Connect with us

Actualitate

„Nu e cool, e periculos”: INSP spune stop alcoolului la adolescenți

Publicat

Publicitate

INSP lansează o campanie împotriva consumului de alcool în rândul adolescenților: Semnal de alarmă privind riscurile pentru sănătate

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) trage un semnal de alarmă și lansează o nouă campanie de conștientizare menită să prevină consumul de alcool în rândul adolescenților. Inițiativa își propune să informeze tinerii, părinții și cadrele didactice despre efectele nocive ale alcoolului asupra organismului aflat în dezvoltare, dar și despre riscurile sociale și psihologice asociate consumului prematur.

Consumul de alcool crește riscul de cancer de cavitate bucală, faringe, esofag, ficat, cancer colorectal și de sân. Acesta are efecte adverse asupra aparatului cardio-vascular și aparatului digestiv, subliniază specialiștii INSP, într-o postare pe site-ul instituției în care anunță derularea campaniei ”Fii tu însuți! Nu ai nevoie de alcool!”.

”Alcoolul este o substanță care poate să provoace adicție, iar adolescenții și adulții tineri au riscul cel mai ridicat de a fi afectați pe termen lung. Tinerii care consumă alcool au un risc de 4 ori mai mare de a deveni dependenți de alcool la vârsta adultă.

În ciuda efectelor negative, alcoolul continuă să fie una dintre substanțele psiho-active utilizate destul de mult, iar gradul de acceptare socială a consumului de alcool este unul ridicat. În cadrul acestei campanii lansăm o provocare pentru toți, în special pentru părinți: încercați să nu consumați deloc alcool pe parcursul lunii iunie și deveniți un model pentru copii dumneavoastră!”, a transmis INSP, citat de Agerpres.

Prevenirea consumului de alcool. Părinții joacă un rol esențial

Specialiștii evidențiază că părinții joacă un rol esențial în crearea unui climat familial favorabil, promovarea valorilor, dezvoltarea atitudinilor pozitive și formarea unor obiceiuri sănătoase, fără consum de alcool.

Publicitate

”Cu cât adolescenții întârzie debutul consumului de alcool, cu atât sunt mai puțin expuși riscurilor asociate acestuia. De aceea, este esențial ca părinții să-și ajute copiii în alegerea de a nu consuma alcool. Intervenția timpurie a părinților poate preveni problemele legate de alcool la adolescenți. Aceștia trebuie să fie informați despre riscuri și sprijiniți pentru a face alegeri sănătoase”, a atenționat INSP.

Întrucât nu există un nivel de consum de alcool considerat sigur pentru sănătate, este recomandată evitarea acestuia, indiferent de vârstă.

Consumul de alcool afectează sănătatea

Conform statisticilor, consumul de alcool duce la decesul a 3 milioane de oameni anual, la apariția a 230 de tipuri diferite de boli și, totodată, afectează bunăstarea și sănătatea altor persoane din familie și comunitate. Este responsabil pentru 5,1% din povara globală a bolii, reprezentând principalul factor de risc pentru mortalitatea prematură și invaliditatea în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani și totalizând 10% din toate decesele de la această grupă de vârstă.

În anul 2018, consumul total de alcool la nivel mondial a fost de 6,2 litri alcool pur/per persoană în vârstă de 15 ani și peste, iar consumul neînregistrat (alcoolul care se află în afara sistemului obișnuit de control) a reprezentat 26% din consumul total, arată statisticile.

Consumul de alcool. Riscuri

În Regiunea Europeană a OMS, alcoolul cauzează aproape 1 milion de decese anual, contribuind în mod semnificativ la vătămări neintenționate și intenționate. Impactul dăunător al consumului de alcool începe devreme în cursul vieții.

Expunerea prenatală la alcool poate duce la tulburări din spectrul sindromului alcoolic fetal (FASD), un termen ce acoperă o serie de defecte congenitale fetale care includ dizabilități fizice, mentale, iar mai târziu o serie de modificări comportamentale și/sau de învățare cu posibile implicații pe tot parcursul vieții și care, spre deosebire de multe alte dizabilități, sunt 100% prevenibile.

”Consumul de alcool este cauza a aproximativ 17% din cazurile de cancer din cele șapte tipuri de cancer asociate. Consumul ușor până la moderat de alcool (mai puțin de 20 g de alcool pur pe zi) a fost asociat cu 13,3% din aceste cazuri, echivalentul a aproximativ 23.000 de cazuri noi de cancer în anul 2017 la nivel european”, indică statisticile.

Consumul de alcool în România

Consumul mediu anual de alcool în România este ridicat, situându-se la 10,3 litri alcool pur pe cap de locuitor în anul 2023.

”Ratele stării de ebrietate repetate în rândul adolescenților din România sunt îngrijorătoare, ele situându-se la nivelul de 17%, similar cu media UE de 18%”, mai transmite INSP

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Ultima zi în care pelerinii pot trece prin Altarul Catedralei Naționale: Aproape 300.000 de persoane au vizitat lăcașul de cult

Publicat

Publicitate

Miercuri este ultima zi în care pelerinii pot trece prin Altarul Catedralei Naționale. Timp de zece zile, peste 290.000 de persoane s-au închinat în lăcașul de cult.

Persoanele care doresc să participe la pelerinajul de la Catedrala Națională pot verifica online timpul de așteptare aproximativ și capătul rândului, accesând linkul pus la dispoziție de Arhiepiscopia Bucureștilor.

În Sfântul Altar au fost așezate spre cinstire moaștele Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și al Catedralei Naționale și ale Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.

Pelerinii sunt asistați permanent de grupul de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Altarul Catedralei Naționale va rămâne deschis pentru pelerini până în această seară la ora 24:00.

În perioada 6-14 noiembrie, inclusiv, Catedrala Națională este deschisă zilnic spre vizitare, între orele 11.00-19.00. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Publicitate

Foto credit: Basilica.ro

Citeste mai mult

Eveniment

Spectacolul „Portugalia” la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani

Publicat

Publicitate

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită iubitorii de artă în acest sfârșit de săptămână, la spectacolul „Portugalia” de Zoltán Egressy.

Duminică, 9 noiembrie de la ora 1900 ,  botoșănenii sunt așteptați la Teatrul „Mihai Eminescu” la spectacolul Portugalia” de Zoltán Egressy.

Regia: Vladimir Anton
Scenografia: Gelu Rîșca
Coregrafia: Victoria Bucun
Asistent regie: Răzvan Amitroaei

Distribuția:
FUNDĂ – Alexandra Vicol
PORECLĂ – Răzvan Amitroaei
CÂRCIUMAR – Gheorghe Frunză
SFECLĂ – Sorin Ciofu

PREOT – Alexandru Dobynciuc
CLAMĂ – Bogdan Muncaciu
FEMEIA – Gina Patrașcu-Zamfirache

SATANĂ – Valentin Popa
SOȚIE – Oana-Maria Tudoran

Spectacol nominalizat la Gala Premiilor UNITER 2021 la categoria CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ ÎNTR-UN ROL PRINCIPAL (Alexandra Vicol pentru rolul „Fundă”)

Într-un sat de la marginea lumii, oamenii nu au nume. Ei sunt porecle – Fundă, Sfeclă, Clamă. Toți tânjesc după un altceva, după un altcineva. Dar nimeni nu face nimic pentru a-și împlini visul.
Portugalia, visul unui tânăr scriitor în trecere, devine visul tuturor: un loc mirific, necunoscut, un tărâm de poveste, unde marea se întâlnește cu cerul, cu oameni fericiți – chiar dacă uneori triști.
„Portugalia” este o comedie despre oameni obișnuiți, cu oameni obișnuiți. Cu umorul involuntar, cu situații comice care capătă, pe parcurs, conotații dureroase, este o poveste în  care un om își descoperă sau redescoperă sensul, rostul vieții. 

Publicitate

Biletele se găsesc la Agenția teatrală din Teatrul „Mihai Eminescu”, intrarea din strada Cuza Vodă.

Preț bilet : 50 lei – stal; 60 lei – lojă;

Preț bilet elevi – 20 lei ; pensionari – 25 lei

Tel. 0735.779.821 ▪marți-vineri: 10°°-18°° ▪ sâmbătă, duminică: 13°°-19°°

 https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani

Citeste mai mult

Administratie

Primăria Botoșani lansează proiectul UrbanLakes pentru reabilitarea lacului din Parcul Mihai Eminescu și conservarea ecosistemelor

Publicat

Publicitate

UAT Municipiul Botoșani organizează joi, 6.11.2025, ora 9.00, în sala de ședințe a Consiliului Local din Piața Revoluției nr. 1, conferința de lansare a proiectului U_LAKES – „UrbanLakes: Cross-Border Synergy for Blue Ecosystem Preservation” (Lacuri Urbane: Sinergie transfrontalieră pentru conservarea ecosistemului albastru), ID proiect ROUA 00357.

 Proiectul este implementat în perioada 14.06.2025-13.12.2026, în cadrul Programului INTERREG NEXT VI–A România- Ucraina 2021-2027. UAT Municipiul Botoșani este lider de proiect, iar Comitetul Executiv al Consiliului Local Ivano-Frankivsk este partener.

Obiectivul proiectului este îmbunătățirea infrastructurii verzi și albastre pentru a crea condiții mai bune pentru protejarea naturii, conservarea biodiversității și creșterea gradului de conștientizare a mediului în rândul cetățenilor din ambele orașe.

Principala investiție ce va fi realizată la Botoșani în cadrul acestui proiect este reabilitarea lacului din Parcul Mihai Eminescu.

Bugetul total al proiectului este de 419.507,87 euro, din care finanțarea europeană nerambursabilă este de 356.581,68 euro.

Pentru mai multe informații, persoana de contact din partea UAT Municipiul Botoșani este Ciprian Coruț, manager proiect, e-mail proiecte@primariabt.ro.

Publicitate

 

Programul Interreg VI-A NEXT România–Ucraina 2021- 2027 este finanțat de Uniunea Europeană şi co-finanţat de statele participante în program. www.ro-ua.net

Acest material a fost produs cu sprijinul Uniunii Europene. Conţinutul acestui material intră în responsabilitatea UAT Municipiul Botoșani şi nu reflectă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene sau a structurilor de management ale Programului Interreg VI-A NEXT România–Ucraina 2021- 2027.

Citeste mai mult

Eveniment

Doliu în fotbalul românesc: Antrenorul Emeric Ienei a decedat la vârsta de 88 de ani

Publicat

Publicitate

Antrenorul de fotbal, Emeric Ienei a decedat miercuri, la vârsta de 88 de ani. Decesul a fost confirmat de reporterii publicației bihoreanul.ro

Potrivit unor surse medicale, la mijlocul lunii octombrie Ienei a fost internat în secția de Pneumologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, fiind externat la finele săptămânii trecute. El a decedat la domiciliu, în cursul dimineții de miercuri, 5 noiembrie 2025. 

„A murit acasă, a stat două săptămâni în spital, dar familia l-a externat pentru că medicii nu mai aveau ce să facă. A murit în această dimineață, liniștit, la el acasă. Avea mai multe afecțiuni, cea mai gravă fiind cea cardiacă”, a declarat pentru ziarul din Bihor, un membru al familiei.

Reacția Clubului FC Bihor Oradea

Fotbalul românesc și bihorean este în doliu. A plecat dintre noi marele Emeric Ienei, o adevărată legendă a sportului, la vârsta de 88 de ani.

Născut la Arad, dar stabilit mulți ani la Oradea, Emeric Ienei a avut o legătură specială cu orașul nostru și cu fotbalul bihorean. În perioada 1978–1979, el a antrenat FC Bihor Oradea, lăsând în urmă profesionalism, eleganță și respect.

De numele său se leagă și cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc – câștigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986 cu Steaua București, un moment care a făcut întreaga țară mândră.

Publicitate

Prin caracterul, calmul și înțelepciunea sa, Emeric Ienei a inspirat generații întregi de jucători și antrenori. Rămâne un exemplu de demnitate și valoare, un simbol al fotbalului românesc.

Clubul F.C. Bihor Oradea transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au iubit.

sursă foto: bihoreanul.ro.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending