Connect with us

Eveniment

„Nu toate persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi cele asigurate”, explică președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate

Publicat

Publicitate

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea, a clarificat, joi, declarațiile sale din urmă cu o zi, potrivit cărora, de la data de 1 iulie, persoanele care nu plătesc asigurare de sănătate „vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate, în virtutea faptului că în Constituţie scrie că suntem cu toţii egali”. 

Valeria Herdea a explicat că este vorba strict despre pacienții neasigurați care sunt suspecți de o afecțiune oncologică și care vor avea acces gratuit la analize gratuite de diagnostic pentru cancer, în conformitate cu prevederile Planului National de Combatere si Control al Cancerului.

Clarificările șefei CNAS vin după ce tot ea a afirmat, cu o zi înainte, că „anul acesta, contractul de la 1 iulie 2024 va aduce persoanele neasigurate şi promisiunea Băncii Mondiale că vor fi plătite aceste servicii, vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate, în virtutea faptului că în Constituţie scrie că suntem cu toţii egali. Încercăm să schimbăm multe lucruri, dar este foarte greu. E un an dur, un an cu plin de încercări pe care îl ştiţi, n-are sens să vă povestesc mai mult”, declara miercuri Valeria Herdea, potrivit Agerpres.

Modificarea pregătită de CNAS de la 1 iulie vizează însă analizele pentru diagnostic, pe care, până acum, neasigurații le plăteau și care, de la 1 iulie, ar urma să fie gratuite.

 

Odată diagnosticați cu o formă de cancer, acești pacienți intră automat și sunt tratați gratuit în cadrul Programului Național de Oncologie, lucru care se întâmplă și acum.

Publicitate

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Mai buni decât noi: Padocul Flămânzi arată că soluția pentru mai puțini câini comunitari în stradă este dragostea față de animale

Publicat

Publicitate

Într-un peisaj sumbru al gestionării câinilor comunitari din județul Botoșani, unde metodele brutale – de la împușcarea pe ulițe și până la otrăviri – încă sunt o realitate, Padocul Public de la Flămânzi arată că dragostea față de animale poate duce la o abordare responsabilă și etică a acestui fenomen.

Cu sprijinul autorităților locale, al voluntarilor și al sponsorilor, acest adăpost a arătat că soluțiile umane pot funcționa.

Adopții record și îmbunătățirea condițiilor pentru micile patrupede

La finalul anului 2024, adăpostul din Flămânzi, cu o capacitate de doar 30 de câini, a reușit să înregistreze cifre destul de încurajatoare. Din 191 de patrupede capturate, 172 și-au găsit un cămin.

Acest succes se datorează implicării active a unui grup restrâns de voluntari din Botoșani și din străinătate, care s-au dedicat promovării adopțiilor și îmbunătățirii condițiilor de trai din adăpost.

Un raport de activitate al acestei asociații pe 2024 precizează că aproximativ 90% dintre câinii preluați și-au găsit o familie, fie în România, fie peste hotare. De asemenea, peste 50 de femele au fost sterilizate, o măsură esențială pentru reducerea numărului de pui abandonați.

Tot în 2024, cu ajutorul sponsorilor, asociația a oferit 300 kg de hrană uscată, iar duminica, câinii primesc carne, totodată adăpostul fiind dotat cu cuști noi și recondiționate, folii de protecție pentru iarnă și recipiente suspendate pentru hrană. Toate aceste schimbări au contribuit la creșterea calității vieții animalelor din adăpost.

Publicitate

În același timp, la orizont se vede un viitor mai bun, pentru că Primăria Flămânzi construiește un nou padoc, iar primele 30 de cuști spațioase sunt deja disponibile.

Doar colaborarea poate schimba lumea

Padocul Flămânzi nu funcționează doar ca un refugiu temporar pentru câinii fără stăpân, ci și ca un centru de educare și conștientizare a importanței sterilizării. Voluntarii – dr. Elena Cardaș, Alin și Mia Botezatu și Alexandra Butnaru – sunt implicați activ în promovarea adopțiilor, organizarea sesiunilor foto lunare și gestionarea sterilizărilor.

„Ne dorim ca din ce în ce mai mulți proprietari să înțeleagă importanța sterilizării și să nu mai abandoneze sau să ucidă puii. Este nevoie de schimbare la nivel de mentalitate și de respectarea legii”, transmit voluntarii.

Modelul de la Padocul Flămânzi ar trebui să inspire și alte comunități

Spre deosebire de multe alte localități din județ, unde soluțiile inumane sunt încă preferate, Padocul Flămânzi arată că gestionarea câinilor comunitari se poate face într-un mod responsabil.

Această inițiativă ar putea deveni un exemplu și pentru alte administrații locale din Botoșani, care sunt încurajate să adopte măsuri mai umane în și mai etice pentru stoparea fenomenului.

Cei care doresc să sprijine activitatea adăpostului sau să adopte un câine pot lua legătura cu reprezentanții acestuia prin paginile „Dogs from Flămânzi” și „Padoc Flămânzi” de pe Facebook.

  

Citeste mai mult

Administratie

Prefectul Dan Nechifor cere primăriilor din Botoșani să introducă TAXE speciale pentru întreținerea adăposturilor de protecție civilă

Publicat

Publicitate

Administrațiile locale din Botoșani sunt îndemnate să ia măsuri urgente pentru îmbunătățirea infrastructurii de protecție civilă, în contextul în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență a semnalat multiple deficiențe în acest domeniu.

În cadrul unei întâlniri de pregătire pentru apărare, care a avut loc la finele acestei săptămâni, prefectul Dan Nechifor a subliniat necesitatea modernizării și extinderii adăposturilor de protecție civilă, avertizând că lipsa investițiilor afectează siguranța populației.

Prefectul a făcut referire la prevederile Legii 481/2004 privind protecția civilă, care permite autorităților locale să introducă taxe speciale pentru finanțarea infrastructurii destinate situațiilor de urgență. Potrivit articolului 25, lit. d), consiliile locale pot institui astfel de taxe pentru a susține dezvoltarea și întreținerea buncărelor și stațiilor de protecție civilă.

„Este esențial ca administrațiile locale din Botoșani să trateze această problemă cu maximă seriozitate. Siguranța cetățenilor depinde de capacitatea noastră de a moderniza și extinde infrastructura de protecție civilă. Taxele speciale pot reprezenta o soluție viabilă pentru obținerea fondurilor necesare”, a declarat prefectul Dan Nechifor.

Instituția Prefectului a trasmis că va colabora cu autoritățile locale și instituțiile abilitate pentru identificarea unor soluții concrete, însă responsabilitatea principală revine administrațiilor locale, care trebuie să prioritizeze investițiile în siguranța comunităților.

Un alt aspect important abordat în cadrul întâlnirii a fost necesitatea unei instruiri adecvate a administrațiilor locale pentru gestionarea situațiilor de criză și adoptarea unor măsuri eficiente în cazuri de urgență. Prefectul a accentuat importanța coordonării eficiente și a cunoașterii procedurilor specifice, astfel încât reacția autorităților să fie promptă și bine organizată.

Publicitate

Într-un context în care siguranța cetățenilor din Botoșani trebuie să fie o prioritate, prefectul îi îndeamnă pe edili să includă investițiile în protecția civilă în strategiile lor de dezvoltare și să ia măsuri concrete pentru îmbunătățirea infrastructurii destinate situațiilor de urgență.

Citeste mai mult

Eveniment

30 de persoane din Reghin au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară, după un Bal al Însuraților cu 400 de persoane

Publicat

Publicitate

Aproape 30 de persoane din Mureș au ajuns CPU Reghin cu toxiinfecție alimentară, după un Bal al Însuraților cu peste 400 de personoane, relatează agerpres.ro.

Șeful Direcției de Sănătate Publică (DSP) Mureș, dr. Iuliu Moldovan, a anunțat, sâmbătă seara, că la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Reghin s-au prezentat 29 de persoane care au participat la Balul Însuraților, cu simptome de toxiinfecție alimentară.

‘Până în acest moment, știu că la Spitalul din Reghin s-au prezentat 29 de pacienți cu simptomatologie digestivă, grețuri, vărsături, amețeli, toți sunt în evaluare și tratament de specialitate. Și la nivelul spitalului s-a declanșat Planul Alb pentru situații de urgență și am trimis o echipă de control la locul de desfășurare a evenimentului pentru anchetă epidemiologică și recoltare de probe’, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Iuliu Moldovan.

Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a arătat că Poliția municipiului Reghin a fost sesizată cu privire la faptul că, la un local public din localitate, unde se afla în desfășurare o manifestare cultural-artistică, mai multe persoane au acuzat afecțiuni medicale, fiind transportate la o unitate spitalicească de către echipajele SMURD.

‘La fața locului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ‘Horea’ al județului Mureș a instituit un centru de comandă, cu reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mureș și Inspectoratului de Poliție Județean Mureș. Polițiștii desfășoară la acest moment activități potrivit competențelor. În vederea asigurării deplasării în timp util a echipajelor medicale, traficul pe DN15, în zona ieșirii din municipiul Reghin înspre Toplița, a fost restricționat, la acest moment desfășurându-se în condiții normale’, a precizat IPJ Mureș, într-un comunicat de presă.

Publicitate

‘Având în vedere numărul mare al beneficiarilor prezenți în această locație (aproximativ 400 de persoane), la nivelul județului a fost activat Planul roșu de intervenție care presupune suplimentarea resurselor medicale alocate la caz. De asemenea, pentru optimizarea misiunii de răspuns, în zona de intervenție a fost amplasat și Punctul Medical Avansat pentru evaluarea și trierea persoanelor. Până în acest moment, 29 de persoane au fost transportate la CPU Reghin pentru investigații medicale și 7 persoane – în evaluare în Punctul Medical Avansat. Echipajul CBRN trimis la fața locului a efectuat măsurători, iar valorile rezultate nu indicau depășiri peste limita normală. În sprijinul echipajelor locale angrenate în misiune, au fost solicitate resurse medicale suplimentare de la ISU Cluj, ISU Sibiu și ISU Bistrița-Năsăud’, a menționat ISU Mureș.

La această intervenție au fost alocate 11 ambulanțe B2, un echipaj CBRN, un Punct Medical Avansat, două microbuze pentru transport persoane, trei autospeciale pentru transport victime multiple și patru APIC-uri, misiunea fiind în desfășurare.

Medicul de gardă de la UPU-SMURD Târgu Mureș, dr. Vlad Necula, a precizat, pentru AGERPRES, că până în acest moment niciun pacient cu toxiinfecție alimentară nu a fost trimis de la Reghin.

‘Am înțeles că până acum au fost asistate medical 36 de persoane, iar 29 au ajuns la CPU Reghin, pacienți stabili, cu forme ușoare. UPU SMURD Târgu Mureș a preluat cealaltă cazuistică pentru a-i degreva pe colegii de la Reghin. Din câte am înțeles sunt deja identificate 50 de locuri în secțiile de boli infecțioase din județ, în cazul în care apar pacienți care să necesite internare’, a declarat dr. Vlad Necula.

Balul Însuraților, ajuns la ediția a XVI-a, este o manifestare foarte populară, organizată în Reghin.

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu la Cerbu. Proprietarii au făcut un atac de panică dar pompierii au stins focul

Publicat

Publicitate

Pompierii au fost solicitați să intervină, seara trecută, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Cerbu.

Acoperișul unei case s-a aprins de la un coș de fum neizolat termic față de materialele combustibile.

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani și Punctului de Lucru Flămânzi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Aceștia au constatat faptul că ardea acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga construcție.

Prorietarii au suferit atacuri de panică și au primit îngrijiri medicale la fața locului, de la echipajul SMURD. Aceștia au refuzat transportul la spital.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor pompierii au intervenit mai bine de două ore.

Publicitate

Astfel de evenimente pot fi evitate, dacă:

–  păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşului de fum şi elementele combustibile ale acoperişului;

–  îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

–  verificați coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

–  tencuiți şi văruiți părțile din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor;

–  curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending