O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI
Actorul Ion Caramitru despre Eminescu: 1. „Eminescu rămâne la originea frumoasei limbi româneşti pe care o vorbim astăzi”; 2. „…Eminescu, făcând studii de limbă germană, îndreptându-se spre cultura şi filozofia germană, a dus limba română, ca structură şi limpezime, pe culmi nemaiatinse până la el”; 3. „De când sunt împătimit de Eminescu, mă cunosc mai bine pe mine însumi”; 4. „Deşi Eminescu e un caz, eu nu colecţionez poeţi, eu colecţionez poezie”; 5. „Îmi vin în minte versuri de Eminescu, versuri de un modernism incredibil. Iată: „Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ’ / Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi”. E o suită formidabilă de sonorităţi aici care se adaugă, cum să spun, naşterii universului”; 6. „Dacă am un regret – şi, de fapt nu e numai regretul meu – Eminescu are şi proză, proză pe care o spun uneori pe scenă, însă teatrul său e de nejucat. Din păcate. E într-un limbaj arhaic, nu e psihologizat cât ar trebui, nu e vorbit, ţinând cont de natura personajelor, aşa cum e la Shakespeare – care nu cred că va fi vreodată depăşit de nici un alt autor, oricât de genial ar fi acesta”(vezi „România literară” nr. 2 din 2021);
După ce, în „România literară” nr. 10 din 2020, Dan Stanca prezintă cele două etape ale iubirii de sine, cea specifică epocii clasice („pe vremea aceea autorii se răsfăţau pe ei înşişi, îşi închipuiau că au atins forma perfectă şi deci se pot admira la nesfârşit”) şi cea impusă de postmodernism („narcisismul lor este doctrină împietrită”; „nu văd mai departe de orizontul sufocant al propriului eu”), vorbeşte despre ura de sine: 1. „e necesară pentru că ne supune unui exerciţiu de autoflagelare, să te crezi un nesincer pentru cât te-ai lăudat”; 2. „romantismul a produs-o prin destabilizarea iubirii de sine”; 3. „dezordinea a luat locul ordinii”; 4. „ s-a impus estetica urâtului prin realizarea rupturii dintre frumosul natural şi cel estetic”;
Ştefania Coşuleanu, în „Ziarul Lumina” din 19 aprilie 2019, publică un interviu cu Alexandru Pugna. Aducându-se vorba despre persoanele considerate „tezaur uman viu”, Alexandru Pugna le descrie pornind de la două aspecte. Primul aspect îl constituie moştenirea lor: 1.”depozitari de valori tradiţionale româneşti”; 2. „ţin aprinsă flacăra spiritului şi identităţii româneşti”; 3. „ adevăraţi apărători ai autenticităţii şi ai sufletului neamului”; 4. „adevărate modele de viaţă pentru generaţia tânără, căreia încearcă să le transmită moştenirea lumii rurale”; 5. „păstrează „firul viu” ce vine din vremi de demult spre noi şi care este dus mai departe ca o garanţie pentru nemurirea neamului nostru”. Al doilea aspect îl constituie mesajul transmis: 1. „e unul ce vorbeşte despre veşnicie”; 2. „că suntem un popor bogat din punct de vedere spiritual”;
Iulian Boldea, în „Apostrof” nr. 9 din 2020, aduce vorba despre optzecişti: 1. „preeminenţa spaţiului în raport cu personajul sau evenimentul”; 2. „orizontul ficţiunii e la confluenţa imaginarului cu realitatea”; 3. „explorează realul în grilă fantezistă”; 4. „se situează în coordonatele livrescului”.
Gabriel Chifu, în „România literară nr. 6 din 2021, vine cu o explicaţie după cum îşi scrie cărţile: „…direct pe laptop. Habar n-am dacă ce scrisesem era un text valoros: eu scriu şi rescriu, şterg şi completez…”;
Din poemul „De iarnă” de Traian Ştef: „Acum peste tot sunt oglinzi / La intersecţii în magazine / În cabinele de probă / La frizerie oglinda urmăreşte / Toată operaţiunea tunsului / Mâna cu foarfecele mişcându-se întruna / Iar cealaltă trecând blând prin păr / la sfârşit frizeriţa ia altă oglindă / Şi te întreabă dacă eşti mulţumit / Cu ce oglindeşte oglinda mare din oglinda mică / La fel mă întrebă deunăzi dentista / Dacă îmi place cum culoarea coroniţei noi / Se potriveşte cu aceea a dinţilor vechi / Îmi ţine oglinda în faţă / Eu o îndrept atingându-i uşor mâna / Să intrăm amândoi în tablou / Şi îi spun ceea ce nu apucasem să-i spun frizeriţei / Că de o vreme mă uit mai rar în oglindă / Că nu mie trebuie să-mi placă imaginea / Ci acelora care ocupă marginea”;
Refrenul melodiei „Let Her Go” (în traducere „Las-o liberă”, sau „Dă-i drumul”, sau „Las-o să plece”, sau…) al formaţiei Passenger merită a fi reluat aici: „Ştii că o iubeşti doar atunci când o laşi să plece, / Afli că îţi lipseşte soarele doar când începe să ningă, / Realizezi că nu-ţi place să călătoreşti abia când porneşti la drum”;
Revista „Apostrof” nr. 1 din 2021 publică poezii semnate de Rodica Braga. Reţin câteva versuri: „dar nu sunt decât un om / supus greşelii, forţelor / constrângătoare ale vieţii, / umorilor mele schimbătoare, / hachiţelor timpului / şi bolilor ucigătoare, / rânduri şi rânduri de piei / se vor desprinde de pe mine / şi mă vor lăsa subţiată / şi transparentă / ca o pânză de păianjen / în care voi prinde / ca pe o muscă obosită, / doar moartea”;