Connect with us

Administratie

Șoferii cărora le-a fost reținut permisul ar putea cere amânarea sancțiunii, pentru o perioadă de 120 de zile. PROIECT

Publicat

Publicitate

Șoferii cărora le-a fost reținut permisul de conducere ar putea cere amânarea sancțiunii, pentru o perioadă de 120 de zile, în anumite condiții, prevede un proiect legislativ înregistrat recent la Senat, informează alba24.ro

O propunere legislativă pentru modificarea și completarea OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere pe 22 octombrie.

Proiectul propune o modernizare a regimului de executare a sancțiunilor contravenționale rutiere, în conformitate cu principiile proporționalității, predictibilității şi responsabilizării conducătorului auto. În acest sens, se propune introducerea unui mecanism de flexibilizare a executării sanctiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, fără diminuarea fermitătii şi caracterului desuasiv al legii.

Potrivit inițiatorilor, un grup de parlamentari de la USR, în prezent, legislația în vigoare prevede un mecanism rigid de aplicare a acestei sancțiuni complementare.

„Odată constatată contravenția şi reținut permisul de conducere, suspendarea exercitării dreptului de a conduce operează, de regulă, imediat după expirarea valabilităţii dovezii înlocuitoare, iară a oferi contravenientului posibilitatea de a-şi adapta situatia personală sau profesională la noua condiție.

Această aplicare uniformă şi imediată a sanctiunii, deşi eficientă din punct de vedere administrativ, nu ține cont de particularitățile fiecărui caz şi poate genera consecințe sociale şi economice disproporționate. Spre exemplu, pentru conducătorii auto a căror profesie depinde direct de deținerea permisului de conducere (şoferi profesionişti, agenti de vânzări, taximetrişti, etc.), suspendarea imediată echivalează cu pierderea temporară a locului de muncă şi a sursei de venit, afectând grav atât persoana în cauză, cât şi familia acesteia.

Publicitate

Cadrul normativ actual nu dispune de un instrument juridic care să permită o flexibilizare a momentului de executare a sanctiunii, condiționată de un comportament responsabil anterior şi ulterior săvârşirii contravenției”, explică parlamentarii, în expunerea de motive.

Șoferii cărora le-a fost reținut permisul ar putea cere amânarea sancțiunii, pentru o perioadă de 120 de zile

Se propune astfel modificarea și completarea articolului 111 din OUG nr 195/2002, pentru instituirea dreptului conducătorului auto de a solicita o amânare a executării suspendării permisului pentru o perioadă de 120 de zile.

Astfel, la cererea titularului permisului de conducere reținut, formulată în perioada de valabilitate a dovezii înlocuitoare cu drept de circulație, şeful poliției rutiere a județului sau a municipiului București pe raza căreia a fost săvârşită fapta sau șeful poliției rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române, după caz, va dispune amânarea executării sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile şi, ca efect al amânării, restituirea permisului de conducere, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

  • prezintă dovada achitării amenzii contravenționale prevăzute în procesul verbal de constatare a contravenției;
  • nu i-a mai fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce în ultimii 2 ani anteriori săvârşirii contravenției pentru care se solicită amânarea executării sancțiunii complementare.

Șoferii cărora le-a fost reținut permisul ar putea cere amânarea sancțiunii. Cum se depune cererea

Cererea de amânare se depune sau se transmite prin orice mijloace de comunicare la distanță ce asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii acestuia, de către contravenient sau de către reprezentantul convențional al acestuia, la unitatea de poliție din care face parte agentul constatator.

În cazul aprobării cererii, permisul de conducere reținut se restituie personal titularului sau reprezentantului convențional al acestuia, căruia i se va comunica în mod expres data calendaristică exactă la care expiră termenul de 120 de zile şi, respectiv, obligaţia de a preda permisul de conducere.

În situaţia transmiterii cererii prin mijloace de comunicare la distanță, la cererea scrisă a titularului, unitatea de poliție poate restitui permisul de conducere la adresa de corespondență indicată în cuprinsul cererii.

Pe perioada de 120 de zile pentru care s-a dispus amânarea executării sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, titularul permisului de conducere va avea drept de circulaţie.

Perioada de amânare de 120 de zile se calculează pe zile pline şi va începe să curgă de la data la care cererea de amânare a fost aprobată.

Condiții pentru predarea permisului, după cele 120 de zile

Potrivit proiectului, titularul permisului de conducere care a beneficiat de amânare are obligaţia de a preda documentul la serviciul/biroul poliției rutiere, care îl va înainta unității de poliție care îl are în evidenţă, cel târziu în ultima zi a termenului de 120 de zile.

În situația în care ultima zi a termenului prevăzut se împlineşte într-o zi nelucrătoare, termenul de predare a permisului de conducere se prelungeşte până la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează.

Predarea permisului de conducere se face personal, prin reprezentant convențional sau prin servicii de curierat cu aviz de primire. Se consideră îndeplinită obligaţia de predare şi în cazul în care documental este transmis prin servicii de curierat, data care se ia în considerare fiind data predării către serviciul de curierat, care nu poate fi ulterioară termenelor prevăzute.

În cazul în care contravenientul nu respectă obligația de predare a permisului de conducere în termenele prevăzute, durata de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se majorează de drept cu 30 de zile, fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi.

Ce se întâmplă cu șoferii care săvârșesc o nouă contravenție în perioada celor 120 de zile

Potrivit proiectului, în situația în care o persoană căreia i-a fost reținut permisul de conducere pentru o faptă prevăzută cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce săvârşeşte, în perioada în care are drept de circulație (inclusiv în perioada de 120 de zile), o nouă contravenție pentru care se dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce, perioadele de suspendare dispuse se vor executa distinct, fără a se suprapune.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Apa va fi sistată miercuri pe mai multe străzi din Dorohoi. Lucrările de remediere a avariei au fost reprogramate

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că lucrările de remediere a avariei apărute la rețeaua de alimentare cu apă de pe strada Alexandru Ioan Cuza din municipiul Dorohoi au fost reprogramate. Intervenția, care trebuia să aibă loc astăzi, 27 ianuarie 2026, a fost amânată din motive tehnice și va fi realizată mâine, 28 ianuarie 2026.

Pe durata desfășurării lucrărilor, furnizarea apei potabile va fi întreruptă în intervalul orar 08:00–16:30.
Sunt afectați utilizatorii care locuiesc în imobilele situate pe străzile Alexandru Ioan Cuza, Grigore Ghica, Poștei, precum și pe străzile adiacente acestora.

Reprezentanții operatorului de apă precizează că intervenția este necesară pentru remedierea avariei și pentru asigurarea funcționării corespunzătoare a rețelei de distribuție. Lucrările vor fi executate de echipele specializate ale societății, iar reluarea furnizării apei se va face imediat după finalizarea intervenției.

Pentru a reduce disconfortul creat de lipsa apei, Nova Apaserv recomandă consumatorilor afectați să își asigure rezerve minime de apă pentru uz casnic pe durata întreruperii. De asemenea, la reluarea furnizării, pot apărea temporar modificări ale calității apei, situație în care se recomandă lăsarea robinetelor deschise câteva minute.

Conducerea societății își cere scuze pentru neplăcerile create și le mulțumește utilizatorilor pentru înțelegere. Anunțul este semnat de directorul general al companiei, ec. Alin-Cătălin Cirimpei.

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

Consiliul Județean Botoșani cumpără aproape 10 hectare de teren pentru extinderea gropii de gunoi de la Stăuceni

Publicat

Publicitate

Consiliul Județean Consiliul Județean Botoșani va discuta, miercuri, două proiecte de hotărâre care vizează achiziționarea unui teren extravilan în suprafață de 93.862 de metri pătrați, situat pe raza UAT Stăuceni, pentru extinderea gropii de gunoi.

Potrivit documentelor aflate pe ordinea de zi, este vorba atât despre aprobarea achiziției propriu-zise a terenului, cât și despre utilizarea excedentului bugetar al județului pentru finanțarea cheltuielilor de capital aferente acestei tranzacții.

Terenul este înscris în Cartea Funciară nr. 50737 și urmează să intre în patrimoniul județului, urmând a fi declarat bun de interes public. Suprafața vizată, de aproape 9,4 hectare, se află în extravilanul localității Stăuceni și este destinată susținerii unor investiții strategice ale județului, în special în domeniul infrastructurii publice, respectiv pentru implementarea proiectului „Investiții complementare Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Botoșani – asistență tehnică în vederea finanțării”, cod SMIS 153315.

Pentru achiziția acestui teren, Consiliul Județean intenționează să utilizeze excedentul bugetar rezultat din execuția bugetară a anului trecut, suma alocată fiind de peste un milion de lei. Această procedură este necesară pentru a crea cadrul legal de efectuare a plății și de finalizare a tranzacției.

Ședința de miercuri este una cu miză administrativă importantă, iar proiectele au șanse mari să fie aprobate, mai ales că președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, deține influiența necesară pentru un vot favorabil pentru ambele inițiative.

În cazul adoptării hotărârilor, administrația județeană va putea demara procedurile finale pentru preluarea terenului și integrarea acestuia în proiectele de investiții aflate în pregătire. Decizia finală va fi luată în urma dezbaterilor din plenul Consiliului Județean.

Publicitate

Citeste mai mult

Administratie

Investiții majore în iluminatul public din Bucecea: Contract de aproape 2,9 milioane de lei, semnat de primarul Angel Gheorghiu

Publicat

Publicitate

Orașul Bucecea face un pas important spre modernizarea infrastructurii urbane, odată cu semnarea contractului pentru extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public. Anunțul a fost făcut de Angel Gheorghiu, primarul orașului, care a subliniat că investițiile locale continuă fără a afecta bugetul comunității.

Contractul a fost semnat astăzi, în prezența președintelui Administrația Fondului pentru Mediu, Florin Banică.

Proiectul, intitulat „Extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public în orașul Bucecea”, este finanțat în proporție de 100% prin Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat. Valoarea totală a investiției se ridică la 2.894.269,07 lei, sumă integral eligibilă, fără contribuție din bugetul local.

Prin acest proiect vor fi înlocuite o parte din corpurile de iluminat existente și vor fi montate 252 de corpuri noi, moderne și ecologice, cu tehnologie LED. Dintre acestea, 113 aparate vor avea o putere instalată de 49 W, iar alte 139 de corpuri vor avea o putere de 85 W. Totodată, sistemul de iluminat public va fi extins în mai multe zone ale orașului, rămase neacoperite în etapele anterioare.

Un element important al investiției îl reprezintă implementarea unui sistem de telegestiune. Acesta va permite controlul și monitorizarea iluminatului public în timp real, contribuind la optimizarea consumului de energie electrică și la reducerea costurilor de funcționare.

Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni de la data semnării contractului. Acolo unde situația o impune, vor fi realizate și lucrări de reparații, necesare pentru buna funcționare a sistemului.

Publicitate

Zonele vizate de această etapă a proiectului sunt: Calea Națională – de la Releu la Călinești până la ieșirea din Bohoghina, strada Leordei, drumul spre Hîntești – Lt. Muraru, precum și strada Sucevei spre Huțani. Aceste segmente nu au fost eligibile în prima etapă de finanțare, întrucât sunt încadrate ca drumuri naționale sau județene.

Autoritățile locale estimează că proiectul va contribui semnificativ la creșterea siguranței cetățenilor, la reducerea consumului de energie electrică și la îmbunătățirea calității iluminatului public. „Continuăm să investim în infrastructură și proiecte care aduc beneficii reale comunității locale”, a transmis primarul Angel Gheorghiu.

Citeste mai mult

Eveniment

CFR Călători permite rezervarea locurilor pentru abonamente direct din aplicația mobilă. Nouă funcționalitate în aplicația CFR

Publicat

Publicitate

CFR Călători a introdus o nouă funcționalitate în aplicația „CFR Călători bilete online”, care le permite călătorilor cu abonamente să își rezerve locul direct de pe telefon. Compania anunță că această opțiune este menită să îmbunătățească experiența pasagerilor și să faciliteze planificarea călătoriilor cu trenul, relatează alba24.ro.

Noua actualizare permite călătorilor care dețin abonamente (adulți, elevi și studenți), atunci când doresc să călătorească cu trenuri care au regim de rezervare, să își poată rezerva locul în tren, simplu și rapid, direct din aplicația mobilă descărcată pe telefon.

Funcționalitatea este activă și poate fi utilizată deja, atât pentru abonamentele digitale afișate pe telefon sub formă de cod QR, cât și pentru abonamentele încărcate pe cardul de transport.

Călătorii cu abonamente pe trenurile CFR Călători pot rezerva locul direct din aplicația mobilă

CFR Călători continuă astfel demersurile de digitalizare și modernizare a serviciilor, având ca obiectiv creșterea calității și accesibilității transportului feroviar pentru toți călătorii.Informații despre circulația trenurilor:

  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern)
  • la numerele de telefon din stațiile CFR ce sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – cfrcalatori.ro
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor
  • pe site-ul www.cfrcalatori.ro la Mers tren trafic intern
  • de la personalul nostru din staţii

Citeste mai mult
Publicitate
Eveniment8 ore ago

Apa va fi sistată miercuri pe mai multe străzi din Dorohoi. Lucrările de remediere a avariei au fost reprogramate

Administratie8 ore ago

Consiliul Județean Botoșani cumpără aproape 10 hectare de teren pentru extinderea gropii de gunoi de la Stăuceni

Administratie8 ore ago

Investiții majore în iluminatul public din Bucecea: Contract de aproape 2,9 milioane de lei, semnat de primarul Angel Gheorghiu

Eveniment9 ore ago

CFR Călători permite rezervarea locurilor pentru abonamente direct din aplicația mobilă. Nouă funcționalitate în aplicația CFR

Eveniment9 ore ago

Accident grav la Pădureni, în Șendriceni: Șapte persoane au ajuns la spital după ce o mașină a lovit violent un copac

Administratie9 ore ago

Se poate: Fără taxe mărite în 2026 la Lunca. Consiliul Local și Primăria au refuzat majorările lui Bolojan. Doar ajustare cu inflația

Eveniment10 ore ago

România ar putea avea un sistem de avertizare seismică ca în Japonia. Cercetătorii vor putea estima rapid riscul de replici după cutremure

Eveniment10 ore ago

Cod galben de ceață prelungit în județul Botoșani până la ora 21:00. Vizibilitate scăzută sub 200 de metri, iar izolat chiar sub 50 de metri

Economie11 ore ago

Garda de Mediu lovește dur fermele avicole din Botoșani: Amenzi de peste un milion de lei și activități suspendate

Eveniment13 ore ago

Titularizare 2026: Modele de subiecte și bareme pentru proba scrisă, publicate de Ministerul Educației. Calendarul concursului

Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending