Connect with us

Eveniment

Patriarhul Daniel, în Pastorala de Crăciun: Naşterea Domnului – o sărbătoare a bucuriei

Publicat

Publicitate

Sărbătoarea Naşterii Domnului este una a bucuriei, a evidenţiat, în Pastorala de Crăciun, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, care a adăugat că adevărata credinţă este ‘credinţa lucrătoare prin iubire’ (Galateni 5, 6).

„Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos a fost vestită de îngeri ca fiind bucurie mare pentru tot poporul, pentru că ea este bucuria mântuirii. Iar pentru că vestea aceasta a mântuirii adusă de îngeri oamenilor a fost primită cu credinţă, ea a rodit atunci bucurie mare în sufletele credincioşilor şi rodeşte şi acum bucurie din an în an. Iată de ce Sărbătoarea Naşterii Domnului este o sărbătoare a bucuriei pe care ne-o dăruieşte nouă Dumnezeu-Tatăl în Fiul Său, Hristos – Mântuitorul, prin lucrarea Sfântului Duh, în Biserică şi în sufletele credincioşilor”, a transmis Patriarhul Daniel.

Potrivit Patriarhiei, anul acesta, textul Pastoralei de Crăciun reproduce aproape integral textul Pastoralei de Crăciun din anul 2007, intitulat „Naşterea Domnului – bucuria credinţei”.

„S-a decis republicarea acestui text întrucât reprezintă o frumoasă armonizare cu tema Anului omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor şi constituie un îndemn la bucurie şi nădejde, dar şi la ajutorarea aproapelui aflat în suferinţă”, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Adrian Agachi.

Întâistătătorul BOR a subliniat în Pastorală că, la fel ca odinioară, şi astăzi, în Biserica Ortodoxă, copiii şi tinerii vestesc în Ajunul Crăciunului Naşterea Domnului.

„După cum odinioară îngerii şi păstorii turmelor de oi de la Betleem au vestit Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos „cu bucurie mare”, ca fiind o minunată lucrare cerească împlinită pentru mântuirea oamenilor, aşa şi astăzi, în Biserica Ortodoxă, copiii şi tinerii, asemenea îngerilor, şi preoţii păstori ai comunităţilor de creştini, asemenea păstorilor de la Betleem, vestesc în Ajunul Crăciunului Naşterea Domnului, cântând troparul praznicului şi arătând icoana slavei Naşterii Domnului, din casă în casă, iar apoi se întorc la Casa Domnului, în biserică, să slăvească şi să laude împreună, cu mare bucurie, taina Naşterii Domnului, iubirea milostivă şi minunată a lui Hristos pentru oameni”, a menţionat PF Daniel.

Publicitate

Înaltul ierarh a îndemnat ca, în viaţa de fiecare zi, dar mai ales în aceste zile de sărbătoare, să se ofere celor din jur daruri şi „semne ale bucuriei”.

„Să aducem bucurie în casele şi în sufletele în care se află tristeţe şi singurătate, boală şi sărăcie, suferinţă şi înstrăinare. Să răspundem iubirii nemărginite a lui Hristos pentru mântuirea oamenilor cu fapte ale iubirii noastre frăţeşti, ştiind că adevărata credinţă este ‘credinţa lucrătoare prin iubire’ (Galateni 5, 6). Să nu uităm în rugăciunile noastre şi în semnele iubirii noastre frăţeşti de Crăciun şi de Anul Nou nici pe fraţii noştri români care se află departe de ţară şi de casă. În noaptea de 31 decembrie 2024 spre 1 ianuarie 2025 şi în ziua de Anul Nou să înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu (Te-Deum) pentru binefacerile primite de la El în anul care a trecut şi să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună şi folositoare din anul nou în care intrăm”, a completat Patriarhul BOR.

Patriarhul Daniel a adresat tuturor „calde şi părinteşti urări de pace şi sănătate, fericire şi ajutor mult de la Dumnezeu în tot lucrul bun şi folositor, dimpreună cu tradiţionala urare ‘La mulţi ani!'”. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

INS: Energia electrică și energia termincă domină TOPUL scumpirilor din România

Publicat

Publicitate

Energia electrică conduce detașat topul scumpirilor din luna noiembrie, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică. În ritm anual, prețul a crescut cu 62,36%, chiar dacă față de luna precedentă s-a înregistrat o ușoară scădere, de 2,52%. Pe următoarele poziții se află energia termică, cu o majorare de 18,8% într-un an, și transportul feroviar, care a consemnat o creștere anuală de 18,59%, relatează alba24.ro.

În categoria mărfurilor alimentare, au fost consemnate creșteri de preț importante la cafea, de 20,5%, și la fructe proaspete, cu un plus de 15,13% în noiembrie 2025 față de noiembrie 2024.

Scăderi de preț au fost înregistrate, de la an la an, la cartofi, cu 9,69%, și la fasole boabe și alte leguminoase, cu 2,38%. De la lună la lună, în noiembrie cel mai mult s-au scumpit cafeaua, cu 1,2%, și carnea de bovine, cu 0,9%. Ieftiniri s-au consemnat la citrice și alte fructe meridionale, de 2,03%, dar și la cartofi, de 1,29%.

În ceea ce privește mărfurile nealimentare, în topul scumpirilor se află, alături de energia electrică și energia termică, cărțile, ziarele și revistele, cu 10,24%. Nu au fost înregistrate scăderi de preț în ritm anual. Față de luna anterioară, cel mai mult s-au scumpit gazele, cu 2,81%, și tricotajele, cu 1,58%. Ieftiniri s-au înregistrat la energie termică, de 4,05%, dar și la energia electrică, de 2,56%.

Creșteri de prețuri la servicii

La servicii, majorări semnificative de preț au consemnat transportul pe calea ferată, care s-a scumpit cu 18,59% în ultimul an, alte servicii cu caracter industrial, cu 17,02% și reparații auto, electronice și lucrări foto, cu 16,32%. Prețuri mai mici au fost înregistrate în transportul aerian, cu o scădere de 3,54%.

De la lună la lună, în noiembrie, scumpiri s-au consemnat la poștă și telecomunicații, cu tarife în creștere cu 1,66%, și la servicii de confecționat și reparat îmbrăcăminte și încălțăminte, în urcare cu câte 1,59%. În schimb, serviciile de transport aerian s-au ieftinit cu 0,02%, notează Agerpres.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Autoturism în valoare de 70.000 de euro furat din Austria, depistat la Iași

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Austria.

În data de 12 decembrie 2025, polițiști de frontieră din cadrul ITPF Iași, aflați în exercitarea unei misiuni specifice în municipiul Iași, au depistat în zona Aeroportului un autoturism înmatriculat în Ungaria, utilizat de un cetățean român în vârstă de 45 de ani.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat din Austria. Autoturismului fabricat în anul 2024 i-a fost modificată seria de șasiu pentru a putea fi înmatriculat ulterior, fiind de fapt o clonă a unui autoturism din Ungaria.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că autoturismul aparține unui prieten, l-a împrumutat de la acesta pentru a-l testa în vederea cumpărării, fără a avea cunoștință că este implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autovehiculul, în valoare de aproximativ 70.000 de euro, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Afacere „profitabilă”: vindea țigări de 2.800 de lei și a câștigat… amendă de 20.000 de lei!
Poliţişti de frontieră botoșăneni au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei un bărbat asupra căruia au fost descoperite bunuri cu timbru de acciză Republica Moldova.
În data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 10.40, un echipaj format din polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoșani, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, a observat în piața din localitatea Trușești un cetățean român, care oferea spre comercializare țigarete de proveniență extracomunitară.

În urma unui control efectuat asupra bagajului deținut de cetățeanul în vârstă de 33 ani, colegii noştri au descoperit, 4400 țigarete fără timbru de acciză.
Conform prevederilor legale, întreaga cantitate de produse accizabile, în valoare totală de 2.800 de lei a fost reţinută în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

BNR lansează o nouă monedă de colecție, cu ocazia a 145 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu. Care este prețul de cumpărare

Publicat

Publicitate

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, de luni, 15 decemebrie, o monedă din argint. Tema acesteia este „145 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu”.

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.

Aversul monedei prezintă o compoziție inspirată din povestea „Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, anul de emisiune „2025”, stema României și valoarea nominală „10 LEI”.

bnr, moneda

Reversul monedei redă portretul, numele scriitorului Mihail Sadoveanu și anii între care a trăit acesta „1880-1961”.

moneda, bnr

Publicitate

Monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoţite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză.

Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Care este prețul de vânzare

Preţul de vânzare pentru moneda din argint este 640,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema „145 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu” au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Detalii despre achiziția monedelor sunt disponibile AICI.

Citeste mai mult

Eveniment

Sute de camere video vor fi montate pe drumuri și autostrăzi. Șoferii vor primi amenzile acasă, prin sistemul e-Sigur

Publicat

Publicitate

Sute de camere video vor fi montate pe drumuri și autostrăzi. Șoferii vor primi amenzile acasă, prin sistemul e-Sigur.

Șeful CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că vor fi instalate 400 de sisteme moderne de monitorizare pe drumurile naționale și autostrăzi.

”Pentru reducerea numărului de accidente, pe lângă o infrastructură nouă, este nevoie și de impunerea disciplinei în traficul rutier, inclusiv cu ajutorul tehnologiei.

Am făcut un nou pas concret în această direcție: am transmis la ANAP documentația pentru achiziția sistemului e-SIGUR, care prevede montarea a 400 de camere video cu radar și a echipamentelor necesare pentru monitorizarea traficului.

După validarea documentației de către ANAP, vom lansa licitația publică pentru achiziția echipamentelor, a serviciilor de proiectare și a lucrărilor de instalare.

Durata de implementare a proiectului este de 22 de luni, iar finanțarea este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile (Programul Transport 2021-2027)”, a anunțat Cristian Pistol.

Publicitate

Cum este urmărit traficul rutier

Noul sistem integrat de management al traficului va permite:

  • monitorizarea vitezei și recunoașterea automată a plăcuțelor de înmatriculare
  • verificarea deținerii rovinietei
  • procesarea automată a datelor și a abaterilor de la conduita rutieră.

În viitor, sistemul va putea fi adaptat pentru a alerta rapid echipajele de urgență în caz de incidente, va permite analiza traficului și verificarea deținerii ITP și RCA, precizează șeful CNAIR.

Prin sesizările înregistrate în sistemul e-Sigur, proprietarii vehiculelor vor primi un document la domiciliu și vor trebui să comunice, conform procedurilor legale, cine a condus autoturismul în momentul constatării contravenției.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending