Connect with us
Publicitate

Eveniment

Ocupația de parlamentar în România este una dintre cele mai bine plătite. Cât ne costă un ales, într-o lună

Publicat

Publicitate

Din sumele câștigate, parlamentarii trebuie să-și acopere cheltuielile cu personalul, chiria la cabinetul de parlamentar și alte necesități, informează alba24.ro.

Lunar, pentru desfășurarea activităților sale, un parlamentar român încasează suma de 57.300 de lei.

Din această cifră, cea mai mare parte o reprezintă suma forfetară, mai exact, 35.500 de lei, bani din care parlamentarii trebuie să-și acopere cheltuielile cu personalul, chiria la cabinetul de parlamentar și alte cheltuieli.

Ocupația de parlamentar în România este una dintre cele mai bine plătite, întrucât unui astfel de ales îi intră lunar în conturi peste 10.000 de euro.

Salariul brut este de 11.000 de lei, dar acesta poate crește dacă respectivul parlamentar deține funcții de conducere.

Pentru cazare, parlamentarii care nu dețin nicio proprietate în București, primesc lunar suma de 4.600 de lei, pentru acoperirea costurilor unei eventuale închirieri a unui imobil de locuit.

Publicitate

Cheltuielile cu transportul în teritoriu sunt de asemenea acoperite de bugetul de stat, astfel aleșii primesc 1.400 de lei lunar și pentru astfel de deplasări.

De asemenea, aceștia mai primesc și suma de 4.800 de lei ca diurnă.

Spre exemplu, președintele Camerei Deputaților are o indemnizație lunară de 23.920 lei brut, adică 13.993 net.

Publicitate

Mai mulți bani decât un parlamentar ”obișnuit” primesc vicepreședinții camerelor, chestorii, liderii de grup, președinții și vicepreședinții de comisii și secretarii.

În Parlamentul României sunt 455 de parlamentari, dintre care 115 sunt senatori, iar restul deputați.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Guvernul amână impozitarea caselor și apartamentelor după noul mod de calcul

Publicat

Publicitate

Guvernul amână măsura de impozitare a caselor și apartamentelor după noul mod de calcul. Este vorba despre aplicarea prevederilor OG 16/2022 privind reforma impozitării imobilelor, deja prorogată pentru 1 ianuarie 2025, scrie alba24.ro. Noul termen propus este 1 ianuarie 2026. Motivul invocat este complexitatea reformei, necesitatea de finalizare a sistemului informatic și unele măsuri administrative.

Propunerea este inclusă într-un proiect pus în consultare publică de către Ministerul Finanțelor.

Potrivit documentului, Jalonul 237 PNRR prevede ”dezvoltarea unui sistem informatic și implementarea unor modele specifice pentru impozitarea proprietății imobiliare într-o manieră coordonată și strategică”. Prin OG 16/2022 s-a propus un nou mod de calcul a valorii impozabile pentru clădirile rezidențiale/nerezidențiale. Acesta ține cont de valorile cuprinse în studiile de piață referitoare la valorile orientative privind proprietățile imobiliare din România.

Termenul de aplicare a fost amânat inițial pentru 1 ianuarie 2025. Acum se mai amână cu un an.

Impozitarea proprietăților la valoarea de piață ar avea ca efect creșterea impozitelor mai ales în orașele mari, unde prețurile imobiliare sunt mai ridicate.

Guvernul amână impozitarea imobilelor la valoarea de piață. Ce prevede proiectul

Proiectul Ministerului Finanțelor prevede că:

Publicitate

”Se propune prorogarea termenului de aplicare a prevederilor din Ordonanţa Guvernului nr. 16/2022 referitoare la modificarea Titlul IX -Impozite și taxe locale din Codul fiscal, de la data de 1 ianuarie 2025 la data de 1 ianuarie 2026”.

De asemenea, ”având în vedere necesitatea unei implementări în mod coordonat a măsurilor de reformă din PNRR referitoare la impozitarea proprietății imobiliare, se propune înființarea unei structuri în cadrul Ministerului Finanțelor, care să fie responsabilă de implementarea reformei impozitului pe proprietate”.

Experții Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale au evidențiat că reforma cuprinzătoare a impozitului pe proprietate este complexă și cuprinde activități din mai multe discipline ce trebuie coordinate la nivel central. Au propus înființarea unei structuri de specialitate în cadrul Ministerului Finanțelor, responsabilă pentru implementarea reformei impozitării proprietății.

Publicitate

Structura de specialitate are, în principal, atribuţii privind:

  • gestionarea unei baze de date naționale cuprinzătoare cu proprietățile imobiliare
  • colaborarea cu unitățile administrativ-teritoriale, precum și cu alte entități în ceea ce privește datele și informațiile despre proprietăți
  • realizarea și implementarea unor modele specifice privind impozitarea proprietății imobiliare
  • coordonarea metodologică a organelor fiscale locale în ceea ce privește procedurile specifice derulate în cadrul activității de administrare privind impozitarea proprietății imobiliare
  • elaborarea formularisticii specifice activității de administrare a creanțelor fiscale aferente impozitării proprietății imobiliare.

Mai multe posturi la minister, pentru reforma impozitării clădirilor

Se va suplimenta numărul de posturi la Ministerul Finanțelor pentru aplicarea atribuţiilor suplimentare privind angajamentele asumate prin PNRR.

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pune la dispoziția Ministerului Finanțelor accesul și resursele necesare pentru conectarea la sistemele informatice și platformele hardware și software pe care le gestionează. Acestea includ, dar nu se limitează la:

  • Sistemul integrat de cadastru și carte funciară
  • Registrul electronic național al nomenclaturilor stradale
  • Sistemul centralizat e-Terra privind baza de date spațială (sectoare cadastrale).

Citeste mai mult

Eveniment

Sfaturi de la polițiștii din Botoșani pentru a evita să deveniți victime ale furturilor din buzunare și genţi

Publicat

Publicitate

Specificul furturilor din buzunare constă în faptul că locul de acţiune este un spaţiu restrâns, de regulă favorizat de aglomeraţie. În general, se fură în mijloacele de transport în comun și în zona pieţelor, la anumite ore, atunci când oamenii merg spre serviciu sau spre casă și sunt grăbiţi, hoţii profitând de neatenţia acestora.

 

Pentru a evita să deveniţi victime ale infracţiunii de furt din buzunare, genţi, este recomandat să ţineţi cont de sfaturile cu caracter preventiv oferite.

 

În mijloacele de transport în comun:

  • când aşteptaţi autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii aglomerate, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră;
  • evitaţi să citiţi în mijloacele de transport în comun deoarece atenţia vă este diminuată şi puteţi deveni cu uşurinţă victimele hoţilor de buzunare;
  • dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase căutaţi să vă schimbaţi locul;
  • poziţionaţi poşeta/geanta în faţa dumneavoastră, iar dacă e posibil, între corp şi un element fix in autovehicul;
  • dacă vă aşezaţi pe scaun, ţineţi bagajele în braţe, în nici un caz spre exterior ori spre vecinul de scaun;
  • când poziţia unui călător vă impune să vă îndepărtaţi de bagaje, sau să vă schimbaţi poziţia, evitaţi-l;
  • nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor; acesta este vulnerabil la urcarea şi coborârea din mijloacele da transport în comun;
  • nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi cel mai des vizitate de către hoţi;
  • dacă transportaţi sume mari de bani, evitaţi deplasarea cu mijloacele de transport în comun; apelaţi la o cunoştinţă cu autoturism, sau luaţi un taxi, de preferat de la o companie cunoscută, de notorietate, unde vă veţi aşeza pe locurile din spate;

 

Publicitate

La cumpărături :

  • evitaţi aglomeraţiile din pieţe, bazar, autogări, magazine,etc.
  • portmoneul nu se aşează niciodată deasupra cumpărăturilor, la vedere, iar geanta nu se ţine în coş;
  • feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii;
  • când staţi la rând, pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit;
  • daca stați la o coadă priviti cu atenție celelalte persoane; daca simțiți că asupra dumneavoastră se face presiune la coada in magazine sau ca cineva s-a instalat in fata dumneavoastra si v-a acoperit vederea, verificati imediat geanta si locul unde tineti portofelul;
  • acordati o mai mare atenție poșetei decat plaselor de cumparaturi; siguranta posetei sa fie o grija permanentă pentru dumneavoastră; când faceți diferite plăți sau cumpăraturi nu scoateți tot teancul de bani, ci numai suma care trebuie;
  • tineți geanta in față, protejând-o cu mana;
  • mare atenţie la persoanele care se înghesuie numai la raioanele unde este aglomeraţie şi rar cer să examineze un lucru;
  • nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice pentru a cumpăra ceva de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea;
  • nu păstraţi banii în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei;
  • nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc;
  • nu vă lăudaţi în public că deţineţi asupra dumneavoastră sume mari de bani;
  • urmăriţi cu atenţie persoanele care transportă, ca din întâmplare, obiecte de îmbrăcaminte sau plase goale pe mână; un hoţ se foloseşte de astfel de obiecte când „operează”, ca să-şi ascundă mâna de privirile străine;
  • aveti grija la folosirea cardurilor, la extragerea de numerar din bancomate; exista riscul sa fiti urmarit si sa va fie sustrasă suma de bani;

 

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Beat criță, așa a condus un șofer din municipiul Botoșani. Polițiștii i-au găsit 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din municipiul Botoșani, care avea o deplasare sinuoasă.

 

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Deținătorii de câini din rase cu potențial agresiv și rasa ogar, din Darabani și Botoșani, verificați de polițiști

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor cu sprijinul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat activități de informare și prevenire pe linia protecției animalelor și pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic la deținătorii de câini din rase cu potențial agresiv și rasa ogar, din Darabani și Botoșani.

 

Astfel, au fost verificate opt stâni, ai căror proprietari dețin câini din rasa ogar, aceștia fiind instruiți cu privire la obligațiile pe care le au, precum și sancțiunile pe care le riscă dacă nu respectă prevederile legale.

 

Totodată au fost verificate 33 de exemplare canine, iar în urma neregulilor constatate proprietarii acestora au fost avertizați să se conformeze legislației în vigoare privind protecția animalelor.

 

Publicitate

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor derulează în permanență activități specifice pentru creșterea gradului de conștientizare în rândul populației, cu privire la necesitatea respectării unor reguli care să asigure un mediu sănătos pentru toate animalele.

 

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending