Drumul Județean DJ 207 N, din comuna Curtești, a avut loc un accident de circulație soldat cu victime omenești.

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt:

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Corni, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208 N, direcția de deplasare Botoșani-Curtești, într-o curbă periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns în șanțul de pe sensul opus de mers, intrând în impact cu un cap de pod.

În urma impactului a rezultat vătănarea corporală a conducătorului auto și a altor  doi tineri de 22 și 28 de ani, pasageri în autoturism.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că tânărul care se afla la volanul autoturismului avea dreptul de aconduce autovehicule suspendat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis și vătămare corporal din culpă.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Tânăr prins la volan cu permisul suspendat, pe o stradă din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Un tânăr de 36 de ani din municipiul Botoșani este cercetat penal după ce a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

Incidentul a avut loc vineri, 9 ianuarie 2026, când polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Ion Pillat, din municipiul Botoșani.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, oamenii legii au constatat că șoferul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Pe numele acestuia au fost demarate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, urmând ca la finalizarea dosarului să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Dosar penal pentru tăiere ilegală de arbori: Tânăr prins în flagrant cu lemne încărcate într-un atelaj, la Pomârla

Publicat

Publicitate

Un tânăr de 19 ani, din comuna Pomârla, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins în flagrant delict de polițiști, în timp ce tăia ilegal arbori din fondul forestier. Fapta a fost descoperită vineri, 10 ianuarie 2026, de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla.

Potrivit oamenilor legii, tânărul ar fi tăiat fără drept mai mulți arbori de diferite esențe, pe care i-ar fi secționat și încărcat într-un atelaj hipo personal, pregătindu-i pentru transport.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că materialul lemnos provenea din tăieri ilegale. Cantitatea de aproximativ 3,5 metri cubi de lemn a fost confiscată și predată reprezentanților silvici, în vederea stabilirii prejudiciului cauzat.

Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal pentru tăiere de arbori fără drept și tentativă la furt de arbori, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

Acțiunea a fost desfășurată sub coordonarea Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, autoritățile reamintind că tăierile ilegale de arbori reprezintă infracțiuni grave și sunt sancționate conform legislației în vigoare.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Val de controale în județul Botoșani: Amenzi de zeci de mii de lei și permise reținute de polițiști

Publicat

Publicitate

Polițiștii din județul Botoșani au desfășurat, în ultimele zile, mai multe acțiuni ample pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței rutiere, atât în mediul rural, cât și în zonele cu risc crescut de producere a accidentelor.

Prima acțiune a avut loc la data de 10 ianuarie 2025, în localitatea Hlipiceni, unde polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au acționat pentru menținerea ordinii publice și prevenirea abaterilor rutiere. În cadrul verificărilor, au fost legitimate 100 de persoane și controlate 62 de autoturisme. Pentru neregulile constatate, oamenii legii au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.000 de lei, cele mai multe pentru încălcarea regulilor de circulație. Totodată, a fost retras un permis de conducere.

O a doua acțiune, desfășurată la data de 10 ianuarie 2026, a aparținut polițiștilor din cadrul Serviciului Rutier Botoșani și a vizat prevenirea accidentelor rutiere cauzate de viteza excesivă și consumul de alcool. Controalele au avut loc în zonele unde au fost înregistrate accidente grave. În urma verificărilor, au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 30.000 de lei, dintre care 30 pentru depășirea vitezei legale. De asemenea, au fost reținute șase permise de conducere: trei pentru viteză excesivă, două pentru depășiri neregulamentare și unul pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Acțiunile polițiștilor au continuat și la Darabani. La data de 9 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani și ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au verificat respectarea ordinelor de protecție și a legislației rutiere. Au fost legitimate 20 de persoane și verificate 15 autovehicule, fiind aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1.500 de lei. În plus, au fost retrase două certificate de înmatriculare pentru neechiparea autoturismelor cu anvelope de iarnă.

Toate aceste acțiuni au fost desfășurate sub coordonarea Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, iar polițiștii anunță că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, pentru reducerea riscului de accidente și menținerea unui climat de siguranță publică.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Doi tineri din Hlipiceni, plasați în arest la domiciliu după ce au spart casa unui vecin

Publicat

Publicitate

Doi tineri din comuna Hlipiceni au ajuns în arest la domiciliu, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Măsura a fost dispusă de instanță după ce, inițial, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni.

Potrivit anchetatorilor, la data de 17 decembrie 2025, cei doi tineri, în vârstă de 22 și 26 de ani, ar fi pătruns fără drept în curtea unei locuințe din comuna Hlipiceni. Aceștia ar fi forțat o ușă de acces, intrând în interiorul casei, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 3.200 de lei.

În cadrul cercetărilor, la data de 9 ianuarie 2026, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la locuința uneia dintre persoanele bănuite de comiterea faptei. Cu această ocazie, au fost identificate mai multe mijloace de probă relevante pentru dosar.

Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate și restituite persoanei vătămate, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Hlipiceni.

Inițial, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani. Ulterior, în aceeași zi, aceștia au fost prezentați în fața instanței de judecată, care a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comis furtul.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending