Connect with us

Actualitate

Pentru liniștea colindătorilor și a Crăciunului: Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele

Publicat

Publicitate

În Ajunul Crăciunului, botoșănenii vor să colinde în liniște, conform obiceiului tradițional și își doresc să petreacă în siguranţă, alături de cei dragi.

Pentru ca liniștea și siguranța publică să nu fie tulburată în perioada sărbătorilor de iarnă, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a anunțat că suplimentat efectivele care vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în mediul urban și rural atât independent, cât și în sistem integrat.

De asemenea, jandarmii care execută misiuni de pază și protecție instituțională la obiectivele din competență vor intensifica măsurile specifice pentru preîntâmpinarea unor incidente în zona acestora și luarea măsurilor legale în cazul producerii unor astfel de situații.

Jandarmii vor fi permanent la datorie pentru menținerea unui climat civilizat în spațiul public și vor interveni la solicitările directe ale cetățenilor, precum și la cele făcute prin apel la numărul unic de urgență 112.

“Fie ca Nașterea Domnului să aducă liniște și pace în casele botoșănenilor și să le umple inimile de bucurie. CRĂCIUN FERICIT!”, este mesajul transmis de jandarmii botoșăneni.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Bătaie în plină stradă la Botoșani: Patru agresori, reținuți de polițiști

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a patru tineri, cu vârstele cuprinse între 31 și 19 ani, din județul Botoșani, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și furt.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că aceștia, la data de 9 noiembrie, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiul Botoșani, pe fondul unui conflict spontan, ar fi provocat scandal și ar fi lovit victimele, doi bărbați, de 54 și 40 de ani, din comuna Curtești, provocându-le leziuni fizice.

 

Totodată, persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi agresat și un tânăr, de 24 de ani, care ar fi încercat să intervină pentru aplanarea conflictului și care a sesizat forțele de ordine.

 

Publicitate

Cei patru tineri au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

PSD Botoșani susține decizia conducerii centrale a PSD de a respinge tentativa Guvernului Bolojan de a tăia salariile cu 10%

Publicat

Publicitate

PSD Botoșani salută votul în unanimitate al Biroului Permanent Național al partidului împotriva propunerii Guvernului Bolojan de a reduce cu 10% salariile din sistemul public.

PSD Botoșani consideră că o astfel de decizie ar fi fost contraproductivă atât din punct de vedere social, cât și din punct de vedere economic. Pe lângă scăderea dramatică a puterii de cumpărare a salariaților cu venituri mici și medii, o astfel de tăiere a salariilor ar fi redus drastic consumul și ar fi împins economia în recesiune.

Cred că, în acest moment, se înțelege mai bine de ce e important ca PSD să fie în  această guvernare alături de partide cu o ideologie total diferită. Trebuie să oprim excesele de austeritate ale PNL și USR, care nu rezonează deloc cu situația grea a milioane de cetățeni. Înțelegem că e nevoie de o echilibrare bugetară, însă acest lucru nu se poate face pe seama nivelului de trai al românilor”, a declarat Marius Budăi, secretar al Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților.

Deputatul social-democrat botoșănean a anunțat, anterior deciziei Biroului Permanent al PSD, care a decis că se opune reducerii salariilor, că indiferent ce se va întâmpla, nu va susține în Parlament un proiect de lege privind tăierea salariilor cu 10%. „Nu voi vota nicio tăiere de salarii! Simplu și clar! (…) Dacă premierul va veni cu un astfel de proiect în Parlament, să nu se bazeze pe votul meu!”.

Marius Budăi a salutat decizia conducerii centrale a PSD, arătând că „așa trebuie să fie PSD!”.  „Alături de oameni, alături de cei cu venituri mici și medii, care ar fi fost cei mai afectați de o astfel de măsură! Acesta e mandatul nostru: să protejăm puterea de cumpărare a celor care ne-au votat!”, a precizat parlamentarul PSD Botoșani.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 25 de ani, din comuna George Enescu, reținut după ce și-a băgat în spital concubina sa și copilul de 3 luni

Publicat

Publicitate

Polițiștii din Dorohoi au emis, miercuri, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 25 de ani, din comuna George Enescu, cercetat sub aspectul comiterii a două infracțiuni de violență în familie.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta, la data de 18 noiembrie 2025, în timp ce se afla la domiciliul comun, alături de concubina sa și copilul de 3 luni, pe fondul unor neînțelegeri în familie, le-ar fi agresat fizic pe cele două, provocându-le leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.

 

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Priveghere în cinstea Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor, la biserica ctitorită de Preafericitul Teoctist din Victoria–Stăuceni

Publicat

Publicitate

Marți, 25 noiembrie, spre miercuri, 26 noiembrie, începând cu ora 21:00, la Biserica din Victoria – Stăuceni, lăcaș de cult ctitorit de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, va avea loc prima slujbă de priveghere din acest an în cinstea Sfântului Cuvios Stelian, cunoscut drept ocrotitorul copiilor.

Slujba va fi oficiată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nichifor, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Alături de preotul parohiei, Bogdan Azamfirei, vor participa și alți slujitori invitați special pentru această seară de rugăciune.

Pentru comunitatea parohiei, sărbătoarea are o încărcătură aparte. Mezinul părintelui paroh Bogdan Azamfirei poartă chiar numele Sfântului Stelian, ceea ce adaugă slujbei o emoție discretă, dar profundă. În mijlocul credincioșilor, această legătură personală devine mărturie vie a încrederii în mijlocirea sfântului și a grijii pe care acesta o poartă celor mici.

Credincioșii sunt invitați să participe în număr cât mai mare la priveghere, pentru a se uni în rugăciune și pentru a cinsti împreună pe Sfântul Stelian, cel ce a rămas în tradiția Bisericii drept sprijin al familiilor și alinare pentru toți cei ce își pun nădejdea în rugăciunea curată.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending