Connect with us

Actualitate

FOTO&VIDEO Credincioșii din Hrișcani, comuna Vlădeni, și-au întâmpinat noul păstor: Părintele Lucian Andrei Apopei a fost învestit

Publicat

Publicitate

Credincioșii din satul Hrișcani, comuna Vlădeni, au trăit sâmbătă un moment de profundă bucurie și spiritualitate: instalarea noului preot paroh, părintele Lucian Andrei Apopei, la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, în prezența protopopului Petru Fercal.

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, reprezintă inima spirituală a comunității din Hrișcani. Ridicată începând cu anul 2006 sub îndrumarea părintelui suplinitor Anastasie Mihai Ovidiu, locașul a cunoscut o evoluție continuă, ajungând în 2009 să devină parohie odată cu hirotonirea preotului Lăzărescu Ovidiu. Comunitatea a contribuit activ la dezvoltarea bisericii: termoizolație, amenajarea trotuarelor, mobilier și obiecte de cult, urmate de lucrările de pictură și clopotniță finalizate între 2011 și 2013, iar în 2014 au fost realizate lucrări suplimentare precum lumânărarul și schimbarea strănilor. Toate acestea au fost posibile datorită sprijinului enoriașilor și al Primăriei Vlădeni, sub conducerea primarului Murariu Voicu.

Noul preot, Lucian Andrei Apopei, vine cu o bogată experiență profesională și spirituală. Profesor de limba engleză de 9 ani la Școala Gimnazială nr. 1 Călărași, părintele Lucian este absolvent al Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe” din Botoșani, al Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloaie” din Iași (unde a urmat și un master în Teologie sistematică) și al Facultății de Litere „Al. I. Cuza” din Iași, specializarea engleză-română.

Alături de el, soția sa, Roxana-Mirela, absolventă a Liceului de Muzică „Ștefan Luchian” din Botoșani și a Facultății de Litere „Al. I. Cuza”, specializarea germana-engleza, precum și a unui Master în Managementul Resurselor Umane, contribuie la viața comunității prin profesionalism și implicare. Roxana-Mirela lucrează de 9 ani într-o multinațională din București.

Slujba de instalare a fost un moment plin de emoție, rugăciune și comuniune sufletească. Protopopul Petru Fercal a binecuvântat comunitatea și pe noul preot, subliniind importanța continuității și a implicării în viața spirituală a satului. (VIDEO în articol)

Credincioșii din Hrișcani privesc cu speranță începutul acestei noi etape pastorale, convinși că prezența părintelui Lucian Andrei va aduce o nouă energie spirituală, educațională și culturală, continuând tradiția de credință și unitate a comunității. Satul are 48 de familii ortodoxe.

Publicitate

La finalul ceremoniei de învestire au luat parte la o agapă frățească, potrivit tradiției.

Scurt istoric

Biserica din Hrișcani îl are ca ocrotitor pe Sfântul  Ierarh Nicolae şi a fost ridicată începând cu anul 2006, sub îndrumarea părintelui suplinitor Anastasie Mihai Ovidiu din Mândreşti. În anul 2009, a fost hirotonit preot Lăzărescu Ovidiu pe seama acestei comunități,  biserica trecând de la rangul de filie la cel de parohie. Din 2010 încep lucrările de termoizolatie, trotuare, accesorizarea sfântului altar cu obiecte de cult necesare la săvârşirea sfintelor slujbe, mobilier, cât şi etapa pregătitoare pentru pictură. Din 2011 încep lucrările de pictură bisericească şi ridicarea unei clopotniţe. În 2012 se finalizează clopotniţă, iar în 2013 pictura bisericească, exceptând pridvorul. În 2014 preotul paroh împreună cu consiliul parohial şi enoriaşii au propus ridicarea unui lumânărar şi schimbarea strănilor. Lucrările au fost realizate în special cu sprijinul credincioşilor din sat și cu sprijinul consiliului local primarului din Vlădeni, Murariu Voicu.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

VIDEO Jandarmeria avertizează: „Nu tot ce pare real, este real”. Cât de ușor putem cădea în capcana imaginilor și clipurilor false

Publicat

Publicitate

Jandarmeria avertizează: „Nu tot ce pare real, este real”. Reprezentanții Jandarmeriei Române au realizat recent un clip video care demonstrează cât de ușor pot fi create, cu ajutorul inteligenței artificiale, imagini și filmări care par autentice, dar care nu au existat niciodată în realitate. „Nu lăsați un algoritm să vă controleze emoțiile”, avertizează Jandarmeria.

Inițiativa Jandarmeriei de a prezenta cetățenilor pericolele conținutului generat artificial vine într-un moment în care tehnologia de deepfake și generare de imagini/clipuri video cu ajutorul inteligenței artificiale devine tot mai accesibilă și mai convingătoare.

În era în care granița dintre real și artificial devine din ce în ce mai neclară, responsabilitatea fiecăruia dintre noi este să dezvoltăm abilități de verificare a informațiilor și să nu permitem emoțiilor să ne dicteze comportamentul online.

Verificarea, gândirea critică și consultarea surselor oficiale rămân cele mai puternice arme împotriva dezinformării.

 

Jandarmeria avertizează: „Nu tot ce pare real, este real”

În centrul campaniei se află un jandarm, George. La un moment dat, deși imaginea lui George este reală, vocea care îi însoțește prezentarea este generată artificial – o primă demonstrație a capacităților tehnologiei de a manipula percepția noastră.

Publicitate

„Dacă vedeți pe internet o imagine cu forțele de ordine, sunteți siguri că e reală? De cele mai multe ori, avem tendința să credem că da.

Aceasta nu este vocea mea. Deși mă vedeți cu mine, vocea este generat artificial.

Eu sunt George și astăzi vă arăt cât de ușor pot să-i create imagine și clipuri care par reale”, transmite jandarmul, subliniind prima lecție importantă: nu putem avea încredere orbește în ceea ce vedem și auzim online.

Simplitatea înfricoșătoare a manipulării cu ajutorul AI

Clipul continuă cu o demonstrație practică, care arată cât de simplă și accesibilă a devenit tehnologia de generare a conținutului fals.

„Scriu câteva detalii, apăs un buton și iată: o imagine care pare filmată, dar care nu a existat niciodată în realitate. (…)

Astfel, oricine, cu cunoștințe minime de tehnologie, poate genera imagini sau videoclipuri false care să pară autentice, inclusiv materiale care prezintă forțele de ordine în situații fictive.

Arma emoțională a dezinformării

Jandarmeria atrage atenția asupra unui aspect esențial al dezinformării: aceste materiale false nu apar întâmplător.

„De multe ori sunt realizate ca să strânească emoții puterice, frică, furie, panică și să ne facă să reacționăm fără să mai verificăm”, au explicat reprezentanții Jandarmeriei.

Manipularea emoțională este cheia succesului dezinformării. Când suntem copleșiți de emoții intense, capacitatea noastră de gândire critică scade, iar tendința de a distribui informația fără verificare crește dramatic”, au precizat reprezentanții Jandarmeriei.

Apărarea împotriva dezinformării

Reprezentanții Jandarmeriei au transmis că inteligența artificială (AI) poate fi un instrument util, dar și o armă de manipulare.

De aceea, cetățenii sunt sfătuiți să se informeze doar din surse oficiale și nu distribuie conținut care le ridică semne de întrebare.

Iată trei principii pentru protejarea împotriva conținutului fals:

  • „informația corectă ne protejează” – consumul de informații exclusiv din surse oficiale și verificate reprezintă prima linie de apărare împotriva dezinformării;
  • „verificarea ne apără” – înainte de a distribui orice conținut care ridică semne de întrebare, este esențială verificarea autenticității acestuia prin surse multiple și de încredere;
  • „gândirea critică ne ține în siguranță” – dezvoltarea capacității de a analiza critic informațiile primite și de a pune sub semnul întrebării ceea ce ni se prezintă este fundamentală în era digitală.

Un îndemn la responsabilitate digitală

„Nu lăsați un algoritm să vă controleze emoțiile”, avertizează reprezentanții Jandarmeriei.

Mesajul final este unul clar și direct: „Nu tot ce pare real, este real. De aceea, consultați doar surse sigure”.

Citeste mai mult

Cultura

Botoșani: Atelierele de pictură pe pânză „Dimineți de februarie la muzeu”

Publicat

Publicitate
Muzeul Judetean Botosani vă invită, în data de 8 februarie 2026, în intervalul orar 10.00-13.00, la atelierele de pictură pe pânză intitulate „Dimineți de februarie la muzeu”, dedicate adulților pasionați de artă și de frumos.
Într-o perioadă în care ceața și frigul sunt prezențe statornice, vă propunem să pătrundeți într-o lume a imaginației și a emoțiilor, a culorilor și a luminii și să transformați pânza albă într-o lucrare de artă. Ghid în această călătorie vă va fi un artist plastic talentat, după ale cărui sfaturi veți experimenta utilizarea unor tehnici de lucru corecte.
Taxa de participare, care include și toate materialele, este de 50 lei/persoană. Înscrierea se face la adresa de e-mail: ioanaginapoleac@gmail.com, până la data de 6 februarie 2026.

Citeste mai mult

Eveniment

ITM Botoșani: Pentru angajatori cu privire la munca nedeclarată, „munca la negru”

Publicat

Publicitate

Munca nedeclarată reprezintă acea activitate prestată de un salariat pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, fără a fi respectate prevederile legale în vigoare privind încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă.

În sensul prevederilor Codului Muncii, munca nedeclarată reprezintă și constituie contravenții:

a) primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii – nerespectarea acestei obligații se sancţionează cu amendă de 40.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 1.000.000 lei;

b) primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, contravenție ce se sancționează cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei;

c) primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat, ce se sancționează cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei;

d) primirea la muncă a unui salariat cu depăşirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 105 alin. (1) lit. c), sancționabil cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei.

Publicitate

 

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani reamintesc angajatorilor faptul că

legalizarea raporturilor de muncă este esențială pentru protecția socială a lucrătorilor, inclusiv pentru acces la drepturi și pentru siguranța pe termen lung.

ITM Botoșani continuă controalele și dialogul cu angajatorii, pentru ca protecția celor care muncesc să nu rămână doar un principiu, ci să se vadă în practicile zilnice din fiecare loc de muncă.

Citeste mai mult

Administratie

COMUNA HĂNEȘTI. COMUNICAT DE PRESĂ. “PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”

Publicat

Publicitate

Comunicat de presă

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

UAT COMUNA HĂNEȘTI anunță finalizarea proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din comuna Hănești, județul Botoșani”, cod proiect F-PNRR-Dotari-2023-3999, implementat în cadrul PNRR Componenta C15-Educație, Apelul ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe”.

Obiectivul general al proiectului viza asigurarea condițiilor optime de derulare a procesului educațional și educativ-instructiv în conformitate cu standardele și normativele aflate în vigoare, în vederea creșterii capacității de reziliență a sistemului educațional.

Impactul investiției: Investiția a contribuit semnificativ la modernizarea procesului educațional în comunitate, facilitând accesul elevilor și cadrelor didactice la un mediu de învățare adaptat cerințelor actuale. Prin dotarea școlilor cu echipamente informatice moderne și mobilier de calitate, s-a creat un cadru educațional mai eficient, mai atractiv și mai incluziv. Astfel, procesul de predare-învățare a devenit mai interactiv și mai bine adaptat nevoilor locale, sprijinind dezvoltarea durabilă a educației în regiune.

Publicitate

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 1.011.154,93 RON, din care valoarea nerambursabilă finanțată din PNRR este de 849.710,02 RON, iar 161.444,91 RON reprezintă valoarea TVA decontată din bugetul de stat.
Data începere proiect: 08.08.2023
Data finalizare proiect: 31.03.2026

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României!

“PNRR. Finanțat de Uniunea Europeana – UrmătoareaGenerațieUE”

http://mfe.gov.ro/pnrr/                                                         http://facebook.com/PNRROfficial/

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending