Connect with us

Actualitate

Pasagerii care deschid ușa trenului în timpul mersului riscă amenzi de 400 de lei

Publicat

Publicitate

Pasagerii care deschid uşa trenului în timpul mersului riscă amenzi între 250 şi 400 lei, întrucât astfel de acţiuni se pot solda cu evenimente tragice, avertizează CFR Călători, într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.

„Persoanele care aleg să călătorească cu trenul trebuie să aibă în vedere respectarea normelor privind transportul cu acest mijloc de deplasare şi să nu pună în pericol siguranţa lor sau a altor pasageri. CFR Călători trage un semnal de alarmă asupra pericolului la care se supun pasagerii care deblochează sistemul automat de închidere a uşii în timpul mersului şi informează că această practică constituie contravenţie şi riscă amenzi între 250 şi 400 lei conform HG 203/1994 art.2 pc. 16. Astfel de acţiuni se pot solda cu evenimente tragice”, precizează compania.

Contravenţiile pot fi aplicate de personalul de tren şi/sau de Poliţia de Transport Feroviar din prima staţie cu oprire a trenului.

Dacă persoana care a deschis uşa trenului refuză să plătească amenda la personalul de tren, angajatul CFR Călători solicită din staţie/telefon ajutorul Poliţiei de Transport Feroviar (PTF). Persoana este coborâtă din tren la prima staţie de oprire din parcursul garniturii unde este aşteptată de PTF şi riscă o contravenţie mai mare decât cea pe care ar fi plătit-o în tren, subliniază reprezentanţii operatorului feroviar.

„Pentru o călătorie în condiţii cât mai bune şi de siguranţă, pasagerii sunt rugaţi să consulte regulamentul pentru călătoria cu trenul. Condiţiile generale de transport cu trenurile CFR Călători, precum şi anumite reguli de călătorie sunt reglementate prin HG 203/1994”, se mai spune în comunicat. AGERPRES

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Un nou caz de pestă porcină africană, la un mistreț găsit mort la Dersca, a băgat autoritățile în ședință

Publicat

Publicitate

Miercuri, a avut loc ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), dedicată analizei situației privind evoluția pestei porcine africane la nivel județean, în contextul confirmării unui nou caz de pestă porcină africană la un mistreț găsit mort în data de 02.04.2025, în zona Pădurea Dersca, localitatea Dersca.

În cadrul întâlnirii, Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) a prezentat date actualizate referitoare la focarele confirmate și zonele afectate. Ca urmare a acestei situații, a fost transmis și aprobat un Plan de Măsuri detaliat, actualizat la data de 07.04.2025. Zona infectată, stabilită pe o rază de 8 km față de focarul identificat, cuprinde următoarele localități: Șendriceni și Pădureni (UAT Șendriceni), Loturi Enescu (UAT Dorohoi), municipiul Dorohoi, Hilișeu-Horia, Hilișeu-Crișan, Hilișeu-Cloșca și Corjăuți (UAT Hilișeu-Horia), Pomârla și Hulubești (UAT Pomârla), Dersca (UAT Dersca), Vițcani (UAT Cândești), Lozna și Străteni (UAT Lozna), precum și localități din Ucraina (în total 14 localități din 7 UAT).

Ținând cont de aceste aspecte, a fost aprobat un plan detaliat de măsuri și recomandări pentru limitarea răspândirii virusului. Aceste măsuri includ: efectuarea imediată a dezinfecției zonelor afectate, intensificarea controalelor atât în trafic, cât și în piețele agroalimentare, precum și monitorizarea atentă a zonelor cu potențial ridicat de risc.

Totodată, se face apel la populație să semnaleze urgent medicului veterinar și autorităților competente orice simptom ce ar putea indica apariția bolii, astfel încât intervenția echipelor DSVSA să fie promptă și eficientă.

Având în vedere apropierea sărbătorilor pascale, prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, solicită atât comercianților cât și populației să manifeste maximă responsabilitate, să respecte recomandările autorităților sanitar-veterinare și să evite achiziționarea de animale sau produse din surse neautorizate. Scopul acestor măsuri este de a proteja sănătatea publică și de a preveni răspândirea pestei porcine africane pe teritoriul județului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Firmele vor primi o subvenție lunară dacă angajează victime ale violenței domestice și traficului de persoane. Condiții

Publicat

Publicitate

Firmele vor primi o subvenție lunară dacă angajează victime ale violenței domestice și traficului de persoane. Angajatorii care încadrează victime ale violenței domestice sau ale traficului de persoane vor primi de la stat o subvenție lunară de 2.250 lei pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii vulnerabile, scrie alba24.ro. Măsura este prevăzută într-o lege publicată miercuri, 8 aprilie, în Monitorul Oficial, care aduce modificări importante sistemului de stimulare a ocupării forței de muncă. 

Legea 45/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă a fost publicată miercuri, 8 aprilie, în Monitorul Oficial.

Printre beneficiarii prevederilor Legii 76/2002 au fost introduse și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, care nu au putut ocupa loc de muncă și sunt victime ale violenței domestice protejate prin ordin de protecție emis potrivit dispozițiilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, ori ale traficului de persoane, astfel cum sunt definite potrivit Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.

 

Servicii gratuite de formare profesională

De asemenea vor beneficia, în mod gratuit, de servicii de formare profesională, persoanele care:

  • au devenit șomeri,
  • nu au putut ocupa loc de muncă după absolvirea unei instituții de învățământ,
  • au obținut statutul de refugiat sau beneficiază de altă formă de protecție internațională,
  • nu au putut ocupa loc de muncă și sunt victime ale violenței domestice protejate prin ordin de protecție, ori ale traficului de persoane,
  • desfășoară activități în mediul rural și nu realizează venituri lunare sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare și care sunt înregistrate la agențiile pentru ocuparea forței de muncă.

Firmele vor primi o subvenție lunară dacă angajează victime ale violenței domestice și traficului de persoane

Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani, șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale, șomeri
de lungă durată, tineri NEET sau persoane care sunt victime ale violenței domestice ori ale traficului de persoane, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 2.250 lei.

Publicitate

De asemenea, angajatorii au obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni.

Facilitățile se vor acorda angajatorilor în situația în care persoanele din categoriile prevăzute de lege sunt înregistrate ca șomeri în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București.

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, Guvernul, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, va modifica Hotărârea Guvernului nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare.

Citeste mai mult

Eveniment

Vouchere sociale 2025. În ce luni intră banii pe cardurile de alimente. Nu se fac plăți de Paște

Publicat

Publicitate

Românii care beneficiază de ajutor din partea statului pentru alimente și mese calde trebuie să știe că, în 2025, cardurile sociale vor fi alimentate doar de două ori pe an, și nu la două luni, cum s-a întâmplat în anii anteriori.

Potrivit noului calendar anunțat de autorități în cadrul programului „Sprijin pentru România”, primele sume vor fi virate în iunie 2025, iar a doua tranșă va fi acordată în decembrie. Fiecare încărcare va fi în valoare de 125 de lei, ceea ce înseamnă că, pe întreg anul, beneficiarii vor primi 250 de lei – o sumă considerabil mai mică față de anii anteriori.

Citeste mai mult

Eveniment

„Târg cu gust din Botoșani” – 11-13 aprilie, în Piața Revoluției. Oferta producătorilor locali

Publicat

Publicitate

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani are plăcerea de a anunța organizarea evenimentului „Târg cu gust din Botoșani”, ce se va desfășura în perioada 11-13 aprilie 2025, în Piața Revoluției (parcarea din fața Palatului Administrativ). Deschiderea oficială a târgului va avea loc vineri, 11 aprilie, la ora 10:00.

Timp de trei zile, botoșănenii și vizitatorii vor avea ocazia să descopere și să se bucure de cele mai gustoase produse locale și tradiționale, într-un cadru plin de savoare, culoare și voie bună.

Oferta târgului cuprinde:

  • Legume de sezon direct de la producători locali;
  • Produse lactate, inclusiv renumitul Cașcaval de Săveni;
  • Vinuri locale și artizanale;
  • Plăcinte, cozonaci, pască – perfecte pentru masa de Paște;
  • Produse apicole, dulcețuri și delicatese din trandafir;
  • Produse din carne de la cele mai apreciate carmangerii locale;
  • Conserve din pește, ouă ecologice, sucuri naturale din cătină și aronia;
  • Produse nealimentare precum articole de peisagistică, tincturi și produse cosmetice naturale;
  • Produse realizate de meșteșugari locali, care pun în valoare tradiția și talentul autentic botoșănean.

Pe toată durata târgului, vizitatorii vor putea participa la concursuri cu premii, constând în coșuri cu produse alimentare oferite de expozanți. În plus, fiecare zi va fi animată de momente artistice, menite să aducă un plus de farmec atmosferei.

„Târg cu gust din Botoșani” este organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani, Centrul Județean pentru Conservarea Culturii Tradiționale, Consiliul Județean Botoșani, Direcția pentru Agricultură Județeană Botoșani, Instituția Prefectului – Județul Botoșani, Primăria Municipiului Botoșani, Școala Populară de Arte „George Enescu” și Studio Mobilli SRL.

Evenimentul este susținut de Grupul de firme: Binape, Formens, Banca Transilvania și Prodalcom SA.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending