O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Cristian Pătrăşconiu, în „Ramuri” nr. 4 din 2020, publică un interviu cu Martin S. Martin, chirurg român stabilit în SUA. Una din întrebările puse este: „Unde e punctul sau zona de maximă criză în privinţa sistemului educaţional american?”. Martin S. Martin consideră că trei factori au dus la „ruperea filmului” cu tradiţia americană: „1. secularismul – critica religiei, falsa interpretare a principiului de neamestec al bisericii în treburile statului; 2. atitudinea antiamericană a noilor generaţii de educatori din colegii şi universităţi – în şcolile de stat nu se mai recită în fiecare dimineaţă, cum era regula, jurământul de loialitate pentru Statele Unite. (…) Unii profesori sunt cu adevărat convinşi de superioritatea ideilor de stânga, alţii fac tot ce pot să „mimeze” aderenţa lor la ele, aşa cum cei din generaţia mea repetau textele cu limba de lemn care ni se cereau în comunism, fără să credem în ele. E mai de bon ton să fii antiamerican decât patriot, să fii „de stânga” decât conservator; 3. corectitudinea politică – pe care istoricul englez Paul Johnson a numit-o „o boală mintală”, este o ideologie a frustraţilor, nemulţumiţilor care vor să blameze pentru mediocritatea lor orice altceva decât propria vină. Dar este şi va rămâne o cale periculoasă de a schimba felul de a gândi al oamenilor, un instrument de a submina criteriile riguroase de merit şi valoare pentru a face loc slăbănogilor plângăcioşi”;

Am citit, am reţinut: Răzvan Voncu: „Poezia este partea cea mai solidă şi, în acelaşi timp, mai originală a literaturii noastre”; Răzvan Voncu: „Poezia, astăzi, se găseşte, aşadar, într-o poziţie paradoxală. Continuă să fie la un înalt nivel estetic prin unele opere, precum o „regină” a literaturii, devenind, în schimb, o „cenuşăreasă” în ce priveşte difuzarea, receptarea, relevanţa publică a celor care o scriu”;

Alex Ştefănescu, la rubrica „Viaţă şi operă” din „Luceafărul de dimineaţă” nr. 4 din 2020, îl prezintă pe Petre Ţuţea. Distinsul critic reţine şi câteva adevăruri tăioase ale filosofului: 1. „Comuniştii au vrut să ne facă fericiţi cu forţa: Bă, să fiţi fericiţi, că vă ia mama dracului!”; 2. „Am fost acuzaţi, noi ăştia de dreapta, că exagerăm puterea naţiunii. Toate popoarele fac aşa. Nemţii se consideră buricul pământului, englezii două buricuri ale pământului, francezii trei buricuri şi jumătate”; 3. „Social-democraţia e laptele bătut al comunismului”; 4. „Când va dispărea ultimul ţăran din lume – la toate popoarele, vreau să spun -, va dispărea şi ultimul om din specia om. Şi atunci or să apară maimuţe cu haine”;

Marius Chivu, în „Dilema veche” nr 842 din 2020, reţine un punct de vedere al poetului Florin Iaru cu privire la manualele şcolare: „Pentru cine nu ştie, cu rare excepţii, manualele de limba şi literatura română sunt, vorba lui Creangă, cumplit meşteşug de tâmpenie. Ce au putut aduna între paginile lor autorii e o poveste de pe tărâmul celălalt. Adică texte ce nu pot fi citite fără să nu ţi se rupă fălcile de la căscat, fără dicţionar de termeni arhaici sau fără batistuţe pline cu mucii sentimentelor nobile, texte care nu ar fi primite, azi, nici la poşta redacţiei, nici pe un blog cu floricele, albinuţe şi păsărele, texte care nu interesează pe nimeni, de parcă ar fi scrise în persana veche. Pe scurt, manualele de română sunt cel mai mare duşman al cititului”;

George Apostoiu, în „Contemporanul. Ideea europeană” nr. 5 din 2020, reţine un citat din Eugen Simion despre Mite Kremnitz: „Într-o scrisoare pe care Elena Văcărescu i-o trimitea de la Paris lui Iorga, la 10august 1935, am găsit aceste rânduri care mă surprind. Le iau ca o reacţie de invidie – destul de frecvente printre femeile intelectuale -, fără să le contest ab initio: „În paginile dumitale intuiţia se împleteşte cu deducţia, deopotrivă de exacte. M(ite) K(remnitz) era o spioană pe care însuşirile ei intelectuale o împiedicau să pară suspectă. Şi-apoi, pe vremea aceea, nu se cunoştea adevăratul geniu al rasei germanice, care se aplică mai ales la spionaj… Mite K. lucra pentru Goluchowski ( ministrul de externe al Austro-Ungariei- n.n.) şi Bulow (fost ambasador al Germaniei la Bucureşti – n.n.), după cum desigur arată arhivele de la Viena” (Document semnalat de Andrei Pippidi în „Agenda literară”, 1985);

Cu interes citesc serialul despre viaţa şi opera unor scriitori, serial pe care, în „Luceafărul de dimineaţă”, Alex Ştefănescu îl susţine număr de număr. În „Luceafărul de dimineaţă” nr. 4 din 2020, criticul amintit caută să descopere personajele din unii scriitori. Titlurile puse incită la lectură: „Caragiale în rolul lui Trahanache”, „Eugen Lovinescu sau democraţia practicată cu graţie”, „George Călinescu era un om grăbit”, „Petre Ţuţea – profet şi măscărici” sau „Cum se juca Titus Popovici”;

Dan Ionescu, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 4 din 2020, ne atenţionează că se împlinesc 100 de ani de la apariţia romanului „Ion” de Liviu Rebreanu. Reţinem: „Pentru „Ion”, nucleul originar este scena cu ţăranul care îngenunchează şi sărută pământul: „Ion”, mărturiseşte romancierul, îşi trage seva dintr-o scenă pe care am văzut-o acum vreo trei decenii. Era o zi de început de primăvară. Pământul, jilav, lipicios. Ieşisem cu puşca la porumbei sălbatici. Hoinărind pe coastele dimprejurul satului Prislop, am zărit un ţăran în straie de sărbătoare. El nu mă vedea. Deodată s-a aplecat şi a sărutat pământul, l-a sărutat ca pe o ibovnică…Scena m-a urmărit şi mi s-a întipărit în minte, dar fără vreun scop deosebit, ci numai ca o simplă observaţie. Nici măcar n-am fost curios să aflu de ce a sărutat omul glia. M-a observat pe urmă şi el, căci prefăcându-se că e grăbit, a luat-o repede spre sat. Cu toate că nu-i văzusem faţa şi deci nu-l cunoscusem, aş fi putut afla cine a fost şi ce l-a îndemnat la acest gest atât de neobişnuit, dar, repet, m-a interesat numai ca o bizarerie, ca o ciudăţenie ţărănească”;

Ion Pop, în „Contemporanul. Ideea europeană” nr. 2 din 2020, preia un punct de vedere al lui Mircea Martin despre critica literară: „Nu înţeleg actul critic altfel decât ca participare, ca „experienţă”. Critica e una, indiferent de pretext, şi identitatea ei o dă efortul interpretativ. Pentru mine această participare presupune o încercare de identificare infinit repetată. Ţinta oricărei exegeze trebuie să fie aceea de a întâlni conştiinţa unei opere (nu pe cea a autorului) şi de a-i reda (sau atribui) o coerenţă semnificativă. Nu există critică în afara unei fidelităţi fundamentale faţă de operă, a cărei „deformare” (inevitabilă) e de dorit să se producă în punctul cel mai înalt cu putinţă”;

Martin S. Martin, întrebat de Cristian Pătrăşconiu cum este „omul recent” american, face o clasificare a acestuia: 1. omul recent american tradiţional – „deşi a trecut prin educaţia superioară, a rămas fidel valorilor americane din generaţiile anterioare: modestie, politeţe, muncă asiduă, respect şi atenţie pentru familie, responsabilitate în educaţia copiilor, decenţă în opţiunile politice, rezervă faţă de excesul de modernism, practică religioasă fără exagerări”; â

2. omul recent american modificat de educaţia superioară: „nu mai seamănă cu părinţii săi, pe care îi contestă. Nu vrea să se zbată prea mult, „visul american” îi este străin. A luat de bune toate poncifele instilate în mintea lui de profesorii de ideologie radicală neomarxistă şi este de acord să arunce cu uşurinţă acuzaţii nefondate despre cei care nu gândesc la fel ca el: rasism, sexism, retrograd, incorect politic”; 3. omul recent american indiferent: „care nu citeşte, are numai păreri preluate de la posturile favorite de tv. Şi de la blogurile de pe Facebook, este mediocru dotat şi colegiul nu l-a atras, nu a realizat nimic meritoriu şi a ajuns nemulţumit cronic. Răspunde cu entuziasm la ideile politice care promit „totul gratis”: ajutoare sociale, învăţământ gratuit, asistenţă medicală free, salariu social universal”; 4. omul recent american motivat şi obsedat de activisme: „ei sunt de toate felurile: antisemiţi, albi suprematişti, feministe care se dezbracă pentru proteste „toples”, antiglobalişti, anticapitalişti, antiFA, Trump-haters, gay-pride etc. Au apărut în ultimele generaţii şi se caracterizează prin intoleranţă, violenţă, refuzul dezbaterilor, afirmaţii nedovedite. Sunt proştii americani „încremeniţi în proiect” (vezi „Ramuri” nr. 4 din 2020)

Deschiderea unei noi stagiuni la Filarmonica Botoșani se anunță a fi nu doar un eveniment muzical, ci o adevărată sărbătoare culturală. Anul acesta, cortina se ridică în sunetele uneia dintre cele mai puternice și spectaculoase lucrări corale ale secolului XX: „Carmina Burana” de Carl Orff, prezentată într-un an cu o semnificație aparte – marcarea a 130 de ani de la nașterea compozitorului german.

Considerată o operă monumentală, „Carmina Burana” este mai mult decât muzică: este un imn al vieții și al iubirii, o meditație asupra destinului și o celebrare a pasiunii. Partiturile ei surprind contrastul dintre fragilitatea umană și forța implacabilă a sorții, dintre jocul norocului și efemeritatea clipei, dintre umbră și lumină. În fiecare acord se simte vibrația unei lumi care arde intens și trecător deopotrivă.

Pentru melomani, debutul acestei stagiuni nu este doar un concert, ci o experiență ce promite să emoționeze și să înalțe. Publicul este invitat să asculte cu mintea, dar și cu inima, redescoperind prin muzică frumusețea universală a artei. Un început de stagiune sub semnul grandorii muzicale, menit să aducă împreună comunitatea și să celebreze arta în forma ei cea mai intensă.

Biletele vor fi disponibile online începând de luni, 22 septembrie, iar în ziua concertului vor putea fi achiziționate și la intrarea în sala de spectacol.

Ce salarii sunt în învățământul românesc. Un profesor câștigă, în medie, 5.000 de lei net pe lună, în timp ce salariul unui educator ajunge la doar 4.000 lunar, arată datele Salario, comparatorul de salarii realizat de eJobs, informează alba24.ro.

Totodată, un bibliotecar pleacă acasă lunar cu aproximativ 4.000 de lei, potrivit aceleiași surse.

Comparatorul de salarii funcționează pe baza datelor introduse de utilizatori sau de specialiști. „Educația rămâne unul dintre pilonii esențiali ai societății, însă piața muncii din acest domeniu nu este lipsită de provocări”, spune Raluca Dumitra, șefa de marketing în cadrul eJobs, citată de libertatea.ro.

Având în vedere salariile pe care specialiștii le-au publicat în Salario, veniturile în educație continuă să fie sub media altor sectoare dinamice.

„O tendință vizibilă este diversificarea carierei în educație: mulți profesioniști aleg să completeze veniturile prin meditații, cursuri online sau colaborări cu platforme educaționale.

Această flexibilitate aduce un plus de atractivitate domeniului, dar și o diferențiere puternică între veniturile celor care rămân exclusiv în sistemul public și ale celor care valorifică oportunitățile alternative”, adaugă Dumitra.

De asemenea, veniturile din învățământ diferă în funcție de nivelul la care predă cadrul didactic, dar și de experiența acumulată și de gradul profesional obținut.

În ultima săptămână de vară, Parohia Vorona Centru și Departamentul pentru Tineret al Protopopiatului Botoșani au oferit unui grup de copii și tineri, în mod gratuit, o săptămână la mare, în cadrul unui proiectului ,,Marea Neagră: pe urmele Sfinților Străromâni – Tabără educațională la Constanța și Pelerinaj în Dobrogea”.

La sfârșit de vacanță, când ,,se numără bobocii”, 20 de tineri am beneficiat de o săptămână petrecută la malul mării, la Mangalia. Sub supravegherea părintelui Andrei Anușca și a doamnei preotese Ramona, grupul de copii și tineri a întreprins o călătorie de neuitat. Timp de o săptămână am văzut marea, unii chiar pentru prima dată în viață; am mers cu trenul, am fost cazați la hotelul ,,Rodica” din Venus și am vizitat diferite obiective religioase și turistice. Totul în mod gratuit.

Cine au fost beneficiarii acestui proiect?

Participanții la această tabără au fost atât copii merituoși din Parohia Vorona Centru, cu rezultate bune la învățătură și nelipsiți la programul de slujbe și ctivități al parohiei, dar și alți tineri, colaboratori apropiați din cadrul Departamentului pentru Tineret al Protopopiatului Botoșani. Aceștia din urmă au fost implicați în majoritatea evenimentelor cu și pentru tineri, mai ales ca voluntari și animatori în Tabăra din pridvorul satului.
Anul acesta, ei au alcătuit o echipă botoșăneană nouă, sub coordonarea tânărului Sebastian M. din Vorona, și au răspuns de 12 tabere (una urbana și celelalte rurale), din cele peste 120 organizate de Arhiepiscopia Iașilor. Acestea au durat între 2 și 4 zile, în parohii din toate cele trei județe ale Arhiepiscopiei, însumând peste 1200 de copii fericiți că cineva a avut grijă ca și vacanța lor să capete sens și zâmbete.

Cum a fost posibilă această tabără la mare?

Acest proiect este o dorință mai veche a părintelui Andrei de a duce la mare pe unii copii și tineri, iar Concursul de Proiecte adresate tinerilor din eparhie din primăvară a ajutat considerabil la concretizarea acestui gând. Astfel, Departamentul Misiune pentru Tineret din cadrul Sectorului Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor a aprobat în cadrul celei de-a doua ediții a concursului o finanțare parțială pentru implementarea proiectului nostru. Desigur că cheltuielile pe care un astfel de proiect le presupune sunt mult mai mari, dar o parte din prietenii Parohiei și ai părintelui au făcut posibil visul copiilor de a se bucura de mare.

Pe lângă zilele de odihnă la malul mării, tinerii botoșăneni au avut prilejul de a descoperi frumusețea și bogăția spirituală a zonei Dobrogei. Au vizitat Cazinoul din Constanța, simbol al istoriei orașului, dar și Mănăstirea Techirghiol, unde a viețuit părintele Arsenie Papacioc, mare duhovnic al secolului trecut. De asemenea, au făcut o croazieră din Portul Mangalia, prilej de bucurie și informare, întrucât căpitanul vasului a oferit continuu informații presărate cu umor și buna-sispozitie. Am poposit și la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța, dar și cea mai veche biserică din Mangalia, închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, unde ne-am rugat și am cântat diverse tropare.

Majoritatea dintre aceste vizite nu ar fi fost posibile fără ajutorul consistent și necondiționat al părintelui stareț Clement Crivanciuc, botoșănean la origine, care ne-a fost și ghid, și sponsor, și gazdă, dar și mijlocitor al tuturor bucuriilor din această experiență, fapt pentru care îi rămânem recunoscători. Așa se face că un obiectiv important pe lista noastră a fost și Mănăstirea ,,Nașterea Maicii Domnului” Limanu-Hagieni, unde am participat inclusiv la Sfânta Liturghie.

Astfel de proiecte și inițiative arată că jertfa și dăruirea tinerilor nu rămân nerăsplătite, ci primesc binecuvântarea lui Dumnezeu.
Nu vom uita niciodată că Biserica e cea care ne-a oferit atât cadrul prielnic de a lega prietenii, de a cunoaște atâția oameni, de a ne dezvolta frumos, dar și recompensa muncii și a voluntariatului pus de noi în slujba copiilor nevoiași și a comunităților parohiale.

Mai mulți tineri colaboratori ai Departamentului pentru Tineret din cadrul Protopopiatului Botoșani, respectiv câțiva copii merituoși din Parohia Vorona Centru, primii având si calitatea de voluntari ai Taberelor din Pridvorul Satului, din echipa de animatori botoșăneni, formată părintele Andrei Anușca in primăvară, special pentru aceste tabere, au sintetizat în câteva idei bucuriile trăite:

„A fost o tabără mai mult decât o simplă vacanță la mare, a fost o binecuvântare, o împletire între bucuria tinereții și frumusețea credinței.

Însoțiți de părintele Andrei Anușca, am pornit în această călătorie cu entuziasm, descoperind în fiecare zi daruri noi: marea, liniștea mănăstirilor, mesele simple dar pline de comuniune, clipele de joacă și prietenie. Zilele au curs firesc, ca o poveste: dimineți cu soare și rugăciune, prânzuri savuroase împărtășite din inimă, seri petrecute împreună în luminile apusului, vizite la locuri sfinte ce au lăsat urme adânci în suflete.

Momentele de rugăciune la Mănăstirea Techirghiol și Limanul Hagieni, întâlnirea cu pacea mănăstirilor și pilda Părintelui Arsenie Papacioc, dar și bucuria simplă a unei croaziere sau emoția unui spectacol de delfini au țesut împreună o experiență unică. Fiecare zi a fost trăită cu recunoștință, fiecare clipă a adus un strop de lumină.

Despărțirea de tabără a fost grea, plină de îmbrățișări și promisiuni nerostite, semn că legăturile create aici sunt mai mult decât amintiri sunt prietenii și trăiri care vor rămâne vii. Dincolo de toate, în sufletul nostru a rămas sentimentul de familie și recunoștința pentru părintele Clement, părintele Andrei și preoteasa Ramona, care au fost călăuze, sprijin și inimă deschisă pe tot parcursul acestei aventuri. Această tabără reprezintă o experiență care, cu siguranță, nu va fi uitată”.

Ioana Cojocaru și Maria Stănuc