Connect with us

Eveniment

Noi CONDIȚII pentru deschiderea unei farmacii. Ce distanța minimă trebuie să fie între două farmacii din aceeași localitate

Publicat

Publicitate

Noi pentru deschiderea farmaciilor vor fi implementate în România. Practic, parlamentarii vor să reglementeze o distanță minimă de amplasare de cel puțin 500 de metri între două farmacii, în aceeași localitate. De asemenea, potrivit unui proiect înregistrat la Senat, farmaciile comunitare vor funcţiona conform unui aviz obligatoriu acordat de Colegiul farmaciştilor, relatează alba24.ro

Iniţiativa legislativă care vizează modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008 a fost depusă la Senat, ca primă cameră sesizată.

Proiectul prevede introducerea avizului de funcţionare obligatoriu acordat de Colegiul farmaciştilor din România, prin colegiile farmaciştilor teritoriale judeţene sau al municipiului Bucureşti, pentru funcţionarea farmaciilor comunitare, scrie Agerpres.ro.

„Farmacia comunitară funcţionează pe baza autorizaţiei de funcţionare emise de Ministerul Sănătăţii, în condiţiile prezentei legi şi a avizului de funcţionare acordat de Colegiul Farmaciştilor din România, prin colegiile farmaciştilor teritoriale judeţene sau al municipiului Bucureşti”, prevede propunerea legislativă.

Distanță de minimum 500 de metri între două farmacii, în aceeași localitate

În mediul urban şi rural distanţa minimă de amplasare a farmaciilor comunitare va fi de minimum 500 m în aceeaşi localitate, potrivit iniţiativei legislative.

Inspecţiile în vederea emiterii autorizaţiilor de funcţionare, mutarea punctului de lucru cu destinaţie de unitate farmaceutică, înfiinţarea oficinelor comunitare rurale/sezoniere, precum şi cele de reorganizare a spaţiului unităţilor farmaceutice se efectuează de către personalul de specialitate împuternicit din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, de regulă farmacist şi de către personalul de specialitate împuternicit din cadrul colegiului farmaciştilor judeţean sau al municipiului Bucureşti.

Publicitate

Înfiinţarea unei farmacii comunitare în mediul urban şi rural se face în funcţie de numărul de locuitori atestat prin document emis de autoritatea administraţiei publice locale, potrivit datelor existente la Institutul Naţional de Statistică, mai prevede proiectul.

În momentul de față, Legea 266/2008 stipulează: „Înființarea unei farmacii comunitare în mediul urban se face în funcție de numărul de locuitori, dovedit prin adeverință eliberată de autoritatea administrației publice locale, după cum urmează:

a) în municipiul București, o farmacie la 3.000 de locuitori;

b) în orașele reședință de județ, o farmacie la 3.500 de locuitori;

c) în celelalte orașe, o farmacie la 4.000 de locuitori.”

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Hainele folosite vor fi puse în containere speciale, la Botoșani

Publicat

Publicitate

Autoritățile locale din mai multe județe au reușit să pună în funcțiune o infrastructură pentru colectarea separată a deșeurilor textile, care vor ajunge fie la reciclare, fie vor fi refolosite.

Dacă la început, în anumite localități, această activitate o făceau unele organizații non-guvernamentale, ulterior s-au implicat autoritățile locale, mai ales în contextul în care, de la 1 ianuarie 2025, colectarea separată a deșeurilor textile a devenit obligatorie, potrivit unei directive europene.

Conform Directivei UE 2018/851, începând cu acest an, colectarea separată a deșeurilor textile este obligatorie în toate statele membre ale Uniunii Europene. Această colectare a deșeurilor textile presupune utilizarea unor containere separate, curate, care să nu permită umezeală sau contaminare. Este recomandat ca cei care vor dona hainele uzate în aceste containere să le spele în prealabil, să le împacheteze în pungi și apoi să le depună în containerele speciale, pentru ca apoi firmele specializate să le preia, folosind însă mașini care nu sunt utilizate pentru colectarea altor tipuri de deșeuri.

Și municipiul Botoșani colectează separat deșeurile textile. Zece containere pentru colectarea materialelor textile au fost puse, începând din luna septembrie, la dispoziția populației din oraș, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Containere au fost distribuite în diferite puncte din municipiu.

‘Noua investiție a municipalității botoșănene respectă prevederile legislative în vigoare privind regimul deșeurilor, reglementate prin ordonanță de urgență a Guvernului care instituie o măsură a reciclării materialelor textile, atât la nivelul autorităților publice locale cât și la nivelul societăților și a persoanelor fizice’, a afirmat primarul de Botoșani.

Publicitate

Containerele vor fi golite periodic de către operatorul Urban Serv, iar produsele textile depozitate vor fi ulterior transportate la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Stăuceni.

Agerpres

Citeste mai mult

Eveniment

DNSC avertizează asupra unei tentative de fraudă referitoare la drepturile de proprietate asupra unei pagini gestionate

Publicat

Publicitate

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi tentative de fraudă în care victimele primesc mesaje aparent oficiale referitoare la confirmarea drepturilor de proprietate asupra unei pagini gestionate.

‘A fost semnalată o nouă tentativă de fraudă propagată prin rețelele de social media, în care victimele primesc mesaje aparent oficiale referitoare la confirmarea drepturilor de proprietate asupra unei pagini gestionate. În realitate, formularul transmis victimei este unul fals care redirecționează datele sensibile referitoare la pagină către atacatori, cu scopul deturnării și folosirii acesteia pentru propagarea unor alte tentative de fraudă în viitor’, arată DNSC într-o postare pe propria pagină de Facebook.

Specialiștii DNSC au întocmit o listă cu sfaturi de securitate, destinate utilizatorilor de Internet: nu accesa linkuri din mesaje suspecte, în special de la persoane necunoscute; dacă ai dubii privind situația paginii tale, intră direct pe site-ul oficial al rețelei de socializare, nu prin link-ul din mesaj; nu oferi niciodată parole, coduri OTP, sau alte date de autentificare prin formulare suspecte; raportează conținutul suspect către DNSC: https://pnrisc.dnsc.ro; fii vigilent, protejează-ți datele și limitează răspândirea tentativelor de fraudă. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Let’s do it, Romania! Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani s-au alăturat acestui demers

Publicat

Publicitate

Astăzi, 20 septembrie a.c., în cadrul Zilei Naționale a Curățeniei, a revenit conceptul Let’s do it, Romania! care are o singură misiune: o lume cu mai puține deșeuri.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani s-au alăturat acestui demers, iar în această dimineață au participat la activitatea de ecologizare.

Ziua Națională a Curățeniei, campanie demarată în anul 2009, își dorește să transmită un semnal de alarmă cu privire la importanța protejării mediului înconjurător, prin eliminarea deșeurilor din natură.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 20 de ani, reținut de polițiști după ce a condus sub influența alcoolului și fără permis

Publicat

Publicitate

Vineri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 20 de ani, din comuna Călărași , cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta, la data de 19 septembrie 2025, ar fi condus un autoturism, în comuna Călărași, fiind sub influența alcoolului.

Valoarea indicată de aparatul etilotest, a fost de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, s-a constatat faptul că tânărul are dreptul de a conduce suspendat de la data de 15 septembrie a.c.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending