Connect with us

Eveniment

Parada de datini și obiceiuri de la Botoșani, supravegheată de jandarmi

Publicat

Publicitate

Duminică, 22 decembrie, jandarmii botoșăneni, împreună cu efective de poliție, pompieri și poliție locală, vor adopta măsurile necesare în vederea desfășurării în condiții de siguranță a Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă ,,Din străbuni, din oameni buni”, organizat în municipiul Botoșani de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani.
Având în vedere că, între orele 11.00 – 12.00, circulația autovehiculelor pe traseul Piața Revoluției – str. Cuza Vodă – str. Nicolae Iorga – str. Calea Națională – Direcția Muncii – str. Cuza Vodă – Piața Revoluției va fi restricționată progresiv de echipaje de poliție, pentru a permite deplasarea fără incidente a Paradei formațiilor, recomandăm participanților la trafic să aleagă alte trasee de deplasare, iar in cazul în care întâlnesc coloana aflată în mișcare, să manifeste înțelegere față de măsurile luate de autorități și să reducă viteza de deplasare până la limita evitării oricărui pericol.
După terminarea paradei, jandarmii vor acționa în zona scenei amplasate la intrarea în Piața Revoluției, pentru a preîntâmpina producerea unor fapte antisociale de natură penală și contravențională ce ar putea afecta siguranța participanților la spectacolul cultural-artistic ce se va desfășura până la ora 22.00.
Pe toată durata spectacolului, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Cuza Vodă, între intersecțiile cu străzile Ștefan Luchian și Arhimandrit Marchian.
Pompierii vor fi prezenți cu o autospecială de stingere a incendiilor, fiind pregătiți să intervină imediat în cazul producerii unor situații de urgență, potrivit competențelor instituționale.
Tot pe 22 decembrie, jandarmii vor avea în atenție desfășurarea în condiții de siguranță a manifestărilor comemorative prilejuite de sărbătorirea ,,Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății”, organizate la biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din municipiul Botoșani, la Mormântul Eroului Cpt.(post mortem) Mesler Petru Constantin din cimitirul comunei Hudești și la Cimitirul Eroilor din municipiul Dorohoi.
Recomandăm participanților să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine și să solicite sprijinul jandarmilor în mod direct în cazul sesizării unor fapte antisociale.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

INS: Aproape 3,6 milioane de români trăiesc în sărăcie. Copiii, cei mai afectați

Publicat

Publicitate

Institutul Național de Statistică a publicat noi date îngrijorătoare despre nivelul de trai din România. Rata sărăciei relative a fost, în 2024, de 19%, ceea ce înseamnă că aproape 3,6 milioane de persoane trăiesc sub pragul sărăciei.

Potrivit definiției INS, sărăcia relativă se referă la ponderea persoanelor cu un venit mai mic de 60% din media veniturilor totale din țară. În termeni concreți, acești oameni nu dispun de resurse suficiente pentru a-și asigura un standard de viață minim acceptabil.

Consecințele sunt multiple: locuințe precare, acces limitat la servicii medicale, dar și bariere serioase în educație, cultură, sport și timp liber.

Raportul arată că femeile sunt ușor mai afectate decât bărbații, însă cei mai vulnerabili rămân copiii, unde rata sărăciei urcă la 26%, urmați de tinerii între 18 și 24 de ani, cu 22%.

Diferențele regionale sunt majore. Regiunea Sud-Vest Oltenia înregistrează cea mai ridicată rată a sărăciei, de opt ori mai mare decât în zona București-Ilfov, unde veniturile sunt semnificativ mai ridicate.

INS atrage atenția că sărăcia în România rămâne una profundă, iar șansele de ieșire din această situație sunt reduse, în lipsa unor politici publice coerente care să sprijine categoriile vulnerabile.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Cod galben de ceață în mai multe zone din județul Botoșani. Vizibilitate redusă pe mai multe drumuri

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis, duminică dimineață, un Cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, valabil până la ora 11:00. Fenomenul reduce semnificativ vizibilitatea și îngreunează circulația rutieră, mai ales în nordul și nord-estul județului.

Potrivit avertizării, ceața densă determină scăderea vizibilității sub 200 de metri, iar izolat chiar sub 50 de metri, afectând drumurile din localitățile Hudești, Coțușca, Suharău, Rădăuți-Prut, Păltiniș, Mileanca, Darabani, Viișoara și Concești.

Autoritățile recomandă prudență maximă la volan. Pentru prevenirea unor evenimente nedorite, șoferii sunt sfătuiți să reducă viteza, să folosească sistemul de iluminare, să păstreze distanța de siguranță între autovehicule și să evite manevrele riscante.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani anunță că pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor în cazul producerii unor situații de urgență.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina, Taumaturgul

Publicat

Publicitate

Sfântul Nectarie s-a născut la 1 octombrie 1846, de ziua Acoperământului Maicii Domnului, în Silivria în nordul Greciei. Părinţii săi, oameni săraci, dar credincioşi, l-au botezat Anastasis (gr. „înviere”). Copilului i s-a oferit o frumoasă educaţie creştină, lucru evident mai târziu. Dornic să își continue studiile, la vârsta de 14 ani se hotărăşte sa plece la Constantinopol.

La plecarea vaporului este consemnată o primă minune. Fiind sărac, nu este primit de căpitan pe vas. Însă vaporul nu a reuşit sa pornească decât după ce Anastasis a fost lăsat să urce. Mai mult, în timpul călătoriei el potoleşte o furtună cu ajutorul cruciuliţei dăruite de bunica sa, în care era inserat un fragment din lemnul Sfintei Cruci.

În Constantinopol lucrează din greu pentru a se întreţine. Rămânând fără haine și pantofi, scrie o scrisoare, cu adresa: „Pentru Domnul nostru Iisus Hristos în ceruri”, pe care o da unui vecin negustor să o pună la poștă. Impresionat, negustorul îi răspunde în aceeaşi manieră, trimițându-i un pachet cu cele necesare și semnând: „De la Hristos
pentru Anastasis”. Până la vârsta de 20 de ani, Anastasis a lucrat ca pedagog și dascăl pentru clasele mici la Școala Metocului Sf. Mormânt și împletea munca și lecturile din Sfânta Scriptură șsi Sfinţii Părinţi cu participarea la slujbe.

La vârsta de 20 de ani se retrage în insula Hios, în satul Liti, unde este numit învățător. Când a împlinit 27 de ani, a intrat în obştea mănăstirii de aici, Nea Moni, fiind călugărit trei ani mai târziu, cu numele Lazar, de către mitropolitul Gheorghe de Hios. Acelaşi mitropolit îl va hirotoni diacon cu numele Nectarie. În aceasta mănăstire s-a remarcat ca un bun predicator. Ascultându-I, un om înstărit, Ioan Hiotis Horemis, se va oferi să îl ajute să își continue studiile. Astfel, a plecat la Atena, urmând timp de trei ani liceul, pe care l-a absolvit cu rezultate deosebite.

A urmat apoi și Facultatea de Teologie din Atena, pe care a terminat-o în 1886, urmând ca după absolvire să slujească în Egipt. În 1886, Nectarie a fost numit predicator principal al Patriarhiei alexandrine și este hirotonit preot. Timp de trei ani a slujit in Biserica „Sf. Nicolae” din Cairo. În 1889, Patriarhul Sofronie I-a hirotonit Mitropolit onorific de Pentapolis.

Sfântul s-a mutat la Domnul la 8 noiembrie 1920, la vârsta de 74 de ani, fiind înmormântat intr-o camera de lângă biserica ctitorita de el însuși. A cunoscut dinainte ziua mutării sale la Domnul, descriind momentul în cele mai mici detalii. Întins în sicriu, din trupul sau au început sa izvorască picături de mir.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Accident la Vorona. O mașină a intrat în șanț, șoferul a primit îngrijiri la fața locului

Publicat

Publicitate

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în localitatea Vorona. În eveniment a fost implicat un singur autoturism.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Aceștia au constatat faptul că autoturismul era în afara părții carosabile, răsturnat pe o parte și că nu erau persoane încarcerate.

Șoferul autoturismului, un bărbat de 60 de ani, a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat. transportul la spital.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending